25 aug. 2019

Calatoria voastra s-a incheiat?


În calitatea oficială pe care o deţin temporar, cât şi în nume personal dați-mi voie să vă prezint o perspectivă de studiu, care poate duce în timp la deplinătatea desăvârşirii spirituale. Desăvârşirea ar trebui sa fie ţelul sublim pe care vrem să-l atingem, un amplu proces de ascultare, învăţare şi creştere. 
O serie de adepţi ai Artei Regale se mulţumesc cu superficialitate să primească doar gradele simbolice, dar pe care nu le vor poseda niciodată într-o manieră eficace. Chiar dacă ei deţin un tezaur ascuns, nu sunt capabili să-i priceapă valoarea si de aceea nu vor avea niciun rezultat la final. 
Dobândit firesc după circa doi-trei ani de la prima inițiere, gradul de Maestru reprezintă finalitatea unei secvențe caracteristică iniţierilor meşteşugăreşti de tip anglo-saxon, de unde se presupune că ar proveni Francmasoneria speculativă, oficializată teoretic prin «Constituțiile lui Anderson» din 1723. 
Din punct de vedere istoric, acest grad a apărut abia în 1725 și poate fi considerat, fără a greşi, primul dintre «Înaltele Grade», mai ales că încă din 1733 apar referințe manuscrise despre lojile de «Scotch Master Masons» din Londra sau Bristol, primele grade scoțiene ale clasei timpurii, conferite după Maestrie. Apoi, în 1736 Sir Andrew-Michael RAMSAY își ține la Paris celebrul discurs moralizator, prin care a introdus cavalerismul în Francmasonerie, atribuindu-i o mitică origine templieră. De atunci s-au înregistrat progrese semnificative și au apărut zeci de grade «scoțiene», structurate ulterior în sisteme de Înalte Grade. În ceea ce ne priveşte, putem vorbi doar de «Ritul de Heredom sau de Perfecție» începând cu 1764 precum și de «Ritul Scoțian Antic şi Acceptat» după 1804, care au construit o ierarhie spirituală în sânul unui Ordin considerat tradițional inițiatic, atestând titlurile gradelor instituite și legendele care le structurează. 
Legenda lui Hiram, care a fondat practic gradul al 3-lea, realizează „identitatea narativă” a «diasporei» masonice din întreaga lume. Dar după Măiestrie apar întrebări multiple, care rămân fără răspuns pentru cei care nu-şi continuă perfecţionarea. Ce se întâmplă cu cei trei Companioni răi? Există loc pentru răzbunare? Când, cum și de cine trebuie făcută Justiția? Arhitectul este înlocuibil? Dacă da, de cine anume? Pe ce criterii poate fi selectat un astfel de Ales? Cum și cu cine se poate finaliza construcția Templului? Cum se va asigura transmiterea Meșteșugului? Ce să faci cu acel Cuvânt subtituit? Etc… Numărul de întrebări induse de practica scoțiană până la accederea Orientului Etern tinde la infinit. 
Ansamblul Înaltelor Grade oferă „căutătorului” un corpus antropologic de o amplitudine și de o profunzime incomparabile, pe care le poate parcurge la nesfârșit prin exercițiul colectiv al ritualurilor, precum și prin meditația asupra simbolurilor şi miturilor dezvoltate. În toată această călătorie, „scoțianul” se înarmează cu tenacitate pentru luptele pe care trebuie să le poarte în slujba idealurilor sale, conform jurământului prestat la gradul de Discipol și reiterat succesiv prin noi angajamente la fiecare grad primit. 
Caracterul operativ al sistemului scoțian este dovedit de faptul că traversează al patrulea secol de existență, în continuare fiind Ritul cel mai practicat pe cele două Emisfere, în cele mai multe limbi. Asta pentru că încearcă să răspundă la eterna întrebare existențială «Cine sunt eu?» apropiat sensului interogat de Moise în Exodul biblic (3:11) şi oferind totodată mijloacele de aplicare a celebrului vers din opera grecului Pindar: «Vei deveni cine eşti… doar când vei învăţa asta!» Faptul că te cauţi pe Sine înseamnă că deja te-ai găsit, iar noi asta oferim… adică mai nimic, după cum consideră unii! 
De ce să ne mai continuăm parcursul iniţiatic după cel de al 3-lea grad? În mod evident, este prima întrebare esențială pe care orice Maestru, mai nou sau mai vechi, şi-o va pune într-o bună zi. Prin urmare, anterior procesului de recrutare și selecție socotim că este foarte important să le răspundem detaliat, cu precizarea că nu încercăm să satisfacem aşteptările nimănui ci oferim o posibilitate de transformare mentală.                                                          Pornim de la ideea principală că statutul personal nu garantează calitatea sau capacitatea de a îndeplini cel mai bine o demnitate. Cine poate pretinde că o diplomă este suficientă pentru a deveni inginer, medic sau contabil? O condiție necesară nu poate fi niciodată suficientă! Să estompam orgoliile și să ne gândim că însuşi titlul pompos de MAESTRU contrazice noțiunea de Maiestrie, care necesită voință și eforturi permanente de progres. 
Prin gradul de Maestru se presupune deci că am dobândit plenitudinea drepturilor și cunoștințelor masonice, așa cum sunt ele percepute «între Echer și Compas». Însă trebuie studiate toate exigențele specifice, mai ales că în lojile simbolice este dificil să căpătăm experienţa necesară pentru a deveni propriul Maestru, timpul relativ scurt de elevaţie făcând imposibilă desăvârşirea. Poate apărea frecvent și pericolul grav al satisfacţiei de sine, al sentimentului de «capăt de drum» ce creează o imagine falsă care ne oprește din evoluţie.
Înaltele Grade ne ajută să aprofundăm cerințele Măiestriei, atât individual cât şi împreună cu Fraţii noștri, luminând ceea ce era în întuneric, exaltând, autentificând sau transpunând experienţele anterioare. Au misiunea sacră de a conduce progresiv la interiorizarea ezoterismului primelor trei grade şi permit Masonului să-şi realizeze ucenicia, pentru a deveni mai târziu un Companion capabil să aspire la veritabila Măiestrie a Lucrării. Atâta timp cât instruirea nu este completă, nu poţi distinge clar drumul iar Lumina se arată în toată strălucirea ei doar celui care vrea să deschidă larg ochii şi să privească. Într-o bună zi, orice Maestru va trebui să aibă mai bine de şapte ani, dator să tindă către gradul ultim al Ritului nostru, prin tot ceea ce intreprinde înăuntru şi în afara Templului. 
Legenda pe care o invocă cel de al 3-lea grad îl distanţează de primele două, împrumutate de la zidarii operativi ai Evului Mediu. Este important să formulăm acum următoarea corecţie: departe de a fi în contradicție cu cele simbolice, Înaltele Grade sunt o extensie și o dezvoltare a primelor, iar printr-o simplă apartenenţă nu se poate pretinde superioritate în raport cu ceilalţi. Înaltele Grade reprezintă un instrument complementar dar necesar, fiind stagii de aprofundare puse în slujba tuturor Fraţilor din Marea Lojă Naţională a României. După această rectificare a unei iluzii deşarte, este esențială perspectiva noilor acumulări, dar şi obligativitatea îndatoririlor ataşate. Iar pentru a deveni Maeştri autentici, învăţăm să punem mereu la îndoială cerințele sau constrângerile cu care ne confruntăm, fară a mai adopta involuntar poziția «la Ordin». Acesta este scopul fundamental al Înaltelor Grade, începând cu «Legenda lui Hiram» care ne poartă pe un drum lung și dificil, sperând să nu ne amăgim singuri și să renunţăm benevol la libertatea Spiritului. 
Ce oferă de fapt aprofundarea Măiestriei în sânul Supremului nostru Consiliu? Mai întâi, trebuie să înţelegem semnificația termenului „Scoțianism”, care nu are mare legătură cu Scoția, ci desemnează de fapt Înaltele Grade sau un sistem de grade ulterioare Măiestriei, cu o conotație de prestigiu. Majoritatea gradelor Ritului s-au născut și s-au dezvoltat în Franța, iar câteva sunt de origine continentală sau anglo-saxonă. 
Motivaţiile accederii într-o Lojă de Perfecție ar  putea ar fi următoarele: 

a) motivaţia istorică
Între anii 1723 și 1738, Francmasoneria a fost organizată prin cele trei grade meşteşugăreşti, gradul de Maestru, bazat pe legenda hiramică, fiind deja introdus peste tot în Loji. Între timp, au apărut rapid altele, remarcând în special pe cele cunoscute sub numele de «Maître Écossais» sau «Maître Parfait». Cea de-a doua jumătate a sec. al XVIII-lea multiplică gradele scoțiene, ceea ce constituie baza noastră istorică care se cere studiată.

b) motivaţia notorietăţii internaționale
În concordanță cu argumentul istoric anterior, RSAA rămâne şi astăzi ritul cel mai răspândit în lume, căpătând de-a lungul timpului o anumită influenţă spirituală prin adepţii săi. Se distinge deci prin cosmopolitismul său şi beneficiază de o rețea internațională de excepție care permite Jurisdicţiei române să menţină relații de prietenie cu Supreme Consilii chiar și din afara Lanţului nostru de Unire (l’A\I\M\E\), având alături Marea Lojă Naţională a României în politica sa externă privind recunoaşterile.

c) la aceste două motive se adaugă un al treilea, de natură simbolică
Parcursul scoțian este îmbogăţit cu Înaltele Grade de inspirație variată, care reprezintă factorii de dezvoltare a concepției noastre despre Măiestrie, facilitând posibilitatea de a o defini şi de a o revela. Această diversitate este o avuție inestimabilă, care reunește şi contopeşte o serie de domenii simbolice și culturale ce adesea se confunda între ele, plecând de la „logica inițiatică” şi până la ancorarea în pluralism: alchimist, vetero și neo-testamentar, trinitar, cabalist, templier, hermetic, gnostic etc., instrumente de reflecție, interogare și progres pentru orice bun Mason. Prin urmare, vocația Scoțianismului este să adune Frați de orice naționalitate și de orice credință în jurul unui Rit care le recunoaşte și le acceptă. Adevărat centru de uniune, reprezintă un curent filosofic și spiritual care împacă libertatea absolută de conștiință cu respectul pentru concepțiile metafizice ce ţin de alegerea personală, în conformitate cu «Declaraţia de Principii a Conventului de la Lausanne». RSAA are un caracter universalist, laic şi adogmatic, în sensul că simbolurile la care face referinţă practica sa ritualistică pot fi agreate de orice Mason, indiferent de credința sau de îndoiala sa. Ţinta este de a instrui oameni conștienți, liberi și responsabili din punct de vedere etic. Deviza noastră, adoptată acum şi de Obediență, este semnificativă în acest sens, deoarece susține capacitatea de a învăța să punem treptat o ordine în chaosul vieții cotidiene. Pe plan individual, parcursul scoțian le facilitează progresul celor care s-au angajat să-l urmeze fidel, într-un lung proces de (auto)construire a personalității și de percepţie a lumii complexe în care trăiesc, aducând plus-valoarea care dă substanță la «CEEA CE» era deja acolo, într-o forma activă sau latentă. 
Toate acestea se pot aplica numai dacă masonii Înaltelor Grade înţeleg cu adevărat misiunea lor specifică şi anume aceea de a fi nişte gardieni vigilenți, conservatori destoinici ai unei marețe istorii, ai unui impresionant patrimoniu cultural, ai unei tradiții oculte precum şi a practicilor specifice pe care ei au responsabilitatea să le perpetueze și să le transmită mai departe  nealterate. 
Înaltele Grade ale Scoțianismului sunt grefate pe Măiestrie, pe care o dezvoltă şi o luminează din interior. Fiind contemporane cu apariția legendei hiramice, deschid diverse căi spre interogările legitime ale Maeștrilor. Practica lor marchează etapele unei călătorii personale, conectate între ele pentru a avea coerență, ceea ce duce la unitate, de la primul la cel de al 33-lea grad. Fiecare grad se bazează pe cel precedent, integrând învățăturile anterioare, dar îl anunță şi pe următorul: un dezastru tulbură armonia pe Şantier şi astfel Masonul va descoperi necesitatea de a depăși criza, găsind înlăuntru o soluție viabilă și voința fermă de a o aplica. Mai puternic acum și purificat prin elemente, el trebuie să se confrunte cu noi încercări. După două grade de instruire, Companionul crede iluzoriu că va aduna în sfârșit roadele muncii sale şi va descoperi planul de arhitectură al Edificiului, dar este mult mai greu decât se așteaptă. Întâlnirea dintre cei trei Companioni răi este un act fundamental şi reprezintă intruziunea brutală a răului, marcată de dezechilibru într-o poveste care părea idilică. Proaspătul Maestru revine la viaţă, crezând că a fost salvat de Fraţii săi şi a ajuns la finalul încercarilor. Însă niciodată nu putem cuatifica exact nivelul de intruziune iar Înaltele Grade intervin pentru a clarifica o legendă imaginară și pentru a o continua, dând o perspectivă narativă şi desăvârşind Măiestria. Maestrul se angajează într-un lung demers personal şi va încerca să înţeleagă ce s-a întâmplat cu adevărat atunci când a fost readus la viaţă. Este un om liber, dar nu pe deplin conștient de acest lucru. Căutarea ramurei de salcâm îl va determina să depăşească valorile etice, fără a putea să explice dacă această căutare este o cercetare cu un obiectiv anume sau o lentă maturizare, menită să-i întărească Spiritul. 
Cu siguranță este necesar un anumit nivel de cunoștințe care trebuie dobândit pentru a ajunge la o viziune globală iar «scenariul» nostru rafinat propune o multitudine de încercări şi se încheie cu o frumoasă meditație. Scoțianismul își trage bogăția din faptul că fiecare trăiește parcursul iniţiatic într-un ritm personal, cu propriile sclipiri şi cu propriile îndoieli. 
Să fie oare SUPERIOARE Înaltele Grade? Noi considerăm ca acest termen este total inadecvat în Francmasonerie, care susține EGALITATEA sub toate formele sale. Combinând metafizica și raționalitatea sau tradiția și modernitatea, putem afirma că Înaltele Grade ar trebui să ocupe un loc aparte în cadrul demersului nostru deoarece ne conduc într-o extraordinară aventură spirituală, deşi practica lor este facultativă. Asta dacă Masonul se atașează de înşiruirea gradelor şi nu e prea grăbit ca să mai aprofundeze ritualurile pentru a descoperi comorile rezervate doar celor ce caută profunzimea gândului. Suntem conştienți că unii Frați doar lecturează textele la Ţinute și mimează munca asiduă, având o viziune brută şi profană a Perfecţionării, ireconciliabilă cu spiritul masonic sau metoda inițiatică propusă de noi. Dar indiferent de nivelul atins, în Francmasonerie nu vom putea afla decât ceea ce găsim noi înşine!
Încheiem prin a vă reaminti ca jurisdicția Supremului Consiliu este alcătuită din Frați care sunt atașați fundamental de apartenența lor la Marea Lojă Naţională a României. Împreună cu Obedienţa noastră, ne vom strădui mereu ca Lumina să nu se stingă niciodată printre voi! Să nu uităm că Înaltele Grade se practică într-o lojă, ca toate celelalte de altfel, iar dacă veţi considera încheiată călătoria voastră înseamnă că deja ați atins Perfecțiunea şi meritaţi toată admiraţia noastră!

Am zis!

20 aug. 2019

Să ne cunoaștem mai bine


Dragi cititori,

Este motivant să realizezi că acest blog atrage permanent energii pozitive și că în jur se consolidează o comunitate din ce în ce mai puternică. Eu mi-aș dori sincer să ne cunoaștem mai bine și să putem vorbi deschis, ca între prieteni.
Sper să pot explica aici tot ce am vrut să transmit, dar sunt dispus să accept provocarile venite din partea unor spirite într-o continua formare. Pe scurt, voi încerca să vă prezint într-un mod succesiv Ordinul nostru Scoțian, Trezirea spirituală și Tradiția care ne caracterizează:

1. Ordinul Scoțian: este considerat ansamblul tuturor adepților care practică cele 33 de grade ale Ritului Scoțian Antic și Acceptat - RSAA. Ritul nostru provine din tradiția meşteşugărească a masoneriei scoțiene și irlandeze, după ce a fost codificată de starostele William Schaw în 1598.
RSAA este un Rit de Construcție, de auto-construire fondat pe iniţiere, adică moartea profanului pentru a renaște la o viaţă spirituală. În afară de Ordinul Scoțian există binenţeles şi alte tradiții, dar care în cea mai mare parte sunt derivate din masoneria Modernilor, apărută pe teritoriul englez la începutul sec. al XVIII-lea.
Masoneria Anticilor va practica nealterate vechile ritualuri, așa cum au fost ele păstrate în Scoția și Irlanda. Creată în jurul anului 1720, masoneria Modernilor îşi va însuşi aceste texte (inclusiv pe cel de elevare la sublimul grad de Maestru Mason), dar din păcate le va transforma fundamental. Masoneria Anticilor, al cărei moștenitor este Ritul nostru, este total DEISTĂ, în timp ce masoneria Modernilor trebuie considerată astăzi teistă, ca diferența de bază.

2. Trezirea spirituală: Scopul RSAA este de a reconstrui oamenii după inițiere, într-o perfectă armonie cu ei înșiși și cu mediul în care trăiesc. Lucrând asupra ființei umane, RSAA este UMANIST iar prin «Declarația de Principii a Conventului de la Lausanne din 1875» se afirmă clar că obiectul Francmasoneriei, în special al cele scoțiene, este să lupte pentru emanciparea pașnică și progresivă a Omeniri.
RSAA lucrează «Întru Gloria Marelui Arhitect al Universului», deoarece masoneria tradițională inițiatică este spiritualistă și recunoaște existența unui Principiu Creator. Aceasta se va întipări în conștiința adepților şi va facilita ascensiunea lor pe plan spiritual, fiecare încercând simbolic să se apropie cât mai mult de Marele Arhitect.
Deși Ordinul Scoțian este deist, poate primi în sânul său Frați de concepţie teistă, deoarece principiul MAAU este prin definiție adogmatic. Astfel, admitem că unii adepți pot considera că MAAU este nimeni altul decât Dumnezeul confesiunii lor religioase. Iată dreptul lor absolut, dar pe care nu trebuie să-l impună nimănui, aceasta reprezintă libertatea de conștiința!
În general, concepţia despre MAAU diferențiază masoneria anglo-saxonă de a noastră. Prima impune ca MAAU să fie Dumnezeul unei religii revelate, precum și credința în nemurirea sufletului, ceea ce nu este cazul masoneriei scoțiene care afirmă cu tărie libertatea de conștiință.

3. Tradiţia: Există diferite stagii în dezvoltarea specifică RSAA… După ce pregătește Discipoli și Companioni, de la gradul al 3-lea urmărește ceea ce numim «legenda solomoniană», care va conduce la reconstrucție și mai apoi, la o nouă distrugere în urma narațiunii biblice. Ulterior se trece la masoneria de inspirație spiritual-creștină, ca să ne definitivăm pregătirea prin tradiția cavalerească.
«Marea Lojă Naţională a României - MLNaR» este responsabilă pentru administrarea primelor trei grade numite generic «simbolice», iar «Supremul Consiliu al României» pentru următoarele 30 de grade. Obediența moștenește o tradiție fundamental democratică dar noi am păstrat tradiția sec. al XVIII-lea ca masonerie de cooptaţiune, în calitate de gardieni și conservatori ai RSAA pe întreg cuprinsul țării. MLNaR și SCR au primit șansa deosebită de a lucra în RSAA exclusiv. Un Ordin inițiatic tradițional este un Ordin care prin definiție se referă la Tradiție. Discutăm cu siguranță despre un Ordin deoarece are o Regulă, iar a vorbi despre Ordinul Scoțian înseamnă să admiți că amprenta gradelor cavalerești a condus la existența unei reguli impuse și astfel strict respectată sub un jurământ solemn, ca la orice Ordin militar.

Moștenitoare «de facto» a peste un secol de istorie și cultură, Instituţia noastră este bazată deci pe valorile Tradiției, Umanismului și Spiritualității, fiind menită să devină sursă de Lumină și Speranță. Acest demers inițiatic, atât individual cât și colectiv, propune tuturor celor interesați o metodă de progres și de perfecționare… Pe curând!


Cu salutări cordiale, 
Ruslan OPRESCU, 33
Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu RSAA

Cinci motive pentru a nu deveni francmason


1. Influența politică - puterea

Contrar a ceea ce mulți cred, Francmasoneria nu are mai multă influență asupra puterii politice decât orice altă instituție socială. Desigur, poate exercita o autoritate de ordin moral prin adepţii săi, care ar trebui să se ghideaze permanent după nişte principii şi valori universale. Ar fi o prostie însă să credeți că veți avea acces pe “coridoarele puterii”, odată cu aderarea la Francmasonerie.
În sânul Ordinului, orice proaspăt iniţiat își dă seama rapid că iluzia puterii este mult mai vastă decât puterea însăși. Cel puțin într-un mediu democratic, nu poţi exercita decât puterea pe care ceilalți ţi-o recunosc și sunt de acord ca tu să o exerciţi.
Într-o Lojă simbolică, conducătorul lucrărilor sau cel ce deține «simbolurile puterii» este Venerabilul Maestru. Dar cei care s-au așezat pe Tronul lui Solomon și-au dat seama imediat că prin această funcție beneficiezi de tot aceleași drepturi ca și cel mai tânăr dintre Ucenici, însă îți revin mai multe îndatoriri decât oricărui alt Frate.
Prin urmare, oricine urmăreste puterea asupra lumii exterioare, având dorinţa de a controla, să o caute în altă parte, nu în Francmasonerie. Aici poţi învăța doar cum să-ţi împlineşti obligaţiile și cum să experimentezi puterea Sinelui.

2. Influența economică - afaceri și bani

Cei care cred că aderarea la Francmasonerie oferă condiții de realizare profesională sau reprezintă o oportunitate pentru a găsi noi parteneri de afaceri, să reflecteze mai bine! Dacă acesta este motivul pentru care doriți să intrați, nu vă mai irosiţi inutil timpul, energia sau banii. Vi se va cere aici să faceţi Binele şi să vă implicați în viaţa masonică, cultivând spiritul de a dărui: astfel, unii vor primi ceea ce au nevoie cu adevărat, iar ceilalți pot împărţi, dar nu ceea ce în mod egoist le convine.
Problemele Francmasoneriei sunt doar de natură morală, încercând să apropie Omul de latura sa spirituală iar cei ce doresc să intre în Templu trebuie “să-și lase metalele la poartă”.

3. Influența socială - distincții onorifice și recunoaștere

Este adevărat că Francmasoneria utilizează șorțuri, colane și bijuterii. Pe unele le consideră “uniforme de lucru”, pe altele simple obiecte decorative. Unica diferență dintre un sorţ de Mare Demnitar sau de Grade Înalte, cu broderie bogată sau viu colorat și cel alb, de Ucenic, este că purtătorul plătește mai mult pentru ceea ce folosește. De fapt, dintre toate șorțurile pe care le poate avea un Francmason de-a lungul timpului, singurul care are un înțeles tainic pentru el însuşi este chiar primul, cel mai simplu dintre toate. Acela pe care îl poate folosi la munca de șlefuire și pe care îl va purta mereu în mod simbolic, indiferent de gradul sau de funcţia deţinută. Este decorul care nu trebuie niciodată murdărit prin acțiuni condamnabile sau nedemne, fiind păstrat mereu imaculat și pur.
Nouă ne place să folosim însemnele Atelierului din care facem parte nu pentru că sunt frumoase sau prețioase, ci pentru că reprezintă simbolurile Lojii noastre, iar utilizarea lor demonstrează apartenenţa la un grup în care ne-am integrat. Purtăm colanul specific atunci când îndeplinim un oficiu, dar nu pentru ca să arătăm mai bine sau să impresionăm asistenţa, ci ca pe un însemn a ceea ce facem. Altfel spus, nu Francmasonul poartă colanul, ci colanul funcției folosește Francmasonul iar orice funcţie înseamnă angajamente şi presupune în primul rând responsabilitate. Chiar dacă din afară anumite titluri sau formule învechite par fastuoase și arogante, acestea reflectă o realitate specifică Ordinului, sub un văl simbolic care le înconjoară.
Aşa cum în societatea profană statutul de Mason nu conferă un alt privilegiu decât recunoașterea acestei calități, tot aşa şi în Francmasonerie statutul social, profesional sau conjunctural nu diferențiază un membru. Cel mai tânăr Ucenic se va adresa Prea Respectabilului Mare Maestru cu apelativul "Fratele meu!", (deși formal poate să-i acordă deferenţă, subliniind respectul pentru demnitatea ocupată temporar). Tot astfel va fi tratat de către Marele Maestru în Scaun, la rândul său.
Oricine crede deci că Francmasoneria este locul ideal pentru a-şi dobândi sau a-şi întări statusul social greșește amarnic!

4. Caritate – a ajuta pe alții

O persoană bine intenționată poate căuta în Francmasonerie instrumentul care să-i permită a-și ajuta semenii prin liberă voință. Dar dacă acesta este motivul principal pe care îl vede în Francmasonerie, de asemenea se înșeală.
Ordinul nostru este solidar cu nevoile societăţii, dar acesta nu reprezintă un scop în sine, nu pentru asta există Francmasoneria. Binefacerea este doar o consecință firească care rezultă din compartamentul unui Frate. Nu face parte din activitatea de bază a Francmasoneriei, reprezentând doar un “produs secundar”, oricât de importantă ar fi ca principiu. Se ştie că NU toţi oamenii care dăruiesc, uneori chiar cu generozitate, sunt şi darnici din fire: unii fac acte de caritate pentru a-şi promova interesele, alţii fac donaţii pentru a câştiga admiraţia celorlalţi.
În concluzie, dacă doar Solidaritatea și Binefacerea vă atrag ca persoane bine intenţionate și în esență nimic altceva, ideal este să vă implicaţi direct într-o organizație dedicată acestei cauze. Cu siguranţă «Rotary International» este o opțiune bună, «Lions» sau «Round Table», de asemenea. Și chiar dacă nu sunteți parte dintr-o structura tip “service-club”, cu siguranță veți găsi pe stradă o fiinţă care are nevoie de ajutor.

5. Curiozitate - cunoașterea secretului

Dacă vreţi să deveniţi Francmason doar dintr-o simplă curiozitate, nu faceţi această mare greșeală: este foarte simplu să vă satisfaceţi curiozitatea şi să obţineţi informaţiile necesare.
Doriți să aflaţi parolele noastre de recunoaștere? Oricine aţi fi, înarmaţi-vă cu răbdare să vizitați bibliotecile sau arhivele. Citiți cărți, parcurgeți lucrări în care sunt transcrise ritualurile antice și bucuraţi-vă de ceea ce veţi descoperi pe parcurs! Se ştie că Francmasonii păstrează Tradiția iar Cunoaşterea este un bine ereditar, pe care fiecare generaţie o transmite celei care urmează.
Dacă vreţi să fiți inițiat doar pentru a citi acele cuvinte fără a fi nevoie să le mai căutați prin texte, vă reamintim că lenea este unul din cele şapte păcate capitale... iar Masonii nu acceptă trândavi în rândurile lor, ci doar Fraţi hotărâţi să pună umărul la muncă.
Vă asigurăm că veți avea mult mai mult de lucru în Lojă și vă va lua mult mai mult timp pentru a scrie aceste cuvinte «în condiţii de Şantier», grad după grad, decât dacă le veţi citi cu atenţie într-o carte de specialitate. Totul este deja public!
Vreţi să cunoaşteţi atingerile secrete ale «constructorilor»? Internetul vă va îndeplini dorința pe loc! Urmați această “scurtătură” a vremurilor, însă nu vă putem asigura că tot ceea ce veţi vedea pe ecran este adevărat și nu veţi avea parte de o imagine deformată…

Deci, dacă curiozitatea vă îndeamnă să bateţi la poarta Templului mai bine renunţaţi la timp, căci există și alte modalități de a o satisface. La urma urmei, dacă vreţi să ştiţi cum gândim şi ce facem în spatele uşilor închise, accesaţi paginile noastre virtuale: http://gldr.ro/, http://supremul.ro/supremul-consiliu-roman/. Toate informațiile brute despre simbolismul, alegoriile sau valorile Ordinului se regăsesc în mediul online dar, să nu uităm că unele lucruri sunt făcute pentru a fi trăite.

Dacă idealurile noastre sunt cunoscute publicului, tot astfel trebuie să fie cunoscută și imaginea reală a organizației: Francmasoneria este formată din oameni, iar oamenii sunt produsul vremurilor pe care le trăiesc.

Am zis!

28 mai 2017

Ascultarea

„Fiecare Atelier ar trebui să aibă un Maestru care să fi văzut Steaua înflăcărată în realitate și nu doar în paginile ritualului.” 
„Ascultarea” este o temă este foarte sensibilă și atinge ego-ul uman de cele mai multe ori. Scopul ascultării este de a continua șlefuirea Pietrei Brute și după primul nivel inițiatic. Traseul pe care orice Maestru ar trebui să îl urmeze, conține ascultare. În primă fază avem ascultarea față de Venerabil, ascultarea Ucenicului față de Al Doilea Supraveghetor și a Companionului față de Prim Supraveghetor, apoi ascultarea față de demnitari, ofițeri și nu în ultimul rând ascultarea fața de toți Frații din Atelier. Ascultarea din Atelierele Masonice este comparabilă cu ascultarea din viața cotidiană unde este imperios necesar să ascultăm oamenii ce ne înconjoară. Ascultarea  presupune  uneori renunțarea la propria voință. De fapt atât în Lojă cât și în viața profana ascultarea nu este decât un exercițiu spiritual prin care ne supunem voința M.˙. A.˙. A.˙. U.˙. . Cu siguranță, poate  fi  considerată  o  artă,  câteodată  pentru  anumite  persoane  extrem  de  dureroasă pentru că atentează de cele mai multe ori la ego-ul expandat și individul în cauză simte cum pământul îi fuge de sub picioare. Masoneria  le  face  un  bine  acestor  oameni,  învățându-i  cum  să  își  cumpăteze  propria voință uneori exagerată. Înaintea predării voinței în mâinile unui Frate sau  a unui om din preajma ta, trebuie să te gândești că nu faci altceva decât să încredințezi totul în mâinile M.˙. A.˙. A.˙. U.˙. : „Facă-se  voia  ta  Doamne,  nu  voia  mea!”,  sau  așa  cum  auzim  noi:  „Întru  gloria  Marelui Arhitect al Universului”. “Deprinde-te cât mai mult a asculta pe oricine şi a te pune, pe cât poţi mai mult, în sufletul celui cu care stai de vorbă” , spunea un impărat roman. Pentru  că  subiectul  este  sensibil și  poate  să  cadă  imediat în  ideea  unei  extreme descreierate  am  să  subliniez  faptul  că,  ascultarea  merge  pana  la  pragul  în  care  ideile contravin  constituției  sau  până  la  pragul  în  care  se  atentează  la  libertatea  individului, omului liber și de bune moravuri. Ideea de ascultare nu înseamnă supunere oarbă. Este cel mai bun exercițiu pentru o curățare a minții și o liniștire. Când ești capabil să asculți și să filtrezi cele auzite înseamnă că ai puterea de echilibru și că ideile, credințele, trăirile tale interioare sunt autentice, nu sunt o proiecție mincinoasă și superficială a cercetarii asupra sinelui. La fel ca vorbirea, ascultarea este un dar extrem de valoros și puternic, ne poate aduce beneficii extraordinare, cand depășim pragul dintre „a auzi” și „a asculta”.

Am zis!

F.˙. M.V. 

19 mai 2017

LANŢUL DE UNIRE



Simbolismul lanţului este puternic şi interesant, mult mai complex decât înţelesul care trimite la sclavie ori înlănţuiri malefice. Istoria umană a favorizat răspândirea laturii negative a simbolismului lanţului, iar eroii libertăţii sunt mai mereu nişte personaje care rup lanţuri. Dar vechea înţelepciune, precum şi operele misticilor ne propun o altă abordare. Indiscutabil, lanţul de unire e cu totul altceva. Putem observa modul în care ia fiinţă în dezvoltarea medievală a anticului Lanţ de Aur al lui Homer. La origine, Homer vorbise în Iliada despre un lanţ de aur ce ţine Pământul atârnat de Cer. Aceasta era o imagine sacră, deoarece reprezenta atât o axa a Universului, unind nivelurile superioare şi inferioare ale Creaţiei, cât şi un legământ divin, legând Pământul cu Cerul şi permiţând astfel comunicarea dintre ele, menţinând Pământul în legătură directă cu lumile celeste. Socrate, într-o manieră foarte concretă, indica Soarele drept lanţ de aur, căci lumina şi energia lui, aparţinând Cerului, acoperă Pământul. Mai târziu, filosofii neoplatonicieni au interpretat lanţul de aur nu doar ca un axis mundi ori ca un cordon ombilical, ci ca pe o succesiune de verigi aşezate într-un singur lanţ, fiecare verigă reprezentând o emanaţie în sens coborâtor de la Principiul Suprem până la nivelul inferior al realităţii. Pe de altă parte, în mediile pitagoreice s-a născut ideea unui lanţ de aur al iniţiaţilor: un şir de persoane îmbunătăţite intelectual ce se reîncarnează prin spaţiu şi timp. Aceste extensii hermeneutice ale străvechiului catena aurea au fost reinterpretate de gânditorii creştini ai Evului Mediu, cărora le datorăm actualul simbolism al lanţului de unire: o puternică legătură unind Fraţii dincolo de hotarele spaţiului şi ale timpului, certificând comunicarea corectă şi completă a unei tradiţii şi asigurând unitatea prin multiplicitate. Dar, precum ştim bine, lanţul de unire şi-a extins prezenţa şi, începând cu sec. al XIX-lea, a devenit un moment aparte din cadrul ritualului masonic. Este un moment când toţi Fraţii îşi dau mâinile, stând în cerc şi privind spre centrul lojii. Aici totul este important din punct de vedere simbolic: modul de a da mâinile, formarea cercului, cuvintele rostite de Venerabil. Unii autori, precum Irène Mainguy, vorbesc despre un flux de energie care ar circula prin toţi masonii prinşi în astfel de lanţ. Unitatea lanţului uman al mâinilor şi inimilor adunate laolaltă, ilustrează cuvintele Evangheliei: „ca să fie una, precum Noi una suntem” (Evanghelia după Ioan 17:22). Tocmai aici, în efectuarea concretă, fizică, a lanţului de unire putem vedea înţelesul lui catena aurea pus în operă: o legătură ce uneşte Fraţii dincolo de spaţiu şi de timp; comunicarea unei tradiţii sacre (o mână dă, o mână primeşte); realizarea unităţii prin multiplicitate (unitatea lanţului prin verigile sale). Există, însă, şi conotaţii suplimentare ce lărgesc orizontul simbolic: cercul este o figură sacră, cel mai cunoscut simbol al perfecţiunii, reprezentând atât perfecţiunea Creatorului, cât şi perfecţiunea planului după care e creat cosmosul. Aşadar, atunci când se aşează în cerc, masonii îşi definesc în mod limpede lanţul de unire drept, marea legătură cu măreţia, eficienţa şi puterea sacrului. Faptul că se ţin cu mâinile goale (fără mănuşile rituale) arată sinceritatea inimilor, iar faptul că toţi stau în aceeaşi poziţie invocă valorile fraternităţii. De fapt, lanţul de unire poate fi considerat expresia superioară a dragostei fraterne, bazată pe iubirea nemaipomenită, invincibilă, copleşitoare şi pură a Creatorului, miezul lui catena aurea. Prin unire se formeaza astfel un singur trup care vibreaza si respira singular, în armonie deplină. La invocarea Marelui Arhitect, lanţul devine un cerc magic şi sacru unde forţa cosmică şi influenţa spirituală este transmisă către fiecare frate "încătuşat" (iată de ce frecvenţa lucrarilor in Atelier are o importanţă fundamentală, pentru a ne apropia şi mai mult). Lanţul de Unire este fără îndoială unul dintre cele mai semnificative părţi ale unui ritual masonic. Treptat în masonerie simbolul funiei a fost preluat în ritual , astfel “LANTUL UNIUNII” este constituit aşa cum spuneam , din masoni, care prin încrucişarea mâinilor, îsi dau mâinile astfel încât să se formeaza o înlănţuire de mâini incrucişate ce reprezintă chiar nodurile în forma de multiplu de XX. Trebuie ştiut ca această funie mai juca în trecut si un rol ajutator în trasarea construcţiei. Ucenicii învăţau primele reguli ale construcţiei trasând şi prin urmare utilizând aceasta funie cu acest scop. La fel , în masoneria speculativă, instrumentul in cauză serveşte simbolic la trasarea lucrărilor pe care în primele doua grade viitorul Maestru Mason învata noţiuniile de bază. In particular acest LANŢ AL UNIUNII ar mai pute fi numit si UNIUNEA DRAGOSTEI. Lanţul masonic de unire este deci, un ritual de relaţionare activă între toţi fraţii, executat prin unirea mâinilor tuturor participanţilor la lucrările unei loji (spre deosebire de frânghia cu noduri, cu care este adesea confundat, aceasta fiind o reprezentare statică). Lanţul de unire se formează petrecând braţele astfel : cel din dreapta peste braţul celui din stânga sa, fără mănuşi pe mâini, cu tălpile în echer; Venerabilul lojii îşi oferă primul mâinile (fără a le încrucişa). Scopul este de a face să circule între participanţi un curent aidoma unui flux magnetic, regulator de energie. Mâinile nu trebuie să fie înmănuşate tocmai pentru a optimiza contactul şi pentru a elimina piedicile de orice natură, ce ar putea afecta calitatea acestei preţioase comuniuni. Lanţul de unire este trăit de toţi fraţii prezenţi, fără deosebire. El se formează la iniţiativa a Venerabilului înainte de închiderea lucrărilor lojii şi este obligatoriu la admiterea unui nou ucenic. Deasemeni lanţul de unire se mai formează şi la transmiterea parolei de semestru. Pentru mason, lanţul de unire îndeplineşte dublul rol de pavăză şi de aparat de emisie-recepţie a influienţelor benefice. El simbolizează ceea ce ar trebui să fie pe pământ: o permanentă şi profundă frăţie între toţi oamenii. Acest lanţ îi uneşte deocamdată doar pe francmasoni dincolo de spaţiu şi timp.  umea aparenţelor ţine făpturile captive fizic, în vreme ce spiritele sunt libere dincolo de zidurile templului, libere de graniţe şi gata să plutească pe nesfârşitele mări. Mâinile înlănţuite, prinse în dependenţă reciprocă, statornicesc permanenţa fraternităţii ce ar trebui să domnească între toţi oamenii pe întreg pământul. Cuvântul lanţ exprimă şi noţiunea de a transmite. Prin gestul de a se prinde într-un lanţ de unire, fiecare mason devine o întrupare a ideii de transmitere, simbolizând viaţa şi energia creatoare care se perpetuează prin fiecare dintre efectele ei. Lanţul din persoane, alcătuit de bună voie, este o comunitate de suflet şi gândire. De fapt, toţi masonii din lume alcătuiesc în timp şi spaţiu una şi aceeaşi familie. Lanţul este format din iniţiaţi de bună voie şi constă din verigi însetate de Adevăr şi Lumină . În lanţul masonic de unire este îndeobşte admis că mâna dreaptă este cea care emite energii benefice, pe care le transmite mâinii stângi considerată ca receptoare, primind energia transmisă de Venerabil. Această energie se propagă prin fiecare verigă, incărcându-l pe fiecare participant cu un potenţial colectiv, cel al tuturor elementelor constitutive acelui lanţ. Lanţul de unire nu se poate limita la prezenţa fizică a participanţilor efectivi, forţa lui o include şi pe cea  tuturor iniţiaţilor vii, dar răspândiţi peste tot, ori a celor trecuţi la Orientul Etern, care i-au precedat. Idealul este ca, în acest gest, ritmul fiecăruia dintre participanţi să fie la unison, într-un spirit comun. Când Venerabilul adaugă propria sa trăire invocaţiei catre M.A.A.U., aceasta îmbracă o formă solemnă care se poate perpetuua în cunoştinţe , întipărită în fiecare, nu numai în incinta templului, ci şi dincolo de ea. Toate verigile lanţului sunt egale: Venerabilul ca şi lucrătorul sunt în acelaşi diapazon, indispensabil utili trăiniciei lanţului, fiecare în parte răspunzător de continuitatea acestuia. 

Am zis!


F.˙.  O.˙.L.˙.