31 ian. 2012

Povestea Maestrului Maestrilor

Masoneria este o ştiinţă a moralităţii învăluită în alegorie şi gustată prin simboluri, astfel că a învăţa masoneria înseamnă a ne cunoaşte munca şi a o face bine. Ce adevărat mason ar şovăi în faţa acestor sarcini?
S-au făcut studii despre al treilea şi ultim grad al Masoneriei numită albastră sau a Sfântului Ioan. Aceste origini apar scrise în 1717, perioadă în care funcţia de Maestru era îndeplinită de Calfă care era numită în fruntea Lojii pentru a o conduce. Legenda lui Hiram este introdusă în lojile care au întemeiat acest grad între anii 1723-1738.
Mitul serveşte la descoperirea unei semnificaţii ascunse a realităţii omeneşti şi activează funcţiunea simbolică şi analogică de trezire a intuiţiei spirituale. Timpul mitic, care e un timp ciclic, creează o memorie a lumii, căci el se reproduce la nesfârşit.
Mitul morţii şi al învierii este unul dintre cele mai răspândite din lume, iar mitul lui Hiram face parte din această categorie.
Această legendă a devenit notă caracteristică a învăţământului masonic în asemenea măsură încât mitul lui Hiram şi Masoneria sunt legate indisolubil. Albert Mackay a subliniat acest aspect astfel: nu există Rit masonic din orice ţară şi orice limbă s-ar vorbi acolo care să nu prevadă elementele esenţiale ale Legendei lui Hiram.
Iniţierea la cel de-al treilea grad este o dramă rituală povestită şi jucată în Loja de gradul trei.
Numeroase sunt tradiţiile care fac apel la mitul „moarte-înviere”, al veşnicei reveniri.
Dacă bobul de grâu care cade pe pământ, nu va muri, rămâne singur, iar dacă va muri, aduce multe roade.
Nu se poate să nu rămâi uimit în faţa decalajului existent între portretul lui Hiram abia schiţat, pe care îl reprezintă Biblia în cartea Regilor şi acela periat al ritualurilor masonice.
În cartea Regilor, Hiram este acela priceput în prelucrarea aramei.
Pentru cronicari Hiram nu este decât un decorator, un arhitect de interior, cineva care se află acolo pentru realizarea finisajelor. Este de înţeles minimalizarea lui Hiram pentru a nu ştirbi reputaţia lui Solomon. A descrie opera lui Hiram în toată grandoarea şi perfecţiunea ei, ar fi furat lui Solomon ceva din glorie. Templul lui Solomon ar fi putut fi perceput ca Templul lui Hiram.
Manuscrisul Graham din 1726 povesteşte o scenă care va inspira pe redactorii legendei hiramice. Sem, Ham şi Iafet, se duc la mormântul tatălui lor, Noe, ca să afle secretul său. Aceşti trei oameni au convenit ca în cazul în care nu va fi găsit secretul, primul lucru care l-ar descoperi i-ar ţine locul.
Ei au ajuns la marginea mormântului şi au văzut un cadavrul deja descompus.
Ei au apucat de un deget care s-a desprins. Acelaşi lucru s-a produs din articulaţie în articulaţie până la pumn şi cot. Ei au înălţat cadavrul, au susţinut picior cu picior, genunchi la genunchi, piept la piept, obraz la obraz, şi mână la spate.
Unul dintre ei spune: Mai este încă măduvă în os; al doilea spune: Este un os uscat; al treilea spune: Miroase. Se regăseşte aici tema secretului dispărut odată cu Maestrul, al Cuvântului Pierdut pe care Masonii nu vor încerca să-l regăsească şi care, în aşteptarea acestuia în timp, folosesc un subtitut.
Mai tarziu, mitul lui Hiram prinde formă: agresiunea Companionilor, loviturile, moartea, secretul păstrat, elemente care vor servi drept osatură legendei gradului trei.
Putem rezuma caracteristicile evenimentului mitic central al masoneriei după cum urmează:
- mitul oferă un model exemplar (Maestrul Hiram);
- mitul creează modelul plecând de la evenimentul întâmplat (asasinarea Maestrului prin trei lovituri);
- mitul exprimă o realitate a fiinţei: în această realitate rezidă adevărul mitului.
Prima întrebare care a apărut a fost: Cum a murit el?
El era Maestrul Mason pe şantierul Templului lui Solomon. Lucrărorii erau împărţiţi după cât de multă meserie ştiau în următoarele categorii: Ucenic, Calfă şi Maestru. În zilele de plată, ucenicii se grupau în spatele coloanei J... a templului, calfele lângă coloana B..., iar maeştrii în camera din mijloc. Trei calfe care vroiau să obţină gradul de maestru deşi nu deţineau cunoştinţele necesare, stiind că Hiram avea obiceiul de a vizita la prânz lucrările efectuate,l-au aşteptat la câte o poartă a templului cerându-i deconspirarea parolei de Maestru. Când Hiram a vrut să iasă, prin poarta de la orient, primul companion înarmat cu o riglă i-a cerut cuvântul Sacru, el răspunzând că nu l-a primit astfel, dar în timp şi cu răbdare îi va fi dat. Companionul i-a dat lovitura în umărul drept, care aşa cum ştim simbolizează puterea, competenţa şi îndemânarea lui Hiram.
Cuvântul nu se cere în mod verbal.
Dacă la primele două grade ale Măiestriei, Cuvântul Sacru se dă după atingere, la al treilea, el este indus prin cele cinci puncte de perfecţie.
Companionul hrăpăreţ nu cunoaşte gestica şi cererea pe care o face nu poate fi decât zadarnică.
Hiram s-a îndreptat la poarta de miazăzi unde era postat al doilea companion complice. Acesta l-a lovit cu ranga în ceafă. În mâinile sale levierul nu mai este o unealtă intermediară între piatră şi individul care acţionează. El devine o armă care-l atinge pe Hiram în ceafă. Prin ceafă se operează trecerea de la idee la acţiune, prin ceafă ideea ce se naşte în creier este transmisă corpului. Cel de-al treilea companion era pitit la occident unde soarele era la apus ca şi viaţa lui Hiram. Companionul îi dă o lovitură de ciocan în frunte Maestrului, ceea ce este comun tuturor ritualurilor masonice. Ciocanul are o dublă simbolistică. El este unealta lui Tubalcain, simultan generator de viaţă şi de moarte, el fabrică şi distruge.
De aici tragem concluzia că Hiram ar fi astfel membru al unei societăţi iniţiatice sau ezoterice, al unei confreerii de arhitecţi aleşi dintre cei mai buni pentru a eterniza transmiterea secretelor.
Faptul că Hiram dăinuie în memoria mai multor generaţii, se datorează tocmai straniului său martiriu, uciderii sale de către trei calfe înrăite. Tragica sa dispariţie deschide o nouă eră în cercetarea Cunoaşterii. Taina lui Hiram nu-i aparţine lui personal, căci el nu o poate transmite fără ajutorul fraţilor săi. În plus, o taină nu poate fi cu adevărat transmisă decât cuiva care e pregătit să o primească, cuiva recunoscut ca demn prin muncă şi valoarea sa personală şi care dispune de calităţile necesare.
În cazul lui Hiram, a le transmite calfelor socotite nedemne şi care-l ameninţă, cuvântul secret al Maestrului, înseamnă să trădeze tradiţia al cărei păstor este şi să tulbure bunul mers al construirii templului. Hiram nu încearcă să se salveze de dragul de-a se salva pe sine, ci pentru a păstra intactă tradiţia pentru care persoana sa reprezintă o verigă ce nu trebuie descompletată în transmitere:”mai bine moartea, spune el, decât să dezvălui taina ce mi-a fost încredinţată”. Răspuns ce poate avea şi o semnificaţie în registrul alchimic; corpul trebuie să se descompună pentru ca transmutaţia să poată avea loc pe chiar ruinele sale, moartea însemnând nimic altceva decât o eliberare de învelişul trupesc.
Hiram a fost asasinat de cele trei calfe ce reprezintă pericolele care ameninţă progresul uman: Minciuna, Ignoranţa şi Ambiţia. Trupul celui ucis a fost înhumat într-o movilă solitară de pamânt din Libanul de azi, iar pe mormânt i s-a pus o tija de acacia, arbore sacru la egipteni, ce simbolizează Inocenţa, Reînnoirea şi Metamorfoza. Principala căutare iniţiatică a masonilor vizează recuperarea ,,cuvântului pierdut", adică a parolei de meşter pe care Hiram refuzase s-o divulge. Acest cuvânt s-ar fi pierdut odată cu dispariţia Marelui Maestru al Templului. Astfel, mitul susţine că trei meşteri au plecat în căutarea lui Hiram şi i-au descoperit mormântul, datorită ramurii de acacia. Ei conveniseră ca prima vorba rostită la aflarea cadavrului să devină noua parolă de meşter.
Viaţa şi moartea sa se transformă în mit iniţiatic devenind mitul fondator al masoneriei speculative păstrat în simbolismul tuturor riturilor masonice. Moartea maestrului este una simbolică, dar are menirea de a aminti că reactualizează misterul original. Moartea iniţiatică este repetiţia dramei primordiale care aminteşte necesitatea morţii pentru a accede la o altă înţelegere a universului. În aplicarea simbolică a mitului la ceremoniile iniţiatice, candidatul trebuie mai întîi să moară pentru sine, cele trei lovituri din legenda lui Hiram simbolizînd întreita lui moarte: fizică, sufletească şi mentală. Dar ca orice moarte iniţiatică, aceasta premerge renaşterii într-un nou Hiram. Taina lui Hiram, cuvîntul căutat al maestrului constau în această lege a devenirii lăuntrice, în căutarea integrităţii personale şi în transformarea spirituală: învestit cu calităţile lui Hiram, iniţiatul devine la rîndu-i Maestru. Legenda lui Hiram pune francmasonul în faţa problemei morţii celui drept, a omului drept condamnat de companionii decăzuţi. În faţa ambiţiei, vanităţii şi fanatismului, Hiram a ales să se supună Datoriei. Aceasta este lecţia morală pe care ne-o oferă Hiram în cel de-al treilea grad al francmasoneriei, lecţia Datoriei împlinite, pînă la sacrificiul ultim. Pentru unii, Datoria poate fi un simplu cuvînt, pentru alţii poate fi un cuvînt golit de înţeles, dar nu Datoria, această nobilă idee este cea care permite omului să se ridice deasupra lui însuşi? Prin desăvîrşirea datoriei sale, prin supunearea faţă de Legea morală omul atinge măreţia şi îşi găseşte dimensiunea metafizică. Nu asta cerea Anderson în primul articol al Constituţiilor cînd proclama că francmasonul se va supune mai întîi legii morale? Prin actul său, Hiram alege datoria şi dreptatea. El stabileşte un ordin, un ordin al dreptăţii, un ordin al binelui, un ordin al spiritului. Acest ordin exterior este reflectarea unui ordin interior, cel pe care înţeleptul reuşeşte să-l instaureze în el însuşi. Astfel, cel de-al treilea grad, cel de maestru este realizarea şi desăvîrşirea primelor două grade ale francmasoneriei. Primele trei grade, ucenic, companion, maestru formează un tot şi prezintă o unitate. Ele sînt indisociabile şi complementare, şi fiecare în specificitatea sa ne descoperă un adevăr sau mai curînd ne pregăteşte să descoperim un adevăr, ne angajează pe drumul cunoaşterii. Mai întîi aflăm ce putem şti despre lume, univers, cosmos, despre noi înşine; apoi ce trebuie să facem pentru a transforma, pentru a construi lumea, pentru a înălţa templul umanităţii, iar în cele din urmă ce ne este permis să sperăm. Prin această ultimă întrebare se depăşeşte şi planul naturii şi cel al omului însuşi pentru a accede la dimensiunea metafizică, la dimensiunea spirituală şi morală. Şi adevărurile sînt descoperite, dezvăluite în sînul unui ordin şi fiecare etapă a acestui parcurs este de neînlocuit. Într-o societate care îşi pierde cu uşurinţă reperele, care nesocoteşte Tradiţia şi transmiterea ei, nu ideea de ordin este cea care poate salva omul zilelor noastre? A regăsi, a menţine şi a transmite această idee de ordin masonic înseamnă a regăsi, a menţine şi a perpetua sensul şi adevărul francmasoneriei. Cînd spunem că Maestrul Hiram reînvie în fiecare din noi, nu spunem că trebuie să fim fideli memoriei sale, exemplului său, spiritului care l-a animat, adică spiritului însuşi al francmasoneriei? Nu aceasta trebuie să fie misiunea Maestrului Mason care vrea să rămînă fidel angajamentului său şi jurămîntului său?
Am zis !

F.'. Sergiu A.

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu