Fundamentul filosofic al simbolismului masonic

Dimensiuni masonice de sec. XVIII

Ca trăsătură fundamentală,masoneria poate fi numită instituție, numai dacă își recunoaște și îi sunt unanim recunoscute legitimitatea sa istorică, adică originile sale reale. Ne aflăm pe un teren mlăștinos și totodată primejdios, deoarece, până azi, măcar din punct de vedere cantitativ, căutările și afirmațiile istoricilor nu sunt clare nici în ceea ce privește metoda, nici strășnicia lucrărilor care voiesc a justifica verticalitatea și autenticitatea istorică a masoneriei. O instituție cum este masoneria, care face din transmitere o problemă centrală și una din condițiile esențiale ale legitimității sale, nu poate ocoli chestiunea originilor sale istorice. Este un domeniu delicat și în egală măsură disputat, până în prezent precumpănind, cel puțin cantitativ, tezele susținute de istorici care nu excelau nici în privința metodei, nici a rigorii. Tezele preluate necritic, perpetuarea unor afirmații greu de dovedit, citarea acelorași surse și citarea reciprocă între autori deficitari la capitolul discernământ au creat un halou de legendă în jurul masoneriei, mult mai ușor de acceptat de cei puțin deprinși cu exercițiul critic. Nu este un secret că legenda, mitul se răspândesc şi capătă „credibilitate” mai ușor decât cercetarea istorică făcută cu acribie, cu dorința de a îndepărta orice urmă care ar putea întreține confuzia și neclaritatea. Apropierea celebrării a trei veacuri de existență a masoneriei va stârni un nou val de lucrări, va redeschide mai vechile dispute și controverse în încercarea de a-i găsi urmele, rădăcinile într-un trecut cât mai îndepărtat şi cât mai greu de descifrat. Dacădespre începuturile masoneriei şi despre simbolismul şi dimensiunea sa inițiaticăs-a scris relativ mult, şi vorbim aici despre lucrări temeinice întemeiate pe adevărul istoric şi pe rigoarea cercetării simbolice dincolo de fantasme, s-a scris mai puţin despre fenomenele care au însoţit masoneria în primul său secol de existenţă, care a fost secolul Luminilor, Iluminismul fiind una din marile mişcări intelectuale europene.

„Ca mişcare, afirmă Dena Goodman, francmasoneria poate da loc la multe interpretări, dar este sigur că loja era instituţia de sociabilitate cea mai populară în Europa secolului al XVIII-lea. Istoricii au reconstituit progresul său din Anglia către Spania, Ţările de Jos, Belgia şi Franţa, apoi spre nord şi est prin oraşele italiene şi germane. Ea ajunge până la Praga, Varşovia şi Sankt-Petresburg în est; până în Danemarca şi Suedia în nord. Ea trece Atlanticul pentru a ajunge în coloniile engleze, franceze şi spaniole. Membrii săi proveneau în toate păturile vieţii urbane: artizani, nobili, oameni de litere, oameni ai legii, comercianţi şi alţi reprezentanţi ai elitei urbane ştiutoare de carte. Cei care aderau la o lojă,ca şi cei frecventau saloane şi cabinete de lectură, lăsau la intrare propriul statut social şi politic pentru a participa la o sociabilitate fondată pe un nou ansamblu de reguli şi raporturi calificate ca „democratice” de anumiţi istorici. În sânul lojii, fraţii învaţă să folosească un limbaj unde predominăconceptele de „lumină”, „dreptate”, „libertate”, „egalitate”, şi mai ales„fraternitate”; citatul este din articolul consacrat termenului „sociabilitate”,din lucrarea Lumea luminilor. Sociabilitatea secolului al XVIII-lea a cunoscut mai multe forme de manifestare, şi deşi nu aceasta este tema noastră, vom aminti câteva dintre ele pentru a avea percepţia asupra orizontului cultural, intelectual şi social în care s-a afirmat masoneria. Aminteam de sălile de lectură unde cititorii puteau să se înscrie pentru trei luni, pentru şase sau 12 luni; ele nu promovau direct un gen de interacţiune socială, dar îşi deschideau porţile către publicul larg, cultivat, înscriindu-se în sfera discursului comun al Luminilor. Tot atunci prinde conturşi se răspândește un ideal de urbanitate şi politeţe, un foarte popular periodic londonez, The Spectator, afirmând că dacă Socrate a coborât filosofia din cer pentru a locui printre oameni, editorii se vor ambiţiona să scoatăfilosofia din cabinete şi biblioteci, din şcoli şi colegii, pentru a o aduce în cluburi şi alte adunări informale. În secolul al XVIII-lea instituţiile de sociabilitate luminată proliferau în întreaga Europă şi în coloniile din Lumea Nouă. Scrierile filosofilor şi gânditorilor politici îndemnau la crearea unei Republici a Literelor cosmopolită, în sensul frumos al termenului; era epoca în care tineri, uneori de condiție modestă, dar fiind instruiți şi având energia pentru a depăşi formele tradiţionale ale gândirii şi sociabilității, înrădăcinate în familie, corporație, parohie, puteau crea locuri de întâlnire inspirate de valorile de reciprocitate şi de schimb, caracteristice Republicii luminate a Literelor, să difuzeze cunoştinţe, să facă din idealurile abstracte precum raţiunea, egalitatea şi autonomia, dificil de atins, idealuri concrete, într-un cuvânt să amelioreze societatea.

Printre noile forme de comportament social care deveneau parte integrantă a culturii luminate, masoneria era cea mai dificil de înţeles. Societăţi ritualizate ataşate ierarhiilor, lojile secolului al XVIII-lea evocau constant virtuţile şi meritele civice, egalitatea între oameni, necesitatea apropierii de filosofieşi de cultura Luminilor. Masoneria speculativă se naşte şi se răspândește în Europa în contextul a ceea ce Paul Hazard numea Criza conştiinţei europene care a marcat sfârșitul secolului al XVII-lea şi începutul celui de-al XVIII-lea. Miturile şi povestirile fundării sale pun accent pe redeschiderea şantierului, pe construcţia Templului lui Solomon, simbol al armoniei regăsite între oameni. Pierderea sensului, cuvântul pierdut, imposibilitatea de a comunica şi de a transmite cunoaşterea sunt câteva din ideile care animă noua instituție; o dovedesc legenda lui Hiram, căutările mitice, urmele Artei Regale. Când hybris-ul, prin care vechii greci înţelegeau lipsa de măsură, a precipitat căderea Templului, a separat muncitorii care nu mai puteau să comunice şi să se pună de acord, lucrătorii Artei Regale voiau săînalţe un nou Templu, unii vedeau un nou Babel, dar unul al concordiei, al armoniei, în care comunicarea între fraţi să fie restaurată printr-un „limbaj al semnelor”, semne şi atingeri care permit masonilor să se recunoască drept fraţi. În contextul începutului de secol XVIII, propunerea de a opta pentru cel mai mic denominator religios sau spiritual comun, Marele Arhitect al Universului, era de o nobilă modernitate; sigur el nu putea înşela vigilenţa cercurilor ecleziastice sau ale detractorilor masoneriei. Şi cele două bule papale de excomunicare mergeau în aceeaşi direcţie: nu era acceptată ideea că o adunare poate reuni oameni din diverse ţări, având convingeri religioase diferite. Referinţa la Marele Arhitect al Universului, sub auspiciile şi în gloria căruia lucrează masonii, este o formulă suplă care permite o gamă de interpretări, care se poate adecva tuturor confesiunilor, deşi mai toţi comentatorii afirmă că majoritatea masonilor identifică Marele Arhitect al Universului cu Dumnezeul creştinilor. Societatea europeană a primei jumătăţi a secolului al XVIII-lea avea anumite aşteptări, iar masoneria răspundea acestor aşteptări ale elitei europene şi făcea din Templu un laborator. Avântul gradelor masonice de esenţă creştină şi cavalerească va crea şi spaţiul unui dialog interconfesional. Cadrul propus în lojă este cel al evitării oricărei provocări, este cadrul uceniciei asupra diferenţelor şi respectării lor, fără a renunţa la propriile valori. Semnificative în acest sens sunt demersurile lui Joseph de Maistre, „un conte sub acacia”, cum îl numea savantul Gilbert Durand; Joseph de Maistre pleda pentru atenuarea sensibilităţilor şi pentru apropiere, la acea vreme principala dispută fiind între catolici şi protestanţi. Erau primii paşi care arătau cămasoneria era nu numai un laborator în care membrii se recunoşteau ca alter egoşi se percepeau ca fraţi, era şi un observator al mizelor secolului Luminilorşi al liniilor de forţă şi de fractură care îl traversau. Secolul Luminilor a fost caracterizat ca unul al dezvoltării fără precedent a culturii mobilităţii şi călătoriei, fie ea de agrement, de negoţ, călătorii diplomatice, căutarea urmelor arheologice, rătăcirea aventurierilor sau călătoria filosofică. În câmpul sociabilităţii loja masonică se afirmă ca o micro-societate unde pot fi experimentate noi raporturi sociale, noi moduri de organizare. Masoneria a fost poziţionată de cei dinafară în marginea spaţiului profan, poate şi pentru căera în opoziţie radicală cu acesta: ea opunea haosului profan ordinea spaţiului-timp fraternal, individualismului care fragilizează şi destramă îi opunea legătura socială de un nou tip. Trimisă în noaptea societăţilor secrete în vreme ce ea reunea fii luminii, tolerată mai curând decât recunoscută,masoneria a lucrat în tăcere afirmându-se ca o şcoală a virtuţilor. Într-un secol în care formele de sociabilitate caută să obţină o recunoaștere publică,Ordinul masonic revendica excelenţa socială şi morală, propunând o fraternitate universală într-un spaţiu cu geometrie şi geografie variabile. Arta Regalătrebuie să reunească fraţi, reprezentanţi demni ai diverselor pături sociale, dar prin aceasta nu s-a urmărit niciodată deschiderea prea largă a porţilor templului, în așa fel încât confreria să se bucure de respect. Sunt mărturii căîn primele decenii, în cazul în care membrii lojii considerau că dacă accesul unui profan, devenit de acum frate, nu a fost o alegere tocmai potrivită, acela nu ajungea maestru.

Într-un secol marcat de revoluţii sociale şi politice, de schimbări violente, s-a afirmat o nouă instituţie cu valenţe iniţiatice, care propunea un nou model de convivialitate, de sociabilitate, de comuniune, de toleranţă. Au apărut laboratoare în care comunitatea fraternă elabora ordinea pornind de la haos, concordia şi armonia raporturilor fraterne în opoziţie cu antagonismele care sfâșiau lumea profană.Părinţii fondatori ai masoneriei i-au căutat un trecut mitic, iar când nu l-au găsit l-au „inventat”, în sensul frumos al cuvântului; ne-au lăsat însă câteva mituri fondatoare, şi este suficient să amintim legenda lui Hiram, construcţiaşi reconstrucția Templului lui Solomon, care fac liantul universal al masoneriei create acum aproape 300 de ani. Ne-au lăsat, pentru a relua o frumoasăformulare aparținând celui amintit deja, Joseph de Maistre, „un paşaport pentru lumină” care să definească apartenenţa la Republica universală a francmasonilor. Dar tot ei ne-au dat şi înţelesul profund al masoneriei: un sistem particular de morală, învăluit de alegorie şi ilustrat de simboluri!

 

F.˙. Mircea N.

Reuniunea Alliance Internaţionale Maçonnique Écossaise, Iasi 2015

Supremul Consiliu Român va organiza la Iaşi în perioada 28.09-03.10.2015 Reuniunea Pan-Europeană a Supremelor Consilii de Rit Scoţian Antic şi Acceptat, semnatare a «Cartei de la Napoli», tratatul fondator «Alliance Internaţionale Maçonnique Écossaise». Cu această ocazie solemnă, preşedenţia Confederaţiei va fi predată în mod oficial ţării noastre de către reprezentantul «Suprême Conseil de Belgique», Prea Puternicul şi Prea Ilustrul Frate JACQUES MATHIEU, 33° în prezenţa tuturor delegaţiilor străine ale puterilor regulare.

Pe parcursul lucrărilor, într-un cadru armonios şi fratern, se doreşte aprofundarea elementelor fundamentale ale Ritului prin cercetarea în comun a istoriei sale seculare, a organizării sau a practicilor rituale, militând permanent pentru întoarcerea la idealul unităţii de acţiune, în respectul suveranităţii şi independenţei fiecărei Jurisdicţii. Toate Supremele Consilii participante vor să-şi reitereze angajamentul faţă de valorile universale ale scoţianismului, cu intenţia declarată de a promova permanent dezvoltarea spirituală, stabilind astfel principiile şi criteriile de regularitate în practica Ritului, dincolo de diferenţele formale proprii.

Viitorul Preşedinte A.˙.I.˙.M.˙.E.˙., Prea Puternicul şi Prea Ilustrul Frate RUSLAN OPRESCU, 33° afirma de curând, referindu-se la această reuniune internaţională: “Pe lângă consolidarea şi dezvoltarea relaţiilor frăţesti dintre ţările noastre la nivel de Rit, ne dorim că acest eveniment să contribuie în mod real la promovarea unei imagini pozitive a României în întreaga lume. Considerăm că este o datorie de onoare pe care ne-o asumăm cu responsabilitate şi suntem hotărâţi să o împlinim! De aceea, nu puteam gasi loc mai nimerit decât batrânul, şi totusi mereu tânarul «Târg al Ieşilor», un oraş cu o bogată tradiţie şi cultură in peisajul masonic naţional.”

Simbolurile, reprezentari ale ideilor morale

"Semiinitiaţii, recunoscând nerealitatea relativa a Universului, isi imagineaza ca pot sfida legile sale; sunt prosti nesocotiti si infumurati care se vor sfarima de stinci si pe care elementele ii vor distruge din pricina nebuniei lor. Adevaratul initiat, cunoscind natura universului, se serveste de lege contra legilor, a superiorului contra inferiorului si prin arta alchimiei el preface lucrurile fara valoare in lucruri pretioase. Astfel el invinge. Maestria nu se manifesta prin visuri anormale, viziuni şi idei fantastice, însă prin folosirea fortelor superioare contra fortelor inferioare, evitind suferintele planurilor inferioare, vibrind pe planurile superioare. Transmutatia nu este o negatie infumurata, este sabia Maestrului." Kybalion. Simbolul este o poartă către alte realităţi pentru care nu avem reprezentări fizice, este modul în care putem cunoaşte tot ceea ce nu putem vedea, este poarta de acces între vizibil şi invizibil, sau acel loc dintre lumi pe care-l contemplăm pentru a înţelege mai bine. A simboliza este, într-un fel şi la un anumit nivel, a trăi împreună.

Simbolurile se află în centrul atenţiei noastre, ele fiind chiar inima vieţii imaginative, deoarece ele dezvăluie secretele inconştientului, subconştientului şi supraconştientului punând în mişcare resorturile cele mai ascunse ale fiinţei noastre şi oferind noi perspective asupra necunoscutului şi infinitului.

Omul, în fiecare clipă a existenţei sale, prin felul său de a vorbi, de a se mişca sau de a visa se foloseşte fără ştirea sa de simboluri. Simbolurile conferă concreteţe dorinţelor, ele declanşând anumite acţiuni, modelând comportamentul, alcătuind sâmburele din care se va ivi o izbândă sau o înfrângere. Se poate afirma că simbolurile revelează voalând şi voalează revelând.

Simbolul nu este nici alegorie, nici un simplu semn, pentru C.G.Jung, ci o imagine capabilă să desemneze cât mai bine natura spiritului pe care doar în străfundurile tainice ale fiinţei noastre o putem închipui. C.G.Jung: „Simbolul nu restrânge, nu explică. Trimite doar dincolo, către un sens aflat încă dincolo, un sens insesizabil şi doar vag presimţit, pe care nici un cuvânt din limba vorbită nu-l poate exprima în mod satisfăcător.“ Valoarea simbolului este afirmată prin depăşirea a ceea ce este cunoscut pentru a merge către necunoscut, şi ceea ce este exprimat pentru a te îndrepta către inefabil.

Simbolul este considerat o categorie transcendentă, a supra-terestrului, a infinitului ce se revelează, a omului considerat în totalitatea sa, deoarece el vorbeşte nu numai inteligenţei, ci şi sufletului, fiind acel paralimbaj care vorbeşte dincolo de cuvinte. Simbolismul este o datăimediată a conştiinţei totale, afirmă Eliade, cu alte cuvinte a omului care se descoperă om, a omului care devine conştient de poziţia sa în univers; iar aceste descoperiri primordiale sunt strâns şi organic legate de drama sa personală, încât acelaşi simbolism determină nu numai activitatea subconştientului său, ci şi cea a vieții sale spirituale.

Atâta timp cât un simbol rămâne viu, el reprezintă cea mai bună expresie posibilă a unui anumit fapt. Simbolul este viu, trăieşte doar atât timp cât rămâne încărcat de semnificaţie. Când această semnificaţie nu se revelează, atunci simbolul moare; nu mai posedă decât o valoare istorică.

„Simbolul poate fi asemuit unui cristal ce restituie astfel lumina, în funcţie de faţeta care a primit-o. Se poate spune că simbolul este o fiinţă vie, o parcelă a fiinţei noastre în continuă mişcare şi transformare. Contemplându-l, luându-l drept subiect de meditaţie, contemplăm propria noastră traiectorie şi ne dăm seama spre ce se îndreaptă valul care ne va la cu el.“(R. De Becker)

Descifrarea simbolului ne conduce, către descifrarea tainelor Universului, deoarece simbolul anexează imaginii vizibile acea parte din invizibil, întrezărită doar ocult, mai precis simbolul este poarta tainică dintre vizibil şi invizibil, uşa prin care trecem din dimensiunea materială, terestră, în dimensiunea universală şi sacră.

Finalitatea simbolului poate fi considerată ca fiind cea care ne ajută la conştientizarea fiinţei umane în toate dimensiunile timpuluişi spaţiului, dar şi de proiecţie în lumea de dincolo, conducându-ne la o înţelegere superioară a universului şi a tainelor sale.

Pliniu, un înţelept al Greciei antice, a afirmat: „Vedem prin mijlocirea spiritului." „A descifra un mesaj inseamnă a percepe o formă simbolică."

Am zis!

F.˙. Mircea N.

Lumina si Foc!

Asa cum Soarele binefacator se afla azi la apogeu, vestind cumpana dintre ceea ce este si ceea ce va fi, doresc ca MAAU sa ne confere tuturor lumina din Marea Lui Lumina... lucrarea Sf. Ioan Botezatorul s-a implinit si Sf. Ioan Evanghelistul este chemat sa deschida ce va sa fie, vestitor al Puterii Spiritului. Frang painea noastra cea de toate zilele ca un simbol al luminii pe care insasi viata o poarta in pantecul ei spre a implini lucrarea Vesnicei Iubiri si va dau voua, Fratii mei, simbolul dragostei fraterne!

Iesind din aceasta lume mirifica, inchin acum o cupa de vin in cinstea Francmasoneriei Universale, pentru binele Romaniei, in memoria celor trecuti la Orientul Etern, pentru binele Fratilor de pretutindeni, regulari sau iregulari, pentru Lumina si prosperitete in familiile voastre reunite… am zis!