30 nov. 2014

Exercițiu de imaginație

Am să vă spun o poveste. Pentru a o înțelege trebuie numai să vă imaginați că în afară apele haosului se revarsă ca în vremea lui Noe sau, mai bine spus, ca în zilele creației: 

La început nu era nimic. Nimic. Numai tăcerea și infinitul întunericului. Atunci suflarea divină a șoptit zicând: ”Să fie lumină!”, și lumină s-a făcut. Și a fost bine. Prima zi. Și apoi totul a căpătat substanță și formă. A doua zi. Acum lumea era născută. Totul era Raiul frumos și fragil și era casa noastră. Un luminator mare pentru cârmuirea zilelor și un luminator mai mic pentru cârmuirea nopților. Și a fost seară... și dimineață. O altă zi. Și apele lumii s-au adunat împreună și din interiorul lor s-a arătat uscatul, pământul oamenilor. (înțelegem de aici că cerul este pământul îngerilor). A mai trevut o zi. și din pământ au apărut o mulțime de creaturi, ca o pătură ce se întindea deasupra creației. Și apele, de asemenea, s-au umplut de viață cu marile creaturi ale adâncului și multe altele... Mari mulțimi de pești, mulți dintre ei înoată sub noi fără să îi cunoaștem – așa cum o fac și îngerii în cer - și curând bolta s-a umplut de păsări. A mai fost o seară și a mai fost o dimineață. Ziua a cincea. Acum întreaga lume era plină de ființe vii. Tot ceea ce mișună și se târăște și orice fiară care merge pe pământ. Și toate au fost bine făcute. Era lumină, era și uscat. Toate cu înțelepciune făcute și la locul lor. Plantele, peștii, fiarele... fiecare după felul lor. Toate în Marea Casă în echilibru. Era Raiul. Bijuteria din palma Arhitectului. Și Creatorul a făcut bărbatul și alături de el femeia. Tatăl și mama noastră a tuturor. Ei au fost cei care au trebuit să aleagă între calea întunericului și binecuvantata lumină. Au mâncat din fructul interzis. Nevinovăția lor a dispărut. De când Adam a ales greșit între noi este război. Frate împotriva fratelui, națiune împotriva altei națiuni, om împotriva creației. Ne-am omorât și ne omorâm unii pe alții. Am încălcat propriile legi. Noi, noi am făcut asta! Omul a făcut așa ceva! Totul era frumos, totul era bun. Noi am distrus acest ideatic început... Acum avem șansa să o luăm de la capăt. Aer, apă, pământ, adică libertate, egalitate, fraternitate. Raiul poate fi recreat. Dar de această dată nu vor mai fi cei care până acum ne-au spus ce și cum să ne comportăm, ci vom răspunde pentru propriile noastre alegeri. Dacă vom reconstrui iar Raiul, nu o vom face numai pentru a-l distruge încă o dată. Ceea ce facem acum trebuie să fie ultima judecată. Trecutul să moară odată pentru totdeauna. Ne vom îngropa cu demnitate greșelile și vom continua să construim cu responsabilitate și implicare, fără a mai face rabat la calitate în favoarea cantității. Trebuie să lăsăm urmașilor noștri o lume fără defectele noastre, fără obiceiurile noastre, fără slăbiciunile noastre. Dar să nu uităm! Un bărbat nu este guvernat de dorința de a se întoarce în Rai, ci de propria voință. De aceea fiecare bărbat se întreabă: sunt cu adevărat bărbat? Numai punându-și o astfel de întrebare Moise, Buda, Socrate, Iisus, Mahomed au devenit profeți și simboluri ale eliberării, simțământ care sălășluiește în fiecare om și pe care Absolutul îl așteaptă ca omul să îl exprime și să îl confirme. Eliberarea ca virtute devine o calitate în momentul în care acesta este pusă în fața îndoielii de a mușca sau nu din fructul cunoașterii. În aceste dimensiuni Raiul devine mediul care crează ispita, iar ispita nu poate fi altfel decât perfectă, curtată, frumoasă, profundă, dreaptă și onestă, iar fructul cunoașterii este linia, limita sau măsura pe care divininul așteaptă ca fiecare să o depășească pentru a începe lupta cu sine, luptă care îi dă cu adevărat, profunda valoare, identitate și care îl pune pe drumul căutărilor. Numai prin această încercare bărbatul, ca reprezentatnt al creației, poate câștiga dreptul de a fi stăpân peste creația ce i se întinde la picioare. El trebuie întâi să devasteze, să se lase dus de ispită și apoi să recreeze, să ordoneze, să refacă puzzle-ul incipient al creației pentru a avea dreptul să îl revendice. Jertfa este eminamente neceasară potrivit acestui raționament, deoarece pentru a revendica, trebuie să lupți, iar în luptă cineva trebuie să piardă și, în cazul ordinii creației, cel care poate pierde este întotdeauna creatorul și nu cuceritorul, chiar dacă prin această pierdere cuceritorul poate deveni proprietarul materiei din care este creat. Creatorul își permite să piardă și o va face continuu, deoarece prin pierdere creația lui se perfecționează, se universalizează, prinde contur, se aproprie tot mai mult de mesajul pe care voiește să-l transmită autorul, iar cuceritorul, pe de altă parte, cucerind se cucerește pe sine și împropriind tot mai mult din al său, începe la rându-i, să descopere și să înțeleagă tot mai mult din mesajul creatorului. Esența și forma prin care creatorul se exprimă este jertfa pe care o primește creația spre a deveni tot mai mult și tot mai aproape de o expresie finită a intențiilor și gândurilor creaționale incipiente. Astfel înțelegând dimensiunile acestor principii, vă spun că înaintașii noștrii încă trăiesc și ne artă ce avem de făcut. Ei bine! Ei ne cer ca cei care au greșit să fie pedepsiți pentru ceea ce au făcut. Poate că va fi haos, va fi o tragedie... Noi trebuie să ne asumăm o misiune nobilă, măreață, deoarece am fost aleși pentru a alege pe cei care încă nu s-au murdărit de trecut. Cine sunt acești frați inocenți? Ei bine, sunt cei pe care i-am chemat să ne urmeze: ucenicii noștri. De ce îi numesc inocenți: pentru că nu au fost încă întinați cu patimile și defectele noastre. Pentru ei vremurile noastre reprezintă încă Raiul, pe când, pentru noi, Raiul a devenit o amintire spre care, din păcate, nici nu mai încercăm să urcăm, să tindem. Așadar, consider că suntem datori să salvăm câți mai mulți urmași, să o luăm de la început. Și dacă vă întrebați ce se va întâmpla cu noi, noi cei care venim din trecutul murdar, vă spun acelora care veți lucra pentru a dărui unui viitor, că am convingerea că și noi o vom putea lua de la început. Vom avea ocazia să începem o viață nouă, într-o lume mai bună. Dar, mai întâi, trebuie să începem să reconstruim. Și chiar dacă apele Raiului se vor revărsa încă o dată peste Pământ, ca în vremea lui Noe, atunci noi suntem aceia care avem datoria să construim, să devenim o arcă, Arca Salvării Universale. Suntem cu toții aici pentru un motiv. Cu toții am văzut ceea ce era de îndreptat. Schimbarea este pusă în inimile și în mințile noastre. Fiecare suntem chemați acum să decidem dacă merită să construim sau să renunțăm. De aceea vă propun ca acum și aici să alegem munca, construirea și încrederea reciprocă. Dacă vom alege astfel ne vom dărui o nouă șansă. O șansă nu numai de a construi într-o singură direcție, pe o singură cale, într-o singură lume, ci a diviza propriile noastre valori și a da naștere unor noi idei și perspective. Numai Noe să fi dat fiilor săi binecuvântarea pe care a dat-o Dumnezeu: ”Creșteți și vă înmulțiți și stăpâniți pământul!”? Oare, de câte ori a mai fost pământul recreat, înainte de prima creație? 
Sunt întrebări retorice care nu așteaptă răspuns, dar care confirmă faptul că în toate timpurile este nevoie de oameni curajoși, onești și responsabili care să ne fie exemplu și care să o poată lua iară și iară de la capăt, de câte ori va fi nevoie.


F.ˑ. Mircea N.

Un comentariu:

  1. Poate cea mai frumoasa plansa din cate am citit pe blog pana acum.
    Ma intrebam daca este nevoie cu adevarat pentru ca "omul vointei, stapanitor al Pamantului" sa nu pice iar si iar, ciclic, in "tenebrele distrugatoare" pentru a reechilibra Universul. Poate ca asta a fost si "pacatul" atlantilor sau al generatiilor inteligente din vremuri imemorabile, incercarea de a pastra imobil Taijitu, roata binelui penetrat de intuneric si al raului penetrat de lumina.
    Poate ca omul e condamnat sa cada inexorabil asa cum orice sistem de organizare sociala si-a atins limitele intr-o perioada infima relativ la varsta omului pe Terra. Poate ca de fapt ce inalta e calea in sine nu rezultatul final care tot timpul e iluzoriu in plan material.

    RăspundețiȘtergere