29 dec. 2011

Dati un clic pe coperta cartii alese!

Un site exceptional, folositor tuturor. Pastrati-l si rasfoiti-l din cand in cand. O sa gasiti lucruri deosebite. 3 milioane de pagini de carte scanata romaneasca!!In 2011, ca urmare a celui mai ambitios proiect de digitizare la nivel national, Biblioteca Metropolitana Bucuresti a lansat dacoromanica.ro , cea mai importanta biblioteca digitala romaneasca accesibila gratuit pe internet, oferind utilizatorilor trei milioane de pagini de carte scanate.
In urma cu cativa ani, Biblioteca Metropolitana Bucuresti a demarat, sub conducerea d-lui dr. Florin Rotaru, activ promotor al modernizarii bibliotecilor romanesti, un proiect ambitios de digitizare a patrimoniului cultural romanesc de carte veche si de creare a unei biblioteci virtuale deschise, accesibila tuturor utilizatorilor.
Acum isi propune sa devina un veritabil centru virtual al pastrarii si dezvoltarii culturii romanesti, reprezantand un instrument vital in serviciul retelelor de cooperare nationala si internationala. Biblioteca virtuala este dezvoltata permanent, fiind in prezent singura biblioteca digitala profesionala din Romania, conceputa pentru a raspunde provocarilor Mileniului III si pentru a deveni partener in Biblioteca Virtuala Europeana (EUROPEANA).
Portalul ofera acces la documente tiparite, fisiere audio si video din domenii multiple - economie, societate, religie, literatura, stiinte, istorie, geografie, filozofie, psihologie, lingvistica, arta, divertisment, tehnica, medicina.

Ordine Cavaleresti

Cele mai importante Ordine Cavaleresti sunt: Ordinul Sarmanilor Cavaleri ai lui Hristos si ai Templului lui Solomon cunoscut drept Ordinul Templier, Ordinul Cavalerilor Ospitalieri, Ordinul Dragonului, din care a facut parte si Vlad Tepes, Ordinul Teutonic etc. De Templieri am tot discut, asa ca nu o sa-i mai amintesc aici.
Ordinul Cavalerilor Ospitalieri
Sunt ordinul religios cel mai vechi, fondat in prima cruciada 1095-1098.
La origine, Ordinul Ospitalierilor n-a fost un ordin militar, ci un ordin de calugari care se dedicau asistentei calatorilor si pelerinilor, si ingrijirii bolnavilor. La Ierusalim exista o institutie de caritate, han pentru gazduirea pelerinilor si in acelasi timp si spital, fondata de negustorii amalfitani inca din 1070. Ordinul, fondat de nobilul Gerard, se ingrijea de pelerinii bolnavi si ii transporta la aceasta institutie, langa Biserica Sfantul Ioan Botezatorul din Ierusalim. In 1113 papa Paschal al II-lea a recunoscut oficial ordinul, ai carui membri trebuiau sa fie nobili.
Membrii ordinului purtau o mantie neagra cu o cruce malteza in opt puncte. Organizarea ordinului era asemanatoare cu cea a Templierilor. Ospitalierii aveau un mare maestru, care prezida peste organizatia centralizata a cavalerilor, capelanilor si servitorilor. Ei urmau regulile monastice stabilite de Sfantul Augustin (episcopul roman Augustin din Hippo). Aceste reguli guvernau ritualurile zilnice ale rugaciunii, studiului si muncii. Regulile Sfantului Augustin au fost adoptate frecvent de calugari in sec. al XII-lea.
Sub cel de-al doilea mare maestru, Raymond de Puy, ordinul a inceput sa capete si atributii militare, astfel incat in 1200 functiile caritabile ale Ospitalierilor au trecut pe plan secund.
Cucerirea Ierusalimului a dus la transformarea calugarilor Ospitalieri in cea mai puternica forta militara din Palestina, datorita si bogatiilor imense pe care le detineau din donatii.
Succesele in razboaiele pentru apararea Tarii Sfante au dus la imbogatirea ordinului cu mari proprietati in Europa si Palestina. Incepand din 1137, Ordinul Ospitalierilor a luat parte foarte activ la luptele contra musulmanilor, construind si stapanind cetati foarte puternice: Krak des Chevaliers, Belvoir si Margat.
La apogeul puterii, in sec. al XIII-lea, Ospitalierii numarau 500 de cavaleri pentru apararea Regatului Latin al Ierusalimului de turci.
Dupa caderea Acrei, Ordinul Ospitalierilor s-a refugiat in Cipru. In 1310 au cucerit de la turci insula Rodos, pe care au guvernat-o pana in 1552, intitulandu-se Cavalerii Sfantului Ioan din Rodos. Cat au stat in Rodos averea lor a tot crescut. Pe langa donatiile nobililor, ei s-au imbogatit foarte mult in 1323, cand au intrat in posesia unor proprietati ale Templierilor. Cavalerii din Rodos erau singura prezenta crestina in tot estul mediteranean in 1453, data caderii Constantinopolului. Ei au aparat Rodosul impotriva musulmanilor pana in 1522, cand au fost infranti definitiv, dupa un asediu indelungat.
In 1530, imparatul Sfantului Imperiu Roman de Natiune Germana, Carol al V-lea le-a dat cavalerilor insula Malta, ca baza militara. Ordinul s-a numit de atunci Ordinul Cavalerilor de la Malta.
Formidabila garnizoana a cavalerilor a prevenit expansiunea musulmana si a ramas necucerita pana in 1798, cand a fost cucerita de Napoleon. Pana atunci, cavalerii pierdusera majoritatea posesiunilor europene. Ca ordin catolic ei si-au pierdut toate proprietatile din Anglia si majoritatea posesiunilor din Germania, acestea fiind luate de protestanti in timpul Reformei Protestante (1517-1548). Posesiunile lor din Franta au fost pierdute in timpul Revolutiei Franceze. Dupa caderea Maltei, ordinul s-a mutat intr-o manastire la Triest, Italia si mai tarziu la Roma, in 1834.
In 1961 papa Ioan al XXIII-lea a recunoscut ordinul ca o comunitate religioasa a Bisericii Catolice. Astazi ordinul continua sa conduca spitale si sa se ingrijeasca de refugiati si invalizii de razboi.
Principala mostenire a Ospitalierilor a fost una militara. Ei au avut forta necesara pentru a apara estul Mediteranei si Europa de musulmani.
Ordinul Teutonic
Ordinul a fost fondat in Acra, in Palestina in 1190. In acel an musulmanii au condus un asediu impotriva orasului, iar Ordinului Cavalerilor Teutoni I s-a dat in grija un spital pentru ranitii si bolnavii cruciati.
In 1198, Ordinul Teutonic a capatat un caracter net militar, insumand cavaleri germani (exclusiv de origine nobila), capelani si calugari-servitori (oblati). Teutonii foloseau acelasi reguli monastice ca si Templierii. Ei au fost recunoscuti oficial de papa Inocentiu al III-lea in 1199. Membrii ordinului purtau o tunica alba cu o cruce neagra.
Bogatia Teutonilor a crescut intr-un ritm lent, deoarece erau in competitie cu celelalte doua ordine. In 1210 Hermann von Salsa a preluat conducerea cavalerilor si sub administratia sa viguroasa ordinul s-a extins rapid.
Importanta cavalerilor Teutoni in Orient nu era comparabila cu cea a Templierilor sau Ospitalierilor, in schimb activitatea lor razboinica nu s-a limitat la zonele statelor cruciatilor din Rasarit, ei mutandu-si sediul operatiunilor in estul Europei. La inceput regele Ungariei i-a invitat sa participe la o cruciada impotriva slavilor din zona baltica si ei au dat curs invitatiei. In 1226 Cavalerii Teutoni au cerut si primit Prusia, ca feuda, de la imparatul Sfantului Imperiu Roman de Natiune Germania, Frederic al II-lea, cu conditia sa converteasca la crestinism locuitorii. In 1234 papa Grigore al IX-lea le-a acordat controlul asupra oricarui teritoriu cucerit de la slavi. Cavalerii Teutoni au construit castele impunatoare pentru a apara noile teritorii. De aici conduceau ofensiva impotriva slavilor. In urmatorii 50 de ani Cavalerii Teutoni au preluat controlul complet asupra Prusiei. Ei au conlucrat cu Ordinul nou creat al Livonienilor, care au devenit parte integranta a Teutonilor in 1237. Majoritatea locuitorilor au fost fortati sa se converteasca la crestinism, iar cei care se opuneau erau fie expulzati, fie omorati. Cavalerii Teutoni au incurajat colonizarea germana a zonei si astfel Prusia a devenit predominant germana.
In 1300 Teutonii au devenit cea mai formidabila putere in zona central estica a Europei. Ei controlau un teritoriu care cuprindea Livonia (cea mai mare parte din Letonia si Estonia), Prusia si parti din Germania. Cavalerii isi mentineau influenta in regiune prin campanii militare care puteau ajunge pana la opt, intr-un singur an. In plus, dupa ce ordinul a fost eliberat de juramantul de saracie de catre papa in 1263, a devenit o organizatie puternica de comert. Ei comercializau, in special, grau si protejau si ajutau statele din Hansa Germana.
La sfarsitul sec. al XIV-lea rolul cavalerilor s-a schimbat rapid. Dupa 1386, Teutonii n-au mai putut afirma ca razboaiele lor erau pentru convertire la crestinism. In acel an, conducatorul Lituaniei s-a casatorit cu regina Poloniei. Alianta dintre Lituania si Polonia a intarit pozitia slavilor in regiune si a inceput un razboi intre Teutoni si polonezi. In 1409 regele Poloniei a invitat toti inamicii Teutonilor sa participe in razboi. Pe 15 iulie 1410 armatele Poloniei impreuna cu recruti cehi, unguri, tatari, lituanieni, cazaci au infrant Ordinul cavalerilor teutoni la Tannenberg, in Prusia.
Cavalerii Teutoni au supravietuit in Prusia si in regiunea baltica in timpul evului mediu tarziu, dar posesiunile lor teritoriale au scazut. Pentru a-si mentine controlul in teritorii au trebuit sa se bazeze pe mercenari, ceea ce a condus la cresterea darilor, spre nemultumirea populatiei.
Puterea lor fiind in declin, Polonia a capturat vestul Prusiei in 1466. In 1525 marele maestru al ordinului Albrecht de Hohenzollern a adoptat luteranismul si a dizolvat ordinul din teritoriile prusace ramase, stabilind un ducat secularizat.
In sec. al XVI-lea cavalerii au pierdut teritoriile din estul Europei in favoarea Rusiei, Poloniei si Suediei. In 1591 au pierdut ultimele teritorii din Livonia. Ordinul s-a mutat in sudul Germaniei si in Austria, in 1683 luptand impotriva turcilor la Viena.
In 1697 numarul membrilor ordinului a scazut dramatic si n-a mai avut forta militara, ordinul devenind pur religios. In 1809 ordinul a fost dizolvat de Napoleon, dar o revitalizare a ordinului s-a produs in Austria in 1834.
In sec. al XIX-lea ordinul a fost o institutie caritabila, dar in 1929 a recapatat functia religioasa. Ordinul a continuat sa functioneze ca un ordin religios al Bisericii Romano-Catolice, cu exceptia perioadei celui de-al II-lea Razboi Mondial, cartierul lui general fiind la Viena.
Mostenirea lor cea mai importanta a constat in convertirea la romano-catolicism a Poloniei si altor state est europene, ca si in constructiile lasate de ei.
Ordinul Dragonului (Societas Draconistrarum)
Ordinul Dragonului (Societas Draconistrarum) a fost un ordin militar asemănător Ordinului Templierilor, ce s-a instituit în zona centrală a Europei. A fost creat de împăratul Sigismund de Luxemburg în anul 1408, în principal pentru a proteja creştinătatea de ameninţarea otomană.
La 12 Decembrie 1408 este instituit în numele lui Isus Cristos, Ordinul religios cavaleresc al Dragonului care numără în Primul cerc un număr fix de 24 de cavaleri. Sigismund de Luxemburg va fi Maestru magnificus, fiind la rândul lui înconjurat de un număr de cinci cavaleri consilieri care vor purta gradul de mareşali. Al Doilea cerc, cel al scutierilor cavalerilor din Primul cerc, nu are un număr fix de cavaleri.
Ordinul urmărea întărirea pământească a Bisericii lui Cristos sub aripa protectoare a religiei creştine care poartă cruciadă împotriva duşmanilor externi şi interni. Pe plan temporal, obiectivul principal al Ordinului este lupta împotriva turcilor şi a ereziei husite precum şi (nemărturisit) întărirea autorităţii regale împotriva veleităţilor de autonomie a magnaţilor maghiari şi a vasalilor Coroanei cât şi limitarea puterii politice a călugărilor.
Primul Maestru al Ordinului este Baronul Mihail Garai. În scurt timp printre cavaleri sunt nobili saxoni, unguri, polonezi, italieni, cehi, sârbi şi valahi (Vlad Ţepeş). În rândurile sale s-au numărat atât laici, cât şi elite are ierarhiei bisericeştiÎn 1408, numărul cavalerilor era 61 iar în 1437, numărul cavalerilor ajunsese la 97. Ierarhia membrilor Ordinului Dragonului era stabilită în funcţie de capacitatea cavalerilor de a echipa un oştean care să lupte în spiritul Ordinului. 400 de oşteni echipaţi de un nobil formau un Banderium care deja cu 100 de soldaţi putea fi condus în luptă cu un steag şi un blazon personal. La nivel de Banderium, nobilii primeau un ajutor financiar regal suplimentar în bani sau în uncii de sare. Un Banderium era plătit de Coroană cu 300 de fiorini ceea ce nu era foarte mult dat fiind că armura completă a unui cavaler costa 50 de fiorini iar casca 20. Batalionul de cavaleri de profesie militară era cel care alimenta Trezoreria regală cu reveniturile a 12000 de sate de şerbi. Forţa financiară şi militară Ordinului Dragonului aparţinea exclusiv nobililor, regele Sigismund, Alteţă Serenissimă, fiind capabil să echipeze singur 4000 de arcaşi.
În anii 1415-1417, Nicolae Csáki, cavaler al Ordinului din Transilvania, echipa 900 de pedeştraşi. Pippo Spano 1200. Ordinul Dragonului a reuşit să echipeze între 15.000-20.000 de oşteni, dintre care 10.000 erau arcaşi. În ciuda caracterului cosmopolit al membrilor Ordinului, magnaţii maghiari au încercat constant să limiteze influenţa cavalerilor nemaghiari. Prin medierea Ordinului, Sigismund va combate energic opozanţii politicii sale personale. Problema de ordin militar al Ordinului era tensiunea între proporţia pedestraşilor mercenari, alcătuită îndeosebi din oşteni saxoni, cehi, sârbi sau polonezi şi nucleul arcaşilor maghiari
Specific ordinelor militare, gasim juramantul solemn de aparare a religiei crestine, a vaduvelor si orfanilor; ceremonialul se numea in franceza adoubement. In realitate, au existat peste 300 de astfel de ordine dar cele mai importante sunt acum fara discutie OSMTH si Ordinul de Malta.

Francmasoneria esoterica, oculta si spirituala

In Orient exista confrerii musulmane care reprezinta partea esoterica a religiei si raman inchise maselor. In perioada cruciadelor, Templierii au preluat de la Ordinul Asasinilor stilul gotic, limbajul criptic si simbolic. De asemenea, se poate vorbi si de o origine islamica a Rosicrucianismului, eroul manifesto-urilor din anii 1600 facand calatorii in Orient pentru a redescoperi arta care fusese distrusa in Europa de Inchizitie.
Masoneria a inceput sa cunoasca mai multe directii de dezvoltare, de multe ori independente si adeseori aflate – paradoxal – pentru o fratie Universala, in opozitie. In mare, Masoneria este esoterica, oculta si spirituala, Masoneria Deista (regulara) si Masoneria laica.
Ritul egiptean, fondat de Cagliostro in 1771. Ritul va cunoaste, ulterior cateva adaugiri sau reinterpretari, cel mai cunoscut fiind ritul Memphis - Misraim. Bazata pe misteriile revelate umanitatii de catre Hermes Trismegistul, numit de egipteni Thot, urmand miturile lui Isis, Osiris, Horus si Seth, francamsoneria egipteana, in gradele sale inalte dezvolta conceptele hermetice, alchimice si de inalta magie. Intrucat, energiile sunt complemenatre, iar Soarele ca principiu masculin si Luna ca principiu femini se afla la Orient, adeptii francmasoneriei spiritualiste cred ca femeile au acelasi statut in loja, asadar obedientele sunt mixte.
In 1881, Jhon Yorker, marele maestru al ritului Memphis si Giambatista Pessina, marele maestru al ritului Misraim din Italia hotarasec fuzionarea celor doua obediente, in urma careia se naste Ordinul Mempis-Misraim, sub patronajul unui mare hierofant mondial. Primul mare hierofant a fost insusi generalul Garibaldi. Ritul comun ajunge la 98 de grade. Din 1908, ritul va fi patronat de Papus ( Gerard Encausse), Teder ( Charles Detre), Jean Bricaud si Constantin Chevillon, ucis in 1944, la Lyon de catre militia vichysta si agenti ai Gestapo.In 1959 apare Consiliul Suprem al ordinelor masonice Memphis si Misraim reunite, iar in 1963 isi va schimba numele in Ritul vechi si primitiv Memphis-Misraim. Pana in 1984, marele hierofant a fost Robert Ambelain. Teza principala a obedientelor masonice de rit egiptean este: „spiritualizarea indivizilor si a societatilor, precum si reintegrarea in timp a Fiintei in stadiul ei primordial” .
Ordinul Alesilor Coen, infiintat de Martinez de Pasqually , esoterist francez de origine evreu-portughez. In 1670, el elaboreaza la Brordeaux Tratatul despre reintegrarea fiintelor in primele lor proprietati si puteri spirituale divine, in care scrie ca universul este o ierarhie de fiinte emanate de catre Creator, iar omul este o creatie de mijloc, deasupra sa fiind ingerii, heruvimii, arhanghelii, serafimii, iar sub el demonii. Ritualul teurgic, magic si ocult il aseza pe adept pe calea reintegrarii in Lumea Edenica de dinaintea pacatului Adamic, prin invocari, si ceremonii.
Francmasoneria Deista (regulara)
Masoneria engleza a fost fundamental modelata de doi scotieni: James Anderson si Cavalerul de Ramsay.
Undeva, s-a produs o separare intre antici si moderni. Patru loji se unesc si formeaza Marea Loja din Londra, prima structura care se rupe din randurile masonilor operativi si formand, conform istoricilor, prima obedienta a francmasonilor regulari. Anticii se constituie ca Marea Loja impunand gradul Royal Arch ca simbol al legaturii masonilor speculativi cu Dumnezeu si continuarea mitului Templului lui Solomon.
O diferenta este ca anticii se autodenumesc Fratie, iar Modernii, Societate.
Francmasoneria Laica
In 1773 s-a format Marele Orient, la Paris. Acestia s-au distantat de restul structurilor masonice prin respingerea bibliei sau a oricarei carti sfinte, si prin directia revolutionara, anti-religioasa. Marele Orient nu se considera regular, ci isi afirma cu o oarecare mandrie “iregularitatea”. Miscarea masonica in carca careia se pun, de regula toate manifestarile anti-masonice.
Acest tip de francmasonerie a lucrat foarte eficient, fiind autoarea revolutiei Franceze, dar si a Terorii, con-autoarea independentei Statelor Unite, dar si prezervatoarea doctrinei iluminatilor care au condus la aparitia socialismului si a comunismului.
In decursul istoriei Francmasoneriei au aparut atat avenimente luminoase, de progres, cat si intunecate, cum s-a intamplat cu imixtiunea Iluminatilor din Bavaria, aparitia materialismului, naturalismului, promovarea in lume a ideilor marxiste, care au facut posibila aparitia sistemelor totalitare.

F.’. Lucian W.

28 dec. 2011

Ordinele initiatice

Ordinele Initiatice sunt specifice secolului XVIII si nu necesita in mod obligatoriu religia crestina. In afara de Francmasonerie, cele mai importante sunt:
1. Rosicrucianul care a aparut in sec.XVI- XVII fiind marcat de aşa-zisa iniţiativă a alchimistului Valentin Andreea de a da masoneriei denumirea de „Crucea de trandafiri”. După toate aparenţele acest nume reprezintă o alegorie, în concepţia masonilor crucea fiind simbolul unirii sacre, iar trandafirul cel al discreţiei, al tainei, crucea de trandafiri având deci sensul de „confrerie sacră a tăcerii”.Rosicrucianul considera ca evolutia omului se efectueaza tot atât de bine în lumea materiala, ca si în lumea spirituala si pentru acest motiv nicio fiinta umana nu poate cunoaste fericirea daca se orienteaza catre una dintre aceste doua lumi, excluzând-o pe cealalta.
Dintre toate ”questele” medievale cea mai celebră şi mai impresionantă este căutarea Graalului, care face joncţiunea între civilizaţia creştină şi civilizaţia celtică, Graalul fiind în acelaşi timp un simbol al potirului creştin ca şi al vasului celtic în care se aduna băutura de nemurire, simbol al depozitului tradiţional. În ciclul creştin, Graalul (cu sensul de cupă dar şi de carte) este potirul de la Cina de Taină, în care Iosif din Arimatheia a strâns sângele curs, după răstignire, din cele cinci răni ale lui Iisus, sânge care a devenit băutura de nemurire, adică euharistia creştină. Romanele Graalului au fost difuzate în Occident într-o perioadă relativ scurtă, în sec. XIII, mai ales între 1250-1280, adică cu puţin timp înaintea distrugerii ordinului Templierilor. Ele par să fie astfel testamentul esoteric al acestora, de care sunt legate şi alte organizaţii iniţiatice. Dar dacă Graalul s-a ocultat, semnificaţia lui nu s-a pierdut, ci a fost transferată unor Fratii având ca simbol trandafirul în centrul unei cruci si roza devine astfel un simbol al cupei păstrătoare de nectar, ca băutura de nemurire, şi transmiţătoare a semni¬ficaţiilor esoterice ale Tradiţiei perene. Sensul spiritual iniţiatic al Roza-Crucii se regăseşte în numeroase opere medievale, începând cu acel Roman de la Rose şi cu Roza mistică din ¬Paradisul lui Dante, continuând cu The fairie Queen a lui Edmund Spenser pentru a persista sub forme simbolice şi chiar criptografice până în opera lui Shakespeare sau chiar a lui Ronsard care făcea parte dintr-un grup literar, cu nuanţe esoterice, numit La Pléiade. Ultimele manifestaţii concrete si mai explicite ale Roza-Crucii apar la începutul sec XVII, când organizaţiile erau pe cale de ocultare, în trei opere atribuite alchimistului Johann Valentin Andreae (1586-1654) numite: Fama Fraternitatis (1614), Confessio (1614) şi mai ales Nunta chimică a legendarului Christian Rosenkreutz (1616). Însuşi titlul acestei din urmă cărţi arată legătura Roza Crucii cu realizarea unei hierogamii prin iubire şi cu Hermetismul alchimic ¬medieval. In zilele noastre Societatea Rosicruciana este o organizaţie masonică, creştină şi ştiinţifică prezenta peste tot in lume si scopul ei este de a crea, asigura şi încuraja, pentru membrii săi un mediu intelectual reciproc stimulant şi de întrajutorare pentru cercetarea secretelor Naturii şi pentru rezolvarea marilor probleme ale Vieţii; de a facilita studiul sistemului filozofic bazat pe Kabbala şi pe doctrinele lui Hermes Trismegistus conform primelor concepte din 1450.
2. Martinismul este strâns legat de învăţăturile lui Martinez de Pasqually (1727-1774). El a întreprins o sinteză a cunoştinţelor iniţiatice ale lumii occidentale de până la el, incluzând aici cabbala, gnoza, alchimia etc.
Putem vorbi de Martinismul aşa numit primitiv sau martinezismul, care îl are drept creator pe Martinez de Pasqually şi ca formă de exprimare Ordinul Cavalerilor Masoni Aleşi Cohen ai Universului, care includea clasa secretă a Reau+Croix în care, erau admise şi femeile. Pentru a ajunge la gradul maxim în Ordin nu era necesară apartenenţa la Masonerie, întrucât pe atunci femeile nu erau admise în rândurile aceia. Calea iniţiatică propusă de Martinez consta dintr-o practică progresivă de natură magico-teurgică.
Martinismul denumit şi antic, a avut doi inspiratori care au creat doua şcoli cu tehnici complet diferite. Primul este Jean Baptiste Willermoz, discipol direct al lui Martinez, care a creat Ordinul Cavalerilor Binefăcători ai Cetăţii Sfinte din Ierusalim, prin modificarea Ordinului masonic al Strictei Observanţe Templiere. Tehnica urmată era mai ales ritualistică şi operativ-¬masonică. Louis-Claude de Saint-Martin, de asemenea unul dintre discipolii direcţi ai lui Martinez, a abandonat şi el tehnicile operative, pentru a se distanţa, mai apoi, de orice ritual de tip masonic şi pentru a practica aşa numita "cale a inimii", cu aspect mistico-filosofic, surprinzător de apropiată de isihasmul ortodox. Saint-Martin s-a îndreptat astfel spre lumea profană, în care practic a lucrat până la sfârşitul vieţii sale, creând grupuri pe care Robert Amadou, cunoscut cercetator şi istoric al Martinismului, le-a numit ale "Prietenilor Intimi". Operele lui Saint Martin erau adoptate de catre Ordinul Cavalerilor Binefăcători ai Cetăţii Sfinte şi că în mai multe cazuri, mai ales în Europa orientală şi de Nord, cele doua şcoli s-au contopit, dând naştere aşa numitei Masonerii a lui Saint-Martin.
Ordinul Martinist astazi, pe care unii îl numesc "al lui Papus", pentru a-l distinge de alte Ordine aparute mai târziu, se străduieşte să aplice metoda propusă de Louis-Claude de Saint-Martin, pentru a-i ajuta membrii săi să avanseze pe calea transformării personale, mergand înainte pe drumul spiritualităţii, cu ajutorul Cunoaşterii hrănită prin studiu, al Acţiunii concretizată prin practică şi sentimentului izvorat din meditaţie.
Papus a fost reorganizatorul principal al Martinism-ului care s-a răspândit mai cu seamă în perioada dinaintea primului razboi mondial şi care, uneori, a luat chiar forma unei competiţii cu Masoneria, şi anume, Martinismul modern.
Încă de foarte tânăr, Papus a primit iniţierea martinistă. În opera lui se află bazele doctrinei Martiniste propusă de Louis-Claude de Saint-Martin, căreia Papus i-a dat un plus de sub¬stanţă, creând Ordinul Martinst. Astfel, chiar dacă Papus a frecventat practic toate şcolile iniţiatice, ordinele şi obedienţele timpului sau, a rămas Martinist începând de la vârsta de 17 ani şi până în ultima clipă a vieţii sale. În sânul Ordinului Martinist, transmiterea iniţiatică n-a fost niciodată întreruptă, nici măcar în timpul celor două Razboaie Mondiale.
Mai există ceea ce îndeobşte numim Martinismul contemporan, ce îl are ca prim inspirator şi organizator pe Robert Ambelain, în el contopindu-se curente diferite, moştenite din Martinismul modern care, mai ales în Franţa, au dus la evoluţii mistico-creştine.
3. Ordinul Zorilor de Aur - Golden Dawn - din societatea Rozicruciana apare in 1887 o noua societate, The Golden Dawn, alcatuita din cateva dintre cele mai stralucite spirite ale Angliei.Aceasta societate secreta a avut un mare impact in secolul al XX-lea asupra magiei Europene, din cauza publicarii a unor manuscrise codificate cumparate de Win Westcot, unul dintre fondatori, dintr-un magazin de antichitati ( Crowley 452 ). Apoi Westcot l-a contactat pe Samuel Lidel McGregor Mathers, care era un respectat magician in acel timp. Astfel impreuna au decodat manuscrisul care continea patru ritualuri complicate. In manuscris ei au gasit o adresa al unei persoane numita Doamna Spriengel din Germania care detinea un ordin magic secret. De la aceasta au primit aprobarea de a fonda un alt ordin secret numit “Zorii Aurii” ( Golden Dawn ). Ordinul a oferit o pregatire complexa in magie si avea grade care puteau fi asemanate cu Arborele Vietii. Pentru a dobandi un nou grad, o anumita cantitate de cunostinte practice si teoretice trebuiau dobandite. Pentru a trece de la un grad la altul adeptii trebuiau sa practice un ritual in care primea fiecare diferite arme magice. Pentru fiecare grad exista cate un anumit halat, emblema, simbol, slogan etc.
Acest ordin a decazut din doua motive principale. In primul rand, dupa moartea lui Westcot si Woodman, Mathers a devenit noul dictator care a folosit forta pentru a conduce ordinul. Din acest motiv numerosi membri au plecat. Astfel membrii ramasi erau de proasta calitate. In al doilea rand, cea mai mare si poate lovitura finala impotriva acestui cult a fost data de Aleister Crowley care a publicat toate materialele secrete in revista proprie: “Echinoctiu” ( Equinox ). Apoi au rasarit numeroase ordine din ruinile cultului “Golden Dawn” cum ar fi “Stella Matutina” si acum inca avem culte care practica versiunea ortodoxa a “Zorii Aurii” ( Golden Dawn ).
Aleister Crowley (1875-1947) era membru in The Golden Dawn, ca si in Ordinul martinist si in Ordo Templis Orientis. Crowley a scris multe carti despre magie, fiind pornit foarte mult impotriva creotinismului. El era satanist si se identifica unui “sfant al lui Satan”. Crowley se droga si practica magia sexuala. Samanta aruncata de el va duce la aparitia miscarii hipiotilor
S-ar mai putea discuta aici si de o categorie aparte, rebela, in randul societatilor initiatice: cei care au sustinut nazismul: Vrile, Thule, Ordinul Negru etc. Din Romania merita mentionate Legiunea Arhanghelului Mihail si Garda de Fier. Alte grupari raman in cea mai mare discretie pana cand intervin anumite evenimente. Cel mai bun exemplu fiind Iluminatii din Bavaria.


F.'. Lucian W.

26 dec. 2011

Primul diacon si martir

Sfantul Stefan este praznuit de Biserica, in a treia zi dupa Nasterea Domnului.
Marindu-se numarul crestinilor dupa intemeierea Bisericii, a crescut si numarul cererilor pentru diverse slujiri ale apostolilor. Astfel, au fost alesi din cadrul comunitatii, sapte barbati "plini de Duh Sfant si de intelepciune" care sa slujeasca atat in cadrul slujbelor religioase cat si sa supravegheze buna oranduiala la mesele comune. Primul dintre acestia a fost Stefan, iar ceilalti sase sunt: Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena si Nicolae. Rolul lor in Biserica primara depasea cu mult rolul pe care il iau diaconii in zilele noastre. Ei predicau cuvantul Evangheliei, botezau si ajutau la desfasurarea cultului apartinand organelor de conducere ale Bisericii din Ierusalim.
Sfantul Stefan s-a aratat un aparator al credintei adevarate cu privire la persoana lui Hristos, marturisind ca El este Fiul lui Dumnezeu, care S-a nascut, a murit, a inviat si S-a inaltat la ceruri pentru mantuirea noastra. A fost acuzat ca a adus blasfemie lui Moise si lui Dumnezeu. Atunci cand Caiafa a intrebat daca cele ce se marturisesc despre El sunt adevarate, Sfantul Stefan a rostit o lunga cuvantare in care a aratat ca Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de profeti si ca iudeii sunt vinovati pentru uciderea Lui. Furiosi, evreii au cerut uciderea lui cu pietre. Dupa ce L-a vazut pe Mantuitorul Hristos in chip minunat in slava, stand de-a dreapta lui Dumnezeu, s-a rugat pentru sine si pentru cei care il omorau: "Doamne nu le socoti lor pacatul acesta" (Faptele Apostolilor VII, 59-60). Locul uciderii Sfantului Stefan a fost in valea lui Iosafat. Avand in vedere ca in vremea aceea cei care erau ucisi cu pietre nu puteau fi inmormantati in cavoul familiei, se presupune ca trupul Sfantului Stefan a fost pus in mormantul unui crestin. Moastele sale au fost descoperite in anul 415, atunci cand preotul Luchian din Kefar-Gamala a avut o intreita viziune. Cand i s-au descoperit moastele, pe mormantul sau scria "chiliel", care in limba ebraica inseamna "cununa", pentru ca intr-adevar el a luat, cel dintai dintre crestini, cununa muceniciei.
Numele este de origine greceasca - Stephanos - si inseamna "coroana", "ghirlanda", "cununa", cu care erau incununati invingatorii.

23 dec. 2011

Craciun fericit!

Craciunul este sarbatoarea ce ma transforma in omul care-mi doresc sa fiu cu adevarat, ma face mai bun, mai darnic si poate mai iubitor. Craciunul va ramane intotdeauna sarbatoarea sufletului meu si-mi doresc ca toti sa-i putem trai magia, calauzindu-ne pasii spre calea impacarii si implinirii, bucurandu-ne astfel impreuna de nasterea lui Iisus Hristos!
Craciunul e credinta, e speranta, e puterea de a darui si de a primi dragoste…acum toti suntem binecuvantati, deci nu lasati ura, ignoranta sau nepasarea sa-si gaseasca loc in sufletele voastre! Este momentul sa sa ne amintim ca nu suntem niciodata singuri in acest lant universal care inconjoara Pamantul.
Cu aceasta ocazie, dati-mi voie sa va urez si eu Lumina in gand, stralucire in jurul vostru, dragii mei FF.: si prieteni apropiati. Fie ca sarbatoarea Craciunului sa va gaseasca cu masa incarcata si casa plina de liniste si armonie, sa aveti zile senine, pace si prosperitate in anul ce vine. Toate gandurile mele se indreapta catre voi, Fratii mei, convins ca aceste momente unice ne vor face mai dornici de a ne ajuta si de a ne intelege unii pe altii.

La multi ani!

20 dec. 2011

Cuvant de Solstitiu


Soseste solstitiul, perioada de contemplare profunda si de cufundare mistica, e vremea sa reflectam asupra adevaratului sens al muncii noastre de constructie.
Ca în fiecare an, inceputul iernii astronomice este marcat de un moment precis, legat de miscarea anuala aparenta a Soarelui pe sfera cereasca, ce reprezinta de fapt consecinta miscarii reale a Pamantului in jurul Soarelui.
Solstitiul de iarna este noaptea in care se naste noul Soare, repornindu-se ciclul anotimpurilor terestre. Astfel vom avea ziua cea mai scurta si noaptea cea mai lunga a anului, apoi ziua va incepe sa creasca si va fi egala cu noaptea la echinoctiul de primavara.
La finalul unui an, cu totii obisnuim sa privim in urma, dar mai ales inainte, pentru a scruta orizontul zilelor care vor veni, bune sau rele.
Voi, FF.’. mei, sunteti un instrument pentru Lumina Divina, acum e sansa voastra să straluciti pe deplin. Primiţi lumina, trimiteti lumina, fiti lumina, dragii mei.

Sa ne bucuram in pace si armonie, la multi ani!

16 dec. 2011

intrebari si raspunsuri

Profesorul unei universitati importante si-a provocat studentii sa raspunda la urmatoarea intrebare: “Dumnezeu a creat tot ceea ce exista?”
Un student a raspuns ferm: “Da!”
Profesorul a pus o noua intrebare: “Daca Dumnezeu a creat totul inseamna ca el l-a creat si pe diavol. Si de vreme ce acesta exista (asa cum putem observa in propriile noastre actiuni), inseamna ca Dumnezeu este cel rau?”
Studentul nu a putut raspunde la acesta supozitie, iar profesorul a sustinut ca demonstrat astfel faptul ca a crede in Dumnezeu este o poveste pentru copii, lipsita de logica.
Un alt student a ridicat mana si a cerut sa puna o alta intrebare. El s-a ridicat in picioare si a intrebat: “Domnule profesor, starea de frig exista?”
“Bineinteles!”, i-a raspuns profesorul. “Ce fel de intrebare este aceasta? Cu siguranta ca exista, nu ti-a fost frig, n-ai tremurat niciodata?”
Proaspatul student a raspuns: “De fapt starea de rece nu exista. In concordanta cu legile fizicii, ceea ce noi consideram rece reprezinta de fapt absenta caldurii. Orice lucru poate fi obiect de studiu atata vreme cat transmite energie (caldura). Zero absolut reprezinta absenta totala a caldurii, dar starea de rece nu exista. Ce am facut noi este doar sa cream un termen care sa descrie ce simtim cand nu primim caldura in organism.”
“Si, continua studentul, intunericul exista”?
“Bineinteles!” raspunse profesorul.
De aceasta data studentul raspunse: “Va inselati din nou, domnule profesor. Nici intunericul nu exista. Ceea ce exista de fapt este doar absenta luminii. Lumina poate fi studiata, intunericul nu. Nici nu poate fi fractionat intunericul, lumina da. O simpla raza de lumina alunga intunericul pe suprafata pe care ajunge raza de lumina. Intunericul este un termen inventat de oameni pentru a descrie ce se intampla cand nu avem lumina.”
In sfarsit, studentul il intreba pe profesor: “Domnule profesor, exista raul absolut?”
Profesorul ii raspunse “Bineinteles ca exista, dupa cum am mentionat la inceputul discutiei vedem violuri, crime, violenta peste tot in lume, toate acestea sunt intruchiparea raului.”
“Domnule profesor, raul absolut nu exista. La fel cum am demonstrat in celelalte doua cazuri, raul absolut este un termen creat de om pentru a descrie rezultatul absentei lui Dumnezeu in inima omului!”
Dupa toate acestea, profesorul se recunoscu invins de aceasta argumentatie logica si nu mai spuse nimic.
Numele acelui tanar student era ALBERT EINSTEIN.

10 dec. 2011

Sarbatoarea Ritului Scotian

Intru Gloria Marelui Arhitect al Universului, in fiecare an, in perioada premergatoare Solstitiului de iarna masonii de pretutindeni se aduna, pentru a trai impreună explicatia acestei sărbatori anuale si traditionale specifice Ritului Scoţian Antic si Acceptat, conform traditiei seculare si denumita Sfantul Ion de Iarna.
Astazi, sub patronajul Supremului Consiliu Roman, se organizeaza la Or Bucuresti Sarbatoarea Ritului Scotian, un moment festiv deosebit care cu siguranta va marca acest sfarsit de an profan.

4 dec. 2011

Concert de Craciun

„În fiecare zi auzim despre copii talentati, dar ei rãmân pentru cei mai multi dintre noi niste destine anonime, de multe ori stiri pentru o searã, pe care le uitãm repede”. Asa a început prezentarea concertului caritabil de Crãciun, organizat de Marea Loja Nationala a Romaniei si Liceul de Artã din Sibiu. Sub denumirea „Seara tinerelor talente”, concertul a avut loc miercuri, în premierã, la sala... Thalia. Scopul evenimentului a fost strângerea de fonduri pentru sprijinirea proiectelor cuprinse în programele scolare si pentru a-i ajuta pe elevi sã participe la olimpiade si competitii nationale. Concertul este cel de-al doilea eveniment de acest fel organizat de Marea Loja Nationala a Romaniei si Liceul de Artã din Sibiu, iar anul viitor sunt programate alte douã, cu ocazia Sãrbãtorilor Pascale si la încheierea anului masonic. Alãturi de numerosi elevi, la concert a participat si tenorul Traian Mihai Miscu. Participantii au avut ocazia sã vadã si lucrãrile de picturã si graficã ale elevilor de la liceu, precum si o expoziþie cu lucrãri de artizanat realizate de copiii de la Centrul de recuperare si reabilitare a persoanelor cu handicap din Tãlmaciu.


1 dec. 2011

Noua descoperire la Stonehenge

Ansamblul Stonehenge din Marea Britanie, datând din neolitic, a revenit în atenţia cercetătorilor după ce o serie de descoperiri recente plasează ritualurile de venerare a Zeului Soare într-o eră mult mai îndepărtată decât cea atestată şi pe o suprafaţă mult mai extinsă, potrivit Huffington Post.
Arheologii de la Universitatea din Birmingham au descoperit o serie de indicii odată cu localizarea a două peşteri la est, respectiv la vest de ansamblul Stonehenge. Specialiştii cred că acele grote au jucat un rol important în procesiunile de venerare a zeului Soare pentru a marca apusul şi răsăritul Zeului Soare, în timpul unei ample procesiuni care avea loc la solstiţiul de vară, cu mult înainte ca ansamblul Stonehenge să existe. Se pare că această celebrare era un proces foarte complex, asemenea unui pelerinaj care se întindea pe o zona mai extinsă din punct de vedere geografic, şi nu doar lângă ansamblul de pietre, care au fost ridicate mai târziu.
Localizarea celor două peşteri nu este deloc aleatorie, acestea situându-se pe două axe paralele, între care a fost construit ansamblul. Cele două grote simbolizează răsăritul şi apusul care încununează cea mai lungă zi din an.
Stonehenge este un monument neolitic situat în Anglia, în comitatul Wilshire şi este un ansamblu ce cercuri concentrice formate din blocuri imense de piatră.

Ionela S.

30 nov. 2011

Romania de maine!

video

La multi ani, Frate roman! La multi ani!

Iar ne-a mai plecat un mare regizor...

Regizorul Alexandru Tocilescu a murit la vârsta de 65 de ani, din cauza unei supradoze de medicamente, la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din Capitală. Surse medicale au precizat că regizorul, care suferea de mai multe boli grave, a luat o supradoză din tratamentul prescris pentru tulburările cardiace cu care fusese diagnosticat.
Alexandru Tocilescu, născut pe 27 iulie 1946, este unul dintre cei mai apreciaţi regizori de teatru români. A montat cu succes piese ca "O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu", "Elizaveta Bam", "Comedie roşie" (în cadrul programului Teatrului Naţional Bucureşti "Procesul comunismului prin teatru"), "Casa Zoicăi", "Eduard al III-lea", "Sfârşit de partidă", "Comedie roşie" etc.
Printre filmele regizate de Alexandru Tocilescu se numără "Bani de dus, bani de-ntors" (2005), "Ultima haltă în Paradis" (2002) şi "Tristeţea vânzătorului de sticle goale" (1981).
În 1999, Alexandru Tocilescu a primit premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol - "O scrisoare pierdută" de I. L. Caragiale, montat la Teatrul Naţional Bucureşti, iar în 2002 i-a fost decernat premiul UNITER pentru întreaga activitate. Totodată, în 2006, Tocilescu a primit premiul pentru cea mai bună regie, cu piesa "O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu", în cadrul Festivalului Comediei Româneşti - festCO.
În luna iulie a acestui an, regizorul Alexandru Tocilescu a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor - Walk of Fame, un proiect cultural dedicat "valorilor artistice ale teatrului şi filmului românesc", situat în Piaţa Timpului din Capitală.
Vestea tristă e copleşitoare. Deşi făcea de mai mulţi ani dializă, verva artistică îi dădea forţă fizică, se afla în această perioadă în repetiţii la Teatrul Bulandra cu un spectacol după un text japonez de Kobo Abe. Este tatăl scriitorului, jurnalistului şi muzicianului român Alex Tocilescu.
Odihneste-te in pace, Maestre !

23 nov. 2011

Lectii cu Nichita Stanescu

Manuscrisele de la Marea Moarta

Manuscrisele de la Marea Moartă au fost scrise cu aproximativ 2.000 de ani în urmă şi conţin aproape 900 de texte. Au fost descoperite între 1947 şi 1956, iar lumea ştiinţei continuă să fie marcată de controverse referitoare la autorii textelor.
Manuscrisele, sub forma unor suluri, au fost descoperite în peşteri aflate în apropierea localităţii Qumran, din Cisiordania. Cele mai multe dintre texte sunt scrise pe pergament, iar câteva pe papirus.
O ipoteză sugerează că autorii manuscriselor au făcut parte dintr-o sectă evreiască de la Qumran, din deşertul Iudeii.
Alţi specialişti cred însă că manuscrisele ar fi fost redactate la Ierusalim sau alte regiuni din Israel şi că ar fi fost ascunse în peşteri atunci când populaţia s-a refugiat în anul 70 e.n., fugind din calea romanilor, care au înăbuşit o răscoală a evreilor din provincia romană Iudeea şi au distrus Templul lui Solomon din Ierusalim.
Unii cercetători consideră că autorii au fost esenienii, oameni ce aparţineau unei secte religioase a fraternităţii, care a existat între secolele II şi I î.Hr.; alţii cred că nu există argumente suficiente pentru a afirma clar că a fost vorba despre esenieni.
Noi descoperiri, legate de data acesta de textilele găsite în peşteri, au reaprins polemica între arheologi.
S-a descoperit că toate fragmentele de materaile textil găsite sunt ţesute din in şi nu din lâna, care era ţesătura cea mai larg utilizată în acea vreme în Israel. În plus, s-a descoperit că, iniţial, materialul făcuse parte din articole de îmbrăcăminte şi, deşi oamenii obişnuiau la acea vreme să poarte ţesături colorate, mare parte din pânza găsită în peşteri a fost albită în mod special şi este lipsită de decoraţiuni.
Orit Shamir, de la Autoritatea Israeliană pentru Antichităţi, şi Naama Sukenik, de la Universitatea Bar-Ilan, consideră că autorii manuscriselor purtau îmbrăcăminte foarte simplă, în dorinţa de a se deosebi de romani (care purtau veşminte colorate), de a se distanţa de cultura acestora.
Nu era vorba despre o alegere impusă de lipsa mijloacelor materiale, deoarece, consideră cei doi arheologi, cei care au purtat hainele respective nu erau săraci. Dintre cele cca. 200 de fragmente de textile, unul singur arăta că ar fi fost peticit - un indiciu care arată, cred Orit Shamir şi Naama Sukenik, că era vorba despre oameni cu o stare materială bună.
Robert Cargill, profesor la Universitatea din Iowa, SUA, care a scris mult despre Qumran, e şi el de părere că locuitorii din regiune nu erau săraci, judecând după artefactele - precum monede şi sticlărie - descoperite aici. El crede că era vorba despre oameni care producea bunuri în cantitate îndestulătoare şi făceau şi comerţ cu aceste produse.
Alţi doi arheologi, Yitzhak Magen şi Yuval Peleg, de la Autoritatea Israeliană pentru Antichităţi, care au efectuat recent cercetări în regiune, cred că situl de la Qumran n-ar fi putut fi locuit de mai mult de câteva zeci de persoane şi că nu are de-a face cu manuscrisele. Ei sunt susţinători ai ideii că sulurile au fost aduse şi ascunse aici de oameni din alte părţi ale provinciei, care fugeau din cale armatei romane, după ce aceasta cucerise Ieruslimul, în anul 70 e.n.
Shamir şi Sukenik, în schimb, susţin ideea că textele au fost redactate chiar la Qumran. Dacă ele ar fi fost aduse, odată cu alte bunuri proprii, de către refugiaţi, atunci s-ar fi găsit în peşteri şi fragmente textile din lână, cea mai comună fibră utilizată atunci.
Faptul că s-au găsit resturi de pînză albă de in trimite cu gândul la descrierea făcută esenienilor de către Iosephus Flavius, un scriitor evreu antic, care spune că esenienii se îmbrăcau întotdeauna în alb (dar nu şi că ar fi purtat veşminte de in).
Robert Cargill crede că textilele găsite sunt un argument în favoarea ideii că manuscrisele ar fi fost create de o sectă care trăia la Qumran. Totuşi, "dacă era sau nu vorba despre esenieni, asta e o altă chestiune", a declarat el.
Identitatea celor care au redactat manuscrisele de la Marea Moartă rămâne, în continuare, subiect de dezbateri în lumea arheologilor.
Analizele arată că unele dintre suluri ar putea data din secolul al III-lea î.e.n., în vreme ce altele ar fi fost scrise în secolul I e.n. Faptul că unele datează dintr-o vreme în care Qumran nu exista încă l-a condus pe Cargill la o teorie de compromis: unele dintre manuscrise ar fi putut fi create de membrii unei comunităţi din Qumran care, în paralel, ar fi colecţionat şi alte manuscrise, mai vechi, redactate de oameni din afara comunităţii.

18 nov. 2011

Despre leviti

Profeţia Apocalipsului vorbeşte despre două grupuri, aflate în relaţie fraternă unul cu celălalt în serviciul lui Dumnezeu, care vor supravieţui necazului celui mare: unul preoţesc din "toate seminţiile fiilor lui Israel" şi unul levitic "din orice neam, din orice seminţie, din orice popor şi de orice limbă" (Apoc. 7:4, 9). Aceasta ne aminteşte că în Israelul antic leviţii erau fraţii naturali şi de serviciu sacru ai preoţilor, aşa cum arată limbajul folosit în Vechiul Testament.
Şi Domnul a zis lui Aaron: „...Apropie de asemenea de tine, pe fraţii tăi, seminţia lui Levi, seminţia tatălui tău, ca să fie ataşaţi de tine şi să-ţi slujească; dar tu şi fiii tăi împreună cu tine, veţi fi înaintea cortului întâlnirii... Iată că am luat pe fraţii voştri, leviţii, din mijlocul fiilor lui Israel, ca unii care sunt daţi ca un dar Domnului ca să facă slujba cortului întâlnirii. Tu, şi fiii tăi, împreună cu tine, să împliniţi slujbele preoţiei voastre în tot ce priveşte altarul şi tot ce este dincolo de perdea; aceasta este slujba pe care o veţi face. Vă dăruiesc slujba preoţiei.“ (Num. 18:1-7)
Relaţia era valabilă şi în sens invers: preoţii erau 'fraţii' leviţilor.
Aceştia erau fiii lui Levi, după casele lor părinteşti. Şi ei, ca şi fraţii lor, fiii lui Aaron, au tras la sorţi. (1 Cron. 24:30, 31; vezi şi 23:32*)
De asemenea, profeţia din Isaia 66:20, 21 arată că cei luaţi dintre naţiuni pentru preoţi ca leviţi sunt "fraţii" acestora:
"Vor aduce pe toţi fraţii voştri [ai israeliţilor deveniţi preoţi şi slujitori ai lui Dumnezeu conform cu Isaia 61:6*] din mijlocul tuturor neamurilor, ca dar pentru Domnul, pe cai, în care şi pe tărgi, pe catâri şi pe dromadere, la muntele Meu cel sfânt, la Ierusalim", zice Domnul, "cum îşi aduc copiii lui Israel darurile de mâncare, într-un vas curat, la Casa Domnului. Şi voi lua şi dintre ei, pe unii ca... leviţi [lit. pentru preoţi ca leviţi]", zice Domnul.
În Apocalips expresia "fraţii" apare cu această conotaţie profetică de două ori. În prima dintre apariţii, leviţii care compun marea mulţime sunt numiţi "fraţii" celor 144000 de 'preoţi şi slujitori ai lui Dumnezeu' pecetluiţi. Apocalips 6:9-11 spune:
Şi când a rupt pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor care fuseseră înjunghiaţi din cauza Cuvântului lui Dumnezeu şi din cauza mărturiei pe care o ţinuseră [preoţii deja ucişi]. Ei strigau cu glas tare şi ziceau: "Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, nu vei judeca şi nu vei răzbuna sângele nostru asupra celor ce locuiesc pe pământ?" Fiecăruia dintre ei i s-a dat o haină albă şi li s-a spus să se mai odihnească încă puţin, până se va împlini numărul celor împreună slujitori cu ei [preoţii supravieţuitori] şi al fraţilor lor, care aveau [lit. erau pe punctul] să fie omorâţi ca şi ei.
Cuvintele de mai sus vorbesc despre împlinirea numărului celor "împreună slujitori cu ei ŞI al fraţilor lor care erau pe punctul de a fi omorâţi ca şi ei". Întrucât în continuare în capitolul 7 sunt prezentate două clase, cei 144000 de sclavi ai lui Dumnezeu (preoţi) şi marea mulţime levitică care slujeşte zi şi noapte în templu, 'fraţii' trebuie să fie marea mulţime. Aceasta arată că întârzierea răzbunării lui Dumnezeu asupra locuitorilor pământului, care intervine la sfârşitul necazului celui mare, este motivată nu doar de 'împlinirea' numărului celor 144000 de aleşi, ci şi de acela al "fraţilor lor" - marea mulţime (comp. Apoc. 14:6, 7*). Aşa cum a explicat Isus, prin scurtarea oportună a zilelor necazului celui mare, de dragul celor aleşi ai lui Dumnezeu, aceştia vor rămâne în viaţă pentru a predica Evanghelia împărăţiei în toată lumea ca mărturie pentru toate popoarele (Mat. 24:14, 22*).
Al doilea loc unde apare cuvântul semnificativ "fraţi", pentru a descrie în lumina profetică a Vechiului Testament relaţia dintre cele două grupuri de slujitori ai lui Dumnezeu, este Apocalips 12:10:
Şi am auzit în cer un glas puternic, care zicea: "Acum a venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Cristosului său, pentru că acuzatorul fraţilor noştri, care zi şi noapte îi acuza înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos".
Aici marea mulţime este cea care îi numeşte 'fraţi' pe cei din clasa preoţească. Cuvintele din Apocalips 12:7-12 se bazează pe Zaharia, capitolul 3. Versetul 8 al acestui capitol spune: "Ascultă, dar, Iosua, mare preot, tu şi însoţitorii tăi care stau înaintea ta; căci aceştia sunt nişte oameni care vor sluji ca semne. Iată voi aduce pe Robul Meu, Vlăstarul". Marele preot Iosua, căruia i se împotrivea Satan, îi reprezintă pe preoţi, iar "însoţitorii" lui pe leviţii marii mulţimi. Datorită numărului mare de membri, marea mulţime are un "glas puternic" atunci când se exprimă. Comparativ, despre glasul mulţimii din Apocalips 19:6, se spune că este "ca vuietul unor ape multe şi ca bubuitul unor tunete puternice". Aflându-se înaintea marelui preot, care se afla la rândul lui înaintea îngerului care vorbea, "însoţitorii" lui levitici aud şi au astfel cunoştinţă de ce se întâmplă în curţile templului. Iosua este purificat ceremonial şi numit în funcţie, iar Satan se opune fără succes. Există însă o veste bună pe care ei sunt îndemnaţi în mod expres să o audă şi să slujească ca "semne" pentru ea: Din acest moment înainte Dumnezeu va aduce în scurt timp pe robul lui, Vlăstarul (comp. Isaia 11:1-10). În Apocalips 12:10-12 găsim sinteza profetică a mesajului pe care îl va înţelege şi îl va vesti marea mulţime, cu 'glas puternic ca bubuitul unor tunete puternice', adică în auzul fiecărui om de pe pământ, pe parcursul necazului celui mare:
"Acum a venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Cristosului său, pentru că acuzatorul fraţilor noştri, care zi şi noapte îi acuza înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos. Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte. De aceea bucuraţi-vă, ceruri şi voi care locuiţi în ele! Vai de voi, pământ şi mare! Căci Diavolul s-a coborât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţin timp".
Faptul că cele doua grupuri, cei 144000 şi marea mulţime, sunt prezentate în Apocalipsa în relaţie de fraternitate asemenea preoţilor şi leviţilor din antichitate, este un element în plus al puzzle-lui, care ajută la identificarea lor ca preoţi şi leviţi spirituali.
Levitii, cunoscuti si sub denumirea de "neaaroniti", constituiau acea categorie de slujitori ai Templului care se trageau din cei trei fii ai lui Levi, si anume: Gherson (ghersoniti), Cahat (cahatiti) si Merari (merariti). Acesti descendenti din neamul lui Levi, numiti "leviti", au fost randuiti de Domnul sa ajute preotilor, la Templu, in numele celor intai-nascuti ai lui Israel.
"Iarasi a grait Domnul cu Moise, in pustiul Sinai, si a zis: "Numara pe fiii lui Levi, dupa familiile lor, dupa neamurile lor; pe toti cei de parte barbateasca, de la o luna in sus sa-i numeri." Si i-au numarat Moise si Aaron, dupa cuvantul Domnului, cum le poruncise Domnul. Iata dar care sunt fiii lui Levi, dupa numele lor: Gherson, Cahat si Merari. (...) Deci toti levitii numarati, pe care i-au numarat Moise si Aaron, cum poruncise Domnul, dupa neamurile lor, parte barbateasca, de la o luna in sus, au fost douazeci si doua de mii. Apoi a zis Domnul catre Moise: "Socoteste pe tot barbatul intai-nascut dintre fiii lui Israel, de la o luna in sus, si ia numarul numelor lor. Si in locul tuturor intai-nascutilor ai fiilor lui Israel, sa iei pentru Mine pe leviti. Eu sunt Domnul" (Numeri 3, 15-17; 39-41).
Levitii au fost randuiti, spre a-si indeplini misiunea, printr-un act special, de sfintire. Astfel, mai intai, levitii au fost stropiti de catre Aaron cu "apa curatiei", luata din baia aflata in curtea Templului, iar mai apoi au fost rasi cu briciul pe tot corpul, spalandu-li-se si toate vestmintele. In cele din urma, fiind adusi in fata Cortului Marturiei, batranii poporului si-au pus mainile pe ei.
Punerea mainilor batranilor asupra levitilor nu insemna consacrarea lor, caci poporul nu avea aceasta putere sacramentala, ci prin acest gest se arata ca pacatele poporului erau puse asupra levitilor, care urmau sa le ispaseasca, oferindu-se pe ei insisi ca jertfa sfanta lui Dumnezeu.
Dupa ce avea loc punerea mainilor batranilor asupra levitilor, se jertfeau doi vitei de parte barbateasca, unul ca ardere de tot, iar altul ca jertfa pentru pacat. Mai inainte de a fi jertfiti viteii, levitii isi puneau mainile asupra capetelor lor, in semn de transmitere a pacatului asupra acelora.
In sfarsit, ritualul de sfintire a levitilor se incheia cu rostirea unor rugaciuni, de catre Aaron. "S-au curatit deci levitii si si-au spalat hainele, iar Aaron a savarsit sfintirea lor inaintea Domnului si s-a rugat pentru ei, ca sa fie curati. Dupa aceea au intrat levitii sa-si faca slujbele lor la Cortul Adunarii, inaintea lui Aaron si inaintea fiilor lui. Cum poruncise Domnul lui Moise pentru leviti, asa au facut cu ei" (Numeri 8, 21-22).
Levitilor li s-au incredintat mai multe sarcini, precum citim: "Sa lucreze la Cortul Adunarii" (Numeri 4, 23). Levitii erau incredintati lui Aaron si fiilor lui, spre a le ajuta si a indeplini lucrari pregatitoare cultului in sine (curatenie, aprovizionare, etc). Ei erau mijlocitori, intre preoti si popor. Cat timp evreii au calatorit, pana la intrarea in Canaan, transportarea, montarea si pazirea Cortului Sfant a fost incredintata tot levitilor.
Preotii strangeau Cortul si Sfintele Vase, invelindu-le in mai multe straturi de panza, iar abia apoi le puteau cara levitii. Acestia din urma nu aveau voie sa se atinga singuri de cele sfinte. Atingerea sau, uneori, chiar simpla vedere a celor Sfinte, de catre leviti, le putea atrage acestora moartea. Levitii se ingrijeau ca nici poporul sa nu priveasca direct spre acestea.
Slujba levitilor se aseamana deci cu cea a diaconilor crestini. Astfel, ei lucrau numai langa Cortul Sfant, indeplinind doar sarcini secundare: pazirea Cortului, inchiderea si deschiderea acestuia, pastrarea curateniei, prepararea painilor punerii inainte, achizitionarea de aromate si de alte materiale liturgice, strangerea zeciuielii, administrarea veniturilor de la Templu, strangerea de colecte pentru reparatii, ingrijirea celor leprosi, cantarea vocala si instrumentala de la slujbe, etc.
Ca si in cazul actualilor diaconi, levitii puteau sluji la Templu abia dupa indeplinirea varstei de 30 de ani, aceasta scazand, mai apoi, la 25 de ani. Pana la intrarea in Tara Sfanta, cand cararea Cortului era o sarcina grea, varsta minima a levitilor era de 30 de ani: "Numara din fiii lui Levi pe fiii lui Cahat, dupa neamurile si dupa familiile lor, pe toti cei buni de slujba, de la treizeci de ani in sus, pana la cincizeci de ani, ca sa lucreze la Cortul Adunarii" (Numeri 4, 2-3).
Dupa asezarea in Canaan, evreii nu au mai trebuit sa care Cortul Sfant, acesta avand un loc fix. Astfel, sarcinile levitilor puteau fi indeplinite si de evrei mai tineri, varsta minima de consacrare a acestora scazand la 25 de ani, precum citim: "Si a grait Domnul cu Moise si a zis: Aceasta este legea levitilor: de la douazeci si cinci de ani in sus sa intre sa lucreze la Cortul Adunarii; iar la cincizeci de ani sa inceteze si sa nu mai lucreze. De acolo inainte sa ajute fratilor lor a strajui la Cortul Adunarii, dar de lucrat sa nu mai lucreze. Asa sa faci cu levitii, ca fiecare sa fie la slujba lui de paznic" (Numeri 8, 24-26).
In vremea regelui David, numarul levitilor era deosebit de mare. Astfel, la indemnul profetilor Gad si Natan, regele David ii va imparti pe leviti in functie de slujirea acestora, astfel: o parte ca ajutor preotilor, o parte ca scriitori si judecatori, o parte ca portari ai Cortului, iar o alta parte ca si cantareti.
La randul lor, levitii incredintati preotilor au fost impartiti in cate 24 de cete, fiecare ceata avand cate un levit principal. Fiecare ceata slujea la Cortul Sfant cate o saptamana, ordinea acestora fiind trasa la sorti.
Vestmantul levitilor nu era unul special, ci unul destul de simplu: o camasa lunga, pana jos, confectionata insa dintr-un material mai special. In vreme ce hainele evreilor de rand erau tesute din in, cele ale levitilor erau confectionate din bumbac. Sursa de venit a levitilor se tragea din zeciuiala oferita de neamurile evreiesti. Levitii, in calitatea lor de slujitori ai celor sfinte, erau scutiti de taxe si de serviciul militar.
In secolul ce-a urmat victoriei asiriene, levitii tribului lui Iuda au început sa scrie Vechiul Testament, începând cu cartea a cincea, Deutoronomul, pe care au citit-o poporului în templul din Ierusalim. Asa s-a nascut "legea mozaica" pe care Moise, daca ar fi existat, n-ar fi avut de unde s-o cunoasca. Toti eruditii rabinici sunt de acord asupra faptului ca desi textele îi sunt atribuite lui Moise si uneori lui Iehova, ele au fost în realitate scrise si rescrise de leviti dupa bunul lor plac. Cartea Deuteronomul sta la baza textului Thora, care la rândul sau sta la baza Talmudului, de unde deriva nesfârsita serie de comentarii si comentarii asupra comentariilor care în întregimea lor constituie "legea iudaica". "Deuteronomul" înseamna "cea de-a doua lege", a levitilor si a fost scrisa înaintea primelor doua carti ale Facerii si Iesirii; celelalte doua carti din Vechiul Testament care apartin la Thora, Leviticul si Numerii, au fost scrise si mai târziu, desi toate patru au pretentia ca sunt o naratiune cronologica. Rescriind "legea", levitii au produs în Deuteronomul o lege total opusa celor zece porunci pe care legenda zice ca le-a primit Moise. Eruditii sionisti declara ca ei aveau dreptul de a "face fata conditiilor existentei în continua schimbare în spiritul învataturilor traditionale" (Dr. Joseph Kastein). Levitii justifica dreptul lor de a rescrie si modifica textul legii la bunul lor plac printr-o porunca a lui Iehova care ar fi dat-o lui Moise personal, atunci când i-a dezvaluit o Thora secreta numai lui: de a nu scrie niciodata aceasta lege si de a o transmite numai oral celor initiati, "caci", zice Talmudul (citat de Dr. Funk), "Iehova a prevazut ca într-o zi goimii vor citi Thora si vor pretinde ca sunt si ei fii lui Dumnezeu, dar nu va fi asa, caci Dumnezeu îi respinge pe cei care nu cunosc învatatura secreta orala".
Nu se poate stabili cât de aproape este textul cartii a cincea din Vechiul Testament de textul citit original în templul din Ierusalim, caci levitii au modificat textul tot timpul înainte de-a fi tradus si publicat, dupa care nu le-a mai fost posibil sa schimbe prea mult; probabil ca ceea ce a intrat în Vechiul Testament nu contine textul integral, dar contine destule. În timp ce cele zece porunci ziceau sa nu ucizi, sa nu furi, etc., "cea de-a doua lege" (Deuteronomul) porunceste în mod expres sa asasinezi, sa ucizi, sa distrugi cu desavârsire popoarele învecinate, sa le iei averea, sa-i transformi în robi, sa n-ai mila, sa nu cruti pe nimeni. Iehova este singurul Dumnezeu care rasplateste pe credinciosii sai cu o singura conditie: credinciosii sa nu se abata deloc de la "lege si judecati", care lege consta în primul rând din obligatia de a ucide si anihila pe ceilalti oameni. Iehova cere intoleranta. Stapânirea lumii prin masacru si teroare este primul lucru pe care-l cere "legea" pe care Moise ar fi lasat-o pe patul de moarte (Deuteronomul 2). Aceasta carte a cincea din Vechiul Testament contine istorii despre cum a fost aplicata "legea" si cum au fost distruse triburi si sate, de catre piosii credinciosi care aplicau legea: cuvântul care revine obsedant este "ucide", "distruge cu desavârsire", "masacreaza". Cititorul de azi al Vechiului Testament nu da atentie acestor cuvinte: dar ele zugravesc o realitate, care a avut loc în 1948, de exemplu, când populatia palestiniana pasnica a satului Deir Yasin a fost masacrata cu toata cruzimea prescrisa de "lege" si n-a fost lasat în viata nici unul, exact cum cere Deuteronomul 7:2. Trupele britanice care au venit dupa masacru la fata locului au gasit cadavrele femeilor si copiilor casapiti de catre comandourile israeliene aruncate în fântâni, pentru a spurca apele, asa cum cere "legea". Palestinienii vazând cum începe genocidul lor la mâna statului Israel si cum Natiunile Unite si puterile occidentale nu zic nimic, au fugit lasându-si pamântul si avutul în mâna cotropitorilor -- exact asa cum prescrie Deuteronomul 7:1; 20:16; etc. Caci în parlamentarile lor cu puterile occidentale, sionistii zic "Biblia este mandatul nostru" (Dr. Chaim Weizmann, creatorul statului Israel); si cartea cincea a Vechiului Testament prescrie masacrele practicate împotriva palestinienilor.
În continuare în Deuteronomul Iehova porunceste prin legea sa sa fie distruse toate celelalte religii (7:5), ceea ce se aplica în mod special crestinismului. Aici apartine distrugerea bisericilor, deschiderea muzeului anti-crestin, canonizarea lui Iuda Iscariotul si toata ofensiva anti-crestina a guvernului bolsevic imediat ce-a preluat puterea. Tot în virtutea acestei "legi" au cerut crucificarea lui Hristos (Deuteronomul 13:5); si tot aici se prescrie denuntul practicat împotriva membrilor familiei, asa cum îl cer autoritatile comuniste (Deuteronomul 13:6). În privinta cinstei în afaceri, ea este prescrisa în raportul cu co-religionarii, dar este interzisa în relatiile cu ceilalti (Deuteronomul 23:19-20). Cartea a cincea a Vechiului Testament se încheie cu o lista de blesteme care vor cadea asupra celor ce nu respecta "legea", în eficacitatea carora se mai crede si astazi în cercurile talmudice unde se invoca blestemele împotriva celor proscrisi. Dar aceste blesteme se vor întoarce împotriva dusmanilor, daca credinciosii vor reveni la sentimente mai bune si vor executa "legea". Astfel, rolul "goimilor" prescris de "lege" este ca sa serveasca drept instrument al mâniei lui Iehova îndreptate când împotriva iudeilor care nu urmeaza întocmai "legea", când împotriva lor însisi pentru ca au servit drept instrument mâniei lui Iehova (Deuteronomul 28:64-66; 30:7). Astfel se explica vesnicele plângeri si acuze ca evreii sunt persecutati peste tot de catre toate natiunile din lume, indiferent cât de prosperi si de privilegiati sunt în sânul acestor natiuni: "legea" le cere aceasta. Iehova în Deuteronomul îi pedepseste pe iudei împrastiindu-i printre ceilalti oameni, ceea ce în sine constituie opresiune din partea celorlalti oameni prin simplul fapt ca exista; apoi "persecutorii", adica ceilalti oameni, trebuie pedepsiti ca persecutori si distrusi. Faptul ca tribul lui Iuda traieste în sânul altor natiuni este în acelasi timp prescris de Iehova si un act de persecutie din partea celorlalte natiuni. Astfel, daca într-un accident 5 evrei mor alaturi de 95 de ne-evrei, accidentul este considerat ca un act de persecutie antisemita.
La conciliul din Trent o mâna de prelati au hotarât ca Vechiul Testament trebuie considerat ca parte din Scriptura egala cu Noul Testament - lucru care a produs mult zbucium celor care citesc cu atentie si cu întelegere Vechiul Testament. Caci Iisus Hristos a predicat tocmai împotriva "legii" din Deuteronomul si cele doua Testamente sunt diametral opuse.
La vreo 20 de ani dupa ce levitii au publicat "legea" în Ierusalim, la aproximativ 696 î.Hr., tribul lui Iuda a fost cucerit de babilonieni care l-au dus în robie în Babilon.

12 nov. 2011

Geneza 4:1-26

1. Adam s-a împreunat cu nevasta-sa Eva; ea a ramas însarcinata, si a nascut pe Cain. Si a zis: "Am capatat un om cu ajutorul Domnului!"
2. A mai nascut si pe fratele sau Abel. Abel era cioban, iar Cain era plugar.
3. Dupa o bucata de vreme, Cain a adus Domnului o jertfa de mâncare din roadele pamântului.
4. Abel a adus si el o jertfa de mâncare din oile întâi nascute ale turmei lui si din grasimea lor. Domnul a privit cu placere spre Abel si spre jertfa lui;
5. dar spre Cain si spre jertfa lui, n-a privit cu placere. Cain s-a mâniat foarte tare, si i s-a posomorât fata.
6. Si Domnul a zis lui Cain: "Pentru ce te-ai mâniat, si pentru ce ti s-a posomorât fata?
7. Nu-i asa? Daca faci bine, vei fi bine primit; dar daca faci rau, pacatul pândeste la usa; dorinta lui se tine dupa tine, dar tu sa-l stapânesti."
8. Însa Cain a zis fratelui sau Abel: "Haidem sa iesim la câmp." Dar pe când erau la câmp, Cain s-a ridicat împotriva fratelui sau Abel, si l-a omorât.
9. Domnul a zis lui Cain: "Unde este fratele tau Abel?" El a raspuns: "Nu stiu. Sunt eu pazitorul fratelui meu?"
10. Si Dumnezeu a zis: "Ce ai facut? Glasul sângelui fratelui tau striga din pamânt la Mine.
11. Acum blestemat esti tu, izgonit din ogorul acesta, care si-a deschis gura ca sa primeasca din mâna ta sângele fratelui tau!
12. Când vei lucra pamântul, sa nu-ti mai dea bogatia lui. Pribeag si fugar sa fii pe pamânt."
13. Cain a zis Domnului: "Pedeapsa mea e prea mare ca s-o pot suferi.
14. Iata ca tu ma izgonesti azi de pe fata pamântului; eu va trebui sa ma ascund de Fata Ta, sa fiu pribeag si fugar pe pamânt; si oricine ma va gasi, ma va omorî."
15. Domnul i-a zis: "Nicidecum; ci daca va omorî cineva pe Cain, Cain sa fie razbunat de sapte ori." Si Domnul a hotarât un semn pentru Cain, ca oricine îl va gasi, sa nu-l omoare.
16. Apoi, Cain a iesit din Fata Domnului, si a locuit în tara Nod, la rasarit de Eden.
17. Cain s-a împreunat cu nevasta-sa; ea a ramas însarcinata si a nascut pe Enoh. El a început apoi sa zideasca o cetate, si a pus acestei cetati numele fiului sau Enoh.
18. Enoh a fost tatal lui Irad. Irad a fost tatal lui Mehuiael; Mehuiael a fost tatal lui Metusael; si Metusael a fost tatal lui Lameh.
19. Lameh si-a luat doua neveste: numele uneia era Ada, si numele celeilalte era Tila.
20. Ada a nascut pe Iabal; el a fost tatal celor ce locuiesc în corturi si pazesc vitele.
21. Numele fratelui sau era Iubal: el a fost tatal tuturor celor ce cânta cu alauta si cu cavalul.
22. Tila, de partea ei a nascut si ea pe Tubal-Cain, fauritorul tuturor uneltelor de arama si de fier. Sora lui Tubal-Cain era Naama.
23. Lameh a zis nevestelor sale: "Ada si Tila, ascultati glasul meu! Nevestele lui Lameh, ascultati cuvântul meu! Am omorât un om pentru rana mea, si un tânar pentru vânataile mele.
24. Cain va fi razbunat de sapte ori, iar Lameh de saptezeci de ori câte sapte.
25. Adam s-a împreunat iarasi cu nevasta-sa; ea a nascut un fiu, si i-a pus numele Set; "caci", a zis ea, "Dumnezeu mi-a dat o alta samânta în locul lui Abel, pe care l-a ucis Cain."
26. Lui Set i s-a nascut si lui un fiu si i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii sa cheme Numele Domnului.

Înainte de a trece la Seth, străbunul în linie directă a lui Noe şi, deci, a întregii rase omeneşti, Biblia mai face un ultim lucru pentru noi: prezintă urmaşii lui Cain. E foarte greu să se găsească o justificare acelei liste pentru că, în primul rând, acele personaje nu au nici o contribuţie la istoria evreilor. Mai mult, numele acestor urmaşi sunt variaţii la numele urmaşilor lui Seth. Întâlnim un Enoch în fiecare listă, un Irad (în linia lui Seth Iared), un Metuşael (Metuşala), un Lameh… Singurii care nu au corespondenţi sunt fraţii Iabal şi Iubal şi Tubal-Cain. De fapt, doar aceştia trei par a avea un rol: Iabal a fost „tatăl celor ce locuiesc în corturi şi păzesc vitele”, adică, a păstorilor nomazi, dar atunci ce altceva era Abel? Această frază îi descrie de fapt atât pe semiţi (nu numai pe arabi), cât şi pe evrei. Să fi fost evreii urmaşii lui Iabal? Nici vorbă! Iar Iubal era „tatăl tuturor celor care cântă cu alăuta şi cu cavalul.” Deci, a tuturor cântăreţilor din instrumentele respective. Chiar şi al lui David? Sau al instrumentiştilor din Templu? Se ştie că ei erau urmaşii lui Kohan… Iar Tubal-Cain era, poate, pur şi simplu Cain care aducea din Asia Mică secretul prelucrării metalelor. Oricum, acest lucru nu mai are importanţă. Urmaşii lui Cain au pierit, alături de toţi ceilalţi urmaşi ai lui Adam şi Seth, la Potop. Doar Noe şi fii lui au rămas, şi din aceştia se trag toţi păstorii, toţi plugarii, toţi trăitorii în corturi, toţi muzicienii şi toţi faurii. Ce rost are lista descendenţilor lui Cain? Pe parcursul poveştii biblice se vorbeşte despre „revoluţiile” mijloacelor de producţie ale civilizaţiei umane. În istorie ele se numesc, folosind limbajul de fag al foştilor „istoricieni” români, diviziuni sociale ale muncii. După culegător a venit agricultorul. A venit apoi păstorul şi apoi meşteşugarul. Au apărut mai apoi şi preotul, militarul, nobilimea… Aproape de fiecare dată aceste „diviziuni” s-au produs prin (sau au fost însoţite de) convulsii sociale, vorba domnului Iliescu. Povestea lui Cain şi Abel vorbeşte şi ea despre o astfel de convulsie. Agricultorul nu a privit cu bucurie la nomad – de cele mai multe ori acesta era cotropitorul. În istoria adevărată, ucigaşul nu a fost Cain, ci Abel. Dar autorii Torei, ei înşişi urmaşi ai unui popor de păstori nomazi, nu puteau fi decât partinici în judecata lor. Agricultorul era sedentarul, cananitul, cel care, prin zeci de tentacule ale civilizaţiei, reuşea, până la urmă, să „cucerească” nomadul. Cine ştie dacă povestea nu este un lament despre tradiţia nomadă – pură, sălbatică, dar atât de liberă, pierdută de evrei? Un ultim lucru. Cum s-a explicat numele lui Cain, să o facem şi cu numele lui Abel. În ebraică el este Hebel, şi s-ar traduce prin „puf de aer”, nestatornicie sau chiar prin „nimic”. O indicaţie, poate, despre nestatornicia nomadului. Dar mai are un posibil înţeles: cuvântul sumerian aplu înseamnă fiu. Deci, e foarte posibil ca şi această legendă, atât de organic redactată în ţesătura Bibliei, să fie de origine sumeriană…

9 nov. 2011

Marea Loja a Frantei, adevaratul vinovat in scandalul MLNaR

În ultimii ani de zile masoneria franceză oferă României, în mod special, un exemplu extrem de negativ şi nociv din punct de vedere al relaţiilor de fraternitate. Pe fondul crizei acute din sânul Marii Loji Naţionale Franceze, actualmente nerecunoscută de Marea Lojă Unită a Angliei, Marea Lojă a Franţei, ce se pretinde a fi cea mai veche obedienţă din Franţa a lovit constant în încrederea acordată de Masonii români.
Totul a început din perioada fostului Mare Maestru Alain Graesel, vârful de lance al vinovăţiei masoneriei fraceze în România. Jocul dublu al acestuia şi ambiguitatea de care au dat dovadă liderii GLdF până în prezent a dus la escaladarea unui conflict tipic GLdF. De fapt, această metodă de lucru a francezilor de la GLdF este deja cunoscută în România şi nu numai. Modul în care se spală pe mâini de îndată ce apare conflictul, provocat tot de ei şi de incapacitatea lor de leadership, este probat în ţara noastră în ziua de azi.
De fapt, aceasta este politica duplicitară dusă de obedienţa franceză în majoritatea ţărilor din spaţiul fost comunist. Mai întâi recunosc o Mare Lojă, vezi cazul României, sau fondează una, vezi cazul Bulgariei şi Ungariei (încă nu beneficiază de "tratamentul" României), după care retrag recunoaşterea atunci când interesele lor nu mai conincid cu cele naţionale din acele state. Este un mod colonialist la nivel masonic, asta dacă ne uităm în trecutul Franţei ca stat.
O analiză profundă a acestor aspecte ne arată că actuala conducere nu a făcut nimic pentru a remedia greşelile lui Graesel de frică ca nu cumva să se admită că Marea Lojă greşeşte în politica sa externă. De fapt, GLdF nu are o politică externă, aceasta fiind moartă de mulţi ani de zile. GLdF există doar în Franţa şi atât, nimic mai mult. Este doar o iluzie înghiţită de cele mai multe ori de Fraţi masoni în căutare re recunoaştere, însă după ce a fost înghiţită pastila începe şi indigestia.
Însă revenind la aspectul naţional din România, putem considera actele de o josnică morală provenite din Paris ca fiind o trădare în plan nu doar masonic, ci şi uman. Lipsa responsabilităţii, puterea tot mai scăzută a acestei obedienţe şi caracterul său masonic lipsit de specific internaţional arată o condamnare la moarte din punct de vedere moral.
Cu toate acestea, o întrebare circulă şi în Franţa şi în România: va recunoaşte oare GLdF faptul că a greşit în mod voit şi repetat în acţiunile sale politice şi masonice în România? Răspunsul este unul categoric NU! Prin urmare am putea crede că în ceea ce priveşte Masoneria naţională română nu există nicio vină sau cel puţin nu una atât de marea ca cea franceză.

http://jurnalmasonic.blogspot.com/