17 iul. 2022

Francmasoneria este ceea ce vrem noi să fie

Noi nu avem aceeași definiție a Francmasoneriei... Unii o văd ca pe un mijloc de a-şi etala ideile progresiste, alţii ca pe un proces spiritual de construcție interioară. Deci, ce anume să înţeleagă societatea profană? În general, oamenii sunt dezamăgiți pentru că, oricât de mult vor încerca să afle misterul nostru, la final devin şi mai confuzi. Până la urmă există tot atâtea moduri diferite de a fi francmason câte loji există. Deci, ce anume este Francmasoneria până la urmă? Nimic ieşit din comun, Francmasoneria este doar ceea ce vrem noi să fie! Fiecare este liber să vadă ceea ce vrea... de exemplu, eu am văzut spiritualitatea, dar am descoperit mai târziu că networking-ul și social-politicul profanează Templul ideal. Sigur, poți alege să vezi sau să nu vezi, dar mai devreme sau mai târziu realitatea te ajunge din urmă. Este imposibil ca un francmason să ţină mereu ochii închişi, este imposibil să nu realizezi că există ulei în apa sfințită… Francmasoneria a fascinat sute de generații: secretul, inițierea, ritualul, etc. totul era făcut pentru a stârni curiozitatea, totul era făcut pentru a seduce. Cavaleri ai Idealului, Lucrători ai Spiritului, francmasonii au știut să-i atragă pe cei rătăciţi, pe cei fără un scop existențial bine definit. Iar în fața exteriorului impunător, unii au fost convinși că şi-au găsit sensul vieții. Ulterior, în spatele decoraţiunilor aurite, s-au văzut crăpăturile. În spatele idealului, s-au văzut promiscuitatea și relativismul. În spatele fratelui, compromisul și nedreptatea. În spatele laicităţii, o religie de substituție. În spatele toleranței, „big brother” care urmărește să nu ieşi din cadru! Ceea ce ne preocupă este dacă avem ceva bun de oferit tinerilor de azi... avem noi?

12 iul. 2022

In principio

Conform DEX, principiu este “element fundamental, idee, lege de bază pe care se întemeiază o teorie științifică, un sistem politic, juridic, o normă de conduită etc.” Iar sintagma latină “in principio” se traduce literar “la început”. “In principio erat Verbum - La început a fost Cuvântul...” Tocmai prin acest prim verset al Evangheliei după Ioan, Ritul Scoțian Antic și Acceptat ne invită la căutarea Luminii. Cel Etern a creat lumea prin Cuvântul care se întrupează în limbajul sacru și în parola rituală ce conține esența primordială a demersului nostru. În Ritul Scoțian Antic și Acceptat, LOGOSUL poate fi interpretat ca element al unei Tradiții atemporale, înțelepciune pe care orice francmason ar trebui să se bazeze. Cuvântul nu este doar un concept, ci chiar o Entitate. Cuvântul este Principiul primordial care a stat la originea naşterii Universului. Cuvântul este Principiul (principio) Creator (verbum) prin excelenţă, prezent dinainte de a fi create celelalte elemente care au făcut posibilă viaţa și se află la baza realității fizice: Apa, Aerul, Pământul şi Focul. Cei mai puţin instruiţi pot vedea aici o paralelă cu debutul cărții Genezei, insă prologul Evangheliei după Ioan este mult mai profund... “Facerea” din Legea Veche tratează doar crearea Lumii văzute și nevăzute, în vreme ce Ioan ne cufundă în abisul veșnic dinainte de Creație, unde Cuvântul e Dumnezeu, este Creatorul Universului. Fraţilor, omul ar trebuie să cultive doar acele cuvinte care să exprime frumosul, dragostea şi armonia dintre semeni!