7 mar. 2010

Cocosul, simbol al curajului si vigilentei in aceste vremi tulburi


Vă amintiţi cine ne trezea dis de-dimineaţa la bunicii la ţară? Cocoşul care cocoţat pe gard scotea câteva cucuriguri, facându-ne să ne frecam la ochi, să sărim din pat, vestind că soarele s-a ridicat pe cer. Dar de ce tocmai cocoşul este acela care s-a asociat atât de mult cu soarele? În lume, numai pasărea Phonix se poate compara eu el...Vestitorul zorilor unei noi zile, cocosul este simbolul universal al rasaritului soarelui, al reinnoirii , reinvierii si salvarii spirituale.
Se pare că mândrul cocoş îşi are originea în îndepărtata Indie, fiind „importat” de Persia şi apoi trecut în Europa. Lui i s-au atribuit puteri, nebănuite de a vesti binele sau răul, de a alunga spiritele rele, de a aduna vrăjitoarele. Unele popoare îl numesc „bijuteria zorilor”. Persanii, evreii şi arabii aveau credinţa că pintenatul are puterea de a chema îngerii păzitori şi tot el poate da tonul „corului angelic al cerurilor, care nu va înceta să se manifeste prin cântec toată ziulica”. Mai târziu, scoţienii, vedeau în cocoş un factor vindecător, că el poate trata epilepsia dacă este îngropat sub patul unui bolnav. În vreme de secetă, germanii aruncau de mai multe ori un cocoş negru în aer, pentru a aduce ploaia. Asiaticii puneau mare preţ pe cresta de cocoş care fiartă cu vin alb reprezenta un afrodisiac de excepţie pentru bărbaţi.
În schimb, romanii îl priveau cu multă atenţie. Dacă un cocoş se întorcea cu coada spre răsăritul soarelui, erau convinşi că vor pierde războiul, iar femeile voi naşte prematur. Vechii greci însă, vedeau în el, un adevărat ghid al sufletelor după moarte, asociindu-leu Hermes şi Persefona. Anticii îşi imaginau că atractivele Sirene nu erau în realitate decât… picioare de cocoş! Se mergea până acolo încât la 7ani cocoşul făcea un ou. Ţările baltice îl adorau pentru „binefacerile uluitoare de care era în stare”. Dacă aducea ghinion, era ars pe rug. La scandinavi, cocoşul era simbolul soarelui, al vitejiei şi era aşezat pe umerii luptătorilor. Vikingii îl considerau, un aliat de nădejde în luptele navale.
Cocoşul galic a devenit, conform tradiţiei totemice, simbolul francezilor. Singurul care nu l-a expus să stea pe stema imperiului, a fost numai Napoleon care a replicat celor ce-l propusese: „Cocoşul este o pasăre de ogradă. Nu pot accepta drept emblemă o pasăre care-şi face veacul scurmând în gunoi!”. Asocierea lui cu curajul , vigilenta , vitejia si dragostea pentru viata l-au transformat intr-unul din insemnele populare ale revolutiei franceze , cocosul aparand pe steagul primei republici de la sfarsitul anilor 1700.
Cocoşul a avut a un rol aparte si el era cel care împărţea noaptea: primul cântat al cocoşilor era la miezul nopţii si atunci alunga strigoii ieşiţi din groapă; al doilea, cu trei ore înainte de ziuă; al treilea, la crăpatul zilei.
Când cocoşul cânta ziua, însemna că gospodarul va avea oaspeţi sau va ploua. Pentru a scăpa de blesteme un mort, care se bănuia că e bântuit de strigoi, se îngopa deasupra sicriului, un cocoş viu. Pentru a apăra o casă nouă de duhurile rele, în capetele acoperişului se prindea câte un cocoş făcut din tablă. La miezul nopţii, de „Sfântul Andrei” se deschid cerurile şi, acompaniaţi de cântecele cocoşilor, coboară îngerii înarmaţi să alunge strigoii şi toate celelalte duhuri rele.
Cocosul simbolizeaza curajul si vigilenta, dar si aroganta si ingamfarea. In Grecia antica se spunea despre el ca saluta soarele prin cantarul de dimineata si era sacru pentru Apollo si pentru multi alti zei. Intraditia masonica, cantarul cocosului simboliza victoria luminii asupra intunericului si de aici victoria binelui asupra raului.
Era privit ca un simbol al focului prin virtutea crestei sale rosii. Iar culturile celtice si scandinave credeau ca este o pasare din lumea cealalta.
Este un simbol universal de fertilitate si in multe culturi era o pasare de sacrificiu mai ales in perioada recoltelor.
In cultura budista, cocosul rosu simbolizeaza voluptatea in circuitul cotidian al existentei, in timp ce in sintoismul budist cocosul sta pe toba chemand credinciosul la rugaciune.
Fiind o creatura agresiva, cocosul simbolizeaza batalia si curajul in Orientul indepartat. Datorita obiceiului sau de a merge fudul este privit ca un simbol al ingamfarii la barbati.
In crestinism, datorita faptului ca cocosul a cantat de trei ori dupa ce Petru s-a lepadat de Christos, a devenit un simbol al lui acestuia, dar mai tarziu a devenit simbolul pocaintei unui sfant si vigilenta papala, dar si un simbol al invierii. In combinatie cu starea de vioiciune si alerta este un motiv popular ca morisca de vant,in special pe turnurile bisericilor.
Cocosul este unul din cele 12 semne zodiacale ale Zodiacului chinez unde reprezinta o multime de calitati, incluzand onestitatea, curajul moral si fizic, dar si aroganta si autoritatea. Este considerat un muncitor perseverent , hotarat si judicios in a face alegeri , adeseori animat de propriul sau punct de vedere.Pentru chinezi este o pasare importanta, simbolizand masculinitatea (yang) si un numar de alte atribute, cum ar fi: razboiul, norocul, fidelitatea, asfintitul, protectia si abilitati literare.
Laudarosenia, aroganta, ambitia si emfaza cantecului sau, i-au adus cocosului si o faima negativa in folclor si literatura.

O sa citez si o strofa dintr-o poezie crestina a lui Simion Felix Martian care exprima profund insemnatatea acestui simbol:


"Cântă cocoşu-n noaptea de tăgadă,
Un cântec trist ce macină şi doare,
Şi-ale regretelor fierbinţi plămadă
Dă naştere la starea de spovadă
Ţâşnind cu-ale căinţelor izvoare."

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu