Alege să susţii Francmasoneria!

Voi lupta mereu pentru libertatea gândului, pentru libertatea de conștiinţă care mă defineşte ca francmason, deşi am convingerea că nu toţi împărtăşesc viziunea mea … Dar eu sunt și am fost toată viața un om al faptelor! Cu ajutorul vostru nepreţuit, Fraţii mei, am astăzi șansa deosebită să mă pot implica activ şi să pun umărul la construcţia operativă a unui Edificiu grandios. Grandios nu prin dimensiune, ci prin însemnătate. Dincolo de vorbe, dincolo de promisiuni, dincolo de opinii sau divergențe, un conducător, fie el şi spiritual, este și va fi judecat de posteritate prin realizări, pentru că doar acestea pot da măsura reală a capacității, a priceperii și a implicării sale. Pas cu pas, vom clădi împreună viitorul Ordinului Scoţian și niciun efort nu este prea mare atunci când ne dorim o fundație solidă pentru un bun de patrimoniu cultural. Masoneria tradiţională, practicată de noi, este în serviciul comunităţii din care cu toţii provenim, iar membrii noştri simt că aparțin, în egală măsură, națiunii române dar şi spațiului universal. După cum indică şi etimologia termenului, nu reprezintă Masonerie ceea ce nu este Meşteşug, ceea ce nu este Creaţie sau ceea ce nu se inspiră din simbolurile Artei de a construi, din ceea ce reflectă mental opera Lucrătorului, ca într-o oglindă a timpului. Simbolismul masonic al “pietrelor vii”, acordate la ordinea unui Templu ideal, presupune respectul faţă de fiecare om şi faţă de Calea sa, inspirată din Ordinea primordială de a-şi găsi locul între semeni prin căutarea Perfecţiunii. În cele din urmă, absolutul ne este specific tuturor, căci reprezintă recursul la originea noastră comună, origine care ne face pe toţi Fraţi. General vorbind, donaţiile reprezintă cea mai simplă metodă de a sprijini proiectele speciale ca acesta… Donaţiile voastre creează o legătură tainică, contribuind la consolidarea relațiilor fraterne printr-un obiectiv comun. Atunci când vrei ca societatea să evolueze, cel mai important este să ai iniţiative care susţin acest demers şi să oferi puţin câte puţin. Fratele meu, alege să susţii Francmasoneria de R.˙.S.˙.A.˙.A.˙., dacă este ceva în care crezi iar ajutorul acordat va fi, de fapt, un sprijin oferit propriei persoane. A avea puterea de a desăvârşi acest Templu naţional din Snagov este până la urmă un enorm privilegiu... A acționa cu dalta şi ciocanul asupra unor sentimente puternice de responsabilitate reprezintă modalitatea excelentă de a ne consolida propriile valori și de a simți că trăim într-un mod care este fidel cu propriile noastre convingeri. De la ultimul Ucenic primit pana la cel mai vechi Suveran Mare Inspector General, vă aşteptăm oricând alături de noi pentru a ne urma destinul… haideţi să ne implicăm împreună pentru Binele comun, căci orice gest are beneficii multiple şi ne va trezi pe parcurs nişte emoţii puternice. După cum bine ştiţi, nu sunt deloc un “adorator” al Francmasoneriei nord-americane, dar vă mărturisesc că rememorez deseori îndemnul adresat de Prea Ilustrul Frate Albert PIKE 33.˙., Mare Comandor de Onoare al Supremului Consiliu al României, care spunea imperativ: “Ceea ce am făcut pentru noi înşine, moare odată cu noi; ceea ce am făcut pentru alţii şi pentru lume, rămâne şi este nemuritor.” 

Am zis!

Ruslan OPRESCU 33.˙.

Suveran Mare Comandor

Nu exista decat o singura Umanitate

Ordinul nostru ocupă un loc unic în peisajul masonic naţional, ceea ce îi conferă o largă recunoaștere. O recunoaștere justificată prin respectul nostru pentru vechile rânduieli ale Tradiției scoţiene. Cred că trezirea conștiinței nu este suficientă şi este necesar să exersăm zi de zi ascensiunea prin acțiune. Şi dacă realizam că textele unei tradiții pot genera o falsă percepţie, atunci trebuie să le RECITIM cu voce tare în contextul contemporan. Eu ştiu că metoda masonică necesită ascultare, gândire, cunoaștere dar și ACŢIUNE. “Woke”-ismul, înrădăcinat în stânga marxistă, se bazează pe negarea realității şi pe respingerea celuilalt, până la punctul de a-i refuza libertatea de exprimare. Iată negația unuia dintre cele mai importante drepturi ale Omului! Depinde de fiecare din noi, Fraţilor, să luptăm împotriva unor astfel de ideologii periculoase, să ne amintim permanent de responsabilitățile asumate de bună voie. Nu este suficient să ne indignăm și să căutăm în Tradiție o explicaţie deformată... Acest refuz al îndatoririlor este substratul, matricea pentru “Cancel culture”. Martin Luther King a luptat până la moarte împotriva inegalităților dar nu prin separarea oamenilor, ci prin reunirea lor. Francmasoneria face la fel de secole… creează un spațiu de toleranță și nu de intoleranță, recunoaște valorile umane dincolo de convingerile lor religioase sau politice, fie că acești bărbați sunt bogați sau săraci și indiferent de orientarea lor sau de culoarea pielii. Uitaţi-vă în jur, la vremurile pe care le trăim. Credem sau nu credem, nu există totuşi decât o SINGURĂ UMANITATE… care nu (mai) trebuie segregată! 

Marele Secretar General al SCR

Constantin Moroiu

Constantin M. Moroiu (n. 15 februarie 1837 – d. 27 aprilie 1918) a fost un ofițer al armatei regale cu gradul de căpitan de roșiori (cavalerie), care a participat la Războiul de Independenţă din 1877, împotriva Imperiului Otoman. Nepot al profesorului francmason de la Colegiul Naţional „Sf. Sava”, Costache R. Moroiu, el a marcat istoria modernă a României și a Masoneriei Naționale, fiind părintele și fondatorul primei Mari Loji de la noi. Se presupune că Moroiu ar fi fost inițiat în iunie 1874 la București. Loja unde a fost prezentat era “Înţelepţii din Heliopolis - Les Sages d'Heliopolis” din obediența “Grand Orient de France”, o Lojă simbolică condusă atunci ca Venerabil Maestru de Dr. Carol Davilla. A fost ridicat la sublimul grad de Maestru Mason fix un an mai târziu. La acea vreme, GOdF era considerată o Obediență regulară, ruptura cu “United Grand Lodge of England” (UGLE) intervenind abia în 1877. Separare datorată unor disensiuni legate de problematica religioasă, în principal de obligativitatea credinţei într-o Fiinţă supremă, GOdF devenind astfel adogmatică. “Înţelepţii din Heliopolis” a fost un Atelier de renume, care a creat multe valuri în lumea profană... Aduna lideri liberali şi conservatori, precum şi pe cei mai importanţi bancheri israeliţi, implicaţi în finanţarea dezvoltării economice a tânărului stat. A reprezentat nucleul de influenţă al aşa-numitei „monstruoase coaliţii” anti-Cuza. Loja a atras militari, cooptaţi pentru planul de îndepărtare al domnitorului şi pregătirea unui corp armat care să pună în aplicare lovitura de palat. Ofiţerii care l-au arestat pe Cuza, silindu-l să demisioneze pe 11 februarie 1866, au fost francmasoni, membri ai acestei loji. Vorbim de  Fratele Constantin Pillat, Fratele Alexandru Lipoianu și nu în ultimul rând, de Fratele Anton Costiescu. Asta pentru că Loja ceruse și obținuse anterior sprijinul GOdF de a interveni pe lângă Marile Puteri ca să se instaleze monarhia constituțională în România. În 1879, Moroiu demisionează din “Înţelepţii din Heliopolis” şi fondează Loja militară “Steaua Dunării – Estrela del Danubio”(Loja Mamă – 000) sub obedienţa “Grande Oriente Lusitano Unido”. Ulterior, reunește cea mai mare parte a Lojilor de români, aflate până atunci sub obediențe străine: franceză, italiană, germană, portugheză etc. și la 8 septembrie 1880, constituie Marea Lojă Națională Română iar luminile au fost aprinse de portughezi. Deci iată că nu francezii ne-au fost alături la începuturi… iar “Grande Loge de France” a apărut abia în 1894. Sub regele Carol I, numeroşi oameni politici au fost francmasoni. În acest climat, Francmasoneria română a putut să treacă de la stadiul fărâmiţării în obedienţe străine la cel de Mare Lojă Naţională. În 1881, Moroiu a fondat “Supremul Consiliu al României de RSAA” iar până în 1911 este Mare Maestru și Suveran Mare Comandor. Recomandarea internaţională ca cele două puteri să fie separate administrativ a venit abia la cea de 4-a Conferinţă a SSCC RSAA din 1929 – Paris (unde România a fost reprezentata de Jean PANGAL 33), precum şi prin adoptarea punctului 5 din “Principiile de regularitate şi recunoaştere” ale UGLE, instituite tot în acelasi an. Înainte de Primul Război Mondial, Ordinul nostru Masonic avea cca 27 de Loji Simbolice. Moroiu s-a remarcat prin crearea unor puternice legături între Marea Lojă Națională Română și numeroase loje masonice din lume, devenind chiar membru de onoare al unora dintre ele. Este apreciat deci ca fondatorul Francmasoneriei române moderne, prin constituirea şi recunoaşterea noastră ca Putere Masonică independentă și Suverană. Poate cea mai temerară hotărâre pentru acele vremuri a fost aceea de a-și iniția propriile fiice, Maria şi Elena, în Loja “Steaua Sudului” din Mangalia. Astfel, în 1883 a deschis drumul Masoneriei  „de adopție” în România. PR Mare Maestru Constantin M. Moroiu se retrage din activitate în anul 1911 la 77 ani, „obosit de muncă şi de bătrâneţe”, cum îşi motivează actul de abdicare, lăsându-l ca urmaş pe Prinţul George-Valentin BIBESCU 33. Interesant este că în majoritatea cazurilor adresa acestuia apare ca fiind pe str. Morfeu la nr. 27 din cartierul Uranus-Izvor, sector 5; în câteva cazuri mai apare o adresă, pe aceeaşi stradă, dar la numărul 6, fapt ce ne determină să luăm în considerare că Moroiu a mai avut un imobil acolo, probabil moştenit de la unchiul său, profesorul Constantin R. Moroiu. Supoziţia se bazează pe faptul că în 1911 strada a primit numele Constantin Moroiu, astfel încât rezervistul Constantin M. Moroiu locuia pe str. Constantin Moroiu … cum este greu de crezut că fiind încă în viaţă numele său a fost dat unei străzi, probabil numele străzii vine de la unchiul sau. În multe articole de presă există deseori confuzia cu unchiul său. Profesorul şi traducătorul Costache Moroiu a fost unul dintre primii bursieri români în străinătate. Avea studii de drept la Universitatea din Pisa (1820-1824), doctor în drept. Este considerat chiar fondatorul învăţământului dreptului din Ţara Românească ca dascăl la „Sf. Sava” (1825-1847), unde a predat cursuri de drept roman, penal şi comercial. A fost coleg de cancelarie cu Ion Heliade-Radulescu, Eufrosin Poteca, Simion Marcovici sau Teodor Paladi. La Cimitirul Bellu ortodox, PR Mare Maestru Constantin M. Moroiu este aşezat alături de nepoţii după una din fiicele sale, Maria C. Bibescu, casatorită cu fiul domnitorului Gheorghe Bibescu. Ca o paranteză, familia Bibescu este originară din satul Bibeşti, com. Săuleşti, jud. Gorj şi are descendenţă directă din boierii Brâncoveni. Se ştie că  R.˙.L.˙. n°1 “Patria”, loja simbolică a membrilor activi ai SC (redenumită “Lanţul de Unire - Chaîne d'Union” în exilul parizian), îşi ţinea ritualurile la Palatul Mogoşoaia. Domeniul era atunci în proprietatea prinţului George-Valentin Bibescu 33, succesorul lui Moroiu pe linie masonică şi apropiat al lui Jean Pangal 33. În porțiunea de N-E a cimitirului Pere-Lachese din Paris se găsește cavoul familiei Bibescu, în care este înmormântată Anna, contesa de Noailles. 

O pepita de intelepciune

„Inițierea nu este o cale pentru a obține mântuirea sufletului, ca în religii, nici o cale de reflecție filosofică. Inițierea masonică nu are vocația de a ne face să scăpăm de angoasa morții, ci de a trăi viața înainte de a muri. Nu este o asigurare de viață, nici de moarte. Inițierea masonică urmărește redeșteptarea masonului pentru ca el să devină el însuși și să acționeze pentru a găsi ceea ce caută cu adevărat, în respectul jurămintelor prestate. ”  

F.˙. Pascal DUMESNIL

Simbolistica bandoului

«Şi a zis Dumnezeu: “Să fie lumină!” Şi a fost lumină.» (Facerea 1:3)

Simplist dar elementar, din toată alegoria meşteşugului nostru atributul banderolei se dovedeşte a fi unul dintre cele mai profunde. Venerabilul Maestru explică Lojii deschise la Gradul de Ucenic că “este simbolul orbirii în care se afla omul dominat de pasiunile sale, cufundat în ignoranţă şi superstiţie.” În ciuda ritualului practicat, numai cineva neinformat își poate imagina că masca-bandou are ca scop să-i ascundă candidatului ornamentele sau însemnele specifice și pe membrii prezenţi, până când acesta îşi va depune jurământul pe cele Trei Mari Lumini ale Francmasoneriei. Totuși, astfel de gânduri frivole trec prin mintea unora dintre Frați, în timp ce așteaptă cu nerăbdare să vadă efectul pe care ceremonia de iniţiere o are asupra postulantului. De fapt, în era Internetului şi a comunicării rapide nu (mai) există nimic secret în interiorul unui Templu masonic, nici macar secretul de grad sau de apartenenţă... Proprietarul imobilului, muncitorii care l-au amenajat, personalul de întreținere și de curățenie etc., toți au văzut spaţiul respectiv, decorat conform Ritului. Unele Ateliere au chiar obiceiul de a invita profani cu diverse ocazii sau festivităţi, pentru a le explica simbolistica folosită. Deci, care este sensul și scopul bandoului, care este simbolismul său? Pentru început, să ne uităm în trecut, la alte sisteme iniţiatice. Învăluind misterele antice, tenebrele au reprezentat întotdeauna simbolul ignoranței. Diverse ritualuri oculte cereau ca ochiul să nu vadă până când inima nu pricepe taina. Prin urmare, se obişnuia ca aspirantul să fie prezentat în întuneric, ca etapă de pregătire pentru recepția luminii depline a Cunoşterii, oricare ar fi fost asta! Iată nişte provocări subtile, pe care istoria  le-a lansat… Legendă sau nu, durata închiderii unui candidat în întuneric și solitudine a variat considerabil, în funcţie de fiecare Tradiţie iniţiatică. Se crede că printre druizii sau sacerdoţii care asigurau spiritualitatea celţilor perioada necesară ar fost de nouă zile. Unele dintre misteriile grecești cereau de trei ori câte nouă zile, iar în anumite ordine persane intervalul obligatoriu de izolare a fost extins la cincizeci. Noi cred că am beneficiat de un timp de reflecţie mai mult decât confortabil la admiterea în Francmasonerie! Acum să ne întoarcem la mitul Genezei, la apariţia Universului… întunericul a existat înainte ca lumina să fie creată şi a fost venerat inițial cu prioritate ca pe cel dintâi născut, ca strămoş al zilei și al Chaos-ului originar. Din circumstanţe şi mai tulburătoare s-a ivit cultul sordid al nopţii, al răului și al dezordinii. În Vechiul Testament, precum și în alte religii sau filozofii antice, negura este asociată simbolic nu numai cu ignoranța umană, ci şi cu păcatul sau cu slăbiciunea. Dar acest lucru nu este valabil în ceea ce privește bezna masonică produsă de masca-bandou, pentru ca păcatul sau slăbiciunea sunt până la urma chestiuni voluntare, rezultat al mersului în sens invers faţă de Cunoaștere, sinistrorsum. Nu există nicio referire la niciun Grad masonic precum că aspirantul ar fi un personaj negativ, care ar face rău... Bandoul nu este voluntar: candidatul se supune acestei practici pentru că i se solicită imperativ! Este o cerință prin care se subliniează conceptul de ignoranță dar și potenţialul acces la Cunoaştere: nu încălca regulile și eliberarea va veni la timpul potrivit. Întunericul secvenţial trăit de un Francmason este de mare ajutor pentru a “vedea” importanţa Cunoașterii. În Lojă, obscuritatea nu este uzitată pentru a sublinia o regenerare morală, deoarece un postulant este considerat o persoană morală, altfel nu ar fi iniţiabil. Un verset interesant din C.˙.L.˙.S.˙. ne spune “îţi voi da vistieriile întunericului, bogăţii ascunse în locuri tainice…” (Isaia 45:3). Aceste “comori ale nopţii” sunt făgăduiala că iluminarea va apărea la un moment dat... Secretele vor fi dezvăluite dar prezența întunericului este esențială pentru asta! Postulantul este introdus în Templu cu ochii legaţi. Deşi nu vede nimic, este capabil să simtă şi chiar va simţi pe inimă ascuţimea unei săbii, ceea ce denotă că există adevăruri intuitive care se ghicesc şi se percep, fără ca totuşi să devină manifeste. Dacă am exlude întunericul primordial, ulterior candidatul nu ar mai putea nici să vadă, nici să aprecieze Lumina libertăţii cu adevărat. Bezna ochilor care nu pot zări este o comoară în sine prin faptul că ne învață pilda nevoii de ceilalți, a mâinilor fraterne, ne învață revelările viitoare și prevestirea noilor judecăți. Iluminarea este posibilă doar prin Cunoaștere și prin servitutea față de M.˙.A.˙.A.˙.U.˙., acesta este chiar miezul Francmasoneriei.

Legătura de la ochi poate fi deci explicată astfel:

-anticiparea Cunoașterii ce va veni;

-îndepărtarea ritualică a acesteia - un memento al “vistieriilor întunericului”;

-dezvăluirea bogățiilor ascunse în locuri tainice;

-primirea ceremonioasă a Luminii reprezintă un moment deosebit important în viața unui Francmason… i se dă Ucenicului nou-primit o avere inestimabilă, pentru toată viața.

Orbirea pasageră, generată de masca-bandou, este simbolul privării de Lumina morală și intelectuală. Prin urmare, candidatul reprezintă “un umil cufundat în întuneric”, rătăcind în căutarea Luminii și Adevărului, obiective declarate ale Fraternității noastre. Aceste simboluri nu au nimic de-a face cu lumina naturală... vorbim de o Lumină a bucuriei, lumina invizibilă pe care inițiatul o primește în Sine doar dacă are inima deschisă, disponibilă și iubitoare. În volumul “Illustrations of Masonry”, publicat în 1772, scoțianul William Preston descrie simțul vederii astfel: “Văzul este simțul prin intermediul căruia distingem obiectele și suntem activați într-o clipită fără schimbarea locului sau a amplasării, pentru a observa armate în luptă, vectori, embleme ale celor mai impunătoare structuri și toate această varietate minunată, angrenată în peisajul Naturii. Datorită acestui simț ne găsim drumul peste oceanul fără cale, traversăm globul pământesc determinându-i parametrii sau dimensiunile și delimitând orice regiune sau parte a acestuia. Cu ajutorul vederii măsurăm planetele și facem noi descoperiri pe sfera stelelor fixe. Mai mult decât atât - prin acesta percepem temperamentele și dispozițiile, pasiunile și atașamentele semenilor noștri, atunci când își doresc cel mai mult să le ascundă. Deși limba poate fi obișnuită să născocească și să ascundă, chipul va afișa ipocrizia unui ochi pătrunzător. În fine, razele de lumină care facilitează acest simț sunt părțile cele mai uimitoare ale creației neînsuflețite și fac din ochi un instrument particular de adorație.” În afară de simbolismul maștii-bandou, există două considerente psihologice pentru privarea temporară a candidatului de vederea sa:

1. Omul are o posibilitate limitată de a colecta informații. Dacă această percepție este împărțită între văz, auz și simțul tactil, privarea de un simț va spori capacitatea celorlalte. Prin urmare, bandoul va crește intensitatea sonoră și va evidenția vorbele pe care candidatul le aude, ceea ce înseamnă că el va acorda mai multă atenție cuvintelor rituale, încercând să le desluşească semnificația. Lipsit de vedere, celelalte simțuri sunt la maxim iar mintea se deschide, avidă de Cunoaştere și astfel este pregătit cu adevărat pentru inițiere. Imaginația este mult mai bogată şi lumea exterioară se reduce la atingeri, la cuvinte sau la zgomote ciudate pe care candidatul încearcă să le înțeleagă. Orbirea voluntară îndeamnă la renunţarea la tot ceea greşit ce crede că ştie, este un factor de concentrare şi un catalizator al percepţiilor exterioare.

2. Inițiatul este mult mai impresionat atunci când face parte din acțiune. Cu cât este mai implicat în desfăşurarea ceremoniei, cu atât este mai mare emoţia pozitivă pe care o trăieşte. Având ochii legați, el se găseşte practic chiar în centrul Ţinutei de inițiere iar asta îl sensibilizează adânc. Profanii apleacă mereu urechea la zgomotul lumii sau la părerile altora... Legătura de la ochi înlătură posibilitatea că aparenţele trecătoare să-i distragă atenţia, îl separă de semenii săi, îl depărtează oarecum şi, totodată, îl invită la introspecţie. Pentru scurt timp se află într-o situație diferită faţă de toţi cei din jurul său. 

Ritualul îl face să să se simtă dependent faţă de un tovarăş care să-l susţină în momentele critice, primind cu o nesocotinţă profană cea dintâi mână care i se întinde... Nu se mai poate apăra singur, trebuie să se încreadă în aproapele său și este sfătuit să-și urmeze cu supunere călăuza ce-i însoţeşte paşii... Deşi este în întuneric şi se confruntă cu gândurile sale, candidatul nu trebuie să se teamă pentru că ghidul său umblă pe calea Luminii. Într-o stare de condiţionare, el îşi dă seama că are nevoie de îndrumare pentru a merge înainte! Momentul în care neofitul este recunoscut ca apt să primească Lumina, după ce a trecut cu bine prin toate probele necesare, reprezintă punctul culminant al ceremoniei. Atunci legătura cade de pe ochii care, obişnuiţi cu întunericul, redescoperă lumina. Resimte “șocul iniţiatic” și astfel percepţia senzorială de tip profan se schimbă treptat: dobândeşte o nouă calitate prin intervenţia unei revelaţii spirituale  care-i permite iniţiatului o altă înţelegere a realităţii, în dimensiunea ei absolută. Dezlegarea ochilor dă expresie concretă tulburării pe care o resimte individual candidatul! Există o forţă a Binelui în obscuritate, indusă de retragerea temporară a vederii. Abia după căderea întunericului omul poate vedea stelele… iar “atâta timp cât iluziile şi prejudecăţile ne orbesc, întunecimea domneşte în noi şi ne face insensibili la splendoarea Adevărului”. Cât de păgubitoare pentru fericirea Omului sunt bezna neştiinţei şi noaptea adâncă a patimilor ce ne amăgesc permanent... 

Am zis!

Florian N.˙.