16 oct. 2022

Întrebări și răspunsuri


Consecinţă directă a evoluţiei materiale, am ajuns să sărbătorim doar vizibilul, cel plăcut ochiului, pentru că simbolurile s-au estompat și s-au banalizat în „tumultul cetăţii”. Din fericire, există un loc privilegiat, unde acestea continuă să inspire și să prindă viață: în Loja Sf. Ioan - spațiul propice contemplării invizibilului, cel plăcut sufletului. Omul, solitar în naștere ca și în moarte, nu se poate descoperi pe sine fără ceilalți... Frați Ucenici, aderând la Masonerie voi ați aflat locul prin excelență al interogării, unde îndoiala rodește frumos și orice întrebare primează în fața răspunsului. Un răspuns mereu subiectiv, efemer, discutabil. Meditând asupra responsabilităților, chestionarea poate fi un proces eliberator iar răspunsul îl dăm atât prin cuvinte, cât și prin acțiunile noastre. Cuvântul rostit sau scris dispare în favoarea consumului de imagini datorită dependenței de social-media. Dar noi știm că „In principio erat Verbum”... tocmai prin acest verset deschizător al Evangheliei Sf. Ioan, Ritul Scoțian ne invită la eterna căutare. „De ce ai devenit francmason?” - „Pentru că eram în întuneric și căutam Lumina!”, iată o întrebare și răspunsul ei ritualic, care ne sunt familiare. Inițiindu-ne în misterele sale, Francmasoneria ne invită să devenim liber cugetători. A nu gândi înseamnă a consimți să fii dominat? Omul se distinge de animal prin facultățile sale intelectuale iar gândul îl eliberează. Masonul nu este un om atotștiutor, este un Spirit liber, care nu se lasă dominat! Frați Ucenici, continuitatea Ordinului Masonic Român este în mâinile voastre. Veți deveni cu adevărat inițiați numai după o muncă îndelungată şi o progresie lentă. Orice inițiat trebuie să-și depășească individualitatea, să-și definească alteritatea și să încerce să se ridice la nivelul Absolutului pentru a afla sursa de Lumină. Când un Frate vizitator se prezintă la poarta Loji, este tuilat de Maestrul Expert şi apoi Venerabilul în Scaun îi pune două întrebări esențiale „Fratele meu, de unde vii?” și „Ce vrei să faci aici?”. Prima interogare trebuie văzută în sensul cel mai înalt şi dirijată spre problematica originii lucrurilor. Ucenicul trebuie să caute „De unde venim?”, parte din triptica enigmă pe care știința, religia și filosofia vor constant să o deslușească... Metoda iniţiatică practicată de Ordinul Scoțian ne permite nu numai să punem întrebările în mod conștient, dar mai ales să le aflăm răspunsul printr-o reflecție personală. În ciuda tuturor diferenţelor dintre noi, împărtășim aceeași speranță, care ne reuneşte: o lume mai bună. Dar cine sunt eu? Un om în căutarea nobleţii sufleteşti și a trezirii conștiinței, un om în căutarea spiritualității şi a transformării de Sine, un om preocupat de răspunsurile la întrebările primordiale, un om care se regăseşte în valorile universale de Libertate, Egalitate, Fraternitate... Sunt eu francmason? Cu certitudine SUNT, prin alegerea unei anumite concepții de etică personală și prin faptul că „Frații mei mă recunosc că atare”. Ritualul ne spune că această stare nu poate fi impusă, ci este consecința relației dintre mine și aproapele meu. Francmasonii de azi nu sunt diferiți de francmasonii de ieri, dar găsim multiple diferențe în mediul înconjurător, în stilul de viață sau în viziunea despre lume, etc. Acțiunea noastră se intensifică și se adaptează mereu la nevoile colectivităţii! Vremurile se schimbă, societățile evoluează... Burghezia și nobilimea, categoriile din care proveneau francmasonii, erau restrânse… astăzi, francmasonii vin din toate păturile sociale. Dar şi viziunea asupra Ordinului a evoluat: la începuturi, activitățile masonice din afara Templului erau relativ cunoscute, însă perioadele de persecuție ne-au determinat să acționăm în secret. Dupa anii grei de totalitarism, Francmasoneria din România caută astăzi noi perspective și se exteriorizează discret, tot mai încrezătoare în forţele sale. Organizează conferințe publice și dezbateri pe teme ezoterice, mai nou patronează concursuri hipice (!), are pagini virtuale dedicate iar publicațiile specifice sunt din ce în ce mai numeroase. Glorificarea Muncii şi practica Toleranţei sunt îndatoriri de bază ale francmasonilor de pretutindeni. Înainte de a încerca să faci pace pe Pământ, trebuie să începi prin a face pace cu tine însuţi şi cu cel de lângă tine. Adică să înțelegi, să accepți imperfecțiunile! N-aveți nevoie doar de rațiune, Fraţi Ucenici, hrăniți inteligența inimii, cultivaţi ascultarea, întreţineţi reflecția, construiţi în echipă! Fără a ne impune vreo dogmă, procesul inițiatic este fundamental iar metoda practicată în Lojă este alegorică. Imaginile pe care ni le transpun simbolurile fac parte din noi, iar progresul Umanității se raportează la dezvoltarea Sinelui. Metafora ne provoacă imaginația și ne multiplică visele, ne stimulează dorința de sacralitate. Francmasoneria de RSAA întrunește toate condițiile de autoperfecționare: are Uneltele necesare pentru reflecţie şi introspecţie, are Simbolismul său ca limbaj universal, are Ritualul specific pentru fixare și apartenență, are Fraternitatea ca pârghie pentru schimbare, etc. Ce veți face cu Lumina primită, Fraţi Ucenici? Revendicați-vă apartenența la concret și aduceți în lumea profană energia primită în Lojă. Informați-vă unii pe alţii, faceți schimb de idei și puneţi-le în practică. Mă repet intenționat, un francmason de astăzi nu este diferit de cel de ieri sau de cel de mâine, el este purtătorul aceluiași Ideal în acțiune, chiar dacă „exteriorul clădirii” este radical transformat. Fiecare își construiește Templul său interior și împreună construim Edificiul Universal al Umanității... Un spațiu virtual și infinit, definit de pluralitatea identităților constitutive, unde fiecare este responsabil pentru ceea ce aduce, pentru Piatra sa! Francmasoneria, ferment de utopie, trebuie să rămână fidelă vocației sale primare şi să simbolizeze speranțele noastre. Să anticipăm viitorul, Frați Ucenici, astfel încât utopia de astăzi să devină realitatea de mâine. Pentru a atinge echilibrul între Tradiție și modernitate, chiar şi în sec. al XXI-lea francmasonii trebuie să rămână inspirați de cele Trei Mari Lumini, deschise pe Altarul Jurămintelor. Dacă noi, cei de Gradul al 33-lea am fi perfecți, prezența noastră în acest Templu nu ar mai avea niciun rost. NICI UNUL DINTRE NOI NU ESTE dar credem plenar în ideea de perfectibilitate. Împotriva oricărui pronostic sumbru vizavi de perenitatea Ordinului, să continuăm, Fraţi Ucenici, să fim nişte oameni în căutarea Adevărului, nu colecționari de diplome şi titluri! Nişte oameni care păstrează aceleași aspirații de secole, nişte oameni care au semnat un „contract social” bazat pe rațiune și moralitate. Indiferent de Gradele dobândite, să fim nişte oameni care se raportează la libertatea de conştiinţă, împotriva oricărui dogmatism și învățând respectul pentru diferențe. Nişte oameni care își onorează angajamentul, luptând pentru Pace într-o lume tot mai conflictuală! Pentru cine lucrăm noi? Dragii mei Ucenici, care astăzi aveţi privilegiul de a sta pe ambele Coloane ale Templului, lucrați mereu pentru progresul Umanității! Aceasta este legătura între ieri, astăzi şi mâine, acesta este scopul Ordinului nostru, rațiunea de a fi. Noțiunea de progres vizează devenirea Omului, îmbunătățirea lui permanentă şi implică o schimbare profundă din care va rezulta o fiinţă mai înțeleaptă şi mai fericită. Progresul Umanității înseamnă astăzi un parcurs constant către mai multă Cunoaştere și mai multă bucurie, pentru construcţia unei lumi mai bune și mai drepte. Aclamând celebra deviză republicană, ne-am asumat sarcini full-time: lupta pentru libertate, combaterea inegalităților și a discriminării, practica fraternității, prin efortul de a ne înțelege și toleranța de a ne accepta etc. Să se știe că Libertatea este un drept, Egalitatea este o realitate dar FRATERNITATEA este o datorie de onoare! Oportunitatea de a proclama deviza la lucrările noastre, oferită cu prietenie de francezi, ne ajută să o putem deprinde și să revenim apoi în lumea civilă, ca purtători ai acestor minunate valori și garanți ai respectării lor. Angajamentul față de societate este pentru noi un scop în sine? Categoric NU și nici o obligație ca atare, ci este o rezultantă care derivă parțial din călătoria noastră iniţiatică. Toţi ar trebui să ne implicăm cât mai mult la nivelul nostru, Fraţi Ucenici. Şi care va fi impactul? Influenţa Masoneriei este de fapt influenţa fiecărui francmason, prin solidaritatea şi comuniunea de care dă dovadă, întărind tot mai mult legăturile sociale. Avem toate pârghiile necesare? Depinde de noi să le găsim şi să le folosim în interesul Ordinului. Pentru a extinde legăturile fraterne, cu toţii utilizăm instrumente de comunicare actuale, după secole de opacitate. Reţelele sociale, blogosfera etc. sunt fenomene care au facilitat democratizarea accesului la informaţie şi propagarea ideilor, dar unde manipularea duce de multe ori la influenţarea audienţei. Să NU ne închidem într-o bulă ideologică, să NU fim nişte simpli consumatori docili, tributari realităţii iluzorii. Să fim actori plini de creativitate, care gândesc și acționează. Şi care ar fi capacitățile noastre de gândire şi acțiune? Privirea trebuie să ne rămână cercetătoare și vigilentă ca să percepem curentele actuale de gândire. Trebuie să explorăm idei și să deschidem calea soluțiilor novatoare. Trebuie să rămânem în alertă pentru a înţelege dificultățile vremurilor, cu o atitudine independentă de orice influență exterioară. Care să fie motivaţia de a rămâne activi? Lucrăm mai întâi pentru a ne ridica nivelul de gândire, iar dacă reușim să progresăm în această direcție, pare firesc şi necesar să lucrăm la îmbunătățirea semenilor. Fraţi Ucenici, voi sunteți parte a procesului de transmitere, sunteți o punte între trecut și viitor. Identitatea Lanțului masonic este imuabilă şi însuşi principiul transmiterii este cel care ne conduce la împărtășirea realizărilor. Să rămâneți nişte constructori fideli meseriei, o sarcină foarte grea la începutul celui de-al treilea Mileniu. Ce (mai) este Francmasoneria? Putem vorbi noi despre „post-masonerie”? Una dintre preocupările principale este să oferim o imagine reală, să îndepărtăm concepțiile greșite sau miturile care circulă pe net. Nu poţi fi mândru de ceea ce nu ai obţinut prin merit sau prin opţiune, dar noi singuri AM ALES să fim francmasoni şi trebuie să avem sentimentul de apartenenţă. Să ne „deconspirăm” la cerere ca să explicăm tuturor ceea ce suntem, pentru că suferim de un grav deficit de imagine. Nu deţinem „forțe oculte”, dar credem cu tărie în puterea ideilor. Francmasoneria nu a fost niciodată o putere, stricto sensu, dar se află în direcția de mers a istoriei și virtuţile noastre vor triumfa! Oriunde în lume, indiferent de ramura sa, Masoneria este diferită de ceea ce era în secolul trecut. Astăzi avem o mai bună înțelegere a valorilor pe care le partajăm, astăzi avem voința de a ne extinde Meşteşugul în interesul Umanității. Astăzi vrem să arătăm că armonia și caritatea pot fi sporite pentru bunăstarea tuturor. Nu vom reuși niciodată dacă batem pasul pe loc, nu vom reuși niciodată dacă vom menține atitudinea rigidă a unei „elite” închipuite, nu vom reuși niciodată dacă nu vom înțelege motivaţiile celor care nu sunt de acord cu noi. Însă cu certitudine vom reuşi dacă ne deschidem inimile, cu certitudine vom reuşi dacă vom asculta cu atenţie, cu certitudine vom reuşi dacă vom lucra cot la cot, pentru că Francmasoneria cere tuturor convergență! Vă mulţumiţi voi doar să reflectați? Fraţi Ucenici, fiți tot timpul în acțiune! Masonul caută pretutindeni și fiecare pas pe care îl face este o altă inițiere. Nu are rost să vă petreceți timpul într-o Ţinută solemnă, recitând mecanic ritualul, dacă în spatele acestei lucrări nu stă un efort real de a îmbunătăți lucrurile în afară. Masoneria nu este cerc de teatru pentru niște copii mari, Masoneria este o preocupare cât se poate de serioasă... Prin urmare, Supremul Consiliu al României, alături de Marea Lojă Națională, încurajează Frații să pună umărul la munca masonică, dar și să se implice în viața de zi cu zi. Dacă lucrarea din spatele porţilor închise este o reflecție colectivă, acțiunea din afara Templului este strict individuală! Atenție, noi nu vă cerem să o faceți într-o realitate augumentată sau agitând pancarte și strigând sloganuri. Vă puteți implica singular prin modul de a vă comporta, prin exemplul pe care îl veţi da, prin valorile pe care le veţi apăra, prin calitatea muncii pe care o veţi desfăşura, etc. Ordinul Scoțian NU poate enunța proiecte materiale, abordările sociale nu sunt de competenţa noastră. Ordinul Scoțian NU poate rezolva problemele majore ale vremurilor, dar francmasonii, ca indivizi, se implică, vorbesc, lucrează și acționează, aplicând ceea ce au învățat la ședințele solemne. Vrem ca Omenirea să se schimbe? Mai întâi inima noastră trebuie să se schimbe și aici nu e vorba de o formulă magică, ci de un gest pur spiritual. Credem și sperăm într-o lume fraternă, Iubiți Ucenici, avem posibilitatea de a face din Masonerie o autentică școală a solidarității și de a forma cetățeni care să apere democrația. Să arătăm lumii o viață trăită în armonie, datorată Muncii într-un spaţiu sacru unde ascultarea și respectul față de ceilalți promovează dialogul și stăpânirea pasiunilor. Fir de speranță care leagă Pământul de Cer, PACEA reprezintă astăzi o responsabilitate planetară şi un Şantier deschis tuturor oamenilor. Oamenilor care cheltuiesc milioane pentru a salva vieți omenești și aruncă miliarde pentru a ucide alți oameni! Când ușa Templului s-a putut redeschide, am constatat că întoarcerea pe Coloane a fost lentă, ezitantă și laborioasă. Efervescenţa mimată din unele Oriente, artificială. Păi de ce oare? Unii s-au temut de un nou val pandemic, alţii au simțit că dovezile de solidaritate erau amăgitoare, iar pe alții repaosul forțat i-a determinat să pună la îndoială relevanța lucrării masonice. Virusul pare că s-a retras, dar un conflict militar, al cărui deznodământ nimeni nu-l poate prezice, a fost declanșat în numele unor interese acoperite de justificări istorice. „Prima victimă a războiului este adevărul” spunea grecul Eschil, părintele tragediei clasice. Cea mai frumoasă formulă pentru a ilustra Universalismul în aceste vremuri tulburi este cea de-a 6-a poruncă din Volumul Legii Sacre, „SĂ NU UCIZI”! Indiferent de forma pe care o îmbracă, starea de război suspendă total Universalismul, starea de război face mai mult decât a întuneca orizontul... îl face de-a dreptul invizibil! Iar când Lumina binefăcătoare nu se mai ridică de la Orient, cum ar mai putea oare să lumineze Occidentul? În acest context internațional, care generează cele mai triste patimi și face loc demagogiei, Francmasoneria spiritualistă de RSAAtrebuie să rămână un pol de rezistență pentru români. Altfel, erodarea treptată a normelor, polarizarea opiniei publice, izolarea morală în fața destabilizării geopolitice prezintă riscul masiv al dezafectării lojilor sau al vidării Lucrărilor de orice substanță. Fraţi Ucenici, aveţi convingerea că întunericul se va risipi treptat după Solstițiul de Iarnă, cu tot ceea ce implică acest fenomen astronomic! Predecesorii noştri, înarmați doar cu virtute, curaj și forţa convingerilor personale, s-au ridicat de multe ori împotriva tiraniei și haosului, deschizând calea spre Idealul de a face Omenirea mai fericită… Fie ca sacrificiul lor să ne angajeze, fie că exemplul lor să ne inspire, fie că steaua lor să ne ghideze, căci VIITOR ÎNSEAMNĂ A TRAI LAOLALTĂ... în război nu există nicio perspectivă și amenințarea nucleară distruge orice bucurie a vieții. 

Am zis!

Florian N.

14 oct. 2022

Marea Lojă Naţională a României promovează sportul și fair-play-ul