Legea – mesaje și aspecte

Pentru a intra in comuniune cu cineva, sau in legatura cu ceva, se impune cunoașterea. În raport cu M.˙.A.˙.A.˙.U.˙., cunoașterea comportă două dimensiuni: una personală, ce ridică postulantul spre M.˙.A.˙.A.˙.U.˙. pornind din propriile căutări, care poartă numele de căutare sau revelare naturală și una prin care M.˙.A.˙.A.˙.U.˙. se descoperă în împrejurări deosebite, stări care coboară cerul în om, căutare ce poartă numele de revelare supranaturală. Aceste perspective contribuie fundamental la conlucrarea cu M.˙.A.˙.A.˙.U.˙. și împreună definesc ceea ce numim ”rost” sau ”lege”. În spațiul tradițional-popular ”rostul” sau ”legea” au fost numite și ca noroc, minune, adică o stare inopinantă plină de neînțeles. În spațiul religios, ”rostul” ca ”lege” nu a fost admis, dar amândouă conlucrează la comunicarea cu M.˙.A.˙.A.˙.U.˙. și cu propria materie. În spațiul profan, ”rostul” și ”legea” pot fi interpretate ca fiind momentul crucial în care munca este împodobită cu răsplata. Aici profanul este desacralizat, rupt de origini, construindu-se din sine pe sine sieși. M.˙.A.˙.A.˙.U.˙. nu se implică personal - ca persoană - ci numai redefinește lumina pentru toți cei care o caută pentru a organiza depărtările precum Sinele. Pentru oricare dintre aceste dimensiuni, ”rostul” și ”legea” se definesc ca fiind direcții ferme în raport cu M.˙.A.˙.A.˙.U.˙., direcții bazate pe cutume, tradiții și norme ancestrale. De aici înainte - și numai înțelegând astfel modul de desfășurare al M.˙.A.˙.A.˙.U.˙. - putem să arătăm fraților că ceea ce numim destin, înseamnă respectarea legilor ca model de conlucrare în alcătuirea absolutului divin. De aceea, precum un șaman aborigen sau un evreu hasidic consideră ca fiind sacru tot ceea ce este prezent în viața noastră până la cel mai mic gest pe care îl facem, tot astfel și masoneria face deosebirea între revelația naturală și revelația supranaturală fără ale despărți una de alta, cu scopul de a întreține continuu postulanții pe calea fecundă a inițierii. În acest status-quo, dorim să aprofundăm noțiunea și valorile ideii de lege. Potrivit masoneriei dintotdeauna a existat un dialog între uman și divin, între finit și absolut. În această colaborare starea ființei umane își caută mereu poziția prin care să se afle ca fiind dreaptă, persoană îndreptată, ceea ce face referire la cineva care este achitat sau disculpat în fața unui tribunal. Când tribunalul are principii și nu legi, cutume și tradiții, nu înțelegeri scrise, recunoscute și parafate prin contracte, atunci modul de a fi drept comportă dimensiuni și valori aleatorii. De aceea, a fi drept astfel, înseamnă a te raporta la cutumele, tradițiile și principiile sociale, deoarece divinitatea prin care te măsori este alcătuită din valorile pe care le comportă cei din jurul tău. Valorile lor sunt legile după care ți se aplică judecata. Astfel înțeleg că pentru ”a judeca drept” nu poți aplica legi, principii și rațiuni complexe unei societăți simple. Ar fi o nedreptate. Fiecare individ al unei societăți simple ar considera o nedreptate să fie judecat după principiile înalte ale unei societăți luxuriante. Precum și invers. Fiecare trebuie judecat după natura care l-a creat. Altfel vei afla numai criminali, excroci, delapidatori, personaje nepotrivite și false. Dreptatea nu este un principiu al M.˙.A.˙.A.˙.U.˙., ci un mod de viețuire al omului. M.˙.A.˙.A.˙.U.˙., potrivit acesteor deducții, nu urmărește nici dreptate, nici egalitate, nici fraternitate, ci numai o creație în a cărei arhitectură săs e regăsească. Legea, privită astfel, devine un instrument de constrângere, de educare și de control, iar o lume controlată nu mai este o lume liberă, dreaptă sau fraternă. O astfel de lume nu mai are mări de descoperit, câmpii de alergat, munți de urcat, cer de privit. De aceea, afirm că încă nu s-a scris legea care să elibereze, să facă dreptate și să lupte pentru egalitate, libertate și fraternitate și, ca atare, consider că mai avem mult de luptat pentru edificarea acestor principii. Dar, pe de altă parte, fără lege lumea trăiște fără de sine. În haos. Omul, potrivit principiul creator, este făcut să fie bun, să trăiască în Paradis, să nu distrugă nimic dar să stăpânească, ceea ce înseamnă că legea este un dat din creație și atunci când nu stăpânești și nu respecți acest dat ești în afara legii sau împotriva legii. Potrivit acestui raționament, legea devine o îngrădire care se adâncește în proria sa rațiune și astfel constați că te lipsește de libertate. Libertatea nu mai este, așadar, o stare a creației, ci una a haosului, deci împotriva, înafara legii. A fi liber nu mai înseamnă decât a fi dezordonat, risipit, împrăștiat, dezlânat... Libertatea nu mai este un princpiu, ci o stare de căutare în sensul de rătăcire și răzvrătire a unei identități în numele altcuiva și a altceva. Dacă lumea nu s-ar fi construit dintr-un astfel de paradox și dintr-o astfel de stare antagonică și ar fi înțeles dintotdeauna că nu poți fi și liber și stăpân, și drept și stăpân, și egal și stăpân, și de atunci, și numai de atunci, izvoare de apă vie nu ar mai izvorî din nici o stâncă pentru niciun popor, fie el și rătăcitor. Indiferent de câte ori și cu ce fel de baston ar mai fi lovită acea stâncă. Setea neostoită a lumii de a trece dincolo de necunoscut impune necesitatea legii, iar legea se poate manifesta în aplicarea ei și ca lipsă a legii. Aflați la această răscruce trebuie să evidențiem că legea, ca mod de manifestare și respectare a intențiilor bune, poate deveni părtașă prin interpretare, acțiunilor rele. Aceste aspecte reies din rațiunea omului care interpretează și aplică legea fără a o explica sau comunica, fără a face o educație premergătoare aplicării legii și fără a insista pe importanța ei. Omul își ia informația din mediul înconjurător și din sine. Resursele sale sunt numite, așa cum spuneam, cunoaștere sau revelație naturală. Însă, potrivit acestei cunoașteri. primim numai o informație parțială, de aceea este necesar să acceptăm că putem fi informați și printr-o cunoaștere supranaturală prin care și pentru care aplicăm și împărțim într-adevăr idealul dreptății. În acest sens trebuie să facem tot posibiulul spre a da ficăruia ceea ce i se cuvine, ca astfel să creăm egalitate potrivit puterii și dorinței de muncă a fiecărui frate. Numai astfel idealul dreptății poate împărți egalitate și libertate tuturor. Pe cerul nopților nu toate stelele sclipesc la fel. Aceasta este dreptatea M.˙.A.˙.A.˙.U.˙.. În codrii seculari și stejarii și lăstărișul se usucă, fiecare la timpul lor. Aceasta este egalitatea M.˙.A.˙.A.˙.U.˙.. Peste fața mărilor și oceanelor sunt mereu valuri iscate de furtuni dar și de adieri de vânturi. Aceasta este libertatea M.˙.A.˙.A.˙.U.˙.. Bunătatea sau răutatea lumii, așa cum o prezintă M.˙.A.˙.A.˙.U.˙., depinde de ființele înzestrate cu rațiune pentru a o vedea și a o folosi. Este precum banul, o creație prin care toate celelate lucruri capătă valoare. În sine banul este neutru, ca toate celelalte lucruri materiale, dar poate deveni bun dacă este dat pentru o cauză caritabilă, sau rău când este folosit pentru a ucide. Potrivit filosofului grec Plotin (3204 – 3270 A:.L:.), care a evidențiat diferența dintre voința de a alege singur și voința de a alege potrivit voinței altuia, remarc că și atunci ca și acum, când alegi potrivit opținuii tale alegi potrivit naturii tale, adică natural, iar când alegi potrivit unei voințe exterioare, alegerea este de dincolo de tine și ca atare superficială ori supranaturală. De aceea, revenind la imperativul legii, atunci când legea se aplică înafara tradițiilor și cutumelor este una supranaturală, impusă, minunată prin forță și constrângere sau uimire și surprindere, iar atunci când este aplicată potrivit propriilor alegeri și educații moștenite, este firească, comprehensivă și acceptată, ca atare mai ușoară, chiar dacă este una capitală. Așadar, indiferent de modul în care ni se cere să aplicăm legea, esențial este faptul să o aplicăm și să o recunoaștem ca atare prin faptele noastre. Odată aplicată, nu mai dă loc de interpretare gândurilor ascunse dintre Frați, iar cine dorește să se complacă într-o asemenea stare josnică, este liber să o facă, dar va fi judecat în numele egalității fraterne cu dreptatea numelui M.˙.A.˙.A.˙.U.˙., Legea tuturor legilor sau Rostul care ne așteaptă să îl împlinim.

Am zis!

F.˙. Mircea N.

Un alt aspect al legii este necesitatea existenței părții adverse, deoarece legea nu poate reglementa nimic pentru sine, ci numai atunci când intervine diminuarea. Dacă în această ecuație apare o altă parte, deja legea devine o cutumă. Deci legea implică aspectul cunoașterii, al revelației și al părții necesare. În lipsa uneia dintre aceste direcții legea este incompletă și inaplicabilă.