Sărbătorile civile sunt momente semnificative de conservare a memoriei colective. Tot așa, ziua Europei a fost stabilită pe 9 MAI, considerată data lansării Construcției europene prin celebra declarație din 1950 a ministrului francez de externe. Personal, consider însă că nu este doar rememorarea Apelului fondator, ci conștientizarea unei realități tangibile, actuale și prezente, care trebuie reînnoită permanent. Ideea unei Fraternităţi universale și planurile de creare a unei Societăţi ideale, în care toți oamenii să poată trăi în pace și armonie, reprezintă elemente fundamentale ale identității masonice. În secolul al XVIII-lea, Lojile masonice s-au înmulțit rapid în toate țările europene, încurajând astfel dezvoltarea unui sistem de relații care au transformat Francmasoneria într-o adevărată “Instituție europeană”. Prin apropierea de Franţa, Marea Lojă Naţională a României se identifică perfect cu valorile europene continentale, care promovează solidaritatea umană prin fapte şi prin gesturi, o solidaritate fără de care uniunea celor 27 de State nu ar mai exista. Principiul libertăţii, al democraţiei, al respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale sunt aplicate în toate Atelierele noastre, de la origini şi până în prezent. Într-un moment în care lumea trece printr-o criză profundă, într-un moment în care Europa se întreabă despre viitorul său, într-un moment în care apar îndoieli, întrebări și îngrijorări, Marea Lojă Naţională României trebuie să se dedice Construcţiei, sub toate formele ei. De aceea, cu ocazia Zilei istorice de 9 MAI avem oportunitatea de a reflecta asupra misiunii noastre, avem oportunitatea de a ne (re)apropia și de a depăși sentimentele de distanţare prin creșterea implicării. Să sperăm ca Francmasoneria română va reuşi să treacă cu bine peste provocările prezentului sau rivalităţile trecutului după aceasta pandemie de Covid-19. Să sperăm ca va elimina o dată pentru totdeauna “virusul dezbinării” în favoarea Fraternităţii, a coeziunii și a proiectelor comune, transformând orice diferențe în Forţă creatoare și bucurându-se de moştenirea spirituală lăsată de predecesori pe aceste meleaguri. Dincolo de orice specificitate, francmasonii ar trebui să fie mereu “uniţi în diversitate” prin Idealul măreţ de a face Omenirea mai fericită.
La mulţi ani, Europa, sa ai parte de pace și de speranţă!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu