«David se apropia de
clipa morţii şi a dat îndrumări fiului său,
Solomon, zicând:
„Eu plec pe calea pe care
merge toată lumea. Întăreşte-te şi fii om!”» (1
Regi 2:1,2)
Sprijin și Lumină pentru fiul
meu!
.jpeg)
Rolul pe care
societatea noastră trebuie să și-l asume în educație este foarte important, dar
complementar cu cel al „familiei tradiţionale”. Pe de o parte,
„familia masonică” oferă un mod de integrare specific principiilor sale și care
se manifestă prin „adopția” de copii. Pe de altă parte, această adopție ar fi
incompletă fără urmărirea traseului educațional. Ambele au o semnificație
simbolică care se integrează într-un proces amplu de luptă ideologică, numit
educație laică. Deşi utilizarea termenului de „familie masonică” poate fi
nepotrivită în contextul actual al libertaţilor de gen, acesta reflectă totuşi
o realitate: aceea de a oferi adepţilor un sentiment de apartenență care o
depășește pe cea socio-culturală, legată de universalitatea Ordinului. Mai
mult, această perspectivă rămâne una antropologică, deoarece francmasonii se
recunosc între ei ca Frați. Este firesc ca o familie să aibă copii şi astfel
s-au prevăzut metode specifice de adopție a băieţilor, pentru a fi crescuţi de
Lojă ca buni și vrednici masoni. Nu este o adopție parentală, ci una masonică,
cu obiective precise de dezvoltare personală. Originea acestei practici, mai
mult administrative decât iniţiatice, apare în Masoneria franceză de sec. XVIII,
dar s-a dezvoltat un secol mai târziu datorită conflictelor ideologice dintre
Biserica catolică și Instituţia noastră. Deşi se practică sporadic prin
ritualuri de circumstanţă (numite impropriu „botez”), „adopția masonică” nu
trebuie confundată cu „Lojile de Adopţie”, create în 1744 de „Grande Orient de
France G∴O∴dF∴” şi constituite din soţii, surori, fiice sau alte doamne apropiate
francmasonilor. Aceste Loji erau plasate binenţeles sub tutela şi conducerea
bărbaţilor, dar ulterior au primit autonomie şi au fondat diverse Ordine
independente, odată cu obţinerea egalităţii în drepturi la nivel internaţional
(„Order of Women Freemasons – U.K.”, „Grande Loge Féminine de
France” etc). Au fost vremuri când fiii masonilor aparţineau Lojii… Cu toții am
auzit de termenul „lowton”, dar majoritatea nu-i cunoaştem sensul originar. Acest
lucru se datorează faptului că „înfierea de lowton” nu mai este ceva obișnuit
în sânul Ordinului. Pe scurt, „lowton” este titlul dat unui fiu de mason,
„adoptat” de către Loja simbolică a tatălui său. Atelierul devine responsabil
pentru formarea sa morală, intelectuală și spirituală, mai ales în cazul morții
părintelui patern. Legile masonice ne permit să-i acceptăm pe „lowtons” înainte
de vârsta regulamentară, să fie scutiți de taxe și să poată fi inițiați
Discipoli. Însă eu am întâlnit câţiva Maeştrii masoni care aveau o
vârstă cronologică sub 21 de ani, ceea ce denotă că acordarea Sporului de
Salariu a reprezentat un act de iregularitate… Denumirea „lowton” provine de la
cuvântul galic „louveteau”, titlul cu care masonii francezi își numesc copiii
și care se traduce prin „pui de lup”, „lup tânăr” sau chiar „cercetaş”, conform
Larousse, daca ne referim la celebra mişcare educativă a copiilor, bazată pe
voluntariat. Adopția unui „louveteau” îi angajează pe toți membrii Lojii, care
trebuie să se îngrijească de educația lui, să-l consilieze și să-i faciliteze
desăvârşirea. În cazul anglo-saxonilor, termenul folosit de „lewis” (franceză
„louve”) este conexat în mod explicit cu Masoneria operativă. Se referă la un
un dispozitiv simplu, dar extrem de ingenios, un sistem tehnic tradiţional de
pene din oţel (sau chiar „colţi”) cu autoblocare. Prevăzut cu un inel sau
cârlig, se fixa direct în piatră printr-o îmbinare tip „coadă de
rândunică”. Descris la ceremonia „Mark Degree” (Order of Mark
Master Masons), „lewis”-ul era folosit de constructori încă de pe vremea
Imperiului Roman ca să ridice la înălțime blocuri mari de piatră tăiată, prin
intermediul scripeților. Ancora se îndepărta uşor după ce piatra era potrivită,
lăsând astfel suprafața netedă pentru aşezarea următorului rând. Cuvântul
„lewis” poate fi transcrierea latinescului „levis - uşor”, a cărui
rădăcină este verbul „levare - a ridica”. Practic, i se dă o simbolistică
foarte interesantă acestui Titlu: așa cum „lewis”-ul susține pietrele grele,
ușurând munca zidarului, tot așa un copil de mason trebuie să-și sprijine tatăl
la bătrâneţe. Așa cum „lewis”-urile au fost esențiale la ridicarea marilor
edificii ale Umanităţii, tot așa sunt și copiii masonilor pentru construirea
neîntreruptă a Fraternității noastre. Expresia denotă putere, forţă, pentru că
datoria unui fiu este să-şi scutească părintele de povara greutăților zilnice,
să-l ajute la nevoie și astfel să-i facă zilelele mai uşoare. Termenul
franţuzesc „louve” se referă, pe de o parte, la obiceiul lupoaicei de a-şi
apuca prada cu colţii de gât sau de abdomen şi de a o târî până la un loc
adăpostit, exact ca dispozitivul pietrarilor. Grumazul său, dotat cu
muşchi foarte puternici, îi permite să ducă în gură nişte greutăţi surprinzător
de mari pentru talia ei… Pe de altă parte, se ştie că lupoaica (văzută aici
poate ca Loja în sine) este o mamă devotată, care îşi apăra puii chiar cu
preţul vieţii. Sentimentele ei materne sunt atât de dezvoltate în perioada de
alăptare încât s-a întâmplat să hrănească copii mici rătăciți în pădure, ca pe
proprii pui (vezi celebra legendă despre fondatorii mitologici ai Romei sau
„Cartea Junglei” a Fratelui Rudyard Kipling). Lupul, simbol mitologic şi ghid
spiritual, este prezent în cultura multor popoare, dar la noi ocupă un loc
privilegiat. Considerat animalul totemic al geto-dacilor şi esenţa religiei
strămoşeşti, este valorificat în diverse legende cu o semnificaţie pozitivă. Asociat
Zeului suprem al Luminii, Zalmolxis, pe parcursul iniţierii lor ca
războinici, tinerii se îmbrăcau ritualic într-o blană de lup. Considerau astfel
că trebuie să-şi însuşească curajul, inteligenţa şi abilitatea în lupta a
lupului, precum şi spiritul său liber sau loialitatea faţă de haita sa. La
unele rituri de inițiere în cultul Zeiței egiptene Isis, candidatul purta masca
cu cap de șacal a lui Anubis. Lupul nu apare în fauna Egiptului, dar
șacalul este un mamifer carnivor sălbatic din aceeaşi familie, foarte
asemănător. Prin urmare, lupul și candidatul în Misterele antice din regiunile
mediteraneene au fost adesea folosiți ca termeni sinonimi. Regulile noastre
impun prudenţă şi examinarea profanilor care cer primirea în Masonerie trebuie
să fie riguroasă. Conform Tradiției, Loja își poate asuma singură libertatea de
a proceda la iniţierea timpurie a unui „lowton” dacă este găsit demn. Acesta
beneficiază de unele privilegii, cum ar fi chiar dispensa de vârstă (poate fi
inițiat de la 18 ani) sau are prioritate dacă sunt mai mulţi candidați. Mai
mult decât atât, ei sunt priviţi cu o oarecare îngăduinţa şi se poate invoca
cutuma ce ţine de scutirea de Drepturile de Inițiere sau chiar eliminarea unor
testări specifice în cazul lor. Adică a etapelor preliminare pe care noi le
numim „strigări”, mergând până acolo încât aceștia să fie inițiați direct, fără
a mai parcurge nici „verificarea sub bandou”. Se ţine cont de „cauţiunea
morală” pe care o oferă statutul părintelui său, ca vechi membru al Lojii. În
Masoneria nord-americană dar nu numai, Ordinul „DeMolay International”, fondat
în Kansas City (Missouri, S.U.A.), a preluat activitatea de pregătire a
fiiilor de masoni și prietenii lor cu vârste cuprinse între 12 și 21 de ani. Denumită
astfel după ultimul Mare Maestru templier, reprezintă din 1919 una din
principalele organizații de leadership pentru tineri, al cărei scop este de a
oferi o îndrumare adecvată prin diverse programe de mentorat. Acestea fiind
spuse, cred că fiecare membru al unei Loji trebuie să-i dovedească „puiului”
afecțiunea pe care o caută şi să-i arate calea spre Lumină. Iar asta îi va
infuza spiritul înțelepciunii și al iubirii, îi va trezi perseverența și
devotamentul. Prin exemplul personal, fiecare dintre membrii activi îl va ajuta
să înfrunte capcanele vieţii, să descopere binele și frumosul, astfel încât să
practice virtuţile și să urmeze legile noastre seculare. Ca masoni, încercăm să
formăm oameni buni şi să le construim încrederea în Sine... Oare ce modalitate
mai bună am avea decât prin fiii noştri? Am fi binecuvântaţi să trăim o viață
spirituală pe care să o urmeze și copiii, să ne cunoască nu doar în relaţia
tată / fiu, ci și ca Frați. Se spune că îți poți alege prietenii, dar nu
familia… Iată că, datorită Masoneriei, le poți avea pe amândouă prin această
dublă legătură.
« Fraţii mei, să-mi
promiteţi că veţi inspira acestui Pui dragostea de semeni, sentimentul de
bunăvoință și fraternitate universală, dorința de a lucra neobosit și fără
teamă pentru binele Umanității. »
Am zis!
F∴
Florian N∴
R∴L∴ n°86 «NICU FILIP» - Or∴
Bucureşti
.jpeg)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu