Simbolul - sensul rațiunii

Pornind de la ideea că materia este un mijloc de tezaurizare a unor calități metafizice, am încercat să reinterpretez conceptul de simbol potrivit faptului că M.˙.A.˙.A.˙.U.˙. crează folosindu-se de cuvânt ca simbol și astfel a imprimat fiecărui lucru creat un sens și o rațiune superioară. Scopul acestor ”rațiuni” este acela de a da continuu formă sau a păstra în formă materia, adică rațiunea văzută a lucrurilor. În această perspectivă a mesajului M.˙.A.˙.A.˙.U.˙. adresat creației, personal văd simbolul, cu toate și în toate manifestările lui, ca fiind legătura prin care M.˙.A.˙.A.˙.U.˙. ni se descoperă și ni se ascunde totodată, dar și prin care ne cheamă permanent la implicare, la conlucrare în universalul atelier al creației. Simbolul comportă trei aspecte care pot transformă omul din călător în căutător și apoi în luminător, iar aceste dimensiuni sunt: calea, cunoașterea și voința. Omul, ca fruct al creației, este împlinirea unei realități care se exprimă prin simbol. De aceea omul deține puterea rațiunii prin care poate urma și aprofunda raza ce îl îndrumă la izvorul luminii fundamentale. În acest sens există și frumosul. El este simbol al formei care potențează și transmite ceea ce numai rațiunea poate vedea acolo unde iraționalul pare a însemna - deși poate nu - inexprimabil, ci doar o altă formă a frumosului privită din alte direcții, cu alți ochi și cu o altă percepere cognitivă. Un fel de imagine în oglidă a unei naturi statice care capătă astfel mișcare prin repetiția propriei imagini la nesfârșit. Infinitul adâncește repetabilitatea imaginii în timp și timpul începe să măsoare incomprehensibilul născând astfel stări care îmbinate devin mărturii ale mișcării imortalizate într-o imagine care a căpătat valoare în momentul în care o rază a sclipit pe fața ei și a născut astfel eternitatea și simbolul luminii ca valoare esențială în conceptul creațional, în spirit. Formele frumoase, primesc și adună frumusețe când izvoresc din spirit – chiar dacă se exprimă în esență prin materie - și capătă valoare de simbol numai atunci când reușesc să transmită și să creeze strări spirituale explozive, contradictorii și profunde, ca îngerii. Spiritul lucrează astfel în materie și se revelează prin ea. Dar mai putem spune și că formele materiei se află dintotdeauna în spirit ca stare încă neexprimată și acestea câștigă valoare estetică și esență rațională în momentul în care transmit, completează, încarcă, mișcă, dau sens aceluia care o contemplă. Maxim Mărturisitorul spune că ”toată lumea inteligibilă se înfățișează închipuită tainic în chipurile simbolice ale lumii sensibile pentru aceia care au ochi să vadă, și toată lumea sensibilă, dacă este cercetată cu minte iubitoare de cunoștință în însăși principiile ei, în rațiuni este închisă în lumea inteligibilă, este aceasta în principiile ei, și aceea în chipurile ei simbolice.” Nu voiesc să dezvolt mai mult, dar mă întreb retoric, de ce M.˙.A.˙.A.˙.U.˙. în desăvârșita Sa perfecțiune, în care și prin toate există și se manifestă, dorește să ridice spre sine pe fiecare în locul lui perfect, dacă totul se desăvârșește continuu ca și cum nu s-ar fi desăvârșit niciodată? Simbolul, înțeles astfel, este și dovada faptului că lumea nu are o singură realitate, ci este o continuă stare de realități, realități ale unei transformări permanente a cărei direcție este integrarea în voia absolutului, a oridinii și perfecțiunii. Cel mai înalt grad ce îl poarte suporta noțiunea de simbol este cuvânul ca materie, ca sens, ca ideal în căutarea căruia creația se află continuu și interminabil. Nu este vorba de a afla o cale pentru eliberare de materie sau pentru integrare în absolut, ci de libertatea de a se poziționa în spațiul perfect, în armonia simfonică a Universului. Simbolul poartă în sine o potență ambivalentă. În primul rând este o dimensiune prin care și în care se cuprinde a fi fără formă și fără sens, neautentică, folosind pentru a se exprima exemple văzute și cunoscute din cotidian. Un astfel de simbol, datorită almbicărilor și metamorfozărilor pe care le exprimă și le cuprinde în sine, dă naștere unor exprimări, ființe sau nume fantastice, care potențează și descoperă la rândul lor sensuri noi și mirobolante. Aici găsim personaje de basm, idei fantastice sau speculații S.F., iar faptul că se inspiră prin lucruri cunoscute nu scade cu nimic valoarea acestui fel de simbol ci, mai mult, îi dă valori mitice. Aș numi un astfel de simbol ca fiind transcendent. În al doilea rând, simbolul comportă și forme concrete, simple prin forma lor de prezentare și exprimare. Astfel de simboluri sunt semne care prezintă, desemnează fără a aprofunda pe cel care le întâlnește, ci transmit mesaje directe cu scopuri clare. Aici vorbim de reclame, etichete, efigii ale unor organizații, case regale sau însemne religioase, de exemplu. Aș numi un astfel de simbol ca fiind direct. Fie transcendet sau direct, simbolul, inideferent cât de simplu sau complex ar fi, este în sine un mod de transmitere a unui mesaj pe care îl vor înțelege, cu precădere, aceia cărora se adresează. Ceea ce trebuie reținut din această lucrare este că materia tezaurizează simbolul ca ideal, că ea îl poartă ca pe un țel și că suntem datori să facem din simbol unealta noastră principală de lucru în atelierele în care lucrăm. Cel care nu își găsește calea simbolului îl vom ajuta să nu rătăcească, pe cel care nu înțelege dimensiunile simbolului, i le vom repeta până le va pricepe, pentru cel care simbolul nu mai are strălucirea de altă dată, îl vom șlefui până când tot întunericul lui va fi lumină! Dar pe orbi de ce îi ținem printre noi? De ce vorbim surzilor? Pentru ei Lumina e tot întuneric și chemarea noastră este tot tăcere. Să redevenim oamenii simbolului, Fratilor! Să facem tot ceea ce simbolul comportă în sine și, chiar mai mult, să îi descoperim și alte profunde sensuri! Să nu ne oprim din lucrarea noastră simbolică! Dalta și ciocanul sunt în mâinele noastre! Piatră este tot ce trebuie să prindă formă! Dacă așteptăm mereu să ne spună alții ce să cioplim, atunci nu vom da formă și chip, nu vom da viitor și speranță, ci numai minciuni și amăgiri. Să urmăm steaua care lumină pentru toți! În simbolul ei este și Lumina și întunericul, dar și toate principiile noastre.

F.˙.  Mircea N.