Nu mai putem privi indiferenţi

Ordinul Masonic Scoţian respinge ferm orice formă de violență ca mijloc de rezolvare a conflictelor dintre state. Sub ameninţarea nucleară nu există două tabere, există un singur Adevăr și o singură Umanitate care trebuie apărată cu orice preț. Căutarea de soluții pașnice pentru stabilizarea relaţiilor internaţionale şi consolidarea unei păci juste şi durabile trebuie să fie scopurile urmărite. Iar astfel conceptul de Fraternitate Universală nu va mai părea atât de idealist și de neatins. Alături de instituţiile României, ne dorim că Fraţii noştri de pe întreg cuprinsul ţării, în special din zonele de Nord şi de Est, să depună eforturi individuale pentru a oferi asistență umanitară familiilor de refugiați şi pentru a ușura suferința victimelor. Este foarte important să existe o sincronizare reală între ceea ce spunem şi ceea ce facem, între ceea ce învăţăm şi ceea ce aplicăm… Cu toată discreţia care ne caracterizează, nu mai putem privi indiferenţi la ceea ce se întâmpla în jur. Ne exprimăm solidaritatea deplină față de cei care luptă pentru apărarea libertăţii şi democraţiei. Elementul esenţial în Francmasonerie rămâne întotdeauna exemplul personal, Fraţilor!  

Marele Secretariat General al SCR

Despre Masonerie și societatea de azi

Occidentul

Lumea occidentală, în forma sa civilizată și dezvoltată, este formată în felul în care o cunoaștem, și prin contribuția Masoneriei. Practic ne este relativ greu să găsim deosebiri între principiile Masonice și principiile după care se conduce societatea occidentală. Democrația a funcționat de la bun început în Loji și din această sursă s-a extins treptat în societate. Știm bine din istorie că societatea a trecut prin diverse forme de organizare tiranice, despotice, opresive,  dictatoriale. Trecerea la democrație nu s-a făcut de la sine, iar Lojile Masonice au avut contribuția lor la reformele sociale. De asemenea, Declarația Universală a Drepturilor Omului a avut un parcurs foarte asemănător. Principiul numit "domnia legii" a fost liantul tuturor acestor concepte, concretizate în ceea ce astăzi numim democrația modernă. Poate acesta este și motivul pentru care Masoneria nu mai are vigoarea din trecut. Atunci cînd ideile Masonice se regăsesc deja în societate, activitatea Lojilor tinde să se reducă. Cu alte cuvinte, în occident, Masoneria este o organizație care și-a atins scopurile și tinde să rămînă fără obiectul muncii. Țin minte remarca unui Frate care spunea că în vest, foarte mulți oamenii se comportă de parcă ar fi Masoni. Dar lucrurile se schimbă, din păcate.

Orientul

Întreaga zonă estică a Europei a traversat o istorie lipsită de Renaștere și apoi a fost baricadată după o cortină de fier. Cînd spun "întreaga zonă" mă refer la toate țările, de la Europa de est și pînă la Vladivostk. Noi trăim într-o societate care a avut un parcurs total diferit de cel occidental. Pentru noi conceptele de libertate, egalitate și fraternitate sînt încă niște deziderate abstracte și încă ne este greu să credem că asemenea concepte chiar pot fi puse în aplicare în societate.  Din motive istoric-religioase ne-am dezvoltat un anumit fel de a fi. Avem o rezistență instinctivă la schimbare și arma folosită este pasivitatea și neimplicarea. Acestea sînt însoțite totodată de lipsa opiniilor personale, sau balansarea în extrema cealaltă, a opiniilor cu caracter excesiv. Așteptăm ca statul să rezolve problemele fiecărui individ, la fel cum la locul de muncă așteptăm să ni se spună ce să facem. Pentru noi încă ordinul șefului are putere mai mare decît legea și nu luăm în serios conceptul de "domnia legii (rule of law)". Dar compensăm printr-o mentalitate conflictuală. O asemenea societate, rămasă în mentalitatea creștin-ortodoxă medievală, cu o Renaștere lipsă, nu va genera de una singură modele și nici o scară justă de valori. Masoneria, importată din occident, umple aceste goluri  prin caracteristicile sale formatoare și civilizatoare. Chiar dacă sîntem la început și încă mai credem că putem "ajusta" Masoneria impregnînd-o cu stilul blacanic, primul pas a fost făcut. Chiar dacă a trecut prin chinurile facerii, prin convulsii și chiar dacă încă putem identifica destul de clar sindromul maiorescian al formei fără fond, putem spune că, cel puțin, avem o direcție și un sens. Sper că Marile Loji din Occident vor veghea să nu schimbăm direcția și să păstrăm sensul. Durata acestui drum depinde exclusiv de noi, deși încă vedem prezente în Loji mentalități și automatisme tipice profanului balcanic. Ultima încercare prin care am trecut, respectiv actuala pandemie, ne-a arătat că pe acestă temă nu există deosebiri între Masoni și profani în privința administrării unei crize și că nu avem capacitatea de a judeca obiectiv și echilibrat. Grupurile de discuții Masonice din care am făcut parte, au împrăștiat fără discernămînt, narațiuni bombastice, mesaje panicarde, teorii ale conspirației și dezinformări grosolane. În loc să fim un grup de elită, capabil să caute soluții la problemele societății, am fost doar parte a unei mase derutate.

Zenitul și Nadirul

Dacă privim societatea în ansamblul său, lucrurile devin mai complicate. Occidentul a ajuns la apogeu acum aproximativ 50 de ani. Personalități politice cum ar fi Margaret Thatcher, Charles de Gaule, Konrad Adenauer, Jean Monnet (a nu se confunda cu pictorul Clude Monet), John F. Kennedy, Ronald Reagan, Robert Schuman (a nu se confunda cu compozitorul Robert Schumann), ca să amintesc doar cîteva nume, au fost politicieni de mare calibru, care au contribuit decisiv la prosperitatea spațiului euro-atlantic. Dar de atunci și pînă acum s-au schimbat multe. Și prea puține în bine. N-aș vrea să insist asupra calității coborîte a clasei politice contemporane, enumerînd bufoni ca Boris Johnson, Donald Trump sau Silvio Berlusconi, deoarece lista ar fi mult prea lungă. Aș vrea doar să punctez faptul că societatea de azi dă semne tot mai dese și tot mai intense de degenerescență. În Declarația Universală a Drepturilor Omului, din 1948, Art. 19 spune:

"Orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspîndi informaţii şi idei prin orice mijloace si independent de frontierele de stat."

Însă de atunci și pînă acum, acest articol a fost ciuntit de constituții, legi și norme sociale pînă aproape de anulare tocmai în țările care se consideră democratice. Libertatea de expresie este îngrădită suplimentar de discursul corect politic, cel care este reglementat foarte asemănător cu "nouvorba" sau "new speach" a lui George Orwell din celebrul său roman "1984". De asemenea, tot ca în romanul lui Orwell, istoria se rescrie permanent pentru a corespunde noii viziuni asupra lumii. În romanul lui Orwell există un minster al adevărului care impune adevăruri de forma: "nergrul este alb", "războiul este pace", "libertatea este sclavie", "ignoranța înseamnă putere". Dar, spre deosebire de cenzura imaginată de Orwell, Aldous Huxley, în romanul Minunata lume nouă (The New Brave World), spunea că nu vor fi interzise cărțile, bibliotecile vor fi accesibile și deschise, numai că nu va mai dori nimeni să citească. Orwell se temea de cenzură, iar Huxley de inundația cu informație care va duce societatea la pasivitate și egoism. Orwell se temea că vom deveni o societate captivă din punct de vedere cultural. Huxley se temea că adevărul va fi ascuns într-o mare de non-informații. Chiar dacă modelul imaginat de Orwell se potrivește cu regimurile totalitare, iar cel imaginat de Huxley se potrivește cu democrațiile prospere, putem identifica cu destulă ușurință, din ambele romane de ficțiune, idei și concepte aflate în uz în societatea contemporană. În continuare am să citez un alt erudit, respectiv Jose Ortega Y Gasset, care în cartea "Revolta maselor", scrisă în 1930,  spunea:

"Vechea democraţie era temperată de o abundentă doză de liberalism şi de entuziasm faţă de lege. Când servea aceste principii, individul se obliga să menţină în sine o disciplină riguroasă. Apărate de principiul liberal şi de normele juridice, minorităţile puteau trăi şi acţiona. Democraţia şi legea — convieţuire legală — erau sinonime. Astăzi asistăm la triumful unei hiperdemocraţii în care masa acţionează direct, fără lege, impunându-şi aspiraţiile şi gusturile prin intermediul presiunilor din stradă. Astăzi, masa crede că are dreptul să impună şi să dea putere de lege conversaţiilor de cafenea. Mă îndoiesc să fi existat alte epoci în istorie în care mulţimea să ajungă să conducă atât de direct ca în vremea noastră. De aceea vorbesc de hiperdemocraţie."

Iar astăzi avem mișcarea vestelor galbene din Franța, BLM în SUA etc.

De la o societate rațională și moderată s-a trecut treptat la societatea bazată pe comportamentul emoțional, impulsiv, excesiv și dominat de revenicări de tip "mi se cuvine". Toate acestea cred că s-au datorat conjugării a doi factori: în primul rînd prosperitatea generată de societate în forma sa rațională și în al doilea rînd o ideologie cunoscută sub numele de marxism cultural. Legat de acest din urmă concept, cred că  sînt utile cîteva detalii. În cîteva cuvinte, atunci cînd au sesizat eșecul marxismului economic, ideologii comuniști și-au redefinit principiile, atacînd zona culturală. Redusă la esență, noua doctrină statuează faptul că societatea este oprimată psihologic de instituțiile civilizației occidentale, din care prima este familia. Grupul de ideologi, cunoscut sub numele de “Școala de la Frankfurt”, mutați la New York, au profitat din plin de libertatea pe care le-a oferit-o societatea americană și au început o ofensivă în mediul universitar. Au debutat în 1937 cu un manifest numit "Teoria critică", în care atacau stîlpii societății: familia, legea, libertatea de exprimare, religia, democrația, morala și întregul eșafodaj al culturii occidentale. În lucrări ulterioare promovau ideea de societate împărțită în opresori și victime, ca reminisecență a marxismului. Dar de data aceasta nu era vorba de proletari versus industriași, ci de instituțiile democratice versus cetățeni. Un exponent al școlii de la Frankfurt, Herbert Mrcuse, publică în 1955 "Eros și civilizație", unde avansează conceptul de perversitate polimorfă, care fixează ideea plăcerilor sexuale înafara normelor tradiționale. La întrebarea "Cine vor fi liderii noii revoluții marxiste, care vor substitui clasa muncitoare?" Marcuse a răspuns: "O coaliție care va prelua rolul de victimă, formată din minorități, respectiv negri, femei și homosexuali." Marcuse revine în 1965 cu textul "Toleranța represivă" în care inversează termenii: toleranța, în forma sa clasică este opresivă și trebuie înlocuită cu "toleranță eliberatoare". Aceasta presupune tolerarea oricărei idei de stînga și intoleranța la orice alte idei. Astfel, pentru cei care venerează corectitudinea politică, renaște într-o nouă formă sloganul stalinist "cine nu este cu noi, este împotriva noastră". Mai mult, nu este suficient doar să accepți noua doctrină, trebuie să o și iubești. Ideologul dictatorului Pol Pot a avut un doctort la Sorbona. A plecat în Cambodgia cu ideile marxismului cultural. Sub regimul Khmerilor Roșii au fost abolite toate legile, au fost desființați banii, au fost închise orașele, au fost desființate spitalele și a fost declanșată o epurare socială avînd ca rezultat uciderea a două milioane de oameni, țintele princpale fiind intelectualii și preoții. De ceva vreme în Europa se practică boicotul cultural, în care savanți renumiți sînt marginalizați și ostracizați dacă enunță alte opinii decît cele corecte politic. Ca exemplu avem cazul notoriu al descoperitorului ADN-ului, laureat al Premiului Nobel, James Watson, care pentru afirmația "rasa și inteligența sînt interconectate" a fost linșat mediatic, a fost exclus din mediul academic și i s-au retras unele distincții. De asemenea, de o mostră de "woke culture", respectiv vigilența exagerată privind manifestările rasiale, a avut parte arbitrul Colțescu, care a folosit cuvîntul românesc "negru", cu echivalentul său englez “black” dar, care în urechile hipersensibile woke, seamănă cu termenii peiorativi "negro" sau "nigger", specifici limbii engleze.

Astăzi trăim într-o societate hipersensibilă. Sistemul democratic al majorității, realitățile biologice, meritocrația și experiența istorică sînt anulate de sensibilități, tendințe arbitrare și relativism moral, iar acestea devin noile norme. Adică un cocktail între distopiile lui Orwell, Huxley și predicțiile lui Ortega Y Gasset.

Francmasoneria

În aceste condiții Francmasoneria nu cred că mai poate spune multe lucruri în lumea profană, odată ce între valorile masonice și cele profane se cască o prăpastie din ce în ce mai mare. Oricum, tot ceea ce nu corespunde normelor marxismului cultural, este etichetat automat ca fiind nazist. Eu văd, mai degrabă o trecere a Masoneriei într-o stare de vigilență. Aceasta, deoarece există riscul ca ideile așanumit progresiste să se strecoare insidios în Loji, pas cu pas, așa cum au făcut-o și în lumea profană. Dacă se va întîmpla acest lucru, întregul sistem moral masonic se va destrăma și odată cu aceasta, conceptul de Masonerie va deveni o coajă găunoasă, lipsită de conținut. Așanumitele ajustări progresiste au început deja să apară. Mă gîndesc la United Grand Lodge of England, care a tranșat o temă sensibilă. Este vorba de un Mason care, ulterior inițierii, s-a declarat femeie. UGLE a decretat că Loja este obligată să îl primească în continuare la lucrări pe acel frate/soră sau ce-o mai fi el, iar Loja rămîne regulară, în ciuda tuturor normelor Masonice. De asemenea, Fratele Alain Graesel a fost nevoit să demisioneze datorită unui delict de opinie sub forma unei afirmații benigne și inofensive.

În aceste condiții trebuie să studiem preceptele Masonice din vechile scrieri fundamentale, să ținem cont de ele și să nu le alterăm în forma sau fondul lor. Orice modernizare sau adaptare la ce se întîmplă astăzi în societatea profană este echivalent cu deschiderea cutiei Pandorei. Principiile morale care guvernează omul și societatea au fost identificate și enunțate cu multă vreme în urmă. Timpul și experiența umană au decantat și rafinat aceste precepte și nu cred că mii de ani de experiență, care au dus la validarea acestora, pot fi aruncați la gunoi doar de dragul progresismului cu orice preț. 

Am zis!

F:. Mircea P.

Cum a traversat Masoneria Evul Mediu

Cele mai multe urme lăsate de Masoneria Operativă se găsesc în Evul Mediu timpuriu. Măiestria constructorilor medievali este incontestabilă și ne uimește și în ziua de azi. Au dus arta construcției pînă aproape de perfecțiune, fără să aibă cunoștințe de rezistența materialelor sau de statică, respectiv de solicitări la întindere, presiune, flambaj etc. Un exemplu recent este nefericitul eveniment care a avut loc la Catedrala Notre-Dame din Paris. După catastrofalul incendiu, doar degajarea resturilor și pregătirea pentru renovare au durat mai bine de doi ani. Asta, cu utilaje moderne, cu macarale, camioane și infrastructură adecvată. Abia acum este revelată  complexitatea deosebită a acestei construcții, care a fost începută în 1163. Dar această construcție nu este singura. Între 1140 și 1144 a fost construită Basilica Saint Denis. Catedrala Canterbury a fost construită între 1174 și 1185. Catedrala Salisbury a fost construită între 1220 și 1258. Domul din Köln a fost construit între anii 1248 și 1473. Iar lista construcțiilor de acest fel este foarte lungă. Totuși, merită măcar pomenite construcții monumentale cum ar fi: Domul din Milano, Catedrala din Strasbourg, Catedrala Sfîntul Vitus din Praga, Biserica Neagră din Brașov, Catedrala Sfîntul Stanislav și Wenceslav din Swidnica, Polonia și multe altele. Toate aceste construcții presupun prosperitate economică și o societate care să poată disponibiliza resurse. Pentru a avea un reper, costurile pentru refacerea acoperișului Catedrale Notre-Dame sînt evaluate astăzi la aproximativ 850 de milioane de Euro. Abia acum putem să ne facem o idee despre înflorirea economică a Evului Mediu timpuriu. Mă refer la intervalul cuprins între anul 1000 și anul 1400. De asemenea, în acea perioadă conflictele militare au fost sporadice și de mică anvergură. Notabile pentru acea perioadă au fost Cruciadele, care s-au și oprit după 1270, cel mai probabil datorită epuizării resurselor pentru finanțarea lor. Așadar vorbim despre o societate prosperă și înfloritoare, atribute care vin oarecum în contradicție cu imaginea noastră despre Evul Mediu întunecat. Da, Evul Mediu s-a întunecat și a devenit violent, măcinat de războaie interminabile, de sărăcie, foamete, boli și instabilitate. Cetățile și fortificațiile care au devenit prioritare în acele vremuri tulburi, aveau o complexitate incomparabil mai mică față de Catedrale și astfel Masonii Operativi au început să rămînă fără ocupație. Iar întrebarea care se naște este “de ce Evul Mediu timpuriu, caracterizat de prosperitate, a degenerat în Evul Mediu întunecat?” Un răspuns cît se poate de obiectiv este “Din cauza schimbărilor climatice”. Conform dovezilor geologice, pe la 1300 a început ceea ce numim Mica Glaciațiune. Temperaturile au început să scadă lent iar în jurul anului 1400 deja agricultura avea de suferit pe tot continentul. Pînă în jurul anului 1300 în Europa clima era caldă. Recoltele erau bogate iar vikingii au colonizat Groenlanda și au numit-o “țara verde” deoarece era plină de vegetație. Vița de vie creștea chiar și în Anglia. Societatea omenească avea hrană din abundență. Odată cu răcirea treptată a climei, a început o criză agricolă pe termen lung. Pentru acele vremuri, doi ani fără recolte, însemnau foamete. Rîurile înghețate împiedicau funcționarea morilor. De asemenea, transportul devenea problematic și astfel și  aprovizionarea cu produse alimentare era perturbată. Scurtarea verii a dus la apariția înghețurilor din toamnă, înainte ca recoltele să fie coapte. Din aceste cauze foametea a devenit o stare permanentă, fapt care a dus la declanșarea unor conflicte pentru acapararea de resurse. Astfel au început interminabilele războaie medievale. Este suficient să ne gîndim la războiul de o sută de ani sau la războiul de treizeci de ani. Condițiile precare de viață au favorizat apariția unor pandemii pustiitoare. Se estimează că ciuma bubonică, cunoscută ca Moartea Neagră din 1347-1351 a produs între 70 și 200 de milioane de victime. De asemenea, schimbarea climei a dus la geruri năprasnice și la perioade de secetă prelungită. Thomas Hobbes consemna în lucrare sa Leviathan despre viața omului trăitor în vremea Micii Glaciațiuni ca fiind săracă, urîtă, brutală și scurtă. Astfel devine explicabilă și căutarea unui țap ispășitor pentru toate acestea. Înainte de 1300 vrăjitoria era un delict minor, dar începînd cu 1400 oamenii au început să vîneze vrăjitoare, considerîndu-le vinovate de toate calamitățile. Atmosfera glacială nu are doar referințe geologice, aceasta este reprezentată și în tablourile lui Pieter Brueghel cel Bătrîn, Hendrick Avercamp, Valchenborch și mulți alții. Perioada cea mai friguroasă a fost în jurul anului 1650 iar revenirea climei la forma inițială a inceput în jurul anului 1800.  Mica Glaciațiune a fost o variație minoră, comparativ cu ultima Glaciațiune din Cuaternar, care s-a încheiat acum aproximativ 12.000 de ani și care a durat paroximativ 100.000 de ani. Procesul de reîncălzire și revenire a climei la parametrii de dinaintea anului 1200, continuă și acum și este confundat cu ceea ce în mod obsesiv se numește în ziua de azi “încălzirea globală datorată activității umane”. Așadar, Masoneria a rămas timp de 500 de ani într-un con de umbră. Toată priceperea în construcții s-a pierdut. Societatea a trebuit să reinventeze principiile fundamentale ale construcțiilor, exact la fel cum rețeta betonului roman s-a pierdut și a fost reinventată recent. Din cunoștințele Masonilor au rămas și s-au perpetuat doar principiile morale culese în Constituția lui Anderson, învățăturile ezoterice și un fel de a fi al omului inițiat, necuprins în nici un text. 

Am zis!

F.˙. Mircea P.                                                                     

 

Proto-Masonerie

Una dintre cele mai puțin cunoscute religii, dar care, în același timp, a lăsat numeroase influențe în majoritatea religiilor importante de azi, este mithraismul, respectiv credința în Mithra, divinitatea supremă a vechilor iranieni sau persani. Începuturile mithraismului pot fi plasate, cu ajutorul relicvelor arheologice, undeva prin 2600 înainte de Cristos, adică în epoca bronzului. Prima atestare scrisă a credinței în Mithra are loc  într-un text vedic din India și datează din 1400 înainte de Cristos. Multe elemente din biserica creștină sînt de origine mithraistă: semnul crucii, vinul de împărtășanie, descrierea raiului și a iadului etc. Stabilirea datei de 24 decembrie ca dată a nașterii Domnului Isus Cristos, este de asemenea preluată din mithraism. Inițial, nașterea mîntuitorului era celebrată primăvara. Nașterea lui Mithra dintr-o mamă virgină, era sărbătorită la solstițiul de iarnă. Mithraismul se regăsește și în Gnosticismul creștin. De asemenea, ereziile creștine cunoscute sub denumirile de mișcarea Bogomililor și cea a Catarilor au fost bazate pe conceptele mithraice. Mithra era asociat cu verdele și viața și era comemorat prin împodobirea unor conifere. Sarmații (bulgarii) erau iranieni, adoratori ai lui Mithra. Sciții, de asemenea de origine iraniană, erau și ei adoratori ai lui Mithra. Un semn mithraic păstrat pînă în ziua de azi este salutul militar. Mîna, cu palma întinsă, dusă la tîmplă, era un semn al castei iraniene a soldaților și semnifica protejarea ochilor de lumina intensă radiată de Mithra. De asemenea, sfera cerească, organizată după zodiac, așa cum o cunoaștem azi, este tot de origine mithraică. În armata romană mithraismul era foarte răspîndit. Pe teritoriul Imperiului Roman, soldații au construit nu mai puțin de 420 de temple ale lui Mithra. În perioada în care Constantin a instituit creștinismul ca religie oficială a Imperiului Roman, mithraismul era mai răspîndit și avea tendința de a deveni religia oficială. Dar creștinismul fiind exoteric și avînd adepți atît bărbați cît și femei, a fost preferat de către Constantin. Din această perioadă au rămas cele mai multe vestigii arheologice legate de cultul lui Mithra, fapt care poate duce la concluzia falsă că mithraismul ar fi de origine romană și de dată recentă, respectiv din secolele 1-4 după Cristos. Din mithraism s-au desprins budismul, iudaismul și zoroastrismul. Aproximativ în jurul anului 600 înainte de Cristos, reformatorul Zarathustra sau Zoroastru a redefinit principalele percepte mithraice, elaborînd prima religie monoteistă a lumii: Zoroastrismul. Acesta este embrionul creștinismului, toate trăsăturile creștine se regăsesc în zoroastrism într-o formă sau alta. Hinduismul și mithraismul au coexistat și nu este foarte clar care dintre credințe a fost generatoarea celeilalte. Datorită secretului impus adepților lui Mithra, au ajuns la noi foarte puține informații legate de vechile ritualuri pe care aceștia le practicau. Se știu doar cîteva detalii. Adepții mithraismului erau inițiați printr-o ceremonie ritualică. Existau 7 grade succesive. La primul grad semnul ritualic era semnul crucii pictat pe frunte. Inițierea mithraică la primul grad avea ca semn de recunoaștere strîngerea de mînă, care azi a devenit un obicei banal și larg răsîndit în lumea profană. Nu este clar dacă Mithra este de sex masculin sau feminin. Reprezentările zeității au caracter ambiguu. De altfel și în Vechiul Testament există referiri la bisexualitatea lui Iahve, preluate și elaborate de către Kabbalah. În al doilea grad de inițiere în mithraism, gradul de nimfă, inițiatul devenea un travestit, pentru a celebra spiritul ambiguu al divinitrății. Mithra era reprezentat cu o diademă cu raze pe cap, extrem de asemănăroare cu cea pe care o are statuia libertății din SUA. De asemenea, simbolul celui de-al șaselea grad al inițierii în mithraism, este făclia. Statuia libertății, care a fost proiectată de către Masonul Frédéric Auguste Bartholdi, are toate atributele figurii lui Mithra, atribute ușor de identificat în sculpturile antice iraniene, inclusiv trăsăturile feței cu sexualitate greu de precizat. Parcurgerea gradelor de inițiere mithraică avea scopul de a pregăti inițiatul, printr-un parcurs ezotreric, să deprindă eliberarea de influențele conștientului, explorarea subconștientului și stăpînirea pornirilor negative, cu scopul de a dezvolta în inițiat o conștiință superioară. Adepții se auto-numeau cei uniți prin strîngerea mîinii. Ei erau obligați să jure că vor păstra secretele primite. În gradele superioare adepții trebuiau să recite catehismul specific gradului. De asemenea, urmele arheologice ne arată faptul că ceremoniile mithraice erau însoțite de agape destinate întăririi legăturilor dintre adepți. După ce mithraismul s-a răspîndit în armata romană, acesta a căpătat o altă formă. Cele 7 grade au fost redenumite și adaptate specificului cazon. Toți membrii erau îndemnați să parcugă primele 4 grade, iar următoarele 3 grade erau rezervate doar celor care  trceau de o selecție riguroasă. Primele patru grade aveau ca scop progresul spiritual. Celelate trei grade superioare aveau mai mult valențe administrative. În armata romană cele 7 grade erau denumite astfel: Corax (corb), Nymphus (mire), Miles (soldat), Leo (leu), Perses (Persan), Heliodromus (purtătorul luminii) și Pater (tată). Această formă romană a cultului avea ca membri, alături de soldați, care formau majoritatea și negustori și meșterșugari. În legiunile romane adepții își spuneau frați și în ceremoniilor comunității nu țineau cont de gradele militare și de difernțele sociale. Sursele de documentare privind mithraismul roman sînt abundente, spre deosebire de cele care documentează mithraismul iranian, care sînt foarte puține. De altfel, există puncte de vedere diferite privind legătura dintre cele două forme ale acestui cult, de la opinia că nu există decît o legătură foarte vagă între cele două forme ale cultului, pînă la opinia că forma romană a cultului a fost preluată în totalitate din forma iraniană și doar ajustată conform nevoilor armatei. Oricare ar fi fost evoluția acestui cult, ambele forme prezintă cîteva puncte de interes pentru noi:

-adepții erau exclusiv de sex masculin;

-primirea de noi membri se făcea printr-un ritual inițiatic;

-învățăturile erau ezoterice și se cerea prestarea unui jurămînt privind păstrarea sectretului asupra acestora;

-scopul era perfecționarea spirituală prin parcurgerea succesivă a unor grade;

-transmiterea cunoașterii se făcea prin utilizarea simbolurilor;

-ritualurile mithraice includeau și o masă luată în comun.

Oare ce i-a determinat pe acei oameni să se organizeze după asemenea reguli cu mai bine de 4600 de ani în urmă? Ce obiceiuri și arhetipuri au moștenit ei oare de la vînătorii preistorici, pentru a se așeza într-un asemenea tipar cultural? Întrebarea este retorică, dar astăzi Masoneria este cît se poate de vie. 

Am zis!

F.˙. Mircea P.

Pătratul lung, adevăr sau provocare?

Adesea asociat cu cercul, pătratul este o figură geometrică perfectă cu patru unghiuri drepte și patru laturi egale. Este simbolul vizibilului ca manifestare a materiei şi evocă întotdeauna ordinea sau stabilitatea. Din instrucţia Primului Grad al R.˙.S.˙.A.˙.A.˙. am aflat că “Loja are forma unui pătrat lung”. Dar cum ar putea oare un pătrat să fie lung, fără a se transforma într-un dreptunghi? Asta ar fi reacția de tip rațional a unui profan... «Pătratul lung» (fr. carré long) implică tocmai caracterul ezoteric al figurii geometrice în cauză şi presupune că acel pătrat este într-o permanentă extensie, adică în devenire. Spre deosebire de pătratul perfect, «pătratul lung» sau «pătratul dublu» a fost pentru Antici o formă unică de dreptunghi la care laturile erau egale. Arta transpusă în Geometrie, o disciplină care se bazează pe rigoare, are înalta misiunea de a ne dezvălui Idealul… acea realitate subiectivă care se află înlăuntrul nostru și pe care vrem să o scoatem la suprafaţă prin rectificare. Pentru a continua să fie pătrat, un «pătrat lung» trebuie să fie nu numai lung, ci și lat... atât de lat, pe cât este de lung! „E lung pământul, ba e lat” măsura poetul lumea, deci «Pătratul lung» este un contur de dimensiuni infinite care cuprinde simbolic întreg Universul. Fără doar şi poate, «pătratul lung» este un simbol extrem de puternic din alegoria Ritualului masonic scoţian. Înseamnă mult mai mult decât o simplă figură geometrică, este chiar o figură de stil. Iar ca orice simbol, are o reprezentare fizică care se referă la metafizica tradiţională. Nu este importantă expresia grafică, ci legătura cu acel „CEVA” ocultat ce trebuie revelat treptat. Studierea acestei legături cere în mod firesc muncă și interes din partea iniţiatului, dar necesită şi prezenţa liberului arbitru precum şi un spirit critic dezvoltat, pentru a evita interpretările mai mult sau mai puţin dăunătoare. Analiza «pătratului lung» va duce de fapt la asocierea figurii geometrice cu valorile morale. Proprietățile sunt ușor de identificat cu ajutorul matematicii, dar legătura cu anumite principii filosofice sunt relative și de nedemonstrat prin natura lor. «Pătratul lung» devine Geometrie inițiatică şi cosmogonie iluminatoare, de aceea este trasat la deschiderea Lucrărilor și șters la închiderea acestora. «Pătratul lung» este chiar un spațiu încărcat de sacralitate, materializat prin Tabloul Lojii! «Pătratul lung» ne amintește de Echer (cel cu care se desenează pătratele) – atributul Venerabilului Maestru în Scaun și poate fi construit pe „Secțiunea de Aur”. Devine astfel „Pătratul Magic al Soarelui” unde raportul divin reprezintă dimensiunea solară a fiecărui lucru. Am convingerea că Fraţii pasionaţi de tipare numerice vor extinde analiza și vor găsi din calcule diverse explicaţii pe acest subiect interesant. «Pătratul lung» este imaginea trasării conturului Edificiului nostru în Lojă... Este un simbol al Centrului și, ca atare, poate fi ilustrat sub forma unui cerc înscris într-un pătrat, înfățișând astfel Templul lui Solomon în cel mai simplu mod, cu Ulam-ul şi Hekhal-ul specific. Templu al cărui centru venerat este „Sfânta Sfintelor”, Debir-ul sau cercul manifestărilor spiritualizate şi conștiente. Iar această reprezentare ne amintește de cercul cu cele două linii paralele, folosită pentru a simboliza cursul Soarelui și momentele importante ale anului astronomic: Solstițiul de Vară și Solstițiul de Iarnă. Tabloul Lojii are dimensiunile unui dreptunghi cu un raport al laturilor de 1 la 2, ceea ce înseamnă două pătrate alăturate. Forma Templului este determinată exact iar dimensiunile lui se contopesc cu Universul. Dar Loja - celula de bază a vieţii iniţiatice devine un volum cosmic care are la temelie punctele cardinale şi al cărui centru este Axis Mundi. Aşa cum am spus, compus din două pătrate identice care dau la final un dreptunghi (!), «pătratul lung» își propune „să adune ceea ce este risipit” și ne arată Calea de urmat pentru a depăși opoziția. Spațiu dintre Coloane, care întruchipează centrul primordial, «pătratul lung» ia forma unui „Pavaj Mozaicat”, o adevărată metaforă ce permite raţiunii umane să se exprime într-un echilibru care depășește orice dualitate. De fapt, explicaţia sintagmei poate fi mult mai simplă: templul masonic este un «pătrat lung» deoarece Loja reprezintă lumea înconjurătoare iar vechii iniţiaţi considerau că lumea noastră are margini. Practic, Anticii au atribuit Pământului această formă rectangulară plană, astăzi poate bizară în context, dar potrivită la organizarea spaţiului interior. Este culoarul, uneori limitat, care ne poate duce de la întuneric la Lumină. Concluzionând la finalul acestei Bucăţi de arhitectură, orice «pătrat lung» este un dreptunghi, dar nu orice dreptunghi este un «pătrat lung», o chestiune de proporții şi mai ales de principii… 

Am zis!

F.˙. Florian N.˙.

Studiul istoriei ne ajută să descoperim trecutul

« După criza generalizată, provocată de pandemie, ne confruntăm astăzi cu o criză politico-militară în care atacurile împotriva democraţiei şi libertăţilor se înteţesc zi de zi. Iar aceste atacuri, motivate chiar de presupuse “încălcări sistematice și pe scară largă ale drepturilor omului”, vor avea consecințe grave la nivel european... Masoneria propune tuturor dialogul şi toleranţa dar NU poate guverna societatea civilă, contrar oricăror teorii conspiraţioniste despre o nouă ordine mondială! Peste tot în lume, Masoneria îşi doreşte să influenţeze pozitiv Umanitatea printr-o metodă specifică de îmbunătăţire permanentă şi care trebuie să răspundă mereu unor nevoi actuale. Ne exprimăm grija şi afecţiunea deosebită faţă de toţi Fraţii noştri din Ucraina şi Federaţia Rusă care trăiesc astăzi o realitate dramatică. Avem convingerea că prin înțelepciune și responsabilitate vor putea depăşi tensiunile fraticide. Studiul istoriei ne ajută să descoperim trecutul pentru a înțelege cât mai bine dificultățile globale şi schimbările prezentului.»

Ruslan OPRESCU 33, Suveran Mare Comandor