Aducem omagiu misterului Creației

Valoarea Francmasoneriei poate fi înţeleasă astăzi mai ales prin imaginea Meșteșugului nostru în ochii celor care ne privesc din exteriorul Templului...

Primiţi salutul nostru cordial, de la ultimul Ucenic până la Marele Maestru în Scaun, cu toată dragostea frăţească pe care fiecare dintre voi o meritați. Ne dorim să fim luminaţi de raţiune şi să urmăm oriunde legile frumosului ca să înţelegem mai bine deviza înscrisă pe antet. ORDO AB CHAO - O idee călăuzitoare despre ordinea veritabilă, rezultată din triumful Luminii asupra întunericului, în sensul evocat de către Sf. Ioan. Este ultima oară când ne adresăm la Solstiţiul de Vară în acest mandat de nouă ani, impus de Conventul de la Lausanne! Căile Tradiției sunt uneori greu de urmat, dar Supremul nostru Consiliu şi Jurisdicția sa nu ar fi ceea ce este astăzi în Lanţul masonic universal fără sprijinul Obedienţei simbolice de unde ne recrutăm membrii, baza Ordinul Scoțian din ţara noastră. Ceea ce afirmă unitatea R∴S∴A∴A∴ în România, de la Primul la cel de al 33-lea Grad, contrar „forţelor” care vor să o distrugă. Atât cele din exterior, cât mai ales forţele din interior, ce ne consideră din ignoranţă o simplă „extensie facultativă”. Împreună cu Marea Lojă, este esențial să asigurăm interacțiunea armonioasă dintre Fraţi și să încurajăm dorința de convieţuire. Ne bucurăm unii de alţii, lucrând umăr la umăr, pentru că masonul are nevoie de compania celor asemeni lui… Fraternitatea este unul dintre stâlpii de rezistenţă pe care se sprijină Instituția noastră seculară, mai presus de orice filosofie sau simbolistică. Altfel, cine „a semănat vânt, va secera furtună! Nu va avea parte de spic cu boabe; din ce va răsări, nu se va putea face făină”, după cum spune profetul Osea în V∴L∴S∴ .(capitolul 8, versetul 7 ) Întâlnirea anuală cu Solstiţiul de Vară, un punct cardinal din arhitectura Timpului, reprezintă pentru noi momentul privilegiat al comuniunii cu natura, esenţa la care ne raportăm Opera. Simţim o conexiune fortifiată prin mişcarea aparentă a Soarelui, mişcare pe care Marele Arhitect a trasat-o pentru a însufleţi cu generozitate şi fără deosebire toate formele de viaţă pe Pământ. Zi de zi, învăţăm să ne orientăm în spaţiu, învăţăm să mergem pe pavajul mozaicat al vieţii şi ne confruntăm cu dualitatea. Sărbătorim trecerea de la întuneric la Lumină, de la vizibil la invizibil, conştienţi că tot ceea ce am realizat până acum nu poate fi niciodată veşnic… Iar pentru a persevera trebuie să ne reluăm constant munca iniţiatică, cu aceeaşi credinţă sinceră. Nu e o credinţă oarbă, dogmatică, ci Credința în Om și în capacitatea lui de a se împlini, sublimată de taina Speranţei cu care spicul s-a născut ca să devina pâine. Ştim cu toţii, miezul verii marchează apogeul Luminii, dar și începutul declinului... Lumina exterioară, cea a materiei, se va estompa treptat în favoarea Luminii interioare, cea a Focului spiritual. Este vremea ca Lumina din noi să-şi găsească perfecțiunea formei sale și să ne ofere recolta. După Tradiție, în emisfera nordică Francmasoneria aduce omagiu misterului Creației, pentru că fundamentul acestei mari Sărbători constă în metamorfoza cu dimensiuni mitice a bobului de grâu. Astăzi consacrăm victoria asupra nopții și glorificăm începutul unui anotimp generos, care își revarsă roadele pentru ca oamenii să trăiască laolaltă și să-și împărtășească ceea ce au dobândit cu trudă. Solstiţiul reprezintă un eveniment astronomic de mare relevanță pentru cei ce se recunosc între ei ca „zidari liberi”. Asta datorită semnificației ezoterice pe care o are alternanța dintre întuneric și Lumină, atât în ​​perfecțiunea cosmică, cât și în necontenita Lucrare inițiatică. Sf. Ioan de Vară nu este doar un banchet cu mâncare şi bautură, nu este doar o sărbătoare socială la care ne-am obişnuit să fraternizăm... Este o nouă etapă de dezvoltare în Călătoria noastră spirituală, este legătura cu natura înconjurătoare, aşa că nu vă abandonaţi uneltele specifice. Confruntaţi cu fenomenul unui ciclu perpetuu, totul se redimensionează brusc… ceea ce părea important devine inutil, ceea ce a fost neglijat devine primordial, iar asta nu trebuie să ne schimbe deloc perspectiva. Fizic, rămânem mereu în aceeaşi dimensiune, deşi teoretic progresăm către noi niveluri de conștiință! Ne-am pus costumele de ceremonie şi ne-am adunat la Orientul Iaşi pentru a ţine un ritual de circumstanţă… Dar suntem din ce în ce mai grăbiţi, trăim într-o indiferenţă tot mai acaparatoare. N-ar trebui cumva să regăsim valorile inițiatice și să înțelegem profunzimea semnificațiilor zilei? Din păcate, aparţinem unei societăţi civile prea ataşată de interese frivole ca să mai acorde importanța necesară alternanței ciclice a zilelor și nopţilor, a lunilor și anotimpurilor… Deşi Francmasoneria și-a mai păstrat oarecum puterea de influență asupra omului, un om care doreşte să progreseze treptat pe scara valorilor. Această celebrare își are originea în negura timpului, pentru că simbolismul solar reprezintă Lumina spirituală, răsărită din întuneric. Soarele nu este doar sursă de Lumină în lume, o lumină esențială care ne dă căldură și energie, ci reprezintă Forța divină atotvăzătoare, de care nimeni nu se (mai) poate ascunde. Evoluţia noastră şi calitatea muncii „între Coloane” constituie singura „reclamă” potrivită. Avem obligaţia să ne asigurăm că Francmasoneria prosperă și nu doar supraviețuiește! Avem obligaţia să atragem candidați de calitate, să păstrăm membrii existenți, să îmbrățișăm schimbarea, să facem munca plăcută și să avem grijă unii de alții. Recunoaștem în faţa Lumii că Lumea nu este perfectă şi ne asumăm datoria de a o îmbunătăți prin rectificarea imperfecţiunilor noastre, cu răbdare şi disciplină… mereu într-un ritm al Iubirii pure, generat de Marele Arhitect. Cu toţii ne temem de abisul întunericului și de gloria Luminii, e firesc… Sclipirile artificiale din jur ne orbesc atât de mult încât abia mai distingem strălucirea Bolţii Astrale. Reuşim noi oare să ne ridicăm deasupra percepţiilor profane, acele ploi mărunte care ne inundă uneori Edificiul? Amiaza reprezintă plinătatea Luminii, simbolul central al Inițiatului. Ne conectăm la Sacru, trăim comuniunea unui moment al Adevărului, pe care încercăm să-l prelungim instinctiv. Este fix punctul de acces spre Zenit, spre eternitatea mult dorită a înălţimilor… de acolo, de sus primim energia creativităţii şi belşugului care are darul de a materializa dorinţe aparent imposibile, care dă rod bun holdelor. De Solstițiu, emblema Idealului nostru, participăm la bucuria universală si privirea îmbrățișează orizontul… „Fie ca Lumina ce ne-a luminat Lucrările să continue să strălucească în noi pentru a finaliza în afară Opera începută în Templu!” Să profităm de venirea verii pentru a ne elibera de iluziile trecutului ca să începem un nou Şantier cu inima şi mintea curăţite prin Apă şi prin Foc. Acesta este mesajul Supremului Consiliu al României, pentru că a venit vremea să ne scoatem singuri bandoul de la ochi şi să privim spre viitor fără a mai denatura realitatea. Orice secundă este preţioasă... a venit vremea să tragem linie şi să evaluăm serviciile aduse de fiecare dintre noi în beneficiul Ordinului Scoţian. Dacă ştim ce reprezintă însemnele de pe propriile şorţuri şi colane… şi dacă folosim corect pronumele personal doar la persoana „I” plural. Ascultaţi dubla chemare a transcendenței cosmice și a imanenței pământești… se simte ceva magic la nord de ecuator. Să petrecem împreună acest moment extraordinar de Lumină, în armonie frăţească și conştientizând că mâine va începe inexorabil calea spre întuneric. Întunericul rece de care nu ne mai temem pentru că „lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o”(Ioan Capitolul 1, versetul 5). Uităm de rivalitate sau discordie, nu ne mai lăsăm tulburaţi şi intimidaţi de profanii ascunşi pe după sorţ, indiferent cum s-ar prezenta ei la poartă. De ziua Soarelui ne recunoaştem între noi ca atare şi, din fericire, suntem conştienţi de pericolul umbrelor la care urmează să ne expunem pe drum... mai devreme sau mai târziu, fiecare va trăi singur mitul lui Hiram, drama permanentă a Spiritului. Urmează o perioadă de linişte în Masonerie, vacanţă plăcută tuturor. Aşa să fie!

 

Despre louveteau, lowton, lewis sau fiul de mason

 

«David se apropia de clipa morţii şi a dat îndrumări fiului său, Solomon, zicând:

„Eu plec pe calea pe care merge toată lumea. Întăreşte-te şi fii om!”» (1 Regi 2:1,2) 

Sprijin și Lumină pentru fiul meu! 

Rolul pe care societatea noastră trebuie să și-l asume în educație este foarte important, dar complementar cu cel al „familiei tradiţionale”. Pe de o parte, „familia masonică” oferă un mod de integrare specific principiilor sale și care se manifestă prin „adopția” de copii. Pe de altă parte, această adopție ar fi incompletă fără urmărirea traseului educațional. Ambele au o semnificație simbolică care se integrează într-un proces amplu de luptă ideologică, numit educație laică. Deşi utilizarea termenului de „familie masonică” poate fi nepotrivită în contextul actual al libertaţilor de gen, acesta reflectă totuşi o realitate: aceea de a oferi adepţilor un sentiment de apartenență care o depășește pe cea socio-culturală, legată de universalitatea Ordinului. Mai mult, această perspectivă rămâne una antropologică, deoarece francmasonii se recunosc între ei ca Frați. Este firesc ca o familie să aibă copii şi astfel s-au prevăzut metode specifice de adopție a băieţilor, pentru a fi crescuţi de Lojă ca buni și vrednici masoni. Nu este o adopție parentală, ci una masonică, cu obiective precise de dezvoltare personală. Originea acestei practici, mai mult administrative decât iniţiatice, apare în Masoneria franceză de sec. XVIII, dar s-a dezvoltat un secol mai târziu datorită conflictelor ideologice dintre Biserica catolică și Instituţia noastră. Deşi se practică sporadic prin ritualuri de circumstanţă (numite impropriu „botez”), „adopția masonică” nu trebuie confundată cu „Lojile de Adopţie”, create în 1744 de „Grande Orient de France G∴O∴dF∴” şi constituite din soţii, surori, fiice sau alte doamne apropiate francmasonilor. Aceste Loji erau plasate binenţeles sub tutela şi conducerea bărbaţilor, dar ulterior au primit autonomie şi au fondat diverse Ordine independente, odată cu obţinerea egalităţii în drepturi la nivel internaţional („Order of Women Freemasons – U.K.”, „Grande Loge Féminine de France” etc). Au fost vremuri când fiii masonilor aparţineau Lojii… Cu toții am auzit de termenul „lowton”, dar majoritatea nu-i cunoaştem sensul originar. Acest lucru se datorează faptului că „înfierea de lowton” nu mai este ceva obișnuit în sânul Ordinului. Pe scurt, „lowton” este titlul dat unui fiu de mason, „adoptat” de către Loja simbolică a tatălui său. Atelierul devine responsabil pentru formarea sa morală, intelectuală și spirituală, mai ales în cazul morții părintelui patern. Legile masonice ne permit să-i acceptăm pe „lowtons” înainte de vârsta regulamentară, să fie scutiți de taxe și să poată fi inițiați Discipoli. Însă eu am întâlnit câţiva Maeştrii masoni care aveau o vârstă cronologică sub 21 de ani, ceea ce denotă că acordarea Sporului de Salariu a reprezentat un act de iregularitate… Denumirea „lowton” provine de la cuvântul galic „louveteau”, titlul cu care masonii francezi își numesc copiii și care se traduce prin „pui de lup”, „lup tânăr” sau chiar „cercetaş”, conform Larousse, daca ne referim la celebra mişcare educativă a copiilor, bazată pe voluntariat. Adopția unui „louveteau” îi angajează pe toți membrii Lojii, care trebuie să se îngrijească de educația lui, să-l consilieze și să-i faciliteze desăvârşirea. În cazul anglo-saxonilor, termenul folosit de „lewis” (franceză „louve”) este conexat în mod explicit cu Masoneria operativă. Se referă la un un dispozitiv simplu, dar extrem de ingenios, un sistem tehnic tradiţional de pene din oţel (sau chiar „colţi”) cu autoblocare. Prevăzut cu un inel sau cârlig, se fixa direct în piatră printr-o îmbinare tip „coadă de rândunică”. Descris la ceremonia „Mark Degree” (Order of Mark Master Masons), „lewis”-ul era folosit de constructori încă de pe vremea Imperiului Roman ca să ridice la înălțime blocuri mari de piatră tăiată, prin intermediul scripeților. Ancora se îndepărta uşor după ce piatra era potrivită, lăsând astfel suprafața netedă pentru aşezarea următorului rând. Cuvântul „lewis” poate fi transcrierea latinescului „levis - uşor”, a cărui rădăcină este verbul „levare - a ridica”. Practic, i se dă o simbolistică foarte interesantă acestui Titlu: așa cum „lewis”-ul susține pietrele grele, ușurând munca zidarului, tot așa un copil de mason trebuie să-și sprijine tatăl la bătrâneţe. Așa cum „lewis”-urile au fost esențiale la ridicarea marilor edificii ale Umanităţii, tot așa sunt și copiii masonilor pentru construirea neîntreruptă a Fraternității noastre. Expresia denotă putere, forţă, pentru că datoria unui fiu este să-şi scutească părintele de povara greutăților zilnice, să-l ajute la nevoie și astfel să-i facă zilelele mai uşoare. Termenul franţuzesc „louve” se referă, pe de o parte, la obiceiul lupoaicei de a-şi apuca prada cu colţii de gât sau de abdomen şi de a o târî până la un loc adăpostit, exact ca dispozitivul pietrarilor. Grumazul său, dotat cu muşchi foarte puternici, îi permite să ducă în gură nişte greutăţi surprinzător de mari pentru talia ei… Pe de altă parte, se ştie că lupoaica (văzută aici poate ca Loja în sine) este o mamă devotată, care îşi apăra puii chiar cu preţul vieţii. Sentimentele ei materne sunt atât de dezvoltate în perioada de alăptare încât s-a întâmplat să hrănească copii mici rătăciți în pădure, ca pe proprii pui (vezi celebra legendă despre fondatorii mitologici ai Romei sau „Cartea Junglei” a Fratelui Rudyard Kipling). Lupul, simbol mitologic şi ghid spiritual, este prezent în cultura multor popoare, dar la noi ocupă un loc privilegiat. Considerat animalul totemic al geto-dacilor şi esenţa religiei strămoşeşti, este valorificat în diverse legende cu o semnificaţie pozitivă. Asociat Zeului suprem al Luminii, Zalmolxis, pe parcursul iniţierii lor ca războinici, tinerii se îmbrăcau ritualic într-o blană de lup. Considerau astfel că trebuie să-şi însuşească curajul, inteligenţa şi abilitatea în lupta a lupului, precum şi spiritul său liber sau loialitatea faţă de haita sa. La unele rituri de inițiere în cultul Zeiței egiptene Isis, candidatul purta masca cu cap de șacal a lui Anubis. Lupul nu apare în fauna Egiptului, dar șacalul este un mamifer carnivor sălbatic din aceeaşi familie, foarte asemănător. Prin urmare, lupul și candidatul în Misterele antice din regiunile mediteraneene au fost adesea folosiți ca termeni sinonimi. Regulile noastre impun prudenţă şi examinarea profanilor care cer primirea în Masonerie trebuie să fie riguroasă. Conform Tradiției, Loja își poate asuma singură libertatea de a proceda la iniţierea timpurie a unui „lowton” dacă este găsit demn. Acesta beneficiază de unele privilegii, cum ar fi chiar dispensa de vârstă (poate fi inițiat de la 18 ani) sau are prioritate dacă sunt mai mulţi candidați. Mai mult decât atât, ei sunt priviţi cu o oarecare îngăduinţa şi se poate invoca cutuma ce ţine de scutirea de Drepturile de Inițiere sau chiar eliminarea unor testări specifice în cazul lor. Adică a etapelor preliminare pe care noi le numim „strigări”, mergând până acolo încât aceștia să fie inițiați direct, fără a mai parcurge nici „verificarea sub bandou”. Se ţine cont de „cauţiunea morală” pe care o oferă statutul părintelui său, ca vechi membru al Lojii. În Masoneria nord-americană dar nu numai, Ordinul „DeMolay International”, fondat în Kansas City (Missouri, S.U.A.), a preluat activitatea de pregătire a fiiilor de masoni și prietenii lor cu vârste cuprinse între 12 și 21 de ani. Denumită astfel după ultimul Mare Maestru templier, reprezintă din 1919 una din principalele organizații de leadership pentru tineri, al cărei scop este de a oferi o îndrumare adecvată prin diverse programe de mentorat. Acestea fiind spuse, cred că fiecare membru al unei Loji trebuie să-i dovedească „puiului” afecțiunea pe care o caută şi să-i arate calea spre Lumină. Iar asta îi va infuza spiritul înțelepciunii și al iubirii, îi va trezi perseverența și devotamentul. Prin exemplul personal, fiecare dintre membrii activi îl va ajuta să înfrunte capcanele vieţii, să descopere binele și frumosul, astfel încât să practice virtuţile și să urmeze legile noastre seculare. Ca masoni, încercăm să formăm oameni buni şi să le construim încrederea în Sine... Oare ce modalitate mai bună am avea decât prin fiii noştri? Am fi binecuvântaţi să trăim o viață spirituală pe care să o urmeze și copiii, să ne cunoască nu doar în relaţia tată / fiu, ci și ca Frați. Se spune că îți poți alege prietenii, dar nu familia… Iată că, datorită Masoneriei, le poți avea pe amândouă prin această dublă legătură. 

« Fraţii mei, să-mi promiteţi că veţi inspira acestui Pui dragostea de semeni, sentimentul de bunăvoință și fraternitate universală, dorința de a lucra neobosit și fără teamă pentru binele Umanității. »  

Am zis! 

F∴ Florian N∴

R∴L∴ n°86 «NICU FILIP» - Or∴ Bucureşti

Sala paşilor pierduţi

 

Ne aflam în „Sala Paşilor Pierduţi”, reprezentarea curţii interioare a Templelor antice, unde aşteptăm supuşi să trecem de Poarta ermetică dintre Materie și Spirit… Un loc de tranzit dintr-o realitate cunoscută și trăită la o existentă nouă, diferită și inexplicabilă. Aici ne începem transformarea, o transformare care ne va duce într-un alt spațiu și într-un alt timp. Aici este locul de pregătire unde trebuie să găsim starea necesară ca să mergem spre Lumină. Ne pregătim cu toţii să atingem echilibrul și pacea interioară, începem să realizăm „sunetul tăcerii”… Sunteţi gata să pătrundeţi în Templul vostru interior? Separaţia dintre alb și negru se face acum în minte, urmează momentul privilegiat când voința și gândul vor acționa la unison. Vă invit deci să traversăm împreună această Sală imaginară, pornind din lumea exterioară spre Sinele nostru, ca să începem o minunată experiență de spiritualizare. Toţi pașii pe care i-am facut devin umbre ale trecutului, ne dezbrăcăm de obiceiurile profane şi ne aşezăm în ordine decorurile masonice.