“AM ZIS!”, iată două cuvinte pe care
fiecare dintre noi le-am rostit în Templu, la încheierea unei planșe sau a unei
alocuţiuni. Sunt prezente mereu ca parte a unui «ritual ascuns», a unei conduite fraterne şi chiar ca formulă de
politețe. Dar ce vor să (ne) zică? Ce
presupun? De ce le pronunțăm?
Această
sintagmă poate însemna “acțiune” și “realizare”
precum Alfa și Omega, adică
sintetizează meditația și căutarea, formularea reflecției prin prezentarea unei
Lucr.˙. personale, urmată de o deschidere către schimbul de opinii pe tema
aleasă. Îmi amintește de introspecție, o căutare în adâncuri continuată printr-o
exteriorizare spre lume, atât materială, cât și spirituală.
Pe
măsura dezvoltării, am căutat să-mi desfăşor voluntar munca masonică în jurul a
trei axe principale:
- angajamentul și responsabilitatea vorbelor
mele;
- folosirea cuvintelor alese sau arta
retoricii;
- împărtășire și transmitere.
Dar să le luăm pe rând…
Angajamentul și responsabilitatea
vorbelor mele
A
mă exprima la persoana I singular înseamnă de fapt a mă implica direct, a
afirma că sunt responsabil pentru cuvintele rostite. Perfectul Compus atribuie
expresiei invocate un caracter solemn și final. Prin urmare, ceea ce a fost
spus și implicit auzit de toți FF.˙. este ireversibil, iar această formă de Trecut
la Indicativ exprimă voința mea de a progresa. “AM ZIS!” şi nu-mi mai pot întoarce vorbele, am spus-o și s-a auzit
deja în toate colțurile T.˙.. Prin urmare, responsabilitatea mea a fost deja
angajată si nu mă pot ascunde în spatele anonimatului.
Când
am intrat în Ordin, am descoperit printre rânduielile noastre simboluri,
gesturi, atitudini și ... CUVINTE. Iar munca masonică începe prin cuvinte. Dar
suntem oare conștienți de greutatea vorbelor, avem oare respect pentru Adevăr?
La inițiere, angajamentul nostru este întărit verbal de cuvintele prin care ne
obligăm cu onoare: „Eu, N..., jur”. Un răspuns scurt, dar ferm la textul
legământului, cu care mi-am asumat în mod liber responsabilitatea de a da
vieții mele un nou început, lucrând neîncetat pentru desăvârșirea Sinelui, “astfel încât să pot continua în afara
lucrările începute în Templu”. Ulterior, angajamentul meu se reflectă prin
asiduitatea la Lucr.˙., prin Bucăţile de Arhitectură prezentate, prin întrebările
ridicate sau intervenţiile mele fraterne asupra temelor de discuţie Între Col.˙.
etc.
“AM ZIS!” întoarce o filă pentru a deschide o
alta, proclamând că nimic nu este definitiv şi totul rămâne într-o perpetuă
evoluție, conform spiritualităţii care ne animă în demersul nostru iniţiatic.
La invitația Ven.˙. M.˙., FF.˙. iau cuvântul pentru a-și exprima punctul de
vedere rezultat din experiența dobândită ... pe scurt, îşi aşează Piatra în zidul
Edificiului nostru spiritual, aflat într-o continuă ascensiune.
Folosirea cuvintelor alese sau
Arta retoricii
“AM ZIS!” rezumă o acțiune trecută şi
terminată în momentul vorbirii, asupra căreia este imposibil să mai revenim,
dar care poate avea urmări imediate sau viitoare. De aici nevoia de a ne
controla patimile şi de a ne măsura vorbele cu atenție, deoarece orice cuvânt
rostit poate fi primit diferit de auditoriu. “AM ZIS!” este “Pavajul Mozaicat” al discursului meu, care poate
menține dualitatea.
Nu
este oare retorica arta alegerii cuvintelor pentru a transmite cât mai bine un
mesaj? Cu toate acestea, doar Francmas.˙. ne învață tehnicile de dezvoltare şi
exprimare a gândirii. Cum? Păi în primul rând, prin tăcerea Discipolului,
simbol al germinării sau al introspecției, o tăcere constructivă care ne obligă
să observăm, să (ne) punem primele întrebări dar mai ales să reflectăm. Apoi,
pentru Companion și ulterior, pentru un Maestru, exprimarea gândirii se
desfășoară doar printr-o solicitare a Cuvântului și eventual, acordarea
permisiunii, ceea ce ne provoacă să dezvoltăm ideile cu claritate, pentru a
convinge prin iscusința argumentației și frumusețea stilului. Deoarece cuvântul
este ambivalent, contrastant: poate vătăma sau poate încuraja, poate construi
sau poate distruge. Asta îmi rememorează faptul că Dalta și Ciocanul pot
deteriora lucrările sau chiar pot pune în pericol însăși structura construcţiei,
dacă sunt utilizate necorespunzător de un F.˙. care a avansat prea repede, fără
a deprinde tainele meseriei.
Un bun Mason se va distanța de dualitate, dar o va
analiza mereu cu atenție. Chiar
şi în această planşă trebuie să mă asigur de exprimarea aleasă, imaginând
gândul prin Verb şi revelând astfel imaterialul corporalizat.
Împărtășire și transmitere
Munca
masonică este reprezentată prin căutarea de Sine. După părerea mea, marele secret
al Francmas.˙. stă în autocunoaştere şi dezvoltare proprie, iar DATORIA
inițiatului este să transmită ceea ce a primit, cu ajutorul Uneltelor simbolice
şi a Ritualului practicat.
Lanțul
de Unire trebuie refăcut mereu, dar, în contextul transmiterii cunoștințelor
noastre individuale și comune, dobândite într-un spațiu sacralizat, trebuie să fim atenţi la ceea ce
oferim prin comunicare, căci ne putem abate ușor de la scopul nostru. Să fim
vigilenți cu noi înșine și să nu ne lăsăm ghidaţi de strălucirea metalelor, să
ne controlăm pasiunile care ne pot atrage iar către profan.
Așa
cum am mai spus la începutul acestei planşe, “AM ZIS!” poate simboliza începutul şi sfârşitul cugetărilor mele, urmate de un
schimb de idei cu FF.˙. mei. “AM ZIS!”
este «cuţitul» imaginat cu care execut Semnul Penal, atunci când mâna cade de-a
lungul corpului după ce am tăiat gâtul și implicit glasul, sub privirile FF.˙..
Acest semn capital amintește că trebuie să ne stăpânim pasiunile pentru a putea
transpune cu luciditate ideile în cuvintele care au sens și că este important
să le respectăm, astfel încât toţi FF.˙. să înțeleagă ceea ce spunem. Dupa o divizare
temporară prin gestica teatrală, ne vom reuni din nou trupul (cu inima) și
mintea… le separăm doar în timp ce citim, dar vine momentul să le adunăm, pentru
a pune în practică cuvintele și acțiunile noastre.
Fiecare
F.˙. este invitat să-și aducă contribuția la Edificiul aflat în construcție.
Astfel, din suma tuturor de “AM ZIS!”
va apărea la final un “AM ZIS!”
consensual, care face posibilă dezvoltarea armonioasă a întregului colectiv. Adică
o operă comună în care toți de “AM ZIS!”
își vor găsi punctul de convergență în linii directoare coerente, rezumate prin
concluziile F.˙. Orator. Fiecare își expune punctul de vedere, care va îmbogăți
Lucr.˙. noastră, pentru a dezvolta apoi cunoștințele individuale și a-l lumina
pe fiecare dintre membrii L.˙..
“AM ZIS!” este oglinda personalității, a
așteptărilor și a aspirațiilor noastre. Reprezintă o emanație a Ființei şi fără
ele, planșele ar fi ca niște cochilii goale, impersonale și reci. “AM ZIS!” este
viața, este scânteia care “luminează în
întuneric şi întunericul nu a cuprins-o”…
Fie
că suntem vechi MM.˙. cu experiența, ceea ce ne-ar putea da o anumită
legitimitate sau, din contră, nişte tineri Masoni, entuziaşti şi avizi de Cunoaştere,
aceaste cuvinte aparent banale ne asigură Egalitatea.
Valoarea
temporală exprimată de Verb îmi lasă posibilitatea de a îmbunătăți lucrurile și
mă ajută să fac un pas înapoi ca să analizez evenimentele petrecute. Înseamnă
că voi continua să meditez pentru a-mi urmări scopul!
Francmasonul
a fost întotdeauna un om al vorbelor rostuite (!), iar L.˙., locul său de
exprimare unde cuvintele devin instrumente practice pe care învățăm să le
stăpânim, așa cum spune prologul Evangheliei
după Ioan.
Dar oare de ce “AM ZIS!” ceea ce am zis?
Pentru a place tuturor? Pentru a atrage atenția FF.˙. asupra
personalităţii mele deosebite? Pentru a-mi arăta erudiția și cunoștințele?
Categoric NU. Am spus-o pur și simplu pentru a participa la viaţa L.˙., pentru a-mi aduce
contribuția la dezbaterile care au loc Între Col.˙. şi a da mai departe Lumina primită.
În liniștea T.˙. şi printre FF.˙. mei deschiși și toleranți,
dezbaterea sau schimbul de idei, argumentele și opiniile la subiect se îmbină armonios, ca
într-un ansamblu arhitectural. Fiecare îşi cară pe Şantier propria Piatră, pe
care o şlefuieşte cu dăruire spre a-şi găsi locul destinat în Zidul măreț ce se
ridică, ca o continuă partajare emițător-receptor, simbolizată fizic prin
Lanțul de Unire: cu o mâna dai iar cu alta primeşti.
Acest
“AM ZIS!” pe care îl folosim cutumiar este o afirmare a Sinelui,
o realitate care ne face să existăm cu adevărat. Numai în LL.˙. noastre avem cu
adevărat privilegiul de a ne exprima ideile LIBER şi netulburat, feriți de privirile profane. Aici devenim
extrovertiți, beneficiind de ascultarea activă și încrederea reciprocă a FF.˙., căci Francmas.˙. are darul de
a permite cuiva să se exprime răspicat… În afara porților batante, “AM ZIS!” se transformă
pentru majoritatea oamenilor într-un rezervat “aşa m-am gândit” sau “aşa
cred”, care ne «ascunde» public și defensiv… Deşi teoretic suntem nişte fiinţe sociale,
în exteriorul T.˙.
nu mai avem răbdare să ne ascultăm conștient
și profund unii pe alții, să ne înţelegem sau să ne încurajăm, fiind introvertiți si
resemnați. Unii sunt
obişnuiţi chiar să vorbească mult şi să nu spună nimic.
Dar aici, sub Bolta înstelată, reuşim mereu să ne depășim limitele și
prejudecățile, să ne exteriorizăm trăirile iar acest sentiment minunat de “a fi” nu are preț. Un sentiment aparte,
care ne dă valoare intrinsecă prin faptul că fiecare reprezentăm acum o parte
dintr-un întreg și nu mai rătăcim printr-o mulţime nepăsătoare.
Prafrazând
îndoiala carteziană, eu “AM ZIS!”
deci EXIST… şi nu sunt de
unul singur, deoarece ceea ce “AM
ZIS!” este adresat
celorlalți, care «mă recunosc ca atare»
şi mă urmăresc cu nesaț. Aceste două cuvinte mă determină să nu mă simt niciodată
singur. Printr-o muncă asiduă, “AM
ZIS!” se va transforma poate
într-un „ZIC” sau chiar în “VOI ZICE”…
Lumina
s-ar putea descompune în cuvinte alese care să strălucească pentru a îndruma… cuvintele
nu dispar, FF.˙. mei, ci continuă să existe din momentul în care le-am ZIS, prezente în mintea și în gândurile
persoanei receptoare. Voi avea grijă ca niciun cuvânt de-al meu să nu aducă
întuneric, ci, dimpotrivă, să-i lumineze pe oameni.
Așadar,
v-am expus în câteva rânduri reflecția mea despre “AM ZIS!”. Nu dețin
adevărul absolut, aceasta este doar reprezentarea ADEVĂRULUI MEU. “AM ZIS!” a devenit pur și simplu expresia experienței acumulate,
a observațiilor sau a acțiunilor personale, atât în lumea profana, cât și
printre voi, FF.˙. mei.
În Francmasonerie, din acest “AM ZIS!” ar trebui să se nască un schimb de experiențe
și trăiri, simțit ca o preocupare constantă pentru împărtăşire şi transmitere,
nu ca pe un îndemn la critica, specific lumii profane. Există deosebiri între
noi, dar, într-o zi, am decis să înțelegem și să acceptăm aceste diferenţe,
bătând cu putere la ușa T.˙.. Francmas.˙. poate contribui la aşezarea
valorilor unei societăţi într-o paradigmă a Libertăţii deplin asumate.
Raportat la propria persoană, am cântărit și am
măsurat aici fiecare
cuvânt pentru a-i da astfel
forță și vigoare, iar la final le întăresc prin
această afirmație, care semnează și parafează Bucata mea de Arhitectură:
AM ZIS!
N.A.
În tradiția ramurii anglo-saxone,
de orientare teistă, se utilizează ca formulă de încheiere expresia "So
mote it be!" care s-ar traduce în română prin "Amin!", deși
în practica Francmasoneriei "regulare" se folosește "Așa să
fie!", pentru a nu crea profanilor confuzii între Ordin și religie.
"Am zis!", la care am făcut referință mai sus, ar fi traducerea lui
"I spoke!" și este mai mult o emanație a Francmasoneriei franceze cu
viziune deistă, având trimiteri la limba Latină (vezi "dictus").
