22 iun. 2015

Simbolurile, reprezentari ale ideilor morale

"Semiinitiaţii, recunoscând nerealitatea relativa a Universului, isi imagineaza ca pot sfida legile sale; sunt prosti nesocotiti si infumurati care se vor sfarima de stinci si pe care elementele ii vor distruge din pricina nebuniei lor. Adevaratul initiat, cunoscind natura universului, se serveste de lege contra legilor, a superiorului contra inferiorului si prin arta alchimiei el preface lucrurile fara valoare in lucruri pretioase. Astfel el invinge. Maestria nu se manifesta prin visuri anormale, viziuni şi idei fantastice, însă prin folosirea fortelor superioare contra fortelor inferioare, evitind suferintele planurilor inferioare, vibrind pe planurile superioare. Transmutatia nu este o negatie infumurata, este sabia Maestrului." Kybalion. Simbolul este o poartă către alte realităţi pentru care nu avem reprezentări fizice, este modul în care putem cunoaşte tot ceea ce nu putem vedea, este poarta de acces între vizibil şi invizibil, sau acel loc dintre lumi pe care-l contemplăm pentru a înţelege mai bine. A simboliza este, într-un fel şi la un anumit nivel, a trăi împreună.
Simbolurile se află în centrul atenţiei noastre, ele fiind chiar inima vieţii imaginative, deoarece ele dezvăluie secretele inconştientului, subconştientului şi supraconştientului punând în mişcare resorturile cele mai ascunse ale fiinţei noastre şi oferind noi perspective asupra necunoscutului şi infinitului.
Omul, în fiecare clipă a existenţei sale, prin felul său de a vorbi, de a se mişca sau de a visa se foloseşte fără ştirea sa de simboluri. Simbolurile conferă concreteţe dorinţelor, ele declanşând anumite acţiuni, modelând comportamentul, alcătuind sâmburele din care se va ivi o izbândă sau o înfrângere. Se poate afirma că simbolurile revelează voalând şi voalează revelând.
Simbolul nu este nici alegorie, nici un simplu semn, pentru C.G.Jung, ci o imagine capabilă să desemneze cât mai bine natura spiritului pe care doar în străfundurile tainice ale fiinţei noastre o putem închipui. C.G.Jung: „Simbolul nu restrânge, nu explică. Trimite doar dincolo, către un sens aflat încă dincolo, un sens insesizabil şi doar vag presimţit, pe care nici un cuvânt din limba vorbită nu-l poate exprima în mod satisfăcător.“ Valoarea simbolului este afirmată prin depăşirea a ceea ce este cunoscut pentru a merge către necunoscut, şi ceea ce este exprimat pentru a te îndrepta către inefabil.
Simbolul este considerat o categorie transcendentă, a supra-terestrului, a infinitului ce se revelează, a omului considerat în totalitatea sa, deoarece el vorbeşte nu numai inteligenţei, ci şi sufletului, fiind acel paralimbaj care vorbeşte dincolo de cuvinte. Simbolismul este o datăimediată a conştiinţei totale, afirmă Eliade, cu alte cuvinte a omului care se descoperă om, a omului care devine conştient de poziţia sa în univers; iar aceste descoperiri primordiale sunt strâns şi organic legate de drama sa personală, încât acelaşi simbolism determină nu numai activitatea subconştientului său, ci şi cea a vieții sale spirituale.
Atâta timp cât un simbol rămâne viu, el reprezintă cea mai bună expresie posibilă a unui anumit fapt. Simbolul este viu, trăieşte doar atât timp cât rămâne încărcat de semnificaţie. Când această semnificaţie nu se revelează, atunci simbolul moare; nu mai posedă decât o valoare istorică.
„Simbolul poate fi asemuit unui cristal ce restituie astfel lumina, în funcţie de faţeta care a primit-o. Se poate spune că simbolul este o fiinţă vie, o parcelă a fiinţei noastre în continuă mişcare şi transformare. Contemplându-l, luându-l drept subiect de meditaţie, contemplăm propria noastră traiectorie şi ne dăm seama spre ce se îndreaptă valul care ne va la cu el.“(R. De Becker)
Descifrarea simbolului ne conduce, către descifrarea tainelor Universului, deoarece simbolul anexează imaginii vizibile acea parte din invizibil, întrezărită doar ocult, mai precis simbolul este poarta tainică dintre vizibil şi invizibil, uşa prin care trecem din dimensiunea materială, terestră, în dimensiunea universală şi sacră.
Finalitatea simbolului poate fi considerată ca fiind cea care ne ajută la conştientizarea fiinţei umane în toate dimensiunile timpuluişi spaţiului, dar şi de proiecţie în lumea de dincolo, conducându-ne la o înţelegere superioară a universului şi a tainelor sale.
Pliniu, un înţelept al Greciei antice, a afirmat: „Vedem prin mijlocirea spiritului." „A descifra un mesaj inseamnă a percepe o formă simbolică."

Am zis!

F.˙. Mircea N.

21 iun. 2015

Lumina si Foc!

Asa cum Soarele binefacator se afla azi la apogeu, vestind cumpana dintre ceea ce este si ceea ce va fi, doresc ca MAAU sa ne confere tuturor lumina din Marea Lui Lumina... lucrarea Sf. Ioan Botezatorul s-a implinit si Sf. Ioan Evanghelistul este chemat sa deschida ce va sa fie, vestitor al Puterii Spiritului. Frang painea noastra cea de toate zilele ca un simbol al luminii pe care insasi viata o poarta in pantecul ei spre a implini lucrarea Vesnicei Iubiri si va dau voua, Fratii mei, simbolul dragostei fraterne!
Iesind din aceasta lume mirifica, inchin acum o cupa de vin in cinstea Francmasoneriei Universale, pentru binele Romaniei, in memoria celor trecuti la Orientul Etern, pentru binele Fratilor de pretutindeni, regulari sau iregulari, pentru Lumina si prosperitete in familiile voastre reunite… am zis!

Philippe Charuel este noul Mare Maestru al Grande Loge De Françe


Astazi a fost ales noul Mare Maestru al GLDF in persoana Prea Respectabilului Frate Philippe CHARUEL. Acesta a obtinut 466 de voturile liber exprimate in al doilea tur de scrutin al Conventului anual, prin sustinerea unui procent de circa 57% din delegatii prezenti in defavoarea contracandidatului sau PRF Jean-Pierre TESTORI, de la Orientul Ajaccio. Charuel, economist de profesie, in varsta de 61 de ani este considerat un apropiat al PRF Alain Graesel si a fost initiat in octombrie 1984 in Loja «La Voûte Etoilée» de la Orientul Annecy. Mare Orator din Trecut, a fost ales de trei ori Consilier Federal ca reprezentant al Regiunii de Est intre anii 1998-2001, 2003-2006 si 2010-2013, pe perioada mandatelor a cinci Mari Maestrii: Jean-Claude BOUSQUET, Yves-Max VITON, Alain POZARNIK, Alain-Noël DUBART si Marc HENRY. In urma invitatiei oficiale, MLNAR va fi reprezentata astazi la Tinuta festiva de inchidere a Conventului GLDF de o delegatie condusa de PRF Sabin-Adrian LUCA, in calitate de Obedienta prietena. 

16 mar. 2015

Moment masonic

Am fost întrebat de un prieten, un prieten vechi și cu ani buni mai mare dacât mine, ce este Masoneria. Și nu a așteptat să îi răspund ci, interogativ, și-a continuat ideea: este despre bine, despre cinste, despre corectitudine, despre o lume de dincolo de ceea ce trăim aici. Abia atunci am înțeles și eu, prin explicația pe care i-am dat-o, că Masoneria nu își dorește binele, frumosul, adevărul sau dreptatea, dar nici că este împotriva acestor principii...  și, mai ales, că nu ele o definesc. Nu! Masoneria, i-am spus pătruns de idee, caută și înseamnă altceva. Masoneria, am continuat, cere celui care a depus jurământul de Francmason ca să își găsească locul și rostul perfect în zidirea, lucrarea și mecanismul universal. Ea cere Masonului practicant să devină elementul, termenul, bucata, spațiul perfect în construirea ideală a absolutului. Masonul știe și înțelege că perfecțiunea este un ideal, dar un ideal realizabil, unul care bazat pe onoare, muncă și permanentă autoperfecționare face ca fiecare piesă a infinitului să funcționeze perfect, să își afle locul, timpul și modul existențial absolut în planul nesfârșit și incomprehensibil al existenței. Prietenul meu a înclinat ușor și admirativ privirea. Am înțeles că nimeni nu îi mai vorbise despre această dimensiune a vieții. Acum abia aștept să îl reîntâlnesc.
Am zis!
F.˙. Mircea N.

24 feb. 2015

Iata lucrarea noastra!

În gândirea, fapta şi inima masonului, munca pe şantierul M:.A:.A:.U:., constituie dimensiunea principală care trebuie să definească pe orice inițiat francmason, cu atât mai mult când este vorba de Maestrul Mason căruia i s-a transmis secretul lui Hiram. De la început, trebuie subliniat că atunci când facem referire la Maestrul Mason, nu ne referim la un grad ierarhic, ci la chintesența acestuia, adică la întreaga teorie și practică masonică. În fiecare om există o atracție către bine, frumos și adevăr. Vechii greci o numeau καλόκαϒαθία, adică ”iubirea frumosului și a binelui”. Pentru masoni frumosul și binele sunt noțiuni ale  principiilor de egalitate, libertate și fratenitate. Maeștrii masoni sunt, înainte de toate, slujitorii M:.A:.A:.U:. care este dintotdeauna și pretutindeni. De aceea, cea dintâi îndatorire a Maestrului Mason este să descoperă și să înțeleagă lucrarea M:.A:.A:.U:. pentru a putea fi un bun lucrător al sinelui și al acelora care îl urmează. Nu oricine însă poate să învețe pe alții a urma căile desăvârșirii de sine și misterele lucrărilor M:.A:.A:.U:.. Maestru Mason trebuie să caute necontenit a pătrunde dimensiunile și rosturile acestei lumi și prin ea să descopere ucenicilor tainele primordiale care o întrepătrund. Maestru Mason deși este un lucrător continuu în Șantierul M:.A:.A:.U:., el nu nu este un slujitor al acestuia, ci al semenilor săi pe care caută să îi convingă că trebuie să se perfecționeze, să se șlefuiască permanent. Maestrul Mason este în sine o lumină care arde pentru a lumina celorlalți și nu o candelă care arde în memoria cuiva. Lucrând simbolic, Maestru Mason caută mereu să respecte principiile masoneriei care îi devin unelte de lucru prin care se șlefuiește pe sine și cu care lucrează în cunoașterea și aprofundarea marii lucrări a M:.A:.A:.U:.. Maestrul Mason, deși nu arată nimănui, mereu se consideră a fi o piatră brută, fără formă fixă și fără loc în arhitectura universului. Proaspăt smuls din stânca infinită a întunericului necunoașterii, se prelucrează cu ajutorul fraților și cu străduința de sine, pentru a-și afla locul potrivit în construcția M:.A:.A:.U:.. Această continuă prelucrare se face începând pe șantier, adică acolo unde descoperă uneltele și rostul lor, precum și unde sunt aduse din carieră pietrele colțuroase, strâmbe, bolovănoase. Cu ajutorul uneltelor, pietrele devin obiecte cu destinație  exactă. Odată finită piatra va pleca din șantier pentru a fi folosită în construcții. Dacă piatra este bine executată și de calitate neîndoielnică, atunci ea își va afla cu certitudine locul pentru care a fost cioplită. Acum piatra devine perfectă, fiindcă și-a împlinit destinul. Dintr-o piatră brută și nefolositoare, acum este o cărămidă, o coloană, o treaptă, un arc de cerc care împletite prin înțelepciunea arhitectului devin uimitoare construcții rod al înțelepciunii, al lucrului bine făcut și al respectului pentru munca depusă. Iată, așadar, ce înseamnă să devii Maestru Mason.
Scopul Maestrului Mason nu este acela de a cunoaște ființa M:.A:.A:.U:., ci acela de a înțelege raportul său cu M:.A:.A:.U:.. Dacă M:.A:.A:.U:. este în esența sa ”lipsit de forme matreiale, nevăzut și nepipăit, infinit sau nemărginit” , atunci el este un fel de divinitate ascunsă care nu poate fi înțeleasă nicicum în esența ei intimă. Însă, pentru Maestru Mason nimic nu este ascuns, deoarece el nu urmărește să descoperă lumii altceva decât atâtc cât descoperă M:.A:.A:.U:.. El caută ca să devină de folos lucrării M:.A:.A:.U:., nu prin cunoașterea ființei lui transcendentale, ci prin participare la lucrările lui infinite. Sf. Grigore de Nazianz mai afirmă în lucrarea amintită că ”tot ceea ce ajunge la noi este un mic reflex al divinului și un fel de licărire a unei mari lumini”. Pentru Maestru Mason această rază, acest reflex nu este o parte din ceva, ci este întreaga lumină, deoarece cum lucrează în sine spre perfecționare o parte din piatra muntelui, poate șlefui, la modul simbolic și alegoric, spre desăvârșire întregul munte. Bucată cu bucată munții pot fi mutați, pot fi ridicați, pot fi redefiniți. Maestru Mason știe că aceste acțiuni se fac prin cunoașterea metodelor și respectarea principiilor și nu doar prin credință desăvârșită și dragoste fierbinte. De fapt, aceasta voia să spună și Hristos când zicea: ”Dacă veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți putea spune muntelui acestui să se mute și el se va muta!” Înțelepciunea acestor cuvinte constă în dimensiunile profunde ale înțelesurilor ce le cuprinde prin însăși rostul și însemnătatea sa în lume bobul de grăunte și nu doar dragostea sau respectul pe care le manifestăm adorând persoana care a spus aceste cuvinte. Maestrul Mason știe că simbolul bobului poartă în sine atât mesajul noului început, inițierea, cât și chipul matricei primordiale, adică punctul, despre care Arhimede spunea că are nevoie pentru a răsturna Universul. Așadar, credința despre care vorbește Hristos, înseamnă în primul rând cunoaștere, înțelepciune și o gândire profundă și nu misticism. Miracolele sunt posibile pentru cei care știu să le împlinească, nu pentru cei care le așteaptă.
Așadar, rostul Maestrului Mason nu este acela de a regenera lumea spre a o aduce într-o stare idilică, ci acela de a reiniția lumea spre a o repune în firescul naturii sale. Interesul Maestrului Mason nu este acela de a face din oameni adulatorii unor idei absolute, ci acela de a face din oameni executanții fideli a unor principii fundamental umane: libertate, eglitate și fraternitate. Maeștrii Masoni nu sunt sfințiți și nici nu caută un statut de sfânt, ci încearcă numai să repună natura umană în drepturile ei ontologice cum ar fi munca, respectul de sine și pentru cel de lângă tine precum și calea adevărului prin adevăr. Orientarea Mestrului Mason este antropologică pe toate planurile și în toate felurile. Gloria lui constă în munca lui aici și acum, nu în altă viață, nu într-o lume mai bună, nu altcândva. Pentru el nu există decât dimensiuni care se pot explica. Tainele sunt spații încă neexplorate pentru care este dator să caute răspunsuri și înțelesuri. Munca, căutările și frământările neostenite ale Maestrului Mason au fost surprinse de Sf. Grigore de Nazianz care se întreba retoric în urmă cu mai bine de un mileniu și jumătate: ”Crezi că tu cunoști totul? Mult te-ai ostenit înainte de a cunoaște și găsi explicațiile apropierii germenilor existenței, ale formării, ale apariției, ale legăturii sufletului cu trupul, ale minții cu sufletul, ale cuvântului cu mintea”.
Pentru Maestru Mason iubirea nu este oarbă și necondiționată, pasională. Nu este o cerere vocațională a dăruirii către ceva necunoscut din toată ființa și inima lui, ci o virtute descrisă prin respect, sinceritate, comunicare și multă muncă. Ea este sădită între relațiile umane și nu in inimile lor de carne. Semnul iubirii masonice este verticalitatea etică și morală și nu insistența sa în credință fierbinte și iubire necondiționată față de semen. În cel de lângă el, Maestru Mason vede o piatră care trebuie șlefuită și nu o reflexie a unui chip, nu o asemnare care îi aduce aminte că trebuie să iubească pe cel de lângă el, deoarece întrezărește acolo chipul creatorului. Maestru Mason nu se simte dator față de M:.A:.A:.U:. pentru existența sa, ci se simte dator să facă tot posibilul ca să înțeleagă mersul creației în întregul ei. Numai astfel consideră că poate fi folositor și îndreptător al creației în principiul ei.
Una dintre cele mai de seamă datorii ale Maestrului Mason este aceea de a avea  ucenici la perfecționarea cărora să lucreze continuu. O astfel de muncă îl ajută mereu să fie treaz și să stea de veghe atât pentru sine, dar mai cu seamă pentru ucenicii săi. Perfecționându-i pe ei, de fapt, Maestru Mason se șlefuiește pe sine și se adâncește tot mai mult în simbolismul uneltelor pe care le folosește în lucrarea sa. Un Maestru Mason fără ucenici este ca un pom fără roade. Oricât ar fi de mare și stufos, chiar dacă este văzut de departe și atrage trecătorii să se odihnească la umbra sa, dacă nu le poate potoli cât de puțin  foamea și dacă nu germinează să poată crește pe lângă el și alți pomi, atunci, în toată măreția lui, acest pom nu este decât un parfum de poezie, o efemeridă, o stea căzătoare, un vis frumos... Maestru Mason care nu are ucenici nici nu mai stăruie în alegorie și nici nu mai excelează în arhitectura sa spirituală. El cade, mai de vreme sau mai târziu, în propria stare vegetativă și, deși crede că trăiește o viață masonică, de fapt este în adormire. Delăsarea în lucrarea masonică are aspecte pur umane, stări pe care și învățații bisericii le-au intuit încă din timpurile primare. Astfel, Sf. Ioan Gură de Aur vede - plastic exprimat și foarte potrivit pentru noi - ”stânca slavei deșarte” ca fiind cea mai gravă stare ce duce la intrarea în adormire. În masonerie, datorită sistemului ierarhic al gradelor, acest sentiment înșelător pândește la tot pasul. Deși, în esență gradele masonice simbolizează perfecționarea, adică urcarea pe treptele desăvârșirii, de cele mai multe ori, cei care urcă aceste trepte cât mai sus, uită să și aprofundeze înțelesurile și simbolurile ce le descoperă și, privind înapoi, are părerea falsă că cei care sunt la grade mai mici, le și sunt inferiori pe calea cunoașterii și desăvârșirii.
Urmează apoi stări de tot felul, adevărate ”pietre de moară”, ca: mândria, invidia, îngâmfarea, lăcomia, desfrânarea, minciuna, fățărnicia, uneltirea, dorința nesăbuită de posturi înalte, plăcerea de a fi continuu lăudați, pornirea de a face rău, onoruri nemeritate, lingușiri nevrednice de demintatea omului, disprețuirea și asuprirea, exploatarea celor lipsiți, nedreptatea socială ș.a.
Maestru Mason știe și înțelege că nu se poate trăi în sărăcie și, ca atare, cunoaște valoarea bogăției pe care o sporește continuu prin lucrările sale. Această  îmbogățire însă nu este un scop în sine ci un mod de comportament natural, ca acela la lucrătorului care strânge mereu bani pentru a avea unelte noi și performante, pentru a executa lucră tot mai complexe. Constructorul care măsoară cu firul de lumină, cunoaște taina tuturor măsurătorilor și măsurilor. Bogația sa cea mai mare constă în capacitatea sa de a oferi și altora unelte, de a-i educa pentru a-i ridica la un standar de viață demn de ființa umană. Toate bogățiile Maestrului Mason sunt un tezaur care aparține universlității. Templul M:.A:.A:.U:. este lucrarea sa majoră. El se îmbogățește dăruind ceea ce are mai de preț: înțelesuri tot mai adânci ascunse în simboluri și exprimate prin alegorii. Starea aceasta unii o numesc iubire, dragoste alții o consideră un dar, însă masonii o reunosc ca fiind o chemare la muncă, o onoare de a învăța să lucrezi potrivit unor principii și o bucurie a lucrului bine făcut de care să se bucure echitabil fiecare lucrător aflat pe şantierul M:.A:.A:.U:.. În acests sens, textele patristice spun vorbind parcă aceași limbă masonică: ”Bunurile comune ca soarele, aerul, pământul și toate celelalte, aparțin și fratelui vostru ... Dacă le folosiți singuri le pierdeți, căci nu vă vor aduce niciun câștig, iar de le veți folosi împreună cu alții, atunci mai ales vor fi ale voastre și vă vor fi spre folos”.
Idealul după care a însetat dintotdeauna omenirea a fost pacea. Războiul a fost cea mai mare calamitate asupra omenirii, căci, din cauza lui, oamenii uită că sunt frați, între ei ura și uciderile iau proporții uriașe, peste tot rămân numai ruine, pustietate, sărăcie și foamete. De aceea principalul motiv pentru care Maestrul Mason se șlefuiește pe sine și caută să răspândească principiile masonice de fraternitate, egalitate și libertate este pacea. Maestrul Mason este omul păcii atât pentru sine cât și pentru toți cei din jurul său. Principiile sale sunt lumina ce o dăruie tuturor pentru ca toți să se bucure în pace de munca lor. Pacea este rezultatul muncii pentru Maestrul Mason.
Aflat permanent în slujirea omului ca ființă socială, Maestru Mason știe că lumina  masonică trebuie să răsară în primul rând tineretului. Educarea și formarea acestuia este începutul lucrării oricărui Maestru Mason. O educație aleasă dăruită tineretului în care valorile masonice își află locul primordial în formarea intelectuală, dă posibilitatea Maestrului Mason să construiască pentru viitor o societate în care respectul față de semen, munca și principiile masonice sunt dimensiuni de temelie, simboluri pline de valențe potențatoare și forme de exprimare alegorice care, prin discreție și verticalitate, vor deschide calea luminii, calea participării la marea lucrare universală.
Tinerii, din fire aleargă să caute modele și tind spre frumusețe și înțelepciune, spre bine și adevăr, asemenea fluturilor care care aleargă spre luminile nopții. Noi, Maeștri Masoni, trebuie numai să aprindem focuri mari, puternice care să le arate prin noapte calea și care să îi cheme, de oriunde ar fi, pe șantierul luminii. Aici, omul devenit francmason strălucește prin virtuțile sale, prin înțelepciunea sa, prin dăruire și sacrificiu mai mult decât îngerii în ceruri. Sf. Ioan Gură de Aur spune despre un astfel de om că ”este superior cerului, iar frumusețea sufletului lui este mai strălucitoare decât frumusețea firmamentului”.

Am zis!

Fr:. Mircea N.