Funia de măsurat este simbolul legăturii, unind spaţiul şi timpul ceresc cu spaţiul şi timpul terestru. Este un instrument indispensabil pentru a transpune pe pămînt ordinea din cer stabilind proporţiile juste făra care nu s-ar obţine decît dezordine şi haos, afirmă Pierre Dangle, amintind frumoasa spusă a lui Iov din Biblie:” Ştii tu cine a hotărît măsurile pămîntului sau cine a întins deasupra lui lanţul de măsurat? În ce au fost întărite temeliile lui sau cine a pus piatra lui cea din capul unghiului ? ”
Vechii egipteni foloseau pentru construcţia unghiului drept o funie cu 12 noduri echidistante, legată sub formă de inel şi fixată cu 3 ţăruşi şi obţineau un triunghi dreptunghic cu laturile de (3; 4; 5), utilizând astfel reciproca teoremei lui Pitagora (dacă într-un triunghi suma pătratelor lungimilor a două laturi este egală cu pătratul lungimii laturii a treia , atunci triunghiul este dreptunghic)
Pitagora a rămas cunoscut în mod special datorită teoremei sale, deşi ea a fost descoperită cu certitudine mult înaintea lui şi se presupune că acesta doar a extins-o la triunghiuri dreptunghice ale căror laturi sunt exprimate prin orice număr pozitiv (iniţial erau numai numere naturale).
Prin unire se formeaza astfel un singur trup care vibreaza si respira singular, in armonie deplina. La invocarea Marelui Arhitect lantul devine un cerc magic si sacru unde forta cosmica si influenta spirituala este transmisa catre fiecare om "incatusat" (iata de ce frecventa lucrarilor in Atelier are o importanta fundamentala, pentru a ne apropia si mai mult).
Poate exista si funia cu 81 de noduri...adica pe fiecare parte a Templului există cate 40 de noduri care se întind la nord şi la sud. La extremitatile de pe ambele laturi ale uşii de intrare , la vest sunt ciucuri care reprezinta justiţie şi prudenţă. Această deschidere a funiei înseamnă că Masoneria este dinamica, progresiva şi deschisa la idei noi, care vor contribui la evoluţia omului şi la progresul raţional al umanitatii. Cele patruzeci de noduri reprezintă numărul simbolic de penitenţă şi de aşteptare.
Dacă iei o funie şi tragi tare de capete, se tensionează, dar nu se rupe. Însă dacă forţele cu care acţionezi sunt destul de puternice, atunci fir cu fir, funia se destramă. O modalitate mai simplă de a o împărţi în două, este să o tai cu un cuţit...
Ce faci acum cu două jumătăţi din funie? Le apuci pe fiecare şi le pui cap la cap. Apoi le înnozi.
Dintr-o funie poţi face două, dar din două funii greu mai poţi face una. Pentru că rămâne nodul.
Cine nu rupe funii? Tuturor ni se oferă măcar odată această "şansă". Unii, ca să-şi arate forţele. Alţii, vor să testeze rezistenţa funiei.
A fost unul, Petru, care a rupt funia cu Hristos. Refacerea ei însă a fost divină, chiar dacă a rămas un nod. De fiecare dată când mai auzea cocoşul, Petru plângea cu amar.
Nu e deloc o tragedie să ți se rupă funiile. De ai multe funii împletite noduri-noduri, ai de fapt o plasă, un năvod. Şi în mâinile Divinitatii, devii pescar de oameni!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu