Legat de zidirea măreţului Templu din Ierusalim, lăcașul sfânt al vechilor evrei, se spune că:
“Atunci când s-a zidit casa, s-au întrebuinţat pietre cioplite gata înainte de a fi aduse acolo, aşa că nici ciocan, nici secure, nici o unealtă de fier nu s-a auzit în casă în timpul zidirii.” (1 Regi 6:7) Legea cea Veche a Regatului biblic al lui David spunea că era interzisă exploatarea pietrelor în Ierusalim şi acestea trebuiau să vină gata pentru a fi așezate în ansamblul zidirii. Niciun ciocan și nicio daltă nu trebuia să se audă în oraș, așa era legea clară data de Atotputernic. Pietrele erau pregătite în carieră, așa încât, mai târziu, când erau aduse la locul destinat pentru clădire, lucrătorii nu aveau decât să le pună în LINIŞTE la locul lor potrivit; cioplirea, măsurarea și șlefuirea etc. erau făcute deja mai înainte. În termeni religioşi, apare ulterior simbolistica pietrei de formă neregulată, adusă spre a fi întrebuințată la punerea temeliei şi lepădată de constructori… Din acest pasaj biblic, înţelegem că fiecare dintre noi trebuie să ne şlefuim piatra ca să se potrivească exact în zidul Edificiului nostru universal. Să o şlefuim nu după vrerea noastră, ci după o anumită formă impusă de regulile Ordinului masonic şi care determină expresia Egalităţii… O egalitate la care facem deseori referire de la Orient pentru a ne impresiona Fraţii de pe Coloane! Iar dacă ne raportăm simplist doar la zidărie ca meşteşug de sine stătător, vom descoperi superficialitatea demersului nostru, care ar trebui să reunească de fapt un adevărat desfăşurător al operaţiilor “tehnice”, un proces de durată… Practic, un cumul de atribuţii şi competenţe profesionale, de la reflecţie până la acţiune şi fără de care nu putem avansa în mod real pe calea Cunoaşterii. Trebuie să pricepem că Divinitatea evocată de Vechiului Testament nu este deloc aceeaşi cu cea din Noul Testament… din perspectiva creştină se constată că a suferit dogmatic o evoluţie semnificativă, ca şi Umanitatea… de la Dumnezeul mâniei, “ascuns” în sanctuarul Templului (debir), la Dumnezeul iubirii de oameni, care se manifestă pretutindeni. Volumul Legii Sacre rămâne simbolul universalist al acelei Legi Morale cu caracter progresiv, fără de care nu am înţelege niciodată misiunea noastră ca francmasoni de RSAA, precum şi modul de acţiune prin care să o ducem la îndeplinire. De fapt, dacă mă gândesc bine, n-am înţelege nici de ce o “cetate a Păcii” poate fi veşnic în război… culmea.
