2 nov. 2019

10 ani

Dragii mei Frați,

Primul verset din «Psalmul 133» al lui David spune: “Iată ce bine şi ce plăcut este când fraţii locuiesc împreună în armonie!”… un scurt, dar frumos poem profetic ce preamăreşte bucuria curată a unirii frăţeşti, inspirând generații la rând. Poate zugrăvi chiar atmosfera luminoasă din sânul acestei Respectabile Loji, unde noi ne adunăm cu exactitate şi constanţă pentru a ţine ritual. Fiecare după puterile sale, ne unim într-o lucrare colectivă ceea ce face ca iubirea fraternă să devină aproape palpabilă. Este conturul perfect al unei micro-societăţi conduse de acelaşi Ideal, în care ar trebui să domnească Pacea şi Armonia.
Iubirea de Fraţi înseamnă că fiecare dintre noi, pe măsură ce ne descoperim ascunse propriile deformări, vom căuta să le netezim cât mai repede. Iubirea de Fraţi înseamnă că, dacă unii au particularităţi specifice de dezvoltare, discordante faţă de ideile şi sentimentele noastre, îi vom îndrăgi  şi-i vom sprijini cu bucurie, pentru că noi i-am ales.                                                                   Să fie posibilă unitatea în diversitate? Celebrarea primului nostru deceniu de activitate stă mărturie că acest deziderat este realizabil. În detrimentul multiplelor controverse exterioare, aici ne adunăm eforturile pentru a construi un Edificiu măreț, piatră cu piatră. Nu viețuim sub aceeaşi Boltă înstelată ca să ridicăm între noi ziduri reci și urâte, pervertindu-ne viitorul... Şi uite că am atins o vârstă frumoasă: simbol al absolutului, numărul «10» este un număr complet și perfect, dominat de responsabilitate și împlinire!
Inițierea masonică reprezintă un angajament de onoare pe care îl luăm în primul rând față de noi înșine dar și față de cei cu care avem legături fraterne, atât în interiorul Atelierului, cât și în exteriorul acestuia. Să ne demonstrăm Ucenicia prin acest angajament esențial, căci este simbolul Speranței de mai bine pe care noi îl arătăm Umanității. Inițierea masonică este, fără doar și poate, un drum dificil care ne angajează cu o normă întreagă…
Ca să rămânem în acelaşi registru, o interogare biblică din «Cartea Facerii» sună cam așa: „Unde este fratele tău?”… La ceas aniversar, oare cum ne privim în oglindă, cu privirea lui Cain sau cu cea a lui Abel? De răspunsul nostru depinde cum vom ştii să ne recunoaştem şi să ne preţuim  în sânul Familiei Scoţiene, fără a ne abate inima spre înfrăţiri străine, care nu ne împărtăşesc valorile.
Deşi gândurile de întâietate ne ispitesc perpetuu, să nu uităm că aici suntem doar ceea ce Fraţii ne recunosc şi nu ceea ce vrem noi să fim. Privind atent într-o oglindă, netedă și lucioasă, fiecare va desluşi trăsături hidoase ale unui Cain. Fraternitatea ar trebui să ne apropie, dar noi suferim cronic de o misterioasă dezbinare lăuntrică, poate specifică naturii umane. Cain și Abel nu simbolizează rudenia de sânge, ci o legatură sângeroasă iar ura bolnavicioasă a Fratelui, generată de invidia egalitară sau de obsesia permanentă a comparației, se metamorfozează în felurite chipuri cu minţile pipernicite, chiar şi aici, pe Coloanele Templului.
Calea spre Virtute este asemeni unei scări interioare, înălțând, puțin câte puțin, pe Omul virtuos și înțelept. Dar, cei ce-i urcă treptele prea repede pot fi cuprinși de rău de altitudine şi de aceea trebuie întăriți pe parcurs… Să rămânem fideli dedicării noastre atunci când devotamentului faţă Ordin ne este pus la încercare, căci niciun rău nu îndreaptă un altul, nicio răzbunare nu dă satisfacţie nedreptăţii, niciun resentiment nu face bine inimii, nicio interiorizare nu apropie, ba din contră!
Mărturisesc că secvenţa iniţiatică din Lanţul de Unire în care m-am găsit deodată în fața oglinzii a fost un moment de uimire iar teatralitatea ceremoniei m-a făcut să privesc o clipă în jurul meu și să zâmbesc discret. Uneori, stau şi mă întreb dacă în loc «să merg mai departe» n-ar fi trebuit «să merg în altă parte»… pentru că nici nu mai ştiu ce-am făcut, m-am uitat fix la oglindă sau „în oglindă”? După ani, realizez că oglinda, străvechi atribut al civilizației umane, rămâne acelaşi „ochi străin” prin care căutăm adevărul despre noi.
Omul este asemeni Sf. Apostol Toma (Geamănul), căruia i se atribuie apelativul peiorativ de „Necredinciosul”, cel reprezentat cu o riglă şi un echer în mâna şi care socoteşte doar ce vede pentru a (se) putea construi, imaginea generică a scepticului care refuză să creadă fără o experiență personală. Trăind un permanent şi dramatic conflict interior, avem nevoie de o explicație rațională a lucrurilor care ne înconjoară. Imaginea propusă de oglindă este logica care ne aduce într-o nouă dimensiune a ființei, evoluând treptat de la respingere la reflexie.
Intrăm în relație cu Fratele de lângă noi pentru a ajunge la Sine: întotdeauna ne e mai ușor să privim în jur decât înlăuntru și căutăm alți ochi care să ne reflecte privirea. Dacă reușim să conștientizăm invizibilul și să ne apropiem de Adevăr, ajungem să fim mai toleranți, realizând că toți ceilalți nu sunt decât diversele noastre faţete pe care le-am tăinuit. Căutăm iluzoriu perfecţiunea dar ramânem imperfecţi, căci altfel nu am mai avea nevoie unii de alţii. Existăm în polaritate, în diversitate, în contradicţii şi în relaţii. Devenim o oglindă în care se reflecta ceilalţi așa cum ceilalţi sunt o oglindă în care ne reflectam la rândul nostru, ca o memorie colectivă ce ne strânge laolaltă.
Din dorinţa „de a scoate paiul” din ochiul altuia cu ipocrizie, ne-am uitat obiceiul: prin unitatea desăvârşită a Ritului, să ne acordăm responsabilitatea de a ne privi şi trata aşa cum am vrea să o facă ceilalţi, fără a mai da vina cu înverşunare pe oglindă. Căci oglinda separă discret razele Luminii ca să ne arate drumul şi ne ajută să identificăm asperităţile care au nevoie de şlefuire. Să o folosim deci cu încredere, chiar şi atunci când ne urăm cordial LA MULŢI ANI!
Mai am multe de învăţat în ceea ce priveşte asocierile, dar închei aici intervenţia mea, poate nepotrivită într-un cadru festiv, dorind tuturor «ca fratele să ne fie oglindă!». Aşa vom descoperi cât de trainică este dorita noastră Fraternitate…

Am zis!
Florian N.˙.