21 aug. 2014

Misiunea Maestrului


În parabola biblica despre „vindecarea lunaticului” ne este descrisă o întâmplare firescă. O întâmplare mică, un lucru banal și firesc ce poate deveni, totuși, pentru cei care aruncă năvodurile mai în adânc, de o însemnătate aparte. Un părinte, ca oricare dintre noi, caută la Dumnezeu vindecarea copilului bolnav. Eu m-am gândit, reflectând la un discurs al unui maestru... un maestru care încearcă să transforme profund propriul ucenic. Personal, șlefuindu-mi propria piatră, am întâlnit felurite cazuri. Am întâlnit maeștri ce considerau proprii ucenici ”bolnavi”, motiv pentru care considerau că, pentru binele lor, nu este firesc să avanseze în cunoaștere. Am întâlnit, de altfel, și maeștri care alergau, oriunde și la oricine, să facă, să ”citească” ceva, ca acești ucenici să se însănătoșească. Am întâlnit maeștrii cu ucenici pătimași care cereau minuni de la liderii lor pentru a se îndepărta ei de patimi. Am întâlnit maeștri care nu mai aveau unde să mai caute alinare pentru ucenicii lor violenți, ursuzi, pătimași ori suferinzi de tot felul de boli „incurabile”. Am întâlnit maeștrii care au renunțat să mai lupte pentru construirea ucenicilor lor. Veneau înaintea unui ”mare arhitect” numai pentru a clama păcatele propriilor lor ucenici, deși nu recunoșteau sau nu voiau să își amintească că aceștia erau realitatea muncii lor. Am întâlnit, pe de altă parte, și ucenici care își doreau să devină maeștri și pentru aceasta băteau la porțile templelor căutând de fapt fermecătorii, vrăjitorii, ghicitorii ori clarvăzătorii... și mi s-a părut că sunt precum orbii care căutau lumina și nu puteau accepta că datorită deficienței lor fizice nu o vor vedea niciodată. Paradoxul acestei realități constă în faptul că erau ucenicii unor maeștri care își doreau cu orice preț să devină maeștri. În momentul în care lucrezi numai pentru ca ucenicii tăi să devină maeștri nu realizezi, nu înțelegi cât de greu este să selectezi materialul corect pentru a realiza cărămida perfectă. Uiți că toate încercările pe care viața ți le-a pus în carne încă din vremea pe când îți formai ucenicii și ți se îmbolovăneau și nu dormeai deoarece urmăreai fiecare linie, simțeai fiecare unghi din închietură și sperai că va mai exista o nouă posibilitate de a îndrepta fiecare unică lovitură de ciocan, precum și că vei ajunge la starea perfectă a definitivării sistemului pe care l-ai gândit în eternitatea mișcării Marelui Arhitect... încercarea aceasta, muncile acestea... că vor deveni totuși lumina dimineții... A avea un ucenic neputincios este ca atunci când tot ceea ce credeai că are un rost pentru tine, o valoare și o însemnătate, toate într-o clipă pot pieri, sine die. În suferința ta, ca și în cea a ucenicului tău, vezi prăpastia și zădărnicia propriei lucrări. Tot cea ce ți se întâmplă, tot ceea ce trăiești în vremea neîmplinirii ucenicului tău nu poate fi comparat cu nimic. Nici cel mai important eveniment de cultură, nici cea mai importantă clipă din viață, nici sublima clipă a invocării divinului în vederea împlinirii și chivernisirii întregului ca imagine a lumii (imago mundi), nu pot reprezenta dezamăgirea pe care o trăiești în clipele în care realizezi că tot ceea ce ai investit nu are viitor. Fiecare tânguire a unui ucenic este o rană continuă deschisă în inima maestrului. Fiindcă această rană nu se poate vindeca sau nu există tratamente viabile în vederea acestui scop, suferința creatorului este interminabilă și, ca atare, întreaga sa creație retrăiește în întreaga sa existență patima propriului ucenic.  Acesta este motivul pentru care parabola „vindecarii lunaticului” este înțeleasă profund și azi ca acum două milenii de ascultătorii ei precum și motivul pentru care a fost păstrată în cuprinsul scriiturilor bisericești pestea atâtea veacuri. Universalitatea mesajului ei se descoperă, se împlinește și se intuiește în sentimentele cele mai intime pe care le poartă și exprimă ființa umană dintotdeauna. Nu poate exista veac sau civilizație care să audă această poveste biblică și să nu înțeleagă sau să trăiască profund și extrem mesajul ei intim. Maestrul, în sine, înțelege și simte toate dorințele progeniturilor sale. Maestrul, ca și construcție ideatică, nu se poate defini decât numai prin nesfârșitele planuri pe care și le face pentru ucenici. Fără ucenici nu poți fi Maestru, iar tot ceea ce își doresc ucenicii sunt toate idealurile și planurile pe care maeștri le-au semănat în cel mai bun pământ al progresului și prosperității, adică în adâncul inimii și în intimitatea sufletului. Viitorul ucenicilor noștri ar trebui să îl cunoștem, să îl descoperim și înțelege privind în intimitatea dorințelor noastre de maeștri. Maestrul, deși chiar el nu se nu se poate înțelege pe sine întotdeauna, este în definitiv un profet, un magician în raport cu propria sa creație. Acesta este rostul și rolul său. Nici-un ucenic nu se va încrede în altcineva mai mult decât în Maestrul său, deoarece prima sa relaționare cu tot ceea ce reprezintă altceva decât ceea ce cunoaște el nu este de încredere. Motivată de îndoială și scepticism, lumea ucenicilor se reconstruiește pe bazele, pe temelia învățămintelor luate de-a gata, corecte și bune, principii pe care maeștrii le insuflă ucenicilor prin exemplul, prin comportamentul, prin educația pe care au primit-o la rândul lor de la Maeștrii lor. Numai ca maeștri înțelegem cât de importantă este moștenirea pe care o lăsăm ucenicilor noștri din punct de vedere administrativ, moral, istoric, social, cultural, filosofic ș.a.m.d. În acest sens trebuie să amintim continuu, atât celor dintre noi cât și generației care urmează, că oamenii mici fac lucruri mici, iar oamenii mari fac lucruri pe măsura lor. Numai astfel putem înțelege rostul maestrului care caută ajutorul divinului pentru a salva propriul ucenic de suferință, fiindcă numai în această perspectivă maestrul își împlinește cu adevărat misiunea de Maestru.
Am zis!
F.ˑ. Mircea N.

Un comentariu:

  1. Minunat articol! Grozav condei in mana dvs! as vrea, in masura timpului disponibil, sa ne vorbiti despre stapanirea egoului pe masura ce se accede pe treptele superioare ale Riturilor.

    RăspundețiȘtergere