Evanghelia reconstrucției – duminica orbului din naștere

Dacă la început Dumnezeu l-a facut pe Adam din pământ, și dacă Iisus, tot cu puțin pământ, i-a refăcut ochii acestui orb, înseamnă că El continua, de fapt, opera lui Dumnezeu. Ceea ce a făcut Dumnezeu atunci, la Facere, El face acum fiindcă era și El Dumnezeu. Și tot așa cum din pământ, adica din nimic, fiindcă pământul nu avea în el viață, a făcut Dumnezeu pe om, tot așa și Iisus, tot din nimic îl desăvârșește pe orb ca om, dându-i vederea care îi lipsea, căci tina nu conține nici un element vindecător. Evanghelia aceasta nu este despre un orb, ci despre vindecarea lui. Vindecarea de azi este numai un pretext. Se spune că pe cât de mult s-a bucurat orbul din naștere că și-a recăpătat vederea, tot atât de mult s-a întristat atunci când  a înțeles câtă suferință, durere, sărăcie, ură și minciună este în lumea care crede că are o vedere sănătoasă cu adevărat. Atunci și-ar fi dorit să devină iară orbul din naștere pentru că a înțeles că a fi orb fizic este o binecuvântare, iar a fi orb moral, intelectual, spiritual... este mai rău și mai grav decât orbirea ca și handicap fizic. El a văzut ceea ce spusese Hristos: de orb pe orb se va călăuzi, amândoi vor ajunge în groapă. O lume de orbi și gropi. Înfricoșător! Deoarece, suntem orbi când ne certăm cu proprii noștri copii și ne întrebăm de ce sunt astfel, fără a ne întreba și cine i-a educat astfel. Suntem orbi când nu salutăm pe nimeni și ne întrebăm de ce toată lumea ne urăște. Suntem orbi când adunăm fără limită și uităm că tot ceea ce am adunat este pentru a putea da și altora. Suntem orbi când facem legi și uităm tocmai noi să le respectăm. Suntem orbi tocmai atunci când privim numai către lumină și uităm că lumina prea multă și prea intensă este cea care ne orbește. Suntem orbi atunci când cerem mai mult decât avem nevoie și credem că nimic nu ne prisosește.  Suntem orbi când privim numai într-o singură direcție și uităm că orizontul este doar o linie convențională. Suntem orbi atunci când credem că numai ce crede inima și ce voiește mintea este firesc, fără a înțelege că ceea ce este sus este și jos și ceea ce este jos este și sus. Aceasta este și motivul pentru care Hristos vorbește despre un orb care este astfel pentru că așa a voit Dumnezeu. Unii interpreți ai acestui text evanghelic spun că este orb pentru a se arăta faptul că Iisus este divin, alții spun că orbul este astfel pentru păcatele părinților săi, eu spun că orbul este ceea ce este pentru a ne învața că este mai bine să nu vezi și să crezi, decât să vezi și să nu crezi. Evanghelia de azi are legătură cu Toma și, totodată, cu fiecare dintre noi, fiind o invitație la meditație: ”Fericit ești tu Toma că ai văzut și ai crezut, dar mai fericiți sunt cei care nu au văzut și au crezut!”, iar când mă raportez la credință mă refer la cel care crede că poate face mai mult și nu la acela care crede orbește. Și spun acestea gândindu-mă și la acea minunată întâmplare care ne povestește despre doi tineri îndrăgostiți plini de farmecul și bucuria tinereții. Ea, fără vedere, îi povestea cât de mult și-ar dori să poată vedea. El etern îndrăgostit de ea, îi promite că va vedea cândva, dacă va fi de acord să se căsătorească cu el. Binențeles că fata este de acord. Printr-o operație miraculoasă, fata își capătă pentru întâia oară vederea. Atunci tânara femeie îi spune cât de mult o uimesc toate cele pe care le vede, cât de frumoasă este lumea și tot ceea ce există, dar, totodată îi spune că deși atunci când nu vedea i-a promis că se va căsători cu el, acum ea nu poate să se mărite cu un orb. ”Bine, i-a spus atunci prietenul ei, atunci să nu uiți să te bucuri de toate câte vei vedea, dar mai ales să nu uiți că atunci când le vei privi, să te gândești că eu aș fi fost acela care le-ar fi privit, deorece ochii cu care și prin care vezi au fost ai mei.” De aceea, să nu uităm că astăzi trebuie să reînvățăm ca orbul din evanghelie, să privim lumea, pe cei din jurul nostru și tot ceea ce gândim și facem ca și cum am vedea totul pentru prima dată și să înțelegem că nu am avea ochi să vedem, dacă altcineva nu s-ar fi sacrificat pentru noi. De aceea, nu trebuie să ne comportăm ca niște orbi!

Am zis!

F.˙.  Mircea N.