Câteva obiective necesare

Vă mărturisesc că am simțit nevoia să scriu acesastă planșă în urma unor discuții cu câțiva frați din Loja in care activez. Atât nelămuririle, îndoielile precum și afirmațiile care îi măcinau, cum că ”nu ne comportăm ca niște prieteni, nu suntem sinceri unii față de alții, nu ne ajutăm unii pe alții și ne vorbim urât și pe la spate, mai ales dintre cei care au grade înalte...”, cred că necesită evidențierea unui minim de obiective cât și propuneri pentru o ținută etică cu adevărat masonică. Așadar, pentru început trebuie spus că: masoneria este, în primul rând, un mod de viață precum credința pentru un credincios practicant, iar, în al doilea rând, este o doctrină care se adresează unor oameni capabili, în special unor oameni care încearcă să construiască o clasă socială puternică și cu identitate într-o societate în care această clasă lipsește. În acest sens noi, masonii români, trebuie să ne prioritizăm obiectivele, în sensul că ar trebui:

- să înțelegem că nici azi patriotismul nu este desuet, ci doar trebuie abordat dintr-o altă perspectivă. Patriotismul nu mai este o atitudine individuală, națională și xenofobă, așa cum ne-a educat doctrina comunistă, ci este o deschidere către alții, precum și mândria pe care ți-o dă identitatea culturală și istorică. Ești patriot atunci când contribui cu tot ce a ce reprezinți la formarea unui universalism prezent cu o atitudine vie și frumoasă pe care o înțeleage oricine și o acceptă cu mândria că ceea ce aduci și ești tu în această lume se constituie într-o cărămidă bine potrivită în arhitectura lumii;

- să ne izolăm mentalitățile trecutului, renunțând treptat la cei care s-au format în vremurile de tristă amintire, persoane care influențează negativ și deficitar prin funcțiile pe care le ocupă, datorită gradelor înalte pe care le au sau a averilor respectabile, cât și datorită lipsei de pedagogie;

- să construim Temple masonice naționale, simboluri ale unității masonice dar și ale legăturii noastre indestructibile cu Marele Arhitect al Universului;

- să ne sporim numărul de frați pe orizontală, dar nu pentru a fi mulți, ci pentru a avea o bază cât mai mare din care să putem alege oameni de valoare pe verticală;

- să identificăm viitori FF.˙. după câteva calitați: să se poată dedica unui ideal și să creadă în el, să își poată susține financiar tot ceea ce intreprind și să fie dispuși să învețe, să se adapteze la nou;

- să ne implicăm mai mult, cu discreția cuvenita însa, să fim poate mai vizibili la evenimentele social-culturale ale societății;

- să organizăm prelegeri, cursuri de formare pentru îmbunătățirea cunoștințelor fraților în direcțiile potrivite fiecăruia și după dorința de implicare a fiecăruia;

- să avem o pagina de internet bine documentată, cu informații la zi despre Masonerie in general si despre noi în special.

Am notat numai câteva din obiectivele pentru împlinirea cărora cred că ar trebui să muncim, obiective cărora se mai pot adăuga multe altele, bineînțeles! Dar toate acestea vor trebui să împlinească idealul nostru național actual, adică: formarea unor oameni care să se implice în toate aspectele vieții spre a pune România între țările dezvoltate ale lumii: cultural, economic, social etc. În acest sens - care este poate cel mai important - masonii trebuie să își crescă proprii lor oameni politici care să fie fideli idealurilor lor universale, întru-un sens pozitiv binențeles. Pe baza acestor obiective ce le propun, mi-ar face mare plăcere să știu că am putea construi un program în baza căruia să lucrăm și în care, fiecare dintre noi să își găsească locul care i se potrivește, împlinindu-și astfel datoria de mason care lucrează în numele Masoneriei Universale și al Marelui Arhitect al Universului.

Am zis!

F.˙. Mircea N.

Evanghelia reconstrucției – duminica orbului din naștere

Dacă la început Dumnezeu l-a facut pe Adam din pământ, și dacă Iisus, tot cu puțin pământ, i-a refăcut ochii acestui orb, înseamnă că El continua, de fapt, opera lui Dumnezeu. Ceea ce a făcut Dumnezeu atunci, la Facere, El face acum fiindcă era și El Dumnezeu. Și tot așa cum din pământ, adica din nimic, fiindcă pământul nu avea în el viață, a făcut Dumnezeu pe om, tot așa și Iisus, tot din nimic îl desăvârșește pe orb ca om, dându-i vederea care îi lipsea, căci tina nu conține nici un element vindecător. Evanghelia aceasta nu este despre un orb, ci despre vindecarea lui. Vindecarea de azi este numai un pretext. Se spune că pe cât de mult s-a bucurat orbul din naștere că și-a recăpătat vederea, tot atât de mult s-a întristat atunci când  a înțeles câtă suferință, durere, sărăcie, ură și minciună este în lumea care crede că are o vedere sănătoasă cu adevărat. Atunci și-ar fi dorit să devină iară orbul din naștere pentru că a înțeles că a fi orb fizic este o binecuvântare, iar a fi orb moral, intelectual, spiritual... este mai rău și mai grav decât orbirea ca și handicap fizic. El a văzut ceea ce spusese Hristos: de orb pe orb se va călăuzi, amândoi vor ajunge în groapă. O lume de orbi și gropi. Înfricoșător! Deoarece, suntem orbi când ne certăm cu proprii noștri copii și ne întrebăm de ce sunt astfel, fără a ne întreba și cine i-a educat astfel. Suntem orbi când nu salutăm pe nimeni și ne întrebăm de ce toată lumea ne urăște. Suntem orbi când adunăm fără limită și uităm că tot ceea ce am adunat este pentru a putea da și altora. Suntem orbi când facem legi și uităm tocmai noi să le respectăm. Suntem orbi tocmai atunci când privim numai către lumină și uităm că lumina prea multă și prea intensă este cea care ne orbește. Suntem orbi atunci când cerem mai mult decât avem nevoie și credem că nimic nu ne prisosește.  Suntem orbi când privim numai într-o singură direcție și uităm că orizontul este doar o linie convențională. Suntem orbi atunci când credem că numai ce crede inima și ce voiește mintea este firesc, fără a înțelege că ceea ce este sus este și jos și ceea ce este jos este și sus. Aceasta este și motivul pentru care Hristos vorbește despre un orb care este astfel pentru că așa a voit Dumnezeu. Unii interpreți ai acestui text evanghelic spun că este orb pentru a se arăta faptul că Iisus este divin, alții spun că orbul este astfel pentru păcatele părinților săi, eu spun că orbul este ceea ce este pentru a ne învața că este mai bine să nu vezi și să crezi, decât să vezi și să nu crezi. Evanghelia de azi are legătură cu Toma și, totodată, cu fiecare dintre noi, fiind o invitație la meditație: ”Fericit ești tu Toma că ai văzut și ai crezut, dar mai fericiți sunt cei care nu au văzut și au crezut!”, iar când mă raportez la credință mă refer la cel care crede că poate face mai mult și nu la acela care crede orbește. Și spun acestea gândindu-mă și la acea minunată întâmplare care ne povestește despre doi tineri îndrăgostiți plini de farmecul și bucuria tinereții. Ea, fără vedere, îi povestea cât de mult și-ar dori să poată vedea. El etern îndrăgostit de ea, îi promite că va vedea cândva, dacă va fi de acord să se căsătorească cu el. Binențeles că fata este de acord. Printr-o operație miraculoasă, fata își capătă pentru întâia oară vederea. Atunci tânara femeie îi spune cât de mult o uimesc toate cele pe care le vede, cât de frumoasă este lumea și tot ceea ce există, dar, totodată îi spune că deși atunci când nu vedea i-a promis că se va căsători cu el, acum ea nu poate să se mărite cu un orb. ”Bine, i-a spus atunci prietenul ei, atunci să nu uiți să te bucuri de toate câte vei vedea, dar mai ales să nu uiți că atunci când le vei privi, să te gândești că eu aș fi fost acela care le-ar fi privit, deorece ochii cu care și prin care vezi au fost ai mei.” De aceea, să nu uităm că astăzi trebuie să reînvățăm ca orbul din evanghelie, să privim lumea, pe cei din jurul nostru și tot ceea ce gândim și facem ca și cum am vedea totul pentru prima dată și să înțelegem că nu am avea ochi să vedem, dacă altcineva nu s-ar fi sacrificat pentru noi. De aceea, nu trebuie să ne comportăm ca niște orbi!

Am zis!

F.˙.  Mircea N.