3 feb. 2011

Masoneria, o ancora a moralitatii

Ancora este un element greu de metal, folosit de marinari inca din cele mai vechi timpuri. Are doua sau mai multe brate cu varfurile intoarse la capete, având rolul de a tine în loc nava. De aceea, este simbolul sigurantei, al stabilitatii si al fidelitatii. Chiar daca ancora este intalnita in diferite culturi ca simbol facand referire la mare si la virtuti precum statornicia si nadejdea, semnificatia sa religioasa a crescut odata cu dezvoltarea crestinismului.
Ancora a fost semnul primilor creştini, purtat ca talisman, căci, amintind potopul, cei ce o deţineau erau salvaţi. Începând cu secolul al XV-lea, va deveni atributul speranţelor creştine şi simbol al sufletelor salvate, ancorate în viaţa eternă, un drum al vietii spre mai departe.
Ancora, simbol al credinţei şi al speranţei in viata de apoi, reprezinta nadejdea in Hristos, intalnit mai ales in catacombele romane.
Simbolul fara nicio indoiala are ca temei urmatorul verset: ” noi, cei ce-am cautat scapare la liman, sa avem puternica imbarbatare de a prinde'n mana nadejdea ce ne sta inainte, pe care noi o avem ca pe o ancora a sufletului sigura si tare, cea care patrunde in adancul catapetesmei acolo unde Iisus a intrat pentru noi ca Inaintemergator, devenit Arhiereu in veac, dupa randuiala lui Melchisedec.” (Evrei 6;18-20)
Primii crestini vedeau in ea un simbol al crucii. Orazio Marucchi afirma in acest sens: "cand primii crestini au reprezentat semnul crucii pe monumentele lor, aproape toate avand un caracter sepulcral, s-au simtit obligati sa-l ascunda intr-o maniera artistica si simbolica totodata. Unul dintre cele mai vechi simboluri ale crucii este ancora. Initial un simbol general al nadejdii, ancora a capatat astfel un inteles mult mai inalt: acela al nadejdii intemeiate pe Crucea lui Hristos. Similaritatea ancorei cu crucea a facut din aceasta forma un admirabil simbol crestin.”
Atat modul reprezentarii cat si functia ancorei au jucat un rol in dezvoltarea sa ca simbol religios.
Ancora apare impreuna cu literele alfa si omega reprezenatand nadejdea vesnica, si cu pestele insemnand, din nou, speranta in Hristos. In combinatie cu delfinul, ancora pare sa insemne sufletul crestinului sau Biserica calauzita de catre Hristos. Delfinul rapid era reprezentat impreuna cu ancora ilustrand motto-ul Fericitului Augustin: ”Festina lente” .
O alta intrebuintare a ancorei intalnita in primele veacuri a fost legata de identificarea Sfantului Clement Romanul, unul din primii episcopi ai Romei. Traditia spune ca persecutorii i-au legat o ancora in jurul gatului aruncandu-l apoi in mare. Rugaciunile crestinilor au facut insa ca apele sa se retraga, descoperind un mic templu unde trupul sfantului a fost gasit. Sfantul Clement este reprezentat frecvent cu o ancora in jurul gatului sau langa el.
Ancora a fost des intalnita ca simbol pana in perioada medievala, cand aproape a disparut. Cand va reapare, a fost, de exemplu, ca simbol al Sfantului Nicolae, cunoscut in Apus ca patron al marinarilor, si ca atribut al nadejdii, una din cele sapte virtuti in arta renascentista.
Ancora ca simbol mai apare si in unele forme de magie si misticism. Potrivit acestor interpretari, partea de jos a ancorei ar reprezentanta luna in faza primul patrar. Partile unei ancore trimit la numarul mistic 4, ancora insasi reprezentand cele patru sferturi ale universului, dar, in acelasi timp, simbolizand soarele si centrul lumii. De asemenea, ancora este vazuta si ca simbol al vietii.
O ancora scufundata in apele involburate ramane mereu ferma, simbolizand stabilitatea omului, acea calitate care ne permite sa ne pastram mintea limpede de-a lungul perioadelor tulburi de furtuni si greutati de tot felul. In concluzie, ancora sufletului nostru ne intareste in fata ispitelor sau necazurilor.

2 comentarii:

  1. buna ziua urmaresc de ceva timp blogul dvs,si asi dori mai multe informatii cu privire la masonerie, credti ca ma puteti ajuta , va rog?!?

    RăspundețiȘtergere
  2. cu cine ar trebui sa vb ca sa pot sa devin mason?

    RăspundețiȘtergere