Constantin Moroiu

Constantin M. Moroiu (n. 15 februarie 1837 – d. 27 aprilie 1918) a fost un ofițer al armatei regale cu gradul de căpitan de roșiori (cavalerie), care a participat la Războiul de Independenţă din 1877, împotriva Imperiului Otoman. Nepot al profesorului francmason de la Colegiul Naţional „Sf. Sava”, Costache R. Moroiu, el a marcat istoria modernă a României și a Masoneriei Naționale, fiind părintele și fondatorul primei Mari Loji de la noi. Se presupune că Moroiu ar fi fost inițiat în iunie 1874 la București. Loja unde a fost prezentat era “Înţelepţii din Heliopolis - Les Sages d'Heliopolis” din obediența “Grand Orient de France”, o Lojă simbolică condusă atunci ca Venerabil Maestru de Dr. Carol Davilla. A fost ridicat la sublimul grad de Maestru Mason fix un an mai târziu. La acea vreme, GOdF era considerată o Obediență regulară, ruptura cu “United Grand Lodge of England” (UGLE) intervenind abia în 1877. Separare datorată unor disensiuni legate de problematica religioasă, în principal de obligativitatea credinţei într-o Fiinţă supremă, GOdF devenind astfel adogmatică. “Înţelepţii din Heliopolis” a fost un Atelier de renume, care a creat multe valuri în lumea profană... Aduna lideri liberali şi conservatori, precum şi pe cei mai importanţi bancheri israeliţi, implicaţi în finanţarea dezvoltării economice a tânărului stat. A reprezentat nucleul de influenţă al aşa-numitei „monstruoase coaliţii” anti-Cuza. Loja a atras militari, cooptaţi pentru planul de îndepărtare al domnitorului şi pregătirea unui corp armat care să pună în aplicare lovitura de palat. Ofiţerii care l-au arestat pe Cuza, silindu-l să demisioneze pe 11 februarie 1866, au fost francmasoni, membri ai acestei loji. Vorbim de  Fratele Constantin Pillat, Fratele Alexandru Lipoianu și nu în ultimul rând, de Fratele Anton Costiescu. Asta pentru că Loja ceruse și obținuse anterior sprijinul GOdF de a interveni pe lângă Marile Puteri ca să se instaleze monarhia constituțională în România. În 1879, Moroiu demisionează din “Înţelepţii din Heliopolis” şi fondează Loja militară “Steaua Dunării – Estrela del Danubio”(Loja Mamă – 000) sub obedienţa “Grande Oriente Lusitano Unido”. Ulterior, reunește cea mai mare parte a Lojilor de români, aflate până atunci sub obediențe străine: franceză, italiană, germană, portugheză etc. și la 8 septembrie 1880, constituie Marea Lojă Națională Română iar luminile au fost aprinse de portughezi. Deci iată că nu francezii ne-au fost alături la începuturi… iar “Grande Loge de France” a apărut abia în 1894. Sub regele Carol I, numeroşi oameni politici au fost francmasoni. În acest climat, Francmasoneria română a putut să treacă de la stadiul fărâmiţării în obedienţe străine la cel de Mare Lojă Naţională. În 1881, Moroiu a fondat “Supremul Consiliu al României de RSAA” iar până în 1911 este Mare Maestru și Suveran Mare Comandor. Recomandarea internaţională ca cele două puteri să fie separate administrativ a venit abia la cea de 4-a Conferinţă a SSCC RSAA din 1929 – Paris (unde România a fost reprezentata de Jean PANGAL 33), precum şi prin adoptarea punctului 5 din “Principiile de regularitate şi recunoaştere” ale UGLE, instituite tot în acelasi an. Înainte de Primul Război Mondial, Ordinul nostru Masonic avea cca 27 de Loji Simbolice. Moroiu s-a remarcat prin crearea unor puternice legături între Marea Lojă Națională Română și numeroase loje masonice din lume, devenind chiar membru de onoare al unora dintre ele. Este apreciat deci ca fondatorul Francmasoneriei române moderne, prin constituirea şi recunoaşterea noastră ca Putere Masonică independentă și Suverană. Poate cea mai temerară hotărâre pentru acele vremuri a fost aceea de a-și iniția propriile fiice, Maria şi Elena, în Loja “Steaua Sudului” din Mangalia. Astfel, în 1883 a deschis drumul Masoneriei  „de adopție” în România. PR Mare Maestru Constantin M. Moroiu se retrage din activitate în anul 1911 la 77 ani, „obosit de muncă şi de bătrâneţe”, cum îşi motivează actul de abdicare, lăsându-l ca urmaş pe Prinţul George-Valentin BIBESCU 33. Interesant este că în majoritatea cazurilor adresa acestuia apare ca fiind pe str. Morfeu la nr. 27 din cartierul Uranus-Izvor, sector 5; în câteva cazuri mai apare o adresă, pe aceeaşi stradă, dar la numărul 6, fapt ce ne determină să luăm în considerare că Moroiu a mai avut un imobil acolo, probabil moştenit de la unchiul său, profesorul Constantin R. Moroiu. Supoziţia se bazează pe faptul că în 1911 strada a primit numele Constantin Moroiu, astfel încât rezervistul Constantin M. Moroiu locuia pe str. Constantin Moroiu … cum este greu de crezut că fiind încă în viaţă numele său a fost dat unei străzi, probabil numele străzii vine de la unchiul sau. În multe articole de presă există deseori confuzia cu unchiul său. Profesorul şi traducătorul Costache Moroiu a fost unul dintre primii bursieri români în străinătate. Avea studii de drept la Universitatea din Pisa (1820-1824), doctor în drept. Este considerat chiar fondatorul învăţământului dreptului din Ţara Românească ca dascăl la „Sf. Sava” (1825-1847), unde a predat cursuri de drept roman, penal şi comercial. A fost coleg de cancelarie cu Ion Heliade-Radulescu, Eufrosin Poteca, Simion Marcovici sau Teodor Paladi. La Cimitirul Bellu ortodox, PR Mare Maestru Constantin M. Moroiu este aşezat alături de nepoţii după una din fiicele sale, Maria C. Bibescu, casatorită cu fiul domnitorului Gheorghe Bibescu. Ca o paranteză, familia Bibescu este originară din satul Bibeşti, com. Săuleşti, jud. Gorj şi are descendenţă directă din boierii Brâncoveni. Se ştie că  R.˙.L.˙. n°1 “Patria”, loja simbolică a membrilor activi ai SC (redenumită “Lanţul de Unire - Chaîne d'Union” în exilul parizian), îşi ţinea ritualurile la Palatul Mogoşoaia. Domeniul era atunci în proprietatea prinţului George-Valentin Bibescu 33, succesorul lui Moroiu pe linie masonică şi apropiat al lui Jean Pangal 33. În porțiunea de N-E a cimitirului Pere-Lachese din Paris se găsește cavoul familiei Bibescu, în care este înmormântată Anna, contesa de Noailles.