13 feb. 2012

Cum se dobandeste si se pierde intelepciunea...

Proverbele lui Solomon, fiul lui David, cel ce a domnit in Israel.

Pentru a cunoaste intelepciunea si invatatura, pentru a intelege spusele adanci, pentru a dezveli invaluirile cuvintelor, pentru a pricepe dreptatea, adevarul si a-i face judecatii dreptar, pentru a le da celor simpli istetime si celor tineri pricepere si cugetare, inteleptul mai intelept va fi, iar cel grijuliu duh de carmuire va dobandi, pentru a cunoaste vorba cu talc si cuvantul neguros si spusele inteleptilor si ghicitorile lor.
Inceputul intelepciunii e frica de Dumnezeu, iar cunoasterea e buna pentru toti cei ce o savarsesc; evlavia fata de Dumnezeu e inceputul priceperii, iar cei necredinciosi defaima intelepciunea si invatatura. Asculta, fiule, invatatura tatalui tau si nu lepada randuielile maicii tale, caci cununa de daruri vei primi pe crestet si lant de aur imprejurul grumazului.
Fiule, sa nu te amageasca necredinciosii, nici sa le faci pe voie, chiar de te vor ruga, zicand: "Vino cu noi, fa-te cu noi tovaras-de-drum si cu viclesug sa-l bagam in pamant pe omul cel drept, de viu sa-l inghitim, asa cum face iadul si amintirea lui de pe pamant s'o stingem; sa punem mana pe stransura lui cea de mult pret si casele sa ni le umplem de prada; partea ta sa ne-o pui noua la mijloc si toti sa avem o singura punga, obsteasca si-o singura camara sa ne fie"; nu-ti face din ei tovarasi de drum ci abate-ti piciorul de la cararile lor; ca picioarele lor spre rautate alearga si grabnice sunt spre varsare de sange; ca'n zadar se'ntinde latul cand pasarea il vede; ca partasii la ucidere isi pun deoparte raul; caci raul e al nelegiuitului care darama.
Asa le va merge tuturor celor uniti in faradelege, caci cu necredinta lor isi alunga sufletul. Intelepciunea prin raspantii isi inalta glasul si pe ulite vorbeste deschis, pe coamele zidurilor isi face vestirea, la portile celor puternici se asaza si la portile cetatii cu indraznire graieste: atata timp cat nevinovatii vor tine de mana dreptatea, ei nu vor fi rusinati, dar nemintosii poftitori de batjocura, necredinciosi facandu-se, au urat priceperea si vinovati s'au facut spre mustrare. Iata, graiul suflarii mele clocotitor se face pentru voi si am sa va invat cuvintele mele. Ca am strigat si nu m'ati ascultat si v'am intins cuvinte si nu ati luat aminte; ci sfaturile mele le-ati defaimat si mustrarile mele nu le-ati luat in seama. De aceea si eu voi rade la nimicirea voastra si ma voi veseli cand va va veni pieirea si cand fara de veste va da peste voi huietul si cand ca un vifor se va'ntampla surparea sau cand vor da peste voi necaz si impresurare, sau cand cu vuiet veti pieri. Atunci voi ma veti chema si eu nu voi auzi, cei rai ma vor cauta si nu vor da de mine pentru ca ei au urat intelepciunea iar frica de Dumnezeu nu si-au ales-o, nici la sfaturile mele n'au vrut sa ia aminte, iar mustrarile mele le-au batjocorit. De aceea manca-vor ei din roadele purtarii lor si de necuratia lor vor fi satui; strambatatea facuta pruncilor ii va ucide si proba de foc ii va nimici pe cei necurati.

Dar cel ce ma asculta intru nadejde va salaslui si fara spaima raului va avea odihna.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu