«Şi a zis Dumnezeu: “Să fie
lumină!” Şi a fost lumină.» (Facerea 1:3)
Simplist dar elementar, din toată
alegoria meşteşugului nostru atributul banderolei se dovedeşte a fi unul dintre
cele mai profunde. Venerabilul Maestru explică Lojii deschise la Gradul de
Ucenic că “este simbolul orbirii în care se afla omul dominat de pasiunile
sale, cufundat în ignoranţă şi superstiţie.” În ciuda ritualului practicat,
numai cineva neinformat își poate imagina că masca-bandou are ca scop să-i ascundă
candidatului ornamentele sau însemnele specifice și pe membrii prezenţi, până
când acesta îşi va depune jurământul pe cele Trei Mari Lumini ale
Francmasoneriei. Totuși, astfel de gânduri frivole trec prin mintea unora
dintre Frați, în timp ce așteaptă cu nerăbdare să vadă efectul pe care
ceremonia de iniţiere o are asupra postulantului. De fapt, în era Internetului
şi a comunicării rapide nu (mai) există nimic secret în interiorul unui Templu masonic,
nici macar secretul de grad sau de apartenenţă... Proprietarul imobilului,
muncitorii care l-au amenajat, personalul de întreținere și de curățenie etc.,
toți au văzut spaţiul respectiv, decorat conform Ritului. Unele Ateliere au
chiar obiceiul de a invita profani cu diverse ocazii sau festivităţi, pentru a le
explica simbolistica folosită. Deci, care este sensul și scopul bandoului, care
este simbolismul său? Pentru început, să ne uităm în trecut, la alte sisteme
iniţiatice. Învăluind misterele antice, tenebrele au reprezentat întotdeauna
simbolul ignoranței. Diverse ritualuri oculte cereau ca ochiul să nu vadă până
când inima nu pricepe taina. Prin urmare, se obişnuia ca aspirantul să fie prezentat
în întuneric, ca etapă de pregătire pentru recepția luminii depline a Cunoşterii,
oricare ar fi fost asta! Iată nişte provocări subtile, pe care istoria le-a lansat… Legendă sau nu, durata închiderii
unui candidat în întuneric și solitudine a variat considerabil, în funcţie de
fiecare Tradiţie iniţiatică. Se crede că printre druizii sau sacerdoţii care
asigurau spiritualitatea celţilor perioada necesară ar fost de nouă zile. Unele
dintre misteriile grecești cereau de trei ori câte nouă zile, iar în anumite
ordine persane intervalul obligatoriu de izolare a fost extins la cincizeci. Noi
cred că am beneficiat de un timp de reflecţie mai mult decât confortabil la
admiterea în Francmasonerie! Acum să ne întoarcem la mitul Genezei, la apariţia
Universului… întunericul a existat înainte ca lumina să fie creată şi a fost venerat
inițial cu prioritate ca pe cel dintâi născut, ca strămoş al zilei și al Chaos-ului
originar. Din circumstanţe şi mai tulburătoare s-a ivit cultul sordid al nopţii,
al răului și al dezordinii. În Vechiul Testament, precum și în alte
religii sau filozofii antice, negura este asociată simbolic nu numai cu
ignoranța umană, ci şi cu păcatul sau cu slăbiciunea. Dar acest lucru nu este
valabil în ceea ce privește bezna masonică produsă de masca-bandou, pentru ca
păcatul sau slăbiciunea sunt până la urma chestiuni voluntare, rezultat al
mersului în sens invers faţă de Cunoaștere, sinistrorsum. Nu există nicio
referire la niciun Grad masonic precum că aspirantul ar fi un personaj negativ, care
ar face rău... Bandoul nu este voluntar: candidatul se supune acestei practici
pentru că i se solicită imperativ! Este o cerință prin care se subliniează
conceptul de ignoranță dar și potenţialul acces la Cunoaştere: nu încălca
regulile și eliberarea va veni la timpul potrivit. Întunericul secvenţial trăit
de un Francmason este de mare ajutor pentru a “vedea” importanţa Cunoașterii.
În Lojă, obscuritatea nu este uzitată pentru a sublinia o regenerare morală,
deoarece un postulant este considerat o persoană morală, altfel nu ar fi
iniţiabil. Un verset interesant din C.˙.L.˙.S.˙. ne spune “îţi voi da
vistieriile întunericului, bogăţii ascunse în locuri tainice…” (Isaia 45:3).
Aceste “comori ale nopţii” sunt făgăduiala că iluminarea va apărea la un moment
dat... Secretele vor fi dezvăluite dar prezența întunericului este esențială
pentru asta! Postulantul este introdus în Templu cu ochii legaţi. Deşi nu vede
nimic, este capabil să simtă şi chiar va simţi pe inimă ascuţimea unei săbii, ceea ce
denotă că există adevăruri intuitive care se ghicesc şi se percep, fără ca totuşi
să devină manifeste. Dacă am exlude întunericul primordial, ulterior candidatul
nu ar mai putea nici să vadă, nici să aprecieze Lumina libertăţii cu adevărat.
Bezna ochilor care nu pot zări este o comoară în sine prin faptul că ne învață
pilda nevoii de ceilalți, a mâinilor fraterne, ne învață revelările
viitoare și prevestirea noilor judecăți. Iluminarea este posibilă doar prin
Cunoaștere și prin servitutea față de M.˙.A.˙.A.˙.U.˙., acesta este chiar
miezul Francmasoneriei.
Legătura de la ochi poate fi deci
explicată astfel:
-anticiparea Cunoașterii ce va
veni;
-îndepărtarea ritualică a
acesteia - un memento al “vistieriilor întunericului”;
-dezvăluirea bogățiilor ascunse
în locuri tainice;
-primirea ceremonioasă a Luminii
reprezintă un moment deosebit important în viața unui Francmason… i se dă
Ucenicului nou-primit o avere inestimabilă, pentru toată viața.
Orbirea pasageră, generată de
masca-bandou, este simbolul privării de Lumina morală și intelectuală. Prin
urmare, candidatul reprezintă “un umil cufundat în întuneric”, rătăcind în
căutarea Luminii și Adevărului, obiective declarate ale Fraternității noastre.
Aceste simboluri nu au nimic de-a face cu lumina naturală... vorbim de o Lumină
a bucuriei, lumina invizibilă pe care inițiatul o primește în Sine doar dacă
are inima deschisă, disponibilă și iubitoare. În volumul “Illustrations of
Masonry”, publicat în 1772, scoțianul William Preston descrie simțul vederii
astfel: “Văzul este simțul prin
intermediul căruia distingem obiectele și suntem activați într-o clipită fără
schimbarea locului sau a amplasării, pentru a observa armate în luptă, vectori,
embleme ale celor mai impunătoare structuri și toate această varietate
minunată, angrenată în peisajul Naturii. Datorită acestui simț ne găsim drumul
peste oceanul fără cale, traversăm globul pământesc determinându-i parametrii
sau dimensiunile și delimitând orice regiune sau parte a acestuia. Cu ajutorul
vederii măsurăm planetele și facem noi descoperiri pe sfera stelelor fixe. Mai
mult decât atât - prin acesta percepem temperamentele și dispozițiile,
pasiunile și atașamentele semenilor noștri, atunci când își doresc cel mai mult
să le ascundă. Deși limba poate fi obișnuită să născocească și să ascundă,
chipul va afișa ipocrizia unui ochi pătrunzător. În fine, razele de lumină care
facilitează acest simț sunt părțile cele mai uimitoare ale creației
neînsuflețite și fac din ochi un instrument particular de adorație.” În afară
de simbolismul maștii-bandou, există două considerente psihologice pentru
privarea temporară a candidatului de vederea sa:
1. Omul are o posibilitate
limitată de a colecta informații. Dacă această percepție este împărțită între
văz, auz și simțul tactil, privarea de un simț va spori capacitatea celorlalte.
Prin urmare, bandoul va crește intensitatea sonoră și va evidenția vorbele pe care
candidatul le aude, ceea ce înseamnă că el va acorda mai multă atenție
cuvintelor rituale, încercând să le desluşească semnificația. Lipsit de vedere,
celelalte simțuri sunt la maxim iar mintea se deschide, avidă de Cunoaştere și
astfel este pregătit cu adevărat pentru inițiere. Imaginația este mult mai
bogată şi lumea exterioară se reduce la atingeri, la cuvinte sau la zgomote
ciudate pe care candidatul încearcă să le înțeleagă. Orbirea voluntară îndeamnă
la renunţarea la tot ceea greşit ce crede că ştie, este un factor de
concentrare şi un catalizator al percepţiilor exterioare.
2. Inițiatul este mult mai
impresionat atunci când face parte din acțiune. Cu cât este mai implicat în
desfăşurarea ceremoniei, cu atât este mai mare emoţia pozitivă pe care o
trăieşte. Având ochii legați, el se găseşte practic chiar în centrul Ţinutei de
inițiere iar asta îl sensibilizează adânc. Profanii apleacă mereu urechea la
zgomotul lumii sau la părerile altora... Legătura de la ochi înlătură
posibilitatea că aparenţele trecătoare să-i distragă atenţia, îl separă de
semenii săi, îl depărtează oarecum şi, totodată, îl invită la introspecţie.
Pentru scurt timp se află într-o situație diferită faţă de toţi cei din jurul
său.
Ritualul îl face să să se simtă dependent faţă de un tovarăş care să-l
susţină în momentele critice, primind cu o nesocotinţă profană cea dintâi mână
care i se întinde... Nu se mai poate apăra singur, trebuie să se încreadă în
aproapele său și este sfătuit să-și urmeze cu supunere călăuza ce-i însoţeşte
paşii... Deşi este în întuneric şi se confruntă cu gândurile sale, candidatul nu
trebuie să se teamă pentru că ghidul său umblă pe calea Luminii. Într-o stare
de condiţionare, el îşi dă seama că are nevoie de îndrumare pentru a merge
înainte! Momentul în care neofitul este recunoscut ca apt să primească Lumina,
după ce a trecut cu bine prin toate probele necesare, reprezintă punctul
culminant al ceremoniei. Atunci legătura cade de pe ochii care, obişnuiţi cu
întunericul, redescoperă lumina. Resimte “șocul iniţiatic” și astfel percepţia
senzorială de tip profan se schimbă treptat: dobândeşte o nouă calitate prin
intervenţia unei revelaţii spirituale care-i
permite iniţiatului o altă înţelegere a realităţii, în dimensiunea ei absolută.
Dezlegarea ochilor dă expresie concretă tulburării pe care o resimte individual
candidatul! Există o forţă a Binelui în obscuritate, indusă de retragerea
temporară a vederii. Abia după căderea întunericului omul poate vedea stelele…
iar “atâta timp cât iluziile şi prejudecăţile ne orbesc, întunecimea domneşte
în noi şi ne face insensibili la splendoarea Adevărului”. Cât de păgubitoare
pentru fericirea Omului sunt bezna neştiinţei şi noaptea adâncă a patimilor ce
ne amăgesc permanent...
Am zis!
Florian N.˙.
