Se afișează postările cu eticheta articole. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta articole. Afișați toate postările

27 ian. 2010

130 de ani de Masonerie


"Astăzi (Duminică, 24 Ianuarie 2010), masoneria română serbează 130 de ani de existenţă. Mai exact 130 de ani de la Înfiinţarea Marii Loji Naţionale din România sub conducerea Primului Mare Maestru Constantin Moroiu. Asta pentru că - strict documentar şi nu conform tradiţiei - de existenţa acestei Confrerii pe teritoriul Ţărilor Române putem vorbi din 1734. Atunci, Anton Maria del Chiaro, secretar al domnitorului Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu, iar ulterior secretarul lui Constantin Mavrocordat, domnitorul Moldovei, a înfiinţat o lojă masonică la Galaţi, urmată apoi de o alta la Iaşi.Nu ştiu dacă 130 de ani este mult sau puţin. Ştiu doar că numai exprimarea acestui cuvânt masonerie sau francmasonerie trezeşte sentimente diverse: admiraţie sau, dimpotrivă, o ură teribilă. Niciodată masoneria nu a rămas indiferentă marelui public, iar pe seama ei s-au spus vrute şi nevrute. În DEX, francmasoneria este definită drept: „Asociaţie secretă răspândită în diverse ţări, ai cărei membri, organizaţi în loji, sunt adepţii principiului fraternităţii şi se recunosc între ei prin semne şi embleme” şi „Curent religios şi filosofic care se caracterizează prin ritualuri mistice şi prin îmbinarea lor cu principiile etico-morale şi politice”. În România, istoria masoneriei este inevitabil legată de relaţia cu Biserica, relaţiile celor două fiind sinuoase. Masoneria a avut parte în timp atât de sprijinul Bisericii Ortodoxe, cât şi de afurisirenea ei de către aceeaşi Biserică. Loja creată de Mavrocordat a fost condusă de mitropolitul Leon Gheuca.În anul 1787, o altă faţă bisericească, şi anume arhimandritul Gherasim, de la Mitropolia Moldovei, traducea din franceză un manuscris deosebit de important pentru istoria francmasoneriei, „Taina francmasonilor“, scris de abatele Gabriel Perau în 1742. Masoneria a fost cultivată de pleiada de călugări şi de ierarhi aplecaţi spre cultură. Loja Moldova avea, la vremea aceea, mai mulţi membri din cler decât laici. Patriarhul Miron Cristea, episcopul Melchisedec Ştefănescu, Filaret Scriban, Dionisie Lupu, Atanasie Stoianescu, Irineu Mihălcescu, autor al unor răsunătoare studii antimasonice, au fost membrii „Ocultei”. În schimb, adversarii masoneriei nu uită să amintească Temeiul nr. 785/1937, al Sfântului Sinod din 11 martie 1937, prin care francmasoneria era condamnată. Atunci s-a hotărât că „Biserica le va refuza la moarte slujba înmormântării, în caz că până atunci nu se căiesc. De asemenea, le va refuza prezenţa ca membri în corporaţiile bisericeşti”.O decizie ciudată, caducă, din moment ce din 1937 şi până În prezent nu a existat vreun caz în care unui mason să i se interzică slujba de înmormântare! Şi în present, în România, părerile sunt împărţite. Unii consideră masoneria o organizaţie care lucrează pentru binele omenirii, alţii o hulesc. Numai la citirea numelor celor care au aparţinut masoneriei, unii precum Ion Antonescu au renunţat să mai critice această Frăţie.Alţii cred în scenarii apocaliptice, în acea „hidră iudeo-masonică”, o fac vinovată de toate relele din lume, vorbesc de planurile diabolice de a cuceri lumea sau alte baliverne. În funcţie de părerea şi educaţia dumneavoastră, le puteţi spune La mulţi ani! sau să-i blestemaţi! "


de Florian Bichir, teolog, jurnalist si "distrugator de panarame"
preluare din EVZ

21 oct. 2009

Loji in plic. Masoneria de carton....

Poate ca trebuie sa platesc taxa pe naivitate si sa cred, in continuare, ca Francmasoneria este o organizatie care face lumea mai buna (sau macar depune stradanii pentru asta), ca exista solidaritati luminate care vad binele mai bine decit noi. Dar oricit de naiv as fi, nu pot sa nu observ cum, in Romania, pina si masoneria a fost confiscata.
Exista o schema clasica de discreditare, o stim din ’90, de cind a aparut, in contrapondere la PNL, o uniune liberala, si de cind PNTCD a fost dublat de Partidul Agrarian. Cred ca asa se intimpla acum cu tulburarea luminilor. Au aparut tot felul de personaje care si-au adjudecat ramuri masonice, ba cu capitala in Bragadiru, ba cu centrul in Peris. Informatori si ofiteri de Securitate, fosti activisti de partid si infractori de drept comun s-au inghesuit sa sprijine, dupa puterile lor, compromiterea imaginii acestei organizatii. Daca mai vreti un exemplu picant, iata-l: apare pe la televiziuni obscure (in alt sens, desigur) un domn numit Olimpian Ungherea, mare membru si specialist in masonerie, dupa cum se recomanda. Pina in decembrie 1989, tovarasul Olimpian Ungherea a fost redactorul-sef al revistei Ministerului de Interne, celebra ,,Pentru Patrie!".
Cind am vazut o fotografie in care, printre citeva uniforme de masoni, se afla si Gigi Becali, in civil, am crezut ca e vorba despre un trucaj foto. Si ca trucaj insa mi se parea exagerat. Cum sa insinuezi ca, intr-o societate atit de presupus aleasa, ar avea loc Gigi Becali? Ceva mai tirziu am aflat ca Becali si Vadim s-au paruit mediatic pentru ca, la o reuniune masonica, unul a primit o diploma de mai mare patriot decit celalalt. Vadim si Becali premiati de masonerie? Alta aparenta gluma, cam proasta, dupa gustul meu.
Dar e greu sa te mai irite astfel de glume petrecute aievea, cind te gindesti ca Gheorghe Florea, cel cu Fulgerul Bragadiru, daca va aduceti aminte, e unul dintre capetele masonice de vaza de la noi.
Sau ca Dinu Sararu e mare pro-maestru in aceeasi organizatie discreta. Si ca, in aceasta calitate, a fost seful lui Razvan Theodorescu, ministrul de care depindea Teatrul National. Oare cine l-a impins acolo? Dragostea si Revolutia sau niste tarani?
Recrutat din cine stie ce ratiuni (si interese), Adrian Nastase si-a dorit si el o organizatie, una care sa fie numai a lui. Si, pentru asta, l-a luat drept consilier chiar pe seful lui pe linie masonica, Eugen Ovidiu Chirovici. Ca in cazul Sararu-Razvan Theodorescu, unul e sef pe linie oficiala, celalalt, pe linie oculta.Ceea ce ar trebui sa fie o institutie constructiva a devenit, in varianta dimboviteana, o gasca, o coterie meschina, un grup de interese. Fratele Nastase a crezut, probabil, ca e bine sa ai, pe dedesubtul hainei de demnitar, si un sort cu insemne ezoterice care, la o adica, te pazesc in vremuri tulburi.Indiferent de partidele sau persoanele care vin la putere, o fi existind un frate care sa puna o vorba buna, sa ia o decizie partinitoare, sa ascunda un dosar. Nu marele patriotism i-a impins pe Nastase &Co. spre loji, ci dorinta de capatuiala, de chiverniseala, de cistig obtinut mai repede si mai sigur. „Sa intram si noi ca poate punem mina pe ceva, poate ne pica si noua un ban", pare sa fie fraza conducatoare pentru acesti buticari ai masoneriei de carton. Pentru ei, binele tarii trece prin stomacul propriu si se adaposteste in facturiere si conturi. Masoneria este, in capul unora, o modalitate mai eficienta, mai sigura, de a da un tun, eventual din afaceri cu statul.Cunosc oameni de mare calitate care au intrat in masonerie minati de idealuri si au iesit, adica au intrat in adormire, scirbiti de fojgaiala de interese meschine de acolo. Nu se pot face constructii durabile cu caramizi sfarimicioase, cu mistrii strimbe si cu echerul descleiat.
Asa cum e ea acum, Masoneria romana demonstreaza o constatare mai veche, facuta si de altii: si intunericul se propaga cu viteza luminii!

de Ion T. Morar
(preluare din Cotidianul)

Are sau nu are dreptate? asta-i intrebarea...retorica.