Prin ritualurile şi
ceremonialurile sale, Francmasoneria încearcă să construiască cu entuziasm
relaţia fraternă între membrii săi. Dar pentru realizarea acestui deziderat
universal, o parte esenţială şi indispensabilă este AGAPA, adică reuniunea
OBLIGATORIE după fiecare Ţinută în jurul unei mese, unde legăturile amicale şi
expresia liberă sunt încurajate. Masa comună cimentează unitatea, comunicarea
şi ospitalitatea, aspecte importante ale Lanţului nostru. În mod tradiţional,
orice şedinţă solemnă este urmată de AGAPĂ, care trebuie privită drept
continuarea Lucrărilor rituale şi nicidecum o opţiune de moment. La Solstiţii,
AGAPA poate implica şi derularea unui ceremonial, ce trebuie practicat cu
fastul cuvenit. Adică un Ritual de agregare şi circumstanţă, întâlnit la
diverse comunităţi fraterne şi care se desfăşoară cu uşile închise. Totul
astfel încât atmosfera să nu fie tulburată din exterior! Din păcate,
CARITATEA este una din valorile cele mai puţin înţelese la Gradele
Simbolice, deoarece în majoritatea limbilor moderne se confundă cu milostenia,
ca virtute teologică. Termenul vine din latinescul “CARITAS”, cuvânt sinonim cu
grecescul “AGAPE / ἀγάπη” - dragostea divină pentru OM,
un termen corelat cu primele traduceri ale Bibliei Vulgata. Sensul său real
este apropiat ebraicului “AHEB / אהב” - iubirea maximă, necondiţionată şi
transfiguratoare. Pentru că, Scumpii mei Fraţi, IUBIREA este de fapt valoarea
supremă invocată de Francmasonerie, iar AGAPA a fost instituită ca să ne
reamintească mereu acest lucru. Marele nostru Iniţiat, Iisus Nazarineanul,
promotorul iertării și al iubirii, și-a adunat apostolii în jurul unei
“cine de taină”, pentru a împărtăși Pâinea și Vinul, adăugând un sens mistic
prin asimilarea acestora cu corpul și sângele său! Dar până să ajungem în sala
de agapă, ar trebui să ne familiarizăm cu “Îndatoririle unui Mason Liber”
înscrise în “Constituţia lui James Anderson de la 1723”, care sunt parte din
regulile noastre de conduită. Mă voi referi aici strict doar la comportamentul
după ce Lucrările au fost închise, dar Fraţii încă nu s-au despărţit: «Frații
pot lua parte la distracții nevinovate, tratându-se unul pe altul după
posibilități, însă vor evita excesele și nu-1 vor obliga pe alt frate să mănânce
sau să bea mai mult decât dorește, nici nu-1 vor împiedica să plece atunci când
e obligat de împrejurări. De asemenea, frații nu vor spune și nu vor face nimic
jignitor la adresa lui, pentru a nu împiedica o conversație lejeră și liberă.
Altfel, va avea de suferit armonia dintre noi și nu ne vom putea îndeplini
scopurile nobile…» AGAPA este manifestarea specifică a Unităţii, un moment
magic în care se produce schimbul de idei pentru o mai bună cunoaştere şi
înţelegere reciprocă, prin folosirea discreţiei, atenţiei, politeţii şi
sincerităţii. AGAPE este iubirea de oameni a Divinităţii sau iubirea
necondiţionată faţă de semenii noştri, fii ai aceluiaşi Dumnezeu Atotputernic.
Să nu uităm însă că, pentru un bun francmason, a iubi pe Dumnezeu înseamnă de fapt
a iubi Înţelepciunea şi Adevărul. Ordinul Masonic a înţeles că doar respectul
reciproc şi prietenia sinceră pot aduce pacea pe Pământ. Printr-o educaţie
etică, noi învăţăm să trăim împreună sub Bolta Astrală şi, de aceea, orice
discuţie, orice confruntare cu caracter religios sau politic este interzisă la
reuniunile noastre. Asta nu înseamnă că în Francmasonerie ar exista doar “o
turmă şi un singur păstor”, că Ordinul ar fi o comunitate amorfă, tăcută şi
supusă voinţei unui “unic iniţiator”. Masonul, care practică Toleranţa şi
acceptă diferenţa, nu-şi va putea aliena niciodată fiinţa după capriciile unui
şef, indiferent ce titlu pompos ar avea, pentru că ar fi contrar Idealului său
generos, sprijinit pe cei trei stâlpi binecunoscuţi: Libertate, Egalitate şi
Fraternitate. Şi la Agapă francmasonul nu va înceta să-şi confrunte propria sa
opinie cu altele, dar o va face întotdeauna respectând sacramentul lansat cu
trei veacuri în urmă de Fratele Voltaire: “Voi lupta împotriva ideilor tale,
dar voi lupta totodată şi pentru că tu să ai dreptul să le exprimi”. AGAPA
joacă un rol important în întărirea apartenenţei la Ordinul Scoţian, dar mai
ales la statornicirea coeziunii sociale a membrilor unei Respectabile Loji.
Intensificarea relaţiilor dintre Fraţi se realizează prin împărtăşirea
aceloraşi trăiri şi emoţii, prin rememorarea aceloraşi idealuri şi valori. AGAPELE
au un important rol educațional şi ajută la integrarea Discipolilor şi
Companionilor în sânul Atelierului, care prin tradiție îndeplinesc misiunea
servirii preparatelor culinare şi a băuturilor, în aşa fel încât fiecare să-şi
găsească confortul necesar. Să nu uităm că la AGAPĂ este singurul loc în care
un Ucenic se poate exprima, însă cu respect faţă de ceilalți şi după regulile
de conduită. Aşa cum toți putem vorbi degajat, fără a mai cere permisiunea
Venerabilului Maestru. Departe de rutina zilnică, la AGAPĂ avem oportunitatea
de a aborda fără nici o restricţie orice temă de dezbatere, filosofică,
simbolică sau rituală, dar cu un bun simţ tipic şi elevat! Aceste momente se
dedică în primul rând întrebărilor, pentru că la AGAPĂ suntem încurajați să
gândim şi să deprindem cât mai multe despre Arta Regală. Descoperim noi căi de
reflecţie prin discuţiile purtate, iar astfel desăvârşirea noastră continuă şi
în timpul mesei. Împărtășirea mâncării este bună, ridicarea sănătăţilor la fel,
dar și împărţirea echilibrată a sarcinilor sau a constrângerilor este esenţială
pentru un francmason, care la AGAPĂ învaţă să se organizeze cât mai bine,
lucrând în echipă şi păstrând armonia. Iar „a rămâne” la masă nu este deloc
suficient, condiţia este să şi participi activ, cu toată fiinţa. Ca aspect
cardinal al existenţei umane, mâncarea dobândeşte o conotaţie simbolică şi
rituală, devenind o Hrană Spirituală care regenerează Fiinţa colectivă. Masa
comună dezvoltă la maxim sentimentul de Fraternitate şi este de o importanţă
aproape mistică. Pentru masonii scoţieni, amestecul de relaxare bahică şi de
hierofanie face parte din drumul către Sine, fiind momentul în care conştiinţa
descoperă Sacrul în lumea materială. Consumarea aceluiași aliment în același
timp este un act care permite Fraţilor să rezoneze, să trăiască în același
ritm, în același climat de reflecție și astfel să participe la mister… într-o
benefică tovărăşie spirituală. Subliniez că AGAPA nu trebuie să fie deloc
o manifestare a luxului sau a vanităţii pentru a flata Ego-ul și a ne trufi, ci
va rămâne expresia fizică a voinței noastre de a acționa ca Fraţi, cu ce ne
este de trebuință și cu ce ne stă tuturor în putere. Când accentul cade pe
cantitate sau pe felurime, când vrem să fim mai presus decât alţi Fraţi, când
găsim mai important un obicei personal decât o regulă a Ordinului, riscăm ca
AGAPA să-şi piardă sensul originar. Nu ceea ce mâncăm este cu adevărat important,
ci cu cine anume, căci Agapele se bazează pe o dragoste nivelatoare și
rânduită. Masa fraternă este manifestarea dorinței de Egalitate în bucurie,
care potoleşte foamea sufletului… Cu cine îți împărtășești mesele? Cu oamenii
cu care te simți bine, altfel ar fi un banal dineu de afaceri. Tradiţia
intervine cu argumente de tot felul, Loja justificându-şi AGAPA prin vechi
cutume iniţiatice care merg până la Isis şi
Osiris, toate popoarele Antichităţii având banchetul lor mistic şi religios.
Obiceiul din vechime al meselor în comun arată cât de strânse erau legăturile
dintre locuitorii unui oraş, de exemplu, dintre membrii unui grup unit
printr-un ideal comun, împărtăşit nu doar simbolic, ci împărţit la propriu
asemenea hranei - ca sursă a vieţii. Masa servită în comun avea chiar
semnificaţia încheierii unei alianţe, căci a împărţi mijloacele ce întreţin
viaţa era dovada legăturii frăţeşti dintre membrii unei comunităţi asumate prin
destin. AGAPA noastră îşi are originile în riturile religioase,
interpretate într-o viziune simbolică şi practicate în afara oricărei dogme.
Marchează un timp privilegiat prin clipele sacre petrecute în comun de Fraţii
adunaţi în jurul unei mese, oricât de modestă ar fi, masă care le serveşte
drept centru de uniune. Această împrejurare deosebită duce la cimentarea
legăturilor dintre membri iar a găsi echilibrul şi măsura în astfel de
împrejurări este adeseori ceva dificil: abundenţa mâncării şi a băuturii poate
duce la risipă, ceea ce e opusul rolului originar, purificator al Agapelor. Să
nu uităm că ţelul fundamental al acestor ospeţe este unirea inimilor şi
dezvoltarea conştiinţei sociale, iar realizarea lui depinde de fiecare Frate,
de felul în care el îşi descoperă personalitatea lângă ceilalţi. Când sufletul
se pune pe tavă, AGAPA adună ceea ce a fost risipit în fiecare... Calitatea
ospeţelor masonice depinde de atitudinea deschisă şi sinceră a participanţilor,
de capacitatea fiecăruia de a fi receptiv faţă de ceilalţi, ca la o masă în
familie, duminica. Cavalerul de Ramsay spunea în celebrul său
discurs din 1736: “Dacă filosofia austeră, aprigă şi dispreţuitoare îi face pe
oameni să se dezguste de virtute, strămoşii noştri au dorit să o facă
atractivă, îngăduind astfel plăcerile nevinovate, muzică plăcută, bucuria
curată, voioșia cumpătată. Sentimentele noastre nu sunt acelea pe care şi le
imaginează lumea vulgară şi ignorantă. Toate viciile inimii şi ale spiritului
sunt alungate de aici, după cum sunt proscrise sacrilegiul şi destrăbălarea,
necredinţa şi desfrâul. Mesele noastre sunt asemenea cinelor virtuoase
povestite de Horaţiu, unde se vorbea despre tot ceea ce ar fi putut lumina
spiritul, ceea ce ar fi putut desăvârşi inima şi intensifică
gustul de adevăr, de bine şi de frumos...” Dacă se vede ori se
bănuie că printre iniţiaţi s-au strecurat profani, din instrucţia Gradului de
Discipol ştim că formulele uzitate pentru a semnala intruziunea sunt «plouă»
sau «casa nu este acoperită» ori «puneţi acoperiş la casă». Pornind de la
jargonul specific, a apărut mai târziu în Masoneria franceză expresia de “Sală
Umedă”... adică localul public, bistro-ul unde se adună Fraţii pentru a lua
masa împreună şi pentru a conversa agreabil. Bănuind că profanii se află în
apropiere, sala este categorisită drept “umedă” pentru a le reaminti masonilor
că nu sunt la adăpost de intruşi şi secretele lor pot fi dezvăluite. AGAPELE
redau momente de efuziune fraternă şi nu trebuie să devină pretext pentru
necumpătare, căci termenul „umed“ nu se referă la a bea în exces, aşa cum ar
putea unii să creadă. AGAPA şi bucătăria sunt indisociabile, iar istoria
gătitului se îmbină cu cea a Umanității. Dincolo de o simplă satisfacție a
nevoilor vitale, din cele mai vechi timpuri rolul gastronomiei a cunoscut o
dimensiune anexă - convivialitatea, iar pentru societățile inițiatice această
dimensiune nu este doar alegorică, ci și mistică. Gătitul este o artă şi AGAPA
a fost întotdeauna o consacrare simbolică şi inițiatică, fie că începe sau
închide o Ceremonie rituală. Să nu uităm că totul a debutat într-un han medieval,
dacă ne raportăm la “Grand Lodge of London and Westminster”, dar nu numai. Chiar şi la
nivelul Ritului Scotian Antic şi Acceptat, povestea începea prin 1801 la
“Shepheard's Tavern” din Charleston, South Carolina. Ca o concluzie, masa este un
Rit de socializare și poate să devină un mijloc de atingere
a sacralităţii, în unele cazuri particulare. Agapele ne îmbogăţesc
permanent viaţa şi ne ajută să cizelăm unele asperităţi ale Pietrei noastre.
Pentru consolidarea echipei, Venerabilul Maestru trebuie să urmărească
menţinerea unei atmosfere de lucru plăcute şi să ridice starea de spirit a
membrilor Lojii, iar AGAPA poate fi ocazia ideală de dezvoltare a sentimentului
de apartenenţă, pornind de la încurajarea comunicării sau a relaţionării.
Pregătirea şi servirea mesei împreună dezvoltă o obişnuinţă şi ajută Loja să se
îmbine, deoarece strânge legăturile, responsabilizează Lucrătorul şi impune
reguli de bază. AGAPA nu este doar despre mâncare sau băutură, ci mai ales
despre hrana afectivă și mentală, pe care o furnizează prin datina transmisă
din generație în generație. Aranjarea mesei, poziționarea la masă, discuțiile
pe diverse teme, îmbrăţişările din final, etc. aparțin Francmasoneriei şi
contribuie la întregirea unei adevărate identități. Să continuăm deci Ritualul
nostru la Punctul Geometric cu o AGAPĂ, poate mai puţin formală sau festivă
însă cu cu siguranță bogată în discuții și în roade ale Muncii.
Î.˙.G.˙.M.˙.A.˙.A.˙., să ne bucurăm împreună de micile plăceri ale vieţii, dar
să nu uităm care ne este Ţelul umanitarist: acela de a ne perfecţiona neîncetat
ca Omenirea să devină mai bună.
