”Toată gândirea masonică, fie că se exprimă în știință,
filosofie sau religie, se întemeiază pe valitatea credinței în înrudirea omului
cu Dumnezeu. Dacă această credință este falsă, templul gândirii umane se
dărâmă, și iată!, noi nu știm nimic și nu avem o cale de a învăța. Dar faptul
că universul este inteligibil, că putem să-i folosim forțele, să-i urmăm legile
și să facem o hartă a lui, găsind infinitul chiar și în infinitezimal, arată că
mintea omului este înrudită cu Mintea care a creat-o.
Nici o parte din istoria masoneriei nu a fost mai nobilă,
nici un principiu din învățăturile ei nu a fost mai prețios, ca cererea făcută
de-a lungul epocilor pentru dreptul și datoria fiecărui suflet de a căuta acea
lumină de care niciodată nu a fost rănit, și acel adevăr care îl face pe om
liber.
Nu există nici o altă tiranie comparabilă cu tirania
timpului. Dă-i omului o zi de trăit și el se va simți ca o pasăre în colivie,
zbătându-se să smulgă zăbrelele. Dă-i un an, în care să meargă oriunde voiește
cu gândurile și planuriel lui, cu scopurile și speranțele lui, și l-ai eliberat
de despotismul zilei. Mărește țelul vieții lui la cincizeci de ani, și el va
avea o demnitate morală în atitudine și o eficiență a puterii ce păreau
imposibile până atunci. Dar dacă îi oferi un simț al eternității și-l lași să
afle că lucrează și crează în afara constrângerii timpului, și că deasupra
greșelilor și păcatelor lui planează și așteaptă infinitul – ei bine, atunci
omul va fi liber!
Povestind despre ezitările regelui de Northumberland și ale
consilierilor săi, dacă să acorde sau nu misionarilor creștini dreptul de a
predica oamenilor o nouă învățătură, venerabilul Bede relatează acest incident:
după o îndelungată dezbatere, nobilul cu păr cărunt și-a amintit de sentimentul
ce îl cuprinsese atunci când a văzut o pasăre trecând pe lângă el, bătând din
aripi prin sala călduroasă unde se ținea ospățul, în vreme ce, afară, crivățul
sufla cu furie. Pentru pasăre, clipa aceea de zbor a fost plină de dulceață și
lumină, dar scurtă. Se ivise zburând din întuneric, privind strălucitoarea
scenă, și dispăruse din nou în beznă, fără ca nimeni să știe nici de unde
venise, nici unde se dusese. Atunci, nobilul încăruțit de vreme spuse: ”La fel
este și viața omului! Venim de undeva și înțelepții nu ne pot spune de unde. Ne
ducem undeva și eu nu pot spune încotro. Zborul nostru este scurt. De aceea,
dacă există cineva care poate să ne învețe mai multe despre asta, în numele
Domnului, să-l ascultăm!”
Lucrând cu mâinile ce pot repede să obosească, noi construim
structura vieții noastre din ceea ce degetele noastre pot simți, ochii noștri
pot vedea și urechile noastre pot auzi. Până când, într-o clipă, suntem chemați
să cedăm puterea de înțelegere a acestor lucruri tangibile și să avem încredere
în Sufeltul invizibil dinăuntrul nostru, care, de unul singur, pornește pe un
drum invizibil spre Necunoscut. E ciudat! O ușă se deschide spre o lume nouă,
și omul, copil al țărânei cum este, urmează cutezătorul său suflet, în timp ce
Sufletul urmărește o Putere de nepătruns, care se lasă prinsă mai greu decât
vântul care suflă acolo unde vrea. Deodată, cu ochii împietriți și cu buzele
albite, ne întindem și așteptăm. Și viața în întregime cucerită sau irosită,
strălucitoare sau sumbră, stă în urma noastră – un vis care e visat, un lucru
care nu mai este.
Omul este ceea ce gândește, gândurile fiind cele care dau
culoare zilelor noastre. Optimiștii și pesimiștii trăiesc în aceeași lume,
pășesc sub același cer, și observă același fapte. Scepticii și credincioșii
privesc aceleași stele – stelele care au strălucit în Eden și se vor aprinde
din nou, în Paradis. Este evident că diferența care nu vine din realitate ci
din credință – cea a viziunii interioare, a vederii exterioare și a punctului
de vedere – o diferență dată de atitudinea interioară și de obișnuința de
gândire cu privire la valoarea și la modul de a folosi viața. În același fel,
orice influență care atinge și schimbă această obișnuință interioară și această
tendință a minții - și o schimbă din îndoială în credință, din frică în curaj,
din disperare în speranță explozivă – a săvârșit cea mai benefică lucrare de
care se poate bucura un muritor.
Fiecare om are un tren al gândirii cu care merge atunci când
este singur și valoarea vieții pentru el și ceilalți, la fel ca și fericirea
sa, depinde de direcția în care acest tren se îndreaptă, de bagajele pe care le
poartă cu sine și de țara în care călătorește. Dacă Masoneria poate să pună
acest tren lăuntric al gândirii pe calea dreaptă, să-l încarce cu prețioasa ei
comoară și să-l facă să pornească pe drumul către Cetatea lui Dumnezeu, ce altă
misiune mai înaltă poate fi oferită unui om?
Intense, rafinate și frumoase în chip inefabil sunt credința
și viziunea pe care Masoneria le dă celor care se strâng la altarul ei,
oferindu-le în imagini, parabole și simboluri ale adevărului înalt și pur
înscris de-a lungul epocilor de experiență, încercat de timp și găsit capabil
să cârmuiască viața.
Printr-o astfel de învățătură, oamenii devin înțelepți,
aflând cum să fie deopotrivă bravi și blânzi, credincioși și liberi; cum să
renunțe la superstiție și totuși să-și păstreze credința; cum să păstreze un
echilibru delicat al minții între falsitatea extremelor; cum să accepte
bucuriile vieții cu încântare și să îndure suferințele ei prin puterea
răbdării; cum să privescă nebunia omului și să nu uite noblețea sa – pe scurt,
cum să trăiască curat, liniștit, cu ochii deschiși și fără frică într-o lume
sănătoasă, cu inima blândă și plină de speranță.
Cel care așează această înțelepciune lucidă și profundă în
inimă, și trăiește în acord cu ea, va avea puțin de regretat și nimic de care
să se teamă atunci când umbrele serii vor cădea. Fericit e omul care în
dimineața anilor lui a făcut din ea îndrumătorul , filosoful și prietenul său!
Aceasta este idealul Masoneriei, iar fidelitatea față de tot
ce este sfânt cere ca noi să ne oferim pe noi înșine acestui ideal, având
încredere în puterea adevărului, în realitatea iubirii și în valaorea suverană
a firii.”
după
F.’. Joseph Fort Newton (Grand Lodge of Iowa, USA)
Am zis!
F.’. Mircea N.
Mackey, Albert, ”Francmasoneria – Istoria, simbolul și filosofia ei”, Ed. Herald, București 2013, trad de Walter Fotescu, pg. 146 -155.
