29 iul. 2010

Leul, simbolul (re)invierii


Contrar unora care cred ca transformam acest blog intr-un atlas zoologic, simbolistica animalelor este prezenta in Masonerie.
Simbolul Leului este unul dintre cele mai puternice si mai elocvente... Leul a fost întotdeauna privit ca simbol al puterii si regalitãtii. A fost însemnul Tribului Iudeei - Tribul Regal al Natiei Ebraice. Toti regii Iudeei au fost, în consecintã, supranumiti "Lei ai Tribului Iudeei"; tot asa a fost supranumit si Regele Solomon. În Evul Mediu, leul era considerat simbolul înãltãrii, fiindcã se considera cã, odinioarã, puiul de leu nãscut mort a înviat dupã trei zile, când pãrintele sãu a suflat peste el si i-a dat viatã. De asemenea, leul este asemuit cu soarele si, nu în ultimul rând, corespondenta acestuia cu semnul zodiacal al Leului îl hotãrãste definitiv ca simbol al Focului alchimic.
În cultura vechilor civilizaţii, leul împrumută însuşiri divine fiind perechea complementară a unor zeiţe ( Cibele, Artemis, Fortuna). În Egipt, Sehmet, zeiţa războiului era reprezentată ca o leoaică în timp ce leul cu discul solar pe cap îl reprezenta pe zeul Rê. În antichitate , zeii şi eroii timpurilor legendare, de pildă Herakles, deseori erau înfăţişate ca învingători de lei pentru a se evoca victoria minţii omului asupra naturii animale. Oamenii care călăresc pe lei, simbolizează luare în stăpânire a puterii divine. În Japonia leul este numit „câinele lui Buddha” străjuind intrarea în temple. În alchimie leul este pe deoparte un simbol al materiei primare, sulful, însă pe de altă parte este „leul roşu” al „pietrei filosofale” finite. Simbolistica psihologiei abisale consideră leul ca o fiinţă care de o extraordinară şi perfect stăpânită energie, care domină fără efort chiar şi în stare de repaus; când atacă este de nestăpânit, iar în luptă este prin urmare nimicitor.
Înzestrat cu asemenea însuşiri oculte, inspirând vigoare, nobleţe, dârzenie, însuşite de om prin victoria minţii – leul îşi are aşadar – locul său merituos în simbolistica masonică.
Simbolul Evangheliei dupa Marcu este tot leul, forta lui invietoare, probabil pentru că ea începe cu predica Sfântului Ioan Botezătorul, care strigă ca un leu în pustie...
Anticii il reprezentau sub forma leului din Nemeea. In scrierile hieroglifice este simbolul violentei si al maniei, iar anticii il plasau chiar sub hidra, marele dragon, pe care-l sfasie aproape cu ghearele. Leul este semnul care marcheaza dobandirea autonomiei individuale, concomitent cu aparitia constiintei de sine, nasterea vointei si a libertatii personale. Asociat cu carul Soarelui, Leul intruchipeaza apoteoza zilei si a luminii. Este semnul care pune accent pe valoare.
Puternic, suveran, simbol solar si luminos pana la extrem, leul, regele animalelor, are calitatile si defectele inerente rangului sau. Dar el reprezinta incarnarea insasi a Puterii si a intelepciunii, a Dreptatii, in schimb, orgoliul sau nemasurat si siguranta de sine fac din el simbolul Tatalui, al Stapanului, al Suveranului, orbit de propria sa putere, de propria sa lumina si care ajunge tiran, crezandu-se, de fapt, ocrotitor. El poate fi asadar pe cat de ocrotitor, pe atat de insuportabil: intre acesti doi poli oscileaza numeroasele lui intelesuri simbolice.
Krishna, se spune in Gita, este leul printre animale; Buddna este leul lui Shakya; Hristos este leul lui Iuda.
Ali, ginerele lui Mahomed, glorificat de siiti, este leul lui Allah, motiv pentru care drapelul Iranului avea imprimat un leu incoronat. Pseudo-Dionisie Areopagitul explica de ce teologia atribuie unor ingeri infatisare de lei: leul exprima autoritatea si forta invincibila a mintilor dumnezeiesti, acest efort suveran, vehement, nedomolit, de a imita maretia divina si taina divina incredintata ingerilor de a invalui misterul lui Dumnezeu cu o intunecime mareata, ascunzand de privirile indiscrete urmele comunicarii lor cu divinitatea, aidoma leului, despre care se spune ca sterge urma propriilor, pasi atunci cand fuge de vanator.
In Apocalipsa, cea dintai dintre cele patru fiinte pline de ochi, dinainte si dinapoi, care se afla imprejurul tronului ceresc este zugravita ca “asemenea leului”, iar in Iezechiel (1, 4-15) carul lui Iahve apare avand patru fiare, fiecare din ele avea patru fete, toate patru aveau cate o fata de leu la dreapta.
Blazonul lui Ashoka (232 i.de Hr.), regele budist care a recucerit India de la greci si persi si a reunificat-o, avea ca efigie trei lei asezati spate in spate, deasupra unui soclu in forma de roata si purtand deviza: adevarul biruie. Asa arata si azi stema Indiei. Cei trei lei, tinand seama de fervoarea budista a regelui, ar putea simboliza Cele trei cosuri (Tripitaka), culegere canonica de invataturi ale lui Buddha, precum si intreitul Giuvaier (Triratna).
Simbol al dreptatii, leul este prin aceasta garantul puterii materiale si spirituale. De aceea serveste drept animal de calarie sau drept tron multor divinitati, dupa cum impodobeste fie tronul lui Solomon, fie pe acela al regilor Frantei sau al episcopilor medievali. El este si simbolul lui Hristor-Judecatorul si al lui Hristos-Invatatorul caruia ii poarta cartea sau sulul de pergament. In aceeasi perspectiva, se stie ca este emblema sfantului evanghelist Marcu.
Leul lui Iuda, pomenit de-a lungul intregii Scripturi, incepand cu Facerea, se inalta in persoana lui Hristos. Si in Apocalipsa scrie ca a biruit leul din semintia lui David ca sa deschida cartea si cele sapte peceti ale ei. Mai exact, in iconografia medievala, capul si partea anterioara a leului corespund naturii dumnezeiesti a lui Hristos, iar partea posterioara, care contrasteaza prin relativa ei slabiciune, corespunde naturii umane.
De asemenea, el serveste drept tron lui Buddha, si lui Kubijka, ipostaza a lui Devi. El este puterea energiei divine (shakti). Este avatarul Narasimha (om-leu), forta si curajul, nimicitorul raului si al ignorantei. Suveranitate, dar si putere a Legii (Dharma), leul corespunde lui Vairochana supremul Buddha central, si lui Manjushri, depozitarul cunoasterii. Buddha rage cu ragetul leului asemeni lui Brmaspati din Vede: atunci cand propovaduieste Dharma in fata unei adunari, rasuna ragetul lui de leu (Anguttaranikaya). Ceea ce exprima puterea legii, capacitatea ei de a trezi si de a zgudui, propagarea ei in timp si in spatiu.
Acest rol plin de mandrie al leului nu se schimba din Europa pana in America. Triburile bambara, impresionate de seninatatea fortei lui, l-au transformat in alegorie a Stiintei divine si intr-un rang care, in ierarhia sociala traditionala nu-i are ca superiori decat pe preotii-savanti.
Totusi, cusururile acestei forte linistite n-au scapat nici intelepciunii populare, nici misticilor si nici filosofilor. Asa se face ca o data cu emanciparea femeii, care s-a infaptuit in vremea noastra, leul mandru si generos a devenit un macho falocrat, care nu stie sau se preface a nu sti ca puterea lui este intru totul relativa.
Ceea ce reamintesc si observatiile Sfintului Ioan al Crucii cu privire la impetuozitatea poftei irascibile a leului, simbol al unei vointe autoritare si a unei forte necontrolate. Pe aceasta cale se ajunge la leul pantecos, simbol al lacomiei oarbe, asupra caruia isi pune Shiva piciorul. De la leul simbol al lui Hristos, aceasta orbire duce la leul simbol al Anticristului, de asemenea atestat in Scriptura.
Psihanaliza va face din el simbolul unei pulsiuni sociale deformate: tendinta de a domina ca despot, de a-ti impune cu brutalitate autoritatea si forta. Ragetul lui puternic, botul lui larg deschis tin de un alt simbolism, care nu mai este solar si luminos, ci intunecat si htonian. In aceasta viziune nelinistitoare, leul se inrudeste cu celelalte divinitati subpamantene, care inghit ziua in amurg si ii dau iarasi drumul in zori, asemenea crocodilului din multe mitologii.
Astfel se intampla in Egipt, unde leii erau adeseori reprezentati perechi, spate in spate: fiecare dintre ei privea orizontul din fata sa, unul spre rasarit, celalalt spre apus. Au ajuns sa simbolizeze cele doua zari si drumul soarelui de la un capat al pamantului la celalalt. Veghind astfel timpul in curgerea sa, ei reprezentau ziua de Ieri si pe cea de Maine. Si deoarece calatoria infernala a soarelui il ducea de la botul Leului de la apus la botul Leului de la rasarit, de unde reinvia in zori. Cei doi lei au devenit agentul principal al intineririi astrului.
Intr-o maniera mai generala, ei au simbolizat vigoarea improspatata pe care o asigura alternarea zilei si a noptii, a efortului si a odihnei. In Extremul Orient, leul, animal pur emblematic, are afinitati cu dragonul cu care ajunge sa se identifice. In Japonia au loc dansuri ale leului de 1 ianuarie si in anumite zile de sarbatoare. Ele se desfasoara in fata templelor sintoiste, pe strazi si pana in case particulare. Cantareti ii acompaniaza pe dansatori. Iar acestia poarta masti avand chipul unui leu. O persoana poarta masca si alte doua sau trei, sub un cearsaf, ii infatiseaza trupul. Capul leului are culoarea rosie. Acest leu se presupune ca alunga demonii si ca aduce sanatate si prosperitate familiilor, satelor, comunelor.
Dupa cum se vede, viziunea de cosmar evocata mai sus ajunge sa fie exorcizata si simbolismul htonian rasturnat, imaginea mortii devenind garantia reinnoirii, deci a vietii. Acest lucru se poate vedea si in alte arii culturale unde leul devorand in mod periodic taurul exprima de milenii dualitatea antagonista fundamentala a zilei si a noptii, a verii si a iernii. Leul va ajunge sa simbolizeze nu numai inapoierea soarelui si improspatarea energiilor cosmice si biologice, ci insasi renasterea. Unele morminte crestine vor fi impodobite cu lei. El singur, leul, este un simbol al invierii...

28 iul. 2010

Editura Esoteris


Remarcam cu bucurie Editura Esoteris din Iasi, unde gasiti toate cartile scrise de Christian & Miriam Dikol, precum si alti autori celebrii.
Pe site-ul http://www.esoteris.ro/
sunt publicate de asemenea cateva articole interesante si noutati editoriale din acest domeniu vast, alaturi de un forum de specialitate care din pacate in acest moment este inactiv.


editura@esoteris.ro
esoterys@yahoo.com

22 iul. 2010

Sfarsitul nu-i aici...

video

Florian Pittis (1943-2007)

Sunt aproape trei ani, Maestre...dar sfarsitul nu-i aici!

Preluare ACASA TV

Pittis si Masoneria

video

12 iul. 2010

Misterele din Eleusis





Termenul de mistere denumeşte în mod generic în istoria religiilor cultele iniţiatice, cu precădere cele din antichitate. Aceste culte au jucat un rol important în reprezentările religioase şi în mentalitatea lumii greco-romane. Cuvantul grec mysterion (taină, secret) desemnează în context religios caracterul arcan al unui ritual, în care se face deosebirea între iniţiaţi şi neiniţiaţi. Datorită acestui caracter istoria religiilor întâmpină astăzi mari dificultăţi în reconstruirea conceptelor religioase manifestate prin intermediul misterelor. De reţinut este că şi primii creştini au fost văzuţi în lumea romană iniţial ca adepţi ai unui cult de mistere.
Drept surse ale riturilor care includ misterele au fost identificate atât iniţierile arhaice şi societăţile secrete cât şi un ansamblu de mituri proprii civilizaţiilor agrare, în care este vorba de uciderea unui zeu ca punct de trecere la o temporalitate caracterizată de moarte, nevoia de hrană şi procreere.
Religiile de mistere sunt însă, sub forma în care au fost cunoscute în Europa, un fenomen tipic civilizaţiei elene, chiar dacă au luat fiinţă prin contaminarea cu sfera religiilor orientale. Formele iniţiatice tipice acestor mistere au apărut pentru prima oară în cadrul venerării zeiţei agrare Demetra. Continuatorele moderne ale misterelor sunt diversele societăţi şi loje secrete, precum cele ale francmasonilor, iluminaţilor, cercurilor esoterice etc. Aceastea au în comun cu misterele antichităţii venerarea cultică a unui principiu divin, o bogată practică rituală care presupune iniţierea şi un mit respectiv concept care explică toate aspectele realităţii.
Cuvântul mysterion trimite în primul rând la verbul myein ("a închide", "a încuia"). Myesis se pare că desemna, conform acestui înţeles, o iniţiere preliminară în cadrul MISTERELOR ELEUSIENE. Iniţiaţii purtau denumirea de mystes, transmisă împreună cu adjectivul mysticos şi cu substantivul mysterion de către dramaturgii greci clasici.
Un alt termen central al cultului de la Eleusis este cel de teleté, înrudit cu telos ("ţel", scop"), prin care era desemnată atât iniţierea în sine cât şi ritualurile care o însoţeau. Conform acestei semnificaţii templul din Eleusis se numea Telesterion. Cea mai înaltă treaptă a iniţierii era Epopteia ("vederea de sus").
Ta orgia caracteriza festivităţile secrete în cinstea lui Dionis şi a Demetrei prin accentuarea laturii emoţionale a cultului (orgé înseamnă "înflăcărare", "pasiune", mânie"). Derivat din orgé, orgiazein putea însemna atât "a sărbători orgii" cât şi, mult mai general, "a îndeplini un act solemn". Sensul profund religios al acestui termen a fost dat uitării datorită orgiilor romane şi mai ales datorită condamnării acestora în literatura creştină.
Misterele din Eleusis au fost sărbători bianuale ţinute în Grecia antică în templul din Eleusis dedicate zeiţei Demetra şi fiicei ei Persefona din recunoştinţă pentru darul agriculturii. Conform legendei, eleusinii erau protejaţi de Demetra fiindcă se arătaseră primitori faţă de ea când luase înfăţişarea unei bătrâne sărmane, atunci când o căuta pe fiica ei Persefona.
Asemeni misterelor orfice, alături de care probabil s-a dezvoltat în mod paralel, festivităţile misterelor din Eleusis aveau parţial un caracter esoteric, care presupunea iniţierea şi prin mitul Persefonei denotau credinţa în nemurirea sufletului. Conform surselor, misterele eleusice se celebrau încă din sec. al VII-lea î.Hr.. Antichitatea lor este confirmată şi de descoperirile arheologice.
Pe lăngă cele două zeiţe chtonice, misterele a fost sărbătorite mai târziu la Eleusis şi Dionis, numit acolo Iachos, era prezent drept reprezentant al forţei creatoare a naturii. Cultul eleusin s-a răspândit în toată lumea iar relicvele sale se găsesc şi în Egipt. Sacerdoţiul eleusin era transmis ereditar. Principalii celebranţi ai misterelor erau Hierofantul (preotul suprem), Daducos (purtătorul făcliei), Hierokeryx (crainicul sfănt) şi Epibomios (preotul celebrant). Iniţierea în cult se făcea prin mai multe ceremonii tainice de purificare şi prin rostirea unor formule magice. Ca participanţi au fost admişi iniţial doar atenienii, mai târziu cercul adepţilor s-a extins şi au incluşi toţi cei devotaţi cultului Demetrei.
Cercetările actuale explică popularitatea serbărilor şi longevitatea lor prin implicarea subiectivă a participanţilor, bazată pe o experienţă personală a transei. Walter Burkert afirmă chiar caracterul prevalent al acestei experienţe în raport cu doctrina iniţiatică, date fiind preocuparea obsesivă cu moartea şi ritualurile extatice.
"Micile Mistere" (Myesis) se ţineau primăvara, în aparenţăa numai în onoarea lui Heracle, care, ca străin, nu a putut fi iniţiat în "Marile Mistere" (Teletai). Acestea aveau loc toamna, timp de nouă zile, începând cu cea de-a 15-a zi a lunii Boedromion (la începutul lui octombrie) şi comemorau coborârea Persefonei în infern pentru perioada pe care era obligată să fie alături de Hades.
Participanţii trebuiau să-şi anunţe cu mult timp înainte venirea, îşi asumau cheltuieli însemnate din cauza animalelor destinate sacrificiilor şi erau obligaţi să postească înaintea procesiunii timp de nouă zile. Festivităţile decurgeau în felul următor: În prima zi se întruneau adepţii dornici de iniţiere. Aceştia erau supuşi în decursul celei de a doua zile unor procese de purificare. În ziua a treia aveau loc sacrificiile. În ziua a patra se purta în procesiune statuia Persefonei sau un "copil divin" într-un recipient (Kalathos) ornat cu şerpi, care simboliza coşul cu flori al zeiţei. Răpirea ei de către Hades era deci repetată în mod alegoric. În procesiuni nu lipseau simboluri ale fertilităţii precum spice de grâu sau embleme falice.În cea de-a cincea zi se comemora prin lungi procesiuni cu făclii căutarea Persefonei de către Demetra. În ziua a şasea, festivităţile ajungeau la apogeu: era strămutată columna lui Dionis-Iachos de la Atena la Eleusis de către o mare mulţime de oameni. Noaptea începeau iniţierile în mistere, care constau şi în dezvăluirea soartei celor drepţi şi a celor blestemaţi în lumea de apoi. Iniţierile erau făcute, ca şi purificările, de către sacerdoţi mascaţi ca nimfe, satiri şi sileni. Ceremoniile erau însoţite atât de muzica fluierelor frigiene şi a timpanelor cât şi de dans, creându-se astfel prin ritmuri monotone o atmosferă extatică. În ziua a şaptea se organizau întreceri în onoarea zeiţelor. Ultimele două zile erau consacrate iniţierilor şi ofrandelor.
În anul 382 d. Hr., împăratul roman Teodosiu I a interzis cultul eleusin, ca dealtfel toate cultele celebrate prin mistere.
Aparut in 1914, studiul lui Paul Foucart Misterele de la Eleusis se bazeaza foarte mult pe marturiile autorilor antici precum Herodot, care ar fi mai aproape de sursa misterelor eleusine decit savantii con-temporani. in Grecia antica circulau o multime de legende despre calatorii initiatice in Egipt ale unor eroi si intemeietori de secte si scoli religioase (Pitagora sau Orfeu, de exemplu). Aceste biografii mitice stereotipe tin insa mai degraba de imagologie, iar valabilitatea lor istorica este foarte redusa. Cu toate acestea, Paul Foucart considera ca exista corespondente izbitoare intre cultul Demetrei si cultul isiac. Aceasta il face sa accepte vechea poveste a importului Misterelor eleusine, undeva pe la mijlocul mileniului al doilea i.Hr., din Egiptul antic, import ce a insotit raspindirea tehnicii cultivarii cerealelor din Egipt si Orientul Apropiat. Dovezile arheologice despre contactele intre Egipt si greci intaresc ipoteza imprumutului.
- La Atena preotia nu cerea o pregatire prealabila serioasa
Desi aceasta interpretare difuzionista a fost contestata de cercetatorii ulteriori, studiul merita atentie cel putin pentru morfologia ritualului eleusinic pe care o realizeaza. Paul Foucart descrie amanuntit functiile castelor sacerdotale (vechile familii ale Eumolpizilor si Kerykesilor), a preoteselor eleusine si a magistratilor atenieni implicati in organizarea Marilor si Micilor Mistere, realizind totodata o prezentare stufoasa a principalelor diviziuni si momente ale cultului.
Numai originea si functiile personajelor (de la hierofant la spondofori) implicate mai mult sau mai putin direct in ceremonialul initiatic ar merita un studiu aparte. Eumolpizii (casta sacerdotala eleusina) pretindeau ca au o anumita suprematie spirituala asupra Kerykesilor (familie sacerdotala de origine ateniana), desi Eumolpos, stramosul lor mitic, ar fi fost invins de Erehteu, stramosul atenienilor. Daca la Atena preotia nu cerea o pregatire prealabila serioasa si orice cetatean putea indeplini aceasta sarcina ca orice alta magistratura, la Eleusis hierofantul (preotul suprem Eumolpid) si daducul (al doilea mare preot Kerykes) erau alesi pe viata si de obicei erau supusi unui examen prealabil. in vreme ce la Atena religia oficiala, de stat, nu avea nici o dimensiune soteriologica, la Eleusis se celebra un cult privat (ce a devenit o religie pan-helenica), a carui miza era soarta sufletului post mortem.
Cu toate acestea, controlul exercitat de cetatea ateniana era foarte puternic: la sfirsitul ceremoniilor, arhontele-rege trebuia sa dea un raport amanuntit Adunarii Consiliului celor Cinci Sute. Un caz relevant este cel al lui Alcibiade. Acuzat de sacrilegiu (mutilarea efigiilor lui Hermes si dezvaluirea licentioasa a misterelor eleusine), cetatea ii cere hierofantului sa rosteasca imprecatii sacre la adresa lui (un soi de excomunicare). Cind cetatea considera ca are din nou nevoie de geniul militar al lui Alcibiade, se hotaraste tot prin vot revocarea acestor imprecatii, in ciuda protestelor hierofantului.
in ceea ce priveste structura riturilor eleusine, acestea se desfasurau in doua etape. Micile Mistere aveau loc primavara si presupuneau o serie de pregatiri si purificari a mystilor la Eleusinionul din Agra in Atena. Marile Mistere se desfasurau in septembrie-octombrie, cind mystii erau initiati in telesterion, incinta sacra de la Eleusis, dupa opt zile de procesiuni si lustratii. Existau doua grade de initiere: telete (majoritatea neofitilor se multumeau cu aceasta) si epoptea, initierea desavirsita, optionala, ce putea fi obtinuta in al doilea an. Daca in privinta celorlalte aspecte pregatitoare ale initierii exista date destul de concludente, telete si epoptea nu au fost niciodata dezvaluite. Destainuirile erau pedepsite cu moartea (Alcibiade fusese condamnat la moarte) sau cu ostracizarea.
Stim ca initierea presupunea o succesiune de cuvintari solemne (legomena), reprezentari mitico-rituale (dromena, cu referire la suferinta Demetrei si rapirea fiicei sale, Kore-Persephona, de catre zeul infernului) si deignumena (prezentarea unor obiecte sacre, hiera). Pornind de la o comparatie a lui Plutarh, Paul Foucart reface scenariul initierii din telesterion: mystii erau claustrati intr-o subterana a sanctuarului, lasati sa rataceasca in intuneric, timp in care le erau infatisate obiecte si figurine divine stranii, cind terifiante, cind linistitoare, pentru ca apoi sa fie dusi la etajul superior, unde erau inundati de o lumina puternica. Astfel, „din regiunea terorii, mystii treceau pe pajistile voioase ale Cimpiilor Elizee, peste care isi raspindea razele o lumina minunata. Calatoria lua sfirsit o data cu contemplarea Obiectelor Sacre, care era punctul final al initierii“. Foarte probabil, hiera erau niste dublete primitive din lemn, niste statui ale zeilor, considerate de origine divina (xoana si kolossoi).
Desi reconstructia lui Paul Foucart este plauzibila, cel putin sub aspect psihologic, ea are un defect major: sapaturile au aratat ca telesterionul nu are o incapere subterana. Mircea Eliade sublinia originea orfica a acestui tip de initiere atribuit de Paul Foucart riturilor de la Eleusis, iar fragmentele din dialogurile platoniciene citate de Foucart in sprijinul interpretarii sale confirma mai degraba opinia lui Eliade. Multe din interpretarile lui Paul Foucart nu au rezistat, in primul rind ipoteza importului din Egipt a fost abandonata de scolile de istorie a religiilor mai recente. Pentru Georges Milonas, o origine mult mai probabila a Misterelor ar fi Thessalia, unde existau vechi sanctuare inchinate zeitei centrale a misterelor, Demeter. Cu toate acestea, Misterele de la Eleusis ramine un studiu de referinta pentru intelegerea unuia dintre cele mai importante fenomene religioase grecesti.

9 iul. 2010

Un cuvânt de Solstiţiu


Sa luam aminte la aceste frumoase cuvinte si pline de intelesuri ale Prea Respectabilului Frate Eugen Ovidiu Chirovici, Marele Maestru al MLNR



Respectabile Maestru Venerabil,
Iubiţi Fraţi,

În primul rând vreau sã vã felicit pentru spiritul fratern şi armonia în care au decurs alegerile în Loje pentru funcţia de imensã responsabilitate care este aceea de Maestru Venerabil. Este o dovadã în plus cã Obedienţa noastrã se maturizeazã, iar funcţiile sunt percepute tot mai mult aşa cum sunt de fapt - asumarea de responsabilitãţi şi nu râvnirea unor privilegii. Venerabililor care au fost realeşi - FF confirmând valoarea prestaţiei lor din primul mandat - le urez sã-şi încheie la fel de bine viitorul an masonic. Celor care sunt la primul mandat îmi permit sã-i sfãtuiesc sã nu uite nicio clipã principiile atât de dragi Ordinului nostru: toleranţa fraternã, înţelepciunea practicã şi bucuria de a fi împreunã cu oameni diferiţi, dar care toţi împãrtãşesc dragostea pentru Arta Regalã.
La finalul unui an, obişnuim sã privim în urmã, dar şi înainte, pentru a scruta orizontul zilelor care vor veni.
Aproape întreg anul care a trecut a stat sub semnul alegerilor pentru funcţia de Mare Maestru, într-un spririt şi o atmosferã care de multe ori a degenerat în lupte fratricide. Dincolo de orgolii - specifice, din pãcate, firii umane - nu este greu de înţeles cã asemenea atitudini nu asigurã coeziunea Frãţiei, ci splitarea ei în "tabere", "triburi" şi "clanuri". Nu suntem mai multe partide obligate de electorat sã împartã un Parlament, ci un corp omogen de oameni care au bãtut la porţile Templului pentru a gãsi Lumina, Armonia, Cãutarea Adevãrului şi Practica Toleranţei. Un context extern inflamat de o crizã economicã fãrã precedent şi o nervozitate socialã în creştere fãcea şi mai preocupant contextul nostru intern, ce ameninţã cu derapaje dincolo de limita suportabilitãţii. Aşa s-a ajuns la soluţia nu tocmai obişnuitã de decalare cu un an a alegerilor. Mi-am asumat-o, chiar dacã ştiam cã unii o vor interpeta în mod greşit. Oricum, ca om şi ca Mason am preferat întotdeauna o criticã deschisã - chiar dacã nu neapãrat îndreptãţitã - decât aprobãrile ipocrite.
Lecţia acestui an trebuie asimilatã şi însuşirea ei trebuie doveditã în anul care va veni prin fapte şi nu doar prin vorbe. Trebuie sã dãm dovadã de mai multã responsabilitate, maturitate şi, de ce nu, înţelegere reciprocã. O variantã plauzibilã şi larg împãrtaşitã de succesiune trebuie consacratã din timp şi voi avea grijã sã contribui din toate puterile la materializarea ei. Poate cã este timpul ca veleitarismul şi improvizaţia nu doar sã fie diminuate, ci şi sã disparã. Dacã vom reuşi împreunã acest lucru, va fi un câştig enorm pentru Marea noastrã Lojã.
Ca obiective pentru anul care vine, vreau sã implementez cel puţin douã proiecte majore. Unul este constituirea unui organism de tipul General Board existent în United Grand Lodge of England, care este centrul de strategie al Obedienţei tot aşa cum Marele Consiliu este centrul executiv al acesteia. Acest organism trebuie sã joace şi rolul unei Curţi Constituţionale, care acum lipseşte în organismul instituţional al MLNR. El trebuie sã fie ales de Convent şi sã aibã o duratã a mandatului mai lungã decât aceea a Marelui Maestru şi a Marelui Consiliu, pentru a asigura continuitatea între douã administraţii. Iar din el trebuie sã facã parte Fraţi care atât prin cunoştintele masonice cât şi prin alonja profanã ne fac cinste cã decorezã Coloanele, dar a cãror experienţã nu este corect folositã astãzi. Lucrez împreunã cu colaboratorii mei din Marele Consiliu la materializarea constituţionalã şi regulamentarã a acestui proiect şi vã voi furniza în perioada urmãtoare draftul de propunere pe care îl vom supune dezbaterii în Ateliere.
Un al doilea proiect se referã la constituirea unui Grup de Lectori, tot dupã modelul englez. Fraţi care dispun de experienţa, disponibilitatea şi dãruirea necesare vor constitui un grup omogen de lectori care pot fi invitaţi în Ateliere pentru a le împãrtãşi Fraţilor, prin intermediul Planşelor de Arhitecturã, zestrea lor de cunoştinţe în domeniul istoriei masonice, a simbolismului, ezoterismului, organizãrii, interacţiunii cu mediul profan, etc. Este pãcat cã deocamdatã experienţa şi bogãţia de cunoştinte ale acestor Fraţi se exprimã în medii relativ restrânse sau doar în cazul unor evenimente care au loc doar de câteva ori pe an.
Fireşte, nu doar proiectele de mai sus constituie preocupãrile mele sau ale colegilor din Marele Consiliu pentru perioada care urmeazã. Sunt bucuros sã vã comunic, dupã recenta vizitã la Londra, cã atmosfera extrem de lucrativã între MLNR şi UGLE continuã, cã în aceste zile am primit recunoaşterea Marii Loje a Finlandei - prima obedienţã nordicã ce recunoaşte MLNR ca unic reprezentant al regularitãţii în aceastã jurisdicţie - cã vom implementa în România Ordinul De Molay, cã ne concentrãm eforturile pentru organizarea în anul care vine a Conferinţei Mondiale a Marilor Loje şi, nu în ultimul rând, cã la anul Marea noastrã Loja va sãrbãtori 130 de ani de la înfiinţare şi cã trebuie sã ne pregãtim corespunzãtor pentru a aniversa cum se cuvine acest fericit eveniment, ce leagã istoria noastrã recentã de rãdãcinile noastre vechi.
În final, iubiţi Fraţi, sã ne aducem aminte cã legenda lui Hiram ne aratã cã trãdarea Maestrului de cãtre calfe dornice sã acceadã repede şi fãrã merite la cunoştinte rezervate de Marele Arhitect doar celor care meritã Lumina cu adevãrat a dus la pierderea Cuvântului pe care în mod simbolic şi astãzi îl cãutãm, condamnaţi fiind sã trãim într-o lume neterminatã din punct de vedere spiritual. Sã nu vedem acest pãcat repetat în Marea noastrã Loja, ce cu atâta greutate şi-a înfiripat destinul în Patria noastrã.
Fie ca Dumnezeu sã vã binecuvânteze pe toţi, Patria noastrã şi Marea noastrã Lojã.





EUGEN OVIDIU CHIROVICI
Preluare Forum Masonic

Artele liberale


The grammer rules instruct the tongue and pen,
Rhetoric teaches eloquence to men;
By logic we are taught to reason well,
Music has claims beyond our power to tell;
The use of numbers, numberless we find;
Geometry gives measure to mankind.
The heavenly system elevates the mind.
All those, and many secrets more,
The Masons taught in days of yore.

Laurence Dermott
The Book of Constitutions of this Grand Lodge or Ahiman Rezon (A help to a Brother)


Aceasta poezie burlesca este de fapt un fragment din unul din cele mai vechi manuscrise masonice, scris in jurul anului 1390 si arata ca cinci secole la rand artele liberale si stiintele au avut un loc important in gandire, precum si in ritualurile si constitutiile masonice.

2 iul. 2010

Vacanta placuta!

Conform traditiei regulare, toate Lojile masonice isi inchid activitatile si intra in vacanta de vara. Uram fratilor nostrii de pretutindeni o vacanta placuta si sa ne vedem cu bine in septembrie!