21 nov. 2010

Jaques de Molay


Considerati unul dintre cele mai enigmatice Ordine si un obiect de studiu pentru istorici, templierii au devenit, odata cu publicarea cartilor luI Dan Brown un fenomen de masa, fiindu-le dedicata o intreaga literatura, devorata efectiv, de catre opinia publica. Istoria autentica este total diferita de afirmatiile lui Brown si ale pleiadei de epigoni inspirati de romanele sale, iar ultimul Mare Maestru al Ordinului, Jacques de Molay e departe de a fi misteriosul personaj cu puteri supranaturale, conturat de scriitorul american.
Începând cu fondatorul Hugues de Payens, din 1118 cel mai mare grad în cadrul Ordinului a fost cel de Mare Maestru, o poziție câștigată pe viață, deși luând în considerare natura militară a Ordinului, aceasta putea fi o perioadă foarte scurtă. Numai doi Mari Maeștri au murit în timpul mandatului, iar câțiva au murit în timpul campaniilor militare. De exemplu, în timpul Asediului Ascalonului in 1153, Marele Maestru Bernard de Tremelay a condus un grup de 40 de Templieri printr-o spărtură în zidurile orașului. Atunci când restul armatei cruciate nu i-a urmat, cavalerii inclusiv Marele lor Maestru, au fost încercuiți și decapitați. Marele Maestru Gerard de Ridefort a fost decapitat de către Saladin în 1189, în timpulAsediului Acrei.
Marele Maestru supraveghea toate operațiunile Ordinului, atât cele militare din Tara Sfanta si Europa de Est, cât și afacerile financiare din Occident. Unii Mari Maeștri au fost și comandanți militari, deși acest lucru nu era întotdeauna înțelept: câteva defecte în strategia de luptă a lui de Ridefort au contribuit la devastatoarea înfrângere de la Batalia de la Hattin.
La origine un marunt boiernas francez, Jacques de Molay este probabil cel mai faimos Mare Maestru, alaturi de fondatorul Ordinului, Hughes de Payens. Data exacta a nasterii lui nu se cunoaste dar, atunci cand a fost interogat de procurorii regali la Paris pe 24 octombrie 1307, el a declarat ca devenise templier in urma cu 42 de ani, adica in 1265. Cum varsta accederii intr-un ordin calugaresc era de mininum 20 de ani, el trebuie sa fi fost nascut asadar pe la 1244 sau 1245. Dar exista documente ce atesta ca si adolescentii puteau fi primiti in randul Templierilor, motiv pentru care unii istorici contesta aceasta data. Interesant e ca, atunci cand va fi chestionat, peste un an, de trimisul papal la Chinon, el va da acelasi raspuns: ca slujeste ordinul de 42 de ani, deci din 1266!
Cert este ca provenea din ducatul Burgundiei, pe atunci teritoriu al Sfantului Imperiu Roman si fusese primit in ordin de Humbert de Pairaud, Superiorul Templier pentru Franta si Anglia. Pe la 1270, de Molay a plecat in Rasarit, inainte ca lider suprem al Templierilor sa devina Guillaume de Beaujeu. Viitorul conducator isi va petrece o mare parte a carierei in Orient, desi prezenta lui este semnalata din nou in Franta, in 1285. Nu se stie daca a detinut functii in Apus sau Rasarit, ori daca a fost prezent atunci cand Acra, ultima fortareata cruciata si capitala a regatului latin, a cazut, in mai 1291, in mainile musulmanilor.
Dupa aceasta pierdere, ultimii cruciati s-au retras in Cipru. Aici ii vom regasi pe Jacques de Molay si pe Thibaud Gaudin, cel de-al 22-lea Mare Maestru al Templierilor. In cursul unei intruniri desfasurate pe insula in toamna anului 1291, de Molay s-a remarcat prin curajul opiniilor, promitind sa devina omul care avea sa reformeze Ordinul Templierilor. Pe 16 aprilie 1292, Gaudin a decedat, cerand, cu limba de moarte ca locul sau sa fie luat de Molay. Fratii i-au indeplinit aceasta ultima dorinta si pe 20 aprilie, asa cum demonstreaza un document aflat in arhivele coroanei Aragonului, Jacques de Molay semna deja in calitate de Mare Maestru. Imediat ce a fost ales s-a angrenat cu indrazneala in realizarea proiectelor propuse anterior.
In primavara lui 1293 a inceput un turneu prin Occident, care-l va aduce in Provence, Catalonia, Anglia, Italia si Franta. Aici a rezolvat probleme interne ale Ordinului dar principalul sau tel a fost sa obtina sprijinul monarhilor apuseni si al Bisericii, in vederea recuceririi Tarii Sfinte. Cand s-a pus problema unificarii Templierilor cu Cavalerii Ospitalieri, de Molay se va opune vehement, ceea ce a dus la aparitia de nemultumiri in sanul Bisericii, fata de „tirania” impusa. Find diplomat, a reusit sa castige de partea sa pe Papa Bonifaciu VIII si pe regii Eduard I al Angliei, Iacob I al Aragonului si Carol II al Neapolelui. Singurul Suveran important cu care nu era in relatii apropiate a fost Filip IV al Frantei, viitorul sau calau. Intre 1299 si 1303, revenit in Orient, de Molay a depus eforturi pentru incheierea unei aliante cu mongolii, impotriva mamelucilor din Egipt. El intentiona sa coordoneze actiunile ordinelor militare crestine, ale regelui Ciprului si Armeniei Inferioare si hanatului Ilhanului (Persia), spre a se opune eficient fortei tot mai redutabile a mamelucilor, principala amenintare la adresa crestinilor din Tara Sfanta.
In 1298 Templierii au reusit sa stopeze o invazie mameluca in Armenia dar dupa a doua batalie de la Homs in decembrie 1299, crestinii n-au fost capabili sa profite de victoria obtinuta de hanul mongol al Persiei asupra mamelucilor, neavand suficiente armate. Jacques de Molay s-a multumit sa intreprinda raiduri de-a lungul coastelor egiptene si siriene, pentru a hartui si slabi inamicul, in vederea unui asalt general, pus la cale impreuna cu mongolii. Dar hanul n-a pornit la atac nici in 1300, nici in anii ce au urmat. In septembrie 1302, Templierii au fost alungati din insula Ruad, de langa orasul sirian Tortosa, ultima lor citadela din Tara Sfanta. Visul de recucerire rapida a Ierusalimului, nutrit de Jacques de Molay, se naruia astfel...
Intors in Franta, de Molay a intrat in conflict fatis cu Filip, din cauza ambitiei acestuia de a fi recunoscut ca lider al Ordinului (Rex Bellator – rege razboinic). Sfetnicul de taina al regelui, Guillaume de Nogaret pare sa-l fi informat acum pe Filip despre scandalurile izbucnite in mai multe regiuni din Franta unde templierii aveau proprietati, cu privire la comportamentul urat si anti-religios al acestora, sugerandu-i ca ar putea profita de aceste zvonuri pentru a veni de hac Ordinului. Dupa ce a discutat personal cu regele, de Molay a cerut Papei sa realizeze o ancheta independenta asupra acuzatiilor aduse. Dar, inainte ca aceasta sa aiba loc, regele a actionat in forta.
Pe 13 octombrie 1307 toti templierii din Franta au fost arestati iar averile uriase ale Ordinului – confiscate. De Molay, aflat la Paris la inmormantarea Caterinei de Valois, a fost si el intemnitat. Clement a ordonat arestarea tuturor Templierilor, dar a acceptat sa trimita doi cardinali la Paris, pentru a sta de vorba cu de Molay. In fata lor, acesta s-a inchis apoi intr-o mutenie de mormant, cerand sa fie judecat in fata Pontifului. Dar se pare ca jocurile erau deja facute si, intelesi in privinta impartirii averilor Templierilor, regele si Papa au convenit ca de Molay trebuia sa dispara. Pe 18 martie 1314, alti trei cardinali trimisi de Papa i-au condamnat pe Jacques de Molay, Hugues de Pairaud, Geoffroy de Charnay si Geoffroy de Gonneville la inchisoare pe viata. Intelegand ca totul este pierdut, batranul de Molay s-a ridicat, proclamandu-si nevinovatia si chemandu-i pe Papa si pe rege in fata judecatii lui Dumnezeu.
Furios, Filip IV a poruncit ca Marele Maestru sa fie ars pe rug, sentinta fiind dusa la indeplinire in Ile de la Cite. S-a vorbit foarte mult despre un blestem pe care Jacques de Molay l-ar fi aruncat asupra persecutorilor sai – care au murit, intr-adevar, inainte de sfarsitul anului 1314. Mai mult, toti fiii lui Filip IV au murit fara urmasi, astfel ca dupa doar 14 ani avea sa se stinga dinastia Capetienilor, care domnea in Franta de mai bine de trei secole... Moartea Papei a fost si mai invaluita in mister pentru ca acesta a pierit la mai putin de o luna dupa de Molay si in timp ce se afla pe nasalie, un fulger a lovit biserica in care fusese depus, trupul lui fiind mistuit de flacari, ca si cele ale Templierilor pe care-i trimisese la moarte...
La Conciliul de la Vienne din 1312, a emis o serie de bule papale, între care VOX IN EXCELSO, care dizolva oficial Ordinul și AD PROVIDAM, care oferea cea mai mare parte a posesiunilor templierilor cavalerilor ospitalieri.
Se spune că de Molay a rămas sfidător până la sfârșit, cerând să fie legat astfel încât să fie cu fața la Catedrala Notre Dame și să își țină mâinile împreunate. După legendă, a strigat dintre flăcări că atât papa Clement, cât și regele Filip îl vor întâlni în curând în fața lui Dumnezeu si Clement a murit o lună mai târziu, iar regele Filip într-un accident de vânătoare înainte de sfârșitul anului.
O dată cu dispariția conducătorilor Ordinului, restul templierilor din Europa au fost fie arestați și judecați, nefiind aproape în totalitate condamnați, absorbiți în alte ordine militare, precum Cavalerii Ospitalieri sau Ordinul de Calatrava, sau lăsați să se retragă și să trăiască în continuare în pace. E posibil ca unii să fi fugit în teritorii ce nu erau sub controlul papei, precum Scotia excomunicata. Acolo, au luptat pentru regele Robert Bruce si au avut o influență importantă asupra istoriei Scoției, inclusiv în încercările de restaurare a dinastiei Stuart în Regatul Unit.
Disparitia Templierilor si moartea lui de Molay au lasat in urma o sumedenie de mistere. Controversele abunda in legatura cu averea Templierilor, presupusa a fi colosala si despre care se spune ca ar fi fost partial recuperata de membrii care au reusit sa fuga de mania lui Filip cel Frumos. In jurul lui de Molay s-a creat un veritabil mit, reprodus in seria de romane istorice „Regii Blestemati" ai lui Maurice Druon.
In lume exista chiar si un Ordin paramasonic numit "Ordinul Jacques de Molay", in care sunt sunt initiati in exclusivitate fiii minori ai Masonilor, tineri cu varste între 15 şi 21 de ani. Copilul peste vârsta de 14 ani este considerat cu discernamant ai el hotaraste dacă vrea sau nu vrea să vina, asa cum hotaraste să se înscrie într-un club sportiv sau intr-o asociatie a tinerilor. Practic, nu este singura organizatie in care pot intra copii si din care se pot retrage oricând vor ei. De Molay este luat drept model si inspiratie pentru una dintre cele mai influente organizatii de tineret din SUA, DeMolay International, cu aproape 20.000 de membri si din care au facut parte cosmonautul Neil Armstrong, scriitorul John Steinbeck sau fostul presedinte american Bill Clinton.
Masoneria si-a pus pecetea asupra istoriei si o demonstrează evenimentele orchestrate poate de Francmasonerie, in data de 18 martie.
18 martie 1793 : A fost declarată Republica
18 martie 1793 : A fost declarată Republica sau Comuna din Mainz, Germania cu ajutorul trupelor revoluţionare franceze.
18 septembrie 1793, moment complementar celui de 18 martie: Este aşezată piatra unghiulară pe clădirea Capitoliului SUA, în cadrul unui ceremonial masonic condus de George Washington.
18 martie 1848 : Izbucnesc aproape simultan revoluţii în Veneţia, Milano, Stockholm şi Berlin, unde instigatorii erau cunoscuţi Masoni. Acest moment a constituit începutul revoluţiilor pasoptiste din întreaga Europa.
18 martie 1871 : A fost declarată Comuna din Paris.
Cea mai recenta controversa legata de Marele Maestru a fost lansata de doi istorici, Christopher Knight si Robert Lomas, care pretind ca pe Giulgiul de la Torino nu ar fi intiparita imaginea lui Hristos, ci cea a lui Jacques de Molay.
Autorii sustin ca Biserica s-ar fi intors contra Templierilor deoarece acestia ar fi stiut istoria secreta a lui Iisus, diferita de cea asumata de Biserica.În 1357 giulgiul a fost expus publicului pentru prima dată de către familia nepotului lui Geoffrey de Charney, templierul care fusese ars pe rug împreună cu de Molay.
În 2001, un document cunoscut ca Pergamentul de Chinon a fost descoperit în arhivele Vaticanului, înregistrare a procesului Templierilor care arată că papa i-a absolvit inițial pe templieri de toate ereziile în 1308, înainte de a desființa ordinul în 1312. În octombrie 2007, documentele secrete despre procesul templierilor, între care și pergamentul de la Chinon, au fost publicate de Vatican.
În prezent, poziția Bisericii Romano-catolice este că persecuția medievală a templierilor a fost nedreaptă si că nu era nimic rău legat de Ordin sau de membrii săi; Se spune oficial ca Papa Clement a fost obligat să acționeze de magnitudinea scandalului public și de influența dominatoare a regelui Filip al IV-lea.
Cavalerii Templieri au căutat scăpare în zonele europene ortodoxe, fiindu-le semnalată prezenţa la Ardud (Transilvania) şi chiar la Cîrţa, unde există o mînăstire cisterciană de prin secolele XIII-XIV. Credem că ei au venit aici pentru a lupta împotriva tătarilor, alături de cavalerii teutoni şi de ioaniţii din zona Banatului Severinului.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu