Am zis!

“AM ZIS!”, iată două cuvinte pe care fiecare dintre noi le-am rostit în Templu, la încheierea unei planșe sau a unei alocuţiuni. Sunt prezente mereu ca parte a unui «ritual ascuns», a unei conduite fraterne şi chiar ca formulă de politețe. Dar ce vor să (ne) zică? Ce presupun? De ce le pronunțăm?

Această sintagmă poate însemna “acțiune” și “realizare” precum Alfa și Omega, adică sintetizează meditația și căutarea, formularea reflecției prin prezentarea unei Lucr.˙. personale, urmată de o deschidere către schimbul de opinii pe tema aleasă. Îmi amintește de introspecție, o căutare în adâncuri continuată printr-o exteriorizare spre lume, atât materială, cât și spirituală.

Pe măsura dezvoltării, am căutat să-mi desfăşor voluntar munca masonică în jurul a trei axe principale:

- angajamentul și responsabilitatea vorbelor mele;

- folosirea cuvintelor alese sau arta retoricii;

- împărtășire și transmitere.

Dar să le luăm pe rând…

Angajamentul și responsabilitatea vorbelor mele

A mă exprima la persoana I singular înseamnă de fapt a mă implica direct, a afirma că sunt responsabil pentru cuvintele rostite. Perfectul Compus atribuie expresiei invocate un caracter solemn și final. Prin urmare, ceea ce a fost spus și implicit auzit de toți FF.˙. este ireversibil, iar această formă de Trecut la Indicativ exprimă voința mea de a progresa. “AM ZIS!” şi nu-mi mai pot întoarce vorbele, am spus-o și s-a auzit deja în toate colțurile T.˙.. Prin urmare, responsabilitatea mea a fost deja angajată si nu mă pot ascunde în spatele anonimatului.

Când am intrat în Ordin, am descoperit printre rânduielile noastre simboluri, gesturi, atitudini și ... CUVINTE. Iar munca masonică începe prin cuvinte. Dar suntem oare conștienți de greutatea vorbelor, avem oare respect pentru Adevăr? La inițiere, angajamentul nostru este întărit verbal de cuvintele prin care ne obligăm cu onoare: „Eu, N..., jur”. Un răspuns scurt, dar ferm la textul legământului, cu care mi-am asumat în mod liber responsabilitatea de a da vieții mele un nou început, lucrând neîncetat pentru desăvârșirea Sinelui, “astfel încât să pot continua în afara lucrările începute în Templu”. Ulterior, angajamentul meu se reflectă prin asiduitatea la Lucr.˙., prin Bucăţile de Arhitectură prezentate, prin întrebările ridicate sau intervenţiile mele fraterne asupra temelor de discuţie Între Col.˙. etc.

“AM ZIS!” întoarce o filă pentru a deschide o alta, proclamând că nimic nu este definitiv şi totul rămâne într-o perpetuă evoluție, conform spiritualităţii care ne animă în demersul nostru iniţiatic. La invitația Ven.˙. M.˙., FF.˙. iau cuvântul pentru a-și exprima punctul de vedere rezultat din experiența dobândită ... pe scurt, îşi aşează Piatra în zidul Edificiului nostru spiritual, aflat într-o continuă ascensiune.

Folosirea cuvintelor alese sau Arta retoricii

“AM ZIS!” rezumă o acțiune trecută şi terminată în momentul vorbirii, asupra căreia este imposibil să mai revenim, dar care poate avea urmări imediate sau viitoare. De aici nevoia de a ne controla patimile şi de a ne măsura vorbele cu atenție, deoarece orice cuvânt rostit poate fi primit diferit de auditoriu. “AM ZIS!” este “Pavajul Mozaicat” al discursului meu, care poate menține dualitatea.

Nu este oare retorica arta alegerii cuvintelor pentru a transmite cât mai bine un mesaj? Cu toate acestea, doar Francmas.˙. ne învață tehnicile de dezvoltare şi exprimare a gândirii. Cum? Păi în primul rând, prin tăcerea Discipolului, simbol al germinării sau al introspecției, o tăcere constructivă care ne obligă să observăm, să (ne) punem primele întrebări dar mai ales să reflectăm. Apoi, pentru Companion și ulterior, pentru un Maestru, exprimarea gândirii se desfășoară doar printr-o solicitare a Cuvântului și eventual, acordarea permisiunii, ceea ce ne provoacă să dezvoltăm ideile cu claritate, pentru a convinge prin iscusința argumentației și frumusețea stilului. Deoarece cuvântul este ambivalent, contrastant: poate vătăma sau poate încuraja, poate construi sau poate distruge. Asta îmi rememorează faptul că Dalta și Ciocanul pot deteriora lucrările sau chiar pot pune în pericol însăși structura construcţiei, dacă sunt utilizate necorespunzător de un F.˙. care a avansat prea repede, fără a deprinde tainele meseriei.         

Un bun Mason se va distanța de dualitate, dar o va analiza mereu cu atenție. Chiar şi în această planşă trebuie să mă asigur de exprimarea aleasă, imaginând gândul prin Verb şi revelând astfel imaterialul corporalizat.

Împărtășire și transmitere

Munca masonică este reprezentată prin căutarea de Sine. După părerea mea, marele secret al Francmas.˙. stă în autocunoaştere şi dezvoltare proprie, iar DATORIA inițiatului este să transmită ceea ce a primit, cu ajutorul Uneltelor simbolice şi a Ritualului practicat.

Lanțul de Unire trebuie refăcut mereu, dar, în contextul transmiterii cunoștințelor noastre individuale și comune, dobândite într-un spațiu sacralizat, trebuie să fim atenţi la ceea ce oferim prin comunicare, căci ne putem abate ușor de la scopul nostru. Să fim vigilenți cu noi înșine și să nu ne lăsăm ghidaţi de strălucirea metalelor, să ne controlăm pasiunile care ne pot atrage iar către profan.

Așa cum am mai spus la începutul acestei planşe, “AM ZIS!” poate simboliza începutul şi sfârşitul cugetărilor mele, urmate de un schimb de idei cu FF.˙. mei. “AM ZIS!” este «cuţitul» imaginat cu care execut Semnul Penal, atunci când mâna cade de-a lungul corpului după ce am tăiat gâtul și implicit glasul, sub privirile FF.˙.. Acest semn capital amintește că trebuie să ne stăpânim pasiunile pentru a putea transpune cu luciditate ideile în cuvintele care au sens și că este important să le respectăm, astfel încât toţi FF.˙. să înțeleagă ceea ce spunem. Dupa o divizare temporară prin gestica teatrală, ne vom reuni din nou trupul (cu inima) și mintea… le separăm doar în timp ce citim, dar vine momentul să le adunăm, pentru a pune în practică cuvintele și acțiunile noastre.

Fiecare F.˙. este invitat să-și aducă contribuția la Edificiul aflat în construcție. Astfel, din suma tuturor de “AM ZIS!” va apărea la final un “AM ZIS!” consensual, care face posibilă dezvoltarea armonioasă a întregului colectiv. Adică o operă comună în care toți de “AM ZIS!” își vor găsi punctul de convergență în linii directoare coerente, rezumate prin concluziile F.˙. Orator. Fiecare își expune punctul de vedere, care va îmbogăți Lucr.˙. noastră, pentru a dezvolta apoi cunoștințele individuale și a-l lumina pe fiecare dintre membrii L.˙..

“AM ZIS!” este oglinda personalității, a așteptărilor și a aspirațiilor noastre. Reprezintă o emanație a Ființei şi fără ele, planșele ar fi ca niște cochilii goale, impersonale și reci. “AM ZIS!” este viața, este scânteia care “luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o”…

Fie că suntem vechi MM.˙. cu experiența, ceea ce ne-ar putea da o anumită legitimitate sau, din contră, nişte tineri Masoni, entuziaşti şi avizi de Cunoaştere, aceaste cuvinte aparent banale ne asigură Egalitatea.

Valoarea temporală exprimată de Verb îmi lasă posibilitatea de a îmbunătăți lucrurile și mă ajută să fac un pas înapoi ca să analizez evenimentele petrecute. Înseamnă că voi continua să meditez pentru a-mi urmări scopul!

Francmasonul a fost întotdeauna un om al vorbelor rostuite (!), iar L.˙., locul său de exprimare unde cuvintele devin instrumente practice pe care învățăm să le stăpânim, așa cum spune prologul Evangheliei după Ioan.

Dar oare de ce “AM ZIS!” ceea ce am zis? Pentru a place tuturor? Pentru a atrage atenția FF.˙. asupra personalităţii mele deosebite? Pentru a-mi arăta erudiția și cunoștințele? Categoric NU. Am spus-o pur și simplu pentru a participa la viaţa L.˙., pentru a-mi aduce contribuția la dezbaterile care au loc Între Col.˙. şi a da mai departe Lumina primită.

În liniștea T.˙. şi printre FF.˙. mei deschiși și toleranți, dezbaterea sau schimbul de idei, argumentele și opiniile la subiect se îmbină armonios, ca într-un ansamblu arhitectural. Fiecare îşi cară pe Şantier propria Piatră, pe care o şlefuieşte cu dăruire spre a-şi găsi locul destinat în Zidul măreț ce se ridică, ca o continuă partajare emițător-receptor, simbolizată fizic prin Lanțul de Unire: cu o mâna dai iar cu alta primeşti.

Acest “AM ZIS!” pe care îl folosim cutumiar este o afirmare a Sinelui, o realitate care ne face să existăm cu adevărat. Numai în LL.˙. noastre avem cu adevărat privilegiul de a ne exprima ideile LIBER şi netulburat, feriți de privirile profane. Aici devenim extrovertiți,  beneficiind de ascultarea activă și încrederea reciprocă a FF.˙., căci Francmas.˙. are darul de a permite cuiva să se exprime răspicat… În afara porților batante, “AM ZIS!” se transformă pentru majoritatea oamenilor într-un rezervat “aşa m-am gândit” sau “aşa cred”, care ne «ascunde» public și defensiv… Deşi teoretic suntem nişte fiinţe sociale, în exteriorul T.˙. nu mai avem răbdare să ne ascultăm conștient și profund unii pe alții, să ne înţelegem sau să ne încurajăm, fiind introvertiți si resemnați. Unii sunt obişnuiţi chiar să vorbească mult şi să nu spună nimic.

Dar aici, sub Bolta înstelată, reuşim mereu să ne depășim limitele și prejudecățile, să ne exteriorizăm trăirile iar acest sentiment minunat de “a fi” nu are preț. Un sentiment aparte, care ne dă valoare intrinsecă prin faptul că fiecare reprezentăm acum o parte dintr-un întreg și nu mai rătăcim printr-o mulţime nepăsătoare.

Prafrazând îndoiala carteziană, eu “AM ZIS!” deci EXIST… şi nu sunt de unul singur, deoarece ceea ce “AM ZIS!” este adresat celorlalți, care «mă recunosc ca atare» şi mă urmăresc cu nesaț. Aceste două cuvinte mă determină să nu mă simt niciodată singur. Printr-o muncă asiduă, “AM ZIS!” se va transforma poate într-un „ZIC” sau chiar în “VOI ZICE”…

Lumina s-ar putea descompune în cuvinte alese care să strălucească pentru a îndruma… cuvintele nu dispar, FF.˙. mei, ci continuă să existe din momentul în care le-am ZIS, prezente în mintea și în gândurile persoanei receptoare. Voi avea grijă ca niciun cuvânt de-al meu să nu aducă întuneric, ci, dimpotrivă, să-i lumineze pe oameni.

Așadar, v-am expus în câteva rânduri reflecția mea despre “AM ZIS!”. Nu dețin adevărul absolut, aceasta este doar reprezentarea ADEVĂRULUI MEU. “AM ZIS!” a devenit pur și simplu expresia experienței acumulate, a observațiilor sau a acțiunilor personale, atât în ​​lumea profana, cât și printre voi, FF.˙. mei.

În Francmasonerie, din acest “AM ZIS!” ar trebui să se nască un schimb de experiențe și trăiri, simțit ca o preocupare constantă pentru împărtăşire şi transmitere, nu ca pe un îndemn la critica, specific lumii profane. Există deosebiri între noi, dar, într-o zi, am decis să înțelegem și să acceptăm aceste diferenţe, bătând cu putere la ușa T.˙.. Francmas.˙. poate contribui la aşezarea valorilor unei societăţi într-o paradigmă a Libertăţii deplin asumate.

Raportat la propria persoană, am cântărit și am măsurat aici fiecare cuvânt pentru a-i da astfel forță și vigoare, iar la final le întăresc prin  această afirmație, care semnează și parafează Bucata mea de Arhitectură: AM ZIS!

N.A.

În tradiția ramurii anglo-saxone, de orientare teistă, se utilizează ca formulă de încheiere expresia "So mote it be!" care s-ar traduce în română prin "Amin!", deși în practica Francmasoneriei "regulare" se folosește "Așa să fie!", pentru a nu crea profanilor confuzii între Ordin și religie. "Am zis!", la care am făcut referință mai sus, ar fi traducerea lui "I spoke!" și este mai mult o emanație a Francmasoneriei franceze cu viziune deistă, având trimiteri la limba Latină (vezi "dictus").