16 mar. 2015

Moment masonic

Am fost întrebat de un prieten, un prieten vechi și cu ani buni mai mare dacât mine, ce este Masoneria. Și nu a așteptat să îi răspund ci, interogativ, și-a continuat ideea: este despre bine, despre cinste, despre corectitudine, despre o lume de dincolo de ceea ce trăim aici. Abia atunci am înțeles și eu, prin explicația pe care i-am dat-o, că Masoneria nu își dorește binele, frumosul, adevărul sau dreptatea, dar nici că este împotriva acestor principii...  și, mai ales, că nu ele o definesc. Nu! Masoneria, i-am spus pătruns de idee, caută și înseamnă altceva. Masoneria, am continuat, cere celui care a depus jurământul de Francmason ca să își găsească locul și rostul perfect în zidirea, lucrarea și mecanismul universal. Ea cere Masonului practicant să devină elementul, termenul, bucata, spațiul perfect în construirea ideală a absolutului. Masonul știe și înțelege că perfecțiunea este un ideal, dar un ideal realizabil, unul care bazat pe onoare, muncă și permanentă autoperfecționare face ca fiecare piesă a infinitului să funcționeze perfect, să își afle locul, timpul și modul existențial absolut în planul nesfârșit și incomprehensibil al existenței. Prietenul meu a înclinat ușor și admirativ privirea. Am înțeles că nimeni nu îi mai vorbise despre această dimensiune a vieții. Acum abia aștept să îl reîntâlnesc.
Am zis!
F.˙. Mircea N.