18 nov. 2010

Frederich cel Mare


Poate ca anticipam niste evenimente din Istoria Francmasoneriei insa astazi vreau sa evocam o figura legendara care are legatura cu destinul Cavalerilor Templieri si implicit cu Ordinul nostru speculativ.

Frederic al II-lea, cel Mare (1712-1786) a fost un Rege al Prusiei din dinastia de Hohenzollern. A fost crescut de tatăl său Friedrich Wilhelm I (regele soldat) într-un stil autoritar, milităros. Din anul 1730 începe să ducă împreună cu prietenul său Hans Hermann von Katte o viață boemă, încercând să scape de sub controlul tatălui său printr-o încercare de a fugi în Anglia, care eșuează.
Cei doi prieteni sunt arestați și închiși în fortăreața Küstrin, unde, în prezența lui Friedrich, prietenul său este executat pentru dezertare.
Sub influența prietenilor săi austrieci, Friedrich Wilhelm von Grumbkow și Jacob Paul von Gundling, se căsătorește în anul 1733 cu Elisabeth Christine von Braunschweig-Bevern, o rudenie îndepărtată a casei de Habsburg dar căsnicia a rămas fără copii.
La scurt timp după urcarea pe tron in 1740, regele începe razboiul de succesiune la tronul Austriei cu scopul de a reface economic Prusia, țară săracă în materii prime, alipindu-i o provincie bogată.
In primul război, generalul prusac Kurt Christoph Graf von Schwerin cucereste Silezia. In al doilea razboi al Sileziei cuceririle din primul război sunt apărate cu succes. In Razboiul de 7 ani, trupele prusace patrund în Saxonia, regatul sașilor și îi determină pe vecini să se unească împotriva Prusiei într-o alianță alcătuită din Austria, Franta si Rusia, raportul forțelor fiind de 1:3 în favoarea aliaților. Iscusința strategică a tânărului rege i-a determinat pe contemporani să-l numească Frederic cel Mare. Numai razboiul de 7 ani a costat viețile unui milion de oameni, regiuni întregi fiind depopulate, context în care regele este numit monstru de scriitorul german Thomas Mann. Dupa razboiul de succesiune la tronul Austriei, profitând de slăbiciunea acestei țări la încheierea războiului cu Turciadin 1739, Prusia devine una dintre cele 5 mari puteri din Europa.
Este perioada când protestanții pretind să fie tratați ca parteneri egali ai catolicilor. Impărțirea Poloniei sin 1772 este inițiativa Austriei, care împreună cu Rusia devine aliata Prusiei in 1764, iar Prusia anexează Prusia de apus. De la această dată se intitulează el Frederic, regele Prusiei. Ca tânăr monarh a atras atenția regilor și principilor europeni asupra Prusiei prin reformele sale. Printre altele a interzis interogarea prin schingiuire (iunie 1740) și a acordat libertatea religiei. Lozinca lui era eu sunt primul supus statului meu. A contribuit și la dezvoltarea principiilor de drept.
In agricultură, pe timpul său s-a introdus cultura cartofului și s-au asanat mlaștinile Dromling si Oderbruch, s-au introdus reforme în educația militară și s-a trecut la alcătuirea unei structuri stabile de funcționari de stat, fiecare cetățean indiferent de obârșie fiind tratat la fel.
Prusacii, având în vedere avantajele economice ale repopulării regatului, prezintă toleranță față emigranții care erau de religie sau naționalitate diferită, toți cetățenii putându-se adresa direct cu scrisori regelui. Prusia a fost primul regat european unde s-a introdus libertatea (cu anumite limitări) a presei, ceea ce, într-un sistem feudal, era până atunci de neconceput. Incercarea lui Friedrich de a desființa iobăgia a eșuat în fața rezistenței masive a nobilimii latifundiare.
In timpul domniei lui fost clădite sute de școli, dar fiind lipsă de cadre didactice, de multe ori erau aduși suplinitori din rândul subofițerilor trecuți în rezervă. Friedrich cel Mare a murit la data de 17 august 1786 in palatul Sanssouci, fiind înmormântat în Postdam.
In 1776, iezuitii, reprimati de catre Papa s-au aliat cu Frederic cel Mare si cu Catarina a Rusiei...va urma!

Un comentariu:

  1. Foarte interesant. Chiar aş dori să aflu mai multe dpdv istoric întrucât consider eu în faptul istoric stă adevărul (dacă nu încerci falsificarea istoriei, şi o laşi să vorbească numai ea singură) şi nu în prejudecăţile şi temerile noastre.
    Uneori însă chiar şi prejudecăţile noastre se adeveresc ca dovadă având metoda matematică a reducerii la absurd.
    Ca să demonstrezi un lucru prin reducerea la apsurd trebuie să presupui că concluzia (cerinţa) nu este adevărată. Prin anumite raţionamente ajungi la rezultatul unei ipoteze false. Apare contradicţia între ceea ce ai presupus şi ceea ce ai ajuns să demonstrezi şi astfel deducţia că ceea ce am presupus a fi adevărat este fals. Înseamnă că ceea ce era dat înaintea presupunerii tale este adevărat. Dar ce te faci când nu îţi iese contradicţia şi ţi se confirmă ipoteza ? Înseamnă că cei ai presupus tu este adevărat. Deci prejudecăţile se adeveresc.
    Iertaţi-mă pentru acest off-topic cu metoda reducerii la absurd. Observ că de la un timp pun comentarii tot în off-topic.

    RăspundețiȘtergere