Fundamentul filosofic al simbolismului masonic

Dimensiuni masonice de sec. XVIII

Ca trăsătură fundamentală,masoneria poate fi numită instituție, numai dacă își recunoaște și îi sunt unanim recunoscute legitimitatea sa istorică, adică originile sale reale. Ne aflăm pe un teren mlăștinos și totodată primejdios, deoarece, până azi, măcar din punct de vedere cantitativ, căutările și afirmațiile istoricilor nu sunt clare nici în ceea ce privește metoda, nici strășnicia lucrărilor care voiesc a justifica verticalitatea și autenticitatea istorică a masoneriei. O instituție cum este masoneria, care face din transmitere o problemă centrală și una din condițiile esențiale ale legitimității sale, nu poate ocoli chestiunea originilor sale istorice. Este un domeniu delicat și în egală măsură disputat, până în prezent precumpănind, cel puțin cantitativ, tezele susținute de istorici care nu excelau nici în privința metodei, nici a rigorii. Tezele preluate necritic, perpetuarea unor afirmații greu de dovedit, citarea acelorași surse și citarea reciprocă între autori deficitari la capitolul discernământ au creat un halou de legendă în jurul masoneriei, mult mai ușor de acceptat de cei puțin deprinși cu exercițiul critic. Nu este un secret că legenda, mitul se răspândesc şi capătă „credibilitate” mai ușor decât cercetarea istorică făcută cu acribie, cu dorința de a îndepărta orice urmă care ar putea întreține confuzia și neclaritatea. Apropierea celebrării a trei veacuri de existență a masoneriei va stârni un nou val de lucrări, va redeschide mai vechile dispute și controverse în încercarea de a-i găsi urmele, rădăcinile într-un trecut cât mai îndepărtat şi cât mai greu de descifrat. Dacădespre începuturile masoneriei şi despre simbolismul şi dimensiunea sa inițiaticăs-a scris relativ mult, şi vorbim aici despre lucrări temeinice întemeiate pe adevărul istoric şi pe rigoarea cercetării simbolice dincolo de fantasme, s-a scris mai puţin despre fenomenele care au însoţit masoneria în primul său secol de existenţă, care a fost secolul Luminilor, Iluminismul fiind una din marile mişcări intelectuale europene.

„Ca mişcare, afirmă Dena Goodman, francmasoneria poate da loc la multe interpretări, dar este sigur că loja era instituţia de sociabilitate cea mai populară în Europa secolului al XVIII-lea. Istoricii au reconstituit progresul său din Anglia către Spania, Ţările de Jos, Belgia şi Franţa, apoi spre nord şi est prin oraşele italiene şi germane. Ea ajunge până la Praga, Varşovia şi Sankt-Petresburg în est; până în Danemarca şi Suedia în nord. Ea trece Atlanticul pentru a ajunge în coloniile engleze, franceze şi spaniole. Membrii săi proveneau în toate păturile vieţii urbane: artizani, nobili, oameni de litere, oameni ai legii, comercianţi şi alţi reprezentanţi ai elitei urbane ştiutoare de carte. Cei care aderau la o lojă,ca şi cei frecventau saloane şi cabinete de lectură, lăsau la intrare propriul statut social şi politic pentru a participa la o sociabilitate fondată pe un nou ansamblu de reguli şi raporturi calificate ca „democratice” de anumiţi istorici. În sânul lojii, fraţii învaţă să folosească un limbaj unde predominăconceptele de „lumină”, „dreptate”, „libertate”, „egalitate”, şi mai ales„fraternitate”; citatul este din articolul consacrat termenului „sociabilitate”,din lucrarea Lumea luminilor. Sociabilitatea secolului al XVIII-lea a cunoscut mai multe forme de manifestare, şi deşi nu aceasta este tema noastră, vom aminti câteva dintre ele pentru a avea percepţia asupra orizontului cultural, intelectual şi social în care s-a afirmat masoneria. Aminteam de sălile de lectură unde cititorii puteau să se înscrie pentru trei luni, pentru şase sau 12 luni; ele nu promovau direct un gen de interacţiune socială, dar îşi deschideau porţile către publicul larg, cultivat, înscriindu-se în sfera discursului comun al Luminilor. Tot atunci prinde conturşi se răspândește un ideal de urbanitate şi politeţe, un foarte popular periodic londonez, The Spectator, afirmând că dacă Socrate a coborât filosofia din cer pentru a locui printre oameni, editorii se vor ambiţiona să scoatăfilosofia din cabinete şi biblioteci, din şcoli şi colegii, pentru a o aduce în cluburi şi alte adunări informale. În secolul al XVIII-lea instituţiile de sociabilitate luminată proliferau în întreaga Europă şi în coloniile din Lumea Nouă. Scrierile filosofilor şi gânditorilor politici îndemnau la crearea unei Republici a Literelor cosmopolită, în sensul frumos al termenului; era epoca în care tineri, uneori de condiție modestă, dar fiind instruiți şi având energia pentru a depăşi formele tradiţionale ale gândirii şi sociabilității, înrădăcinate în familie, corporație, parohie, puteau crea locuri de întâlnire inspirate de valorile de reciprocitate şi de schimb, caracteristice Republicii luminate a Literelor, să difuzeze cunoştinţe, să facă din idealurile abstracte precum raţiunea, egalitatea şi autonomia, dificil de atins, idealuri concrete, într-un cuvânt să amelioreze societatea.

Printre noile forme de comportament social care deveneau parte integrantă a culturii luminate, masoneria era cea mai dificil de înţeles. Societăţi ritualizate ataşate ierarhiilor, lojile secolului al XVIII-lea evocau constant virtuţile şi meritele civice, egalitatea între oameni, necesitatea apropierii de filosofieşi de cultura Luminilor. Masoneria speculativă se naşte şi se răspândește în Europa în contextul a ceea ce Paul Hazard numea Criza conştiinţei europene care a marcat sfârșitul secolului al XVII-lea şi începutul celui de-al XVIII-lea. Miturile şi povestirile fundării sale pun accent pe redeschiderea şantierului, pe construcţia Templului lui Solomon, simbol al armoniei regăsite între oameni. Pierderea sensului, cuvântul pierdut, imposibilitatea de a comunica şi de a transmite cunoaşterea sunt câteva din ideile care animă noua instituție; o dovedesc legenda lui Hiram, căutările mitice, urmele Artei Regale. Când hybris-ul, prin care vechii greci înţelegeau lipsa de măsură, a precipitat căderea Templului, a separat muncitorii care nu mai puteau să comunice şi să se pună de acord, lucrătorii Artei Regale voiau săînalţe un nou Templu, unii vedeau un nou Babel, dar unul al concordiei, al armoniei, în care comunicarea între fraţi să fie restaurată printr-un „limbaj al semnelor”, semne şi atingeri care permit masonilor să se recunoască drept fraţi. În contextul începutului de secol XVIII, propunerea de a opta pentru cel mai mic denominator religios sau spiritual comun, Marele Arhitect al Universului, era de o nobilă modernitate; sigur el nu putea înşela vigilenţa cercurilor ecleziastice sau ale detractorilor masoneriei. Şi cele două bule papale de excomunicare mergeau în aceeaşi direcţie: nu era acceptată ideea că o adunare poate reuni oameni din diverse ţări, având convingeri religioase diferite. Referinţa la Marele Arhitect al Universului, sub auspiciile şi în gloria căruia lucrează masonii, este o formulă suplă care permite o gamă de interpretări, care se poate adecva tuturor confesiunilor, deşi mai toţi comentatorii afirmă că majoritatea masonilor identifică Marele Arhitect al Universului cu Dumnezeul creştinilor. Societatea europeană a primei jumătăţi a secolului al XVIII-lea avea anumite aşteptări, iar masoneria răspundea acestor aşteptări ale elitei europene şi făcea din Templu un laborator. Avântul gradelor masonice de esenţă creştină şi cavalerească va crea şi spaţiul unui dialog interconfesional. Cadrul propus în lojă este cel al evitării oricărei provocări, este cadrul uceniciei asupra diferenţelor şi respectării lor, fără a renunţa la propriile valori. Semnificative în acest sens sunt demersurile lui Joseph de Maistre, „un conte sub acacia”, cum îl numea savantul Gilbert Durand; Joseph de Maistre pleda pentru atenuarea sensibilităţilor şi pentru apropiere, la acea vreme principala dispută fiind între catolici şi protestanţi. Erau primii paşi care arătau cămasoneria era nu numai un laborator în care membrii se recunoşteau ca alter egoşi se percepeau ca fraţi, era şi un observator al mizelor secolului Luminilorşi al liniilor de forţă şi de fractură care îl traversau. Secolul Luminilor a fost caracterizat ca unul al dezvoltării fără precedent a culturii mobilităţii şi călătoriei, fie ea de agrement, de negoţ, călătorii diplomatice, căutarea urmelor arheologice, rătăcirea aventurierilor sau călătoria filosofică. În câmpul sociabilităţii loja masonică se afirmă ca o micro-societate unde pot fi experimentate noi raporturi sociale, noi moduri de organizare. Masoneria a fost poziţionată de cei dinafară în marginea spaţiului profan, poate şi pentru căera în opoziţie radicală cu acesta: ea opunea haosului profan ordinea spaţiului-timp fraternal, individualismului care fragilizează şi destramă îi opunea legătura socială de un nou tip. Trimisă în noaptea societăţilor secrete în vreme ce ea reunea fii luminii, tolerată mai curând decât recunoscută,masoneria a lucrat în tăcere afirmându-se ca o şcoală a virtuţilor. Într-un secol în care formele de sociabilitate caută să obţină o recunoaștere publică,Ordinul masonic revendica excelenţa socială şi morală, propunând o fraternitate universală într-un spaţiu cu geometrie şi geografie variabile. Arta Regalătrebuie să reunească fraţi, reprezentanţi demni ai diverselor pături sociale, dar prin aceasta nu s-a urmărit niciodată deschiderea prea largă a porţilor templului, în așa fel încât confreria să se bucure de respect. Sunt mărturii căîn primele decenii, în cazul în care membrii lojii considerau că dacă accesul unui profan, devenit de acum frate, nu a fost o alegere tocmai potrivită, acela nu ajungea maestru.

Într-un secol marcat de revoluţii sociale şi politice, de schimbări violente, s-a afirmat o nouă instituţie cu valenţe iniţiatice, care propunea un nou model de convivialitate, de sociabilitate, de comuniune, de toleranţă. Au apărut laboratoare în care comunitatea fraternă elabora ordinea pornind de la haos, concordia şi armonia raporturilor fraterne în opoziţie cu antagonismele care sfâșiau lumea profană.Părinţii fondatori ai masoneriei i-au căutat un trecut mitic, iar când nu l-au găsit l-au „inventat”, în sensul frumos al cuvântului; ne-au lăsat însă câteva mituri fondatoare, şi este suficient să amintim legenda lui Hiram, construcţiaşi reconstrucția Templului lui Solomon, care fac liantul universal al masoneriei create acum aproape 300 de ani. Ne-au lăsat, pentru a relua o frumoasăformulare aparținând celui amintit deja, Joseph de Maistre, „un paşaport pentru lumină” care să definească apartenenţa la Republica universală a francmasonilor. Dar tot ei ne-au dat şi înţelesul profund al masoneriei: un sistem particular de morală, învăluit de alegorie şi ilustrat de simboluri!

 

F.˙. Mircea N.