14 sept. 2022

Chris Ghika, un descendent recunoscut al monarhiei românești



În fruntea Household Division se află din 2019 generalul-maior Christopher J. GHIKA, responsabil acum de organizarea ceremonialului funerar al Reginei Elisabeta a II-a, un eveniment care va avea loc la Westminster Hall. Fratele Chris este un descendent recunoscut al monarhiei românești, fiul Prinţului Ioan-Nicolae D. GHICA-COMĂNEŞTI (1928-2003) şi al englezoaicei Judith-Marie DAVIDSON-SMITH. Prin bunica să paternă, Valentina GHICA-COMĂNEŞTI (născută Bibescu), este nimeni altul decât strănepotul Marthei LAHOVARI-BIBESCU şi, binenţeles, al Marelui nostru Maestru din Trecut, Alteţa sa regală George-Valentin BIBESCU 33. Tatăl său, cunoscut prin naturalizare ca John GHIKA, a fost trimis la englezi în 1939, după invadarea Poloniei de către Germania nazistă, eveniment care a declanşat cel de-al Doilea Război mondial. General de brigadă, John, comandantul Irish Guards Regiment, a condus parada de onoare cu prilejul vizitei în Marea Britanie din 1978 a soţilor Ceauşescu, prima vizită a unui șef de stat comunist la Londra.


Fraternitatea este o datorie

FRATERNITATEA cimentează relațiile, fiind o legătură puternică între indivizi, ce presupune recunoaștere reciprocă. Această valoare esențială cu caracter universal determină toate raporturile dintre frați. A stabili FRATERNITATEA ca un mod primar de relaționare înseamnă a avea capacitatea de a dărui, de a primi și de a împărtăși. FRATERNITATEA cere respect, încredere, loialitate dar și toleranță sau îngăduință, iar astfel rezumă toate îndatoririle noastre față de ceilalți. În Masoneria practicată de noi, FRATERNITATEA este facilitată de începutul comun: primirea Luminii. Inițierea ne așează pe aceeași cale şi suntem parte al aceluiași proces de transformare permanentă. Deviza republicană, adoptată de la francezi, privește azi întreaga Planetă și constituie esența “Cartei Internaționale a Drepturilor Omului”: Libertatea este un drept, Egalitatea este o realitate dar FRATERNITATEA este o datorie!

AŞA SĂ FIE!


10 sept. 2022

Vom restabili adevărul despre Masonerie


“Masoneria de R.S.A.A., practicată de noi de la Primul până la cel de al 33-lea Grad, este un loc de mare angajament, care permite dezvoltarea ideilor pentru a construi o gândire pozitivă și colectivă. Una dintre preocupările majore este să oferim societății profane o imagine corectă a ceea ce este Meșteșugul nostru astăzi. Prin exemplul personal să îndepărtăm concepțiile greșite, fanteziile sau neînțelegerile care circulă des în mass-media. Să explicăm tuturor ceea ce facem și care ne este scopul, adaptat nevoilor actuale, pentru că suferim grav de un deficit de imagine! Împreună cu Marea Lojă Naţională a României - M.L.N.aR., cu ajutorul Marelui Maestru, PRF Marius-Cristian PUIU, vom restabili treptat adevărul despre Francmasoneria tradiţională. Suntem sau nu suntem regulari?! Avem sau nu avem legitimitate?! Ne dorim Binele comun?! etc. Vom explica tinerilor interesați statutul nostru, încercând o externalizare a ideilor prin diverse conferințe publice, pe teme de spiritualitate laică. Trebuie disociată clar apartenența individuală de ceea ce reprezintă Instituţia noastră în ţară, cu o vechime de aproape un secol și jumătate. Este la latitudinea fiecărui membru activ, prin conduita sa personală, să acționeze zi de zi pentru a răspândi Principiile universale ale Ritului. Noi încă mai credem cu tărie că suntem în direcția de mers a istoriei și că valorile noastre vor triumfa!”

MSG al SCR

8 sept. 2022

Un efectiv îmbătrânit

A început şcoala în România, un moment de referinţă la care ne-am putea raporta şi noi. Din studiile efectuate de Marile Loji de prestigiu din Europa şi de peste Ocean, s-a ajuns la concluzia că masonii sub 30 de ani constituie în prezent cca 2 % din totalul membrilor activi… Unii interpretează acest fapt ca o stare de normalitate (!), alţii consideră că avem un efectiv mult prea îmbătrânit şi, implicit, un Ordin fără viitor...

Conform unor cercetări cu caracter sociologic, efectuate în rândul membrilor noştri din “Generaţia Y”, aflăm câteva aspecte foarte interesante despre ceea ce ei își doresc de la “experiența masonică”:

- o oră de deschidere a Lucrărilor mai târzie, având în vedere că majoritatea sunt salariaţi la început de drum;

- evitarea perioadelor obişnuite de concediu şi a Sărbătorilor cu caracter legal;

- un program mai flexibil şi menţinerea întâlnirilor video, cu caracter complementar;

- mese mai ieftine şi personalizate, adaptate stilului lor de viaţă, unde formalismul excesiv să nu mai fie obligatoriu;

- taxe şi contribuţii anuale mai mici;

- un cod vestimentar mai degajat, care să înlăture orice indicii referitoare la statutul social;

- prevenirea conduitei conservatoare, reprezentată de comportamentul tradițional;

- acceptarea unei socializări mai dificile între Frați, caracterizată de individualism şi modernitate;

- recunoaşterea importanţei actuale a comunicării digitale, 71% preferând să se exprime mai degrabă virtual decât în ​​persoană;

- sprijinirea tinerilor prin programe complexe de performanţă.

etc.

Iată un subiect cu adevărat interesant… voi ce aţi mai adauga?


6 sept. 2022

Francmasonul e un formator de opinie


Printre responsabilitățile individuale ale Francmasonului de RSAA se numără și cea de „formare a opiniei” în mediul social unde trăiește. El trebuie să facă eforturi personale pentru clarificarea îndoielilor frecvente despre Ordinul nostru, cum ar fi, de exemplu, care este rolul Masoneriei în societatea civilă. O sarcină grea, deosebit de importantă, care necesită atenție și mai ales dăruire, fiind destinată îmbunătățirii Umanității. Iar dacă nu este îndeplinită bine, poate avea efect contrar! Confruntat cu responsabilitatea asumată pentru efectele sociale ale opiniei sale, este necesar ca Francmasonul să-și recunoască propria ignoranță și să respingă orice presupunere. În fața incertitudinii, cea mai bună atitudine este să taci…


4 sept. 2022

Folosim reflecția individuală pentru a fi utili societății


Înțelegem atât constrângerile fiecăruia, cât și temerile unora de a fi asimilați Francmasonilor. Prin urmare, îi încurajez să acceseze site-ul nostru, unde pot afla cine suntem, de unde venim, ce facem și unde vrem să ajungem. Profanii ar trebui să evite preconcepțiile iar cel mai bun mod de a vă decide este să citiți și chiar să veniți să vedeți un Templu Masonic, cum ar fi cel din Mun. București, Splaiul Independenţei 202B (clădirea Softchim). Nu suntem nici conspiratori, nici negustori și nici nu căutăm avantaje. Suntem nişte ființe umane care încercăm să lucrăm asupra noastră, care încercăm să ne comportăm cât mai bine cu cei din jur. Sperăm ca semenii noştri să ni se alăture pentru a crea o lume mai bună. Împreună cu Marea Lojă Naţională a României - MLNaR, reconstituită în forma actuală acum mai bine de 20 de ani, suntem un punct de referință pentru curentul tradiţional, spiritualist şi umanist. Francmasoneria continentală, de sorginte latină, practicată de noi, este DOAR UNA dintre modalitățile care dau posibilitatea celor ce caută sensul existenței să se confrunte cu alți Frați pentru a se îmbunătăţi spiritual. Nu este nici singura şi nici nu deţine exclusivitate faţă de celelalte Organizaţii masonice din România! Vrem doar să folosim reflecția individuală pentru a fi cu adevarăt utili societății civile, păstrând în același timp valorile care s-au dovedit universale de-a lungul timpului și pe care să le transmitem mai departe nealterate.