31 oct. 2015

Ashlar

Libertate, egalitate, fraternitate sunt principiile fundamentale care definesc Masoneria.
Pornind de la acest aspect, țin să atrag atenția acelor frați care consideră că nu se pot implica în lucrările lojei căreia îi aparțin fiindcă nu au și nu găsesc suficiente motive să o facă.
În acest sens doresc să evidențiez că pentru a te implica fie în lucrările lojei sau în oricare alte lucrări, ca mason NU trebuie să aștepți motivare din partea nimănui, ci să vii personal cu propuneri, cu proiecte, să te implicit, motivând frații să participe alături de tine în programele și inițiativele tale. Pentru aceasta trebuie să știi să îți prezinți și să ceri ceea ce dorești să împlinești. Acești pași nu trebuie executați începând de la vârf, de la administrație, ci discutând cu fiecare membru al lojei, începând și convingând pe cel mai mic și tot astfel până la cel mai mare și cuprinzând în final pe toți. Numai astfel vei reuși să realizezi un proiect personal alături și cu frații împreună și, de fapt, asta înseamnă lucrare masonică, deoarece din ideea și munca ta, prin ea și prin implicarea celorlalți îi luminezi și îi perfecționezi și pe ceilalți. Tocmai acesta este scopul Masoneriei.
Revenind la afirmația din începutul prezentei lucrării și analizând motivele pe care frații le invocă spre a-și susține implicarea sau neimplicarea lor, lipsa sau activitatea în cadrul lojei, am aflat diferite explicații legate de inactivitatea în care s-a ajuns.
Unii s-au justificat prin faptul că Loja își desfășoară lucrările într-o zi care nu se potrivește cu programul personal sau, pur și simplu, implicarea lor în activitatea Lojei ar fi total în dauna lor profesională cât și în dezavantajul fraților care nu îi înțeleg.
Alții și-au exprimat incapacitatea de a participa prin faptul că nu se regăsesc între frații Lojei, în diferite dimensiuni, cum ar fi, în special, cea intelectuală. Aceștia deplâng nivelul cultural și intelectual scăzut al fraților din Lojă și consideră astfel motivată lipsa și neimplicarea lor, uitând că datoria lor, a noastră a tuturora, este luminarea celor care încă nu văd lumina.
Mai sunt și cei care, fiecare după domeniul de activitate, consideră că sunt atât de reprezentativi pentru societate, încât lucrările Lojei căreia îi aparțin, sunt banale, iluzorii și deșarte, motiv pentru care consideră că timpul alocat întâlnirii cu frații din Loja lor, ar fi o mare pierdere spirituală și poate chiar materială.
Sunt, de asemenea, și frați care caută mereu motive pentru a-și justifica superioritatea față de Loja și frații care o constituie, numai pentru că se consideră pur și simplu astfel. Recunoaștem că realizările materiale, funcțiile sociale sau activitățile profesionale sunt aspecte reale care să îi motiveze a gândi astfel. Masoneria, însă, cere tuturor să renunțe la o astfel de gândire profană și să fie frate, egal cu săracul spiritual, cultural sau material, tocmai pentru ca prin coborârea sa să poată trage spre lumină, spre bogăție spirituală în perspectiva realizării egalitarismului intelectual dar și de șanse a fraților din Lojă.
De aceea revin și spun că în lojile masonice de la noi, întâlnim constant o gândire profană, deformată și practicată inconștient de către noi toți, fără a realiza cât de ne-masoni suntem în felul nostru de a gândi, de a trăi sau de a relaționa.
Iisus, unul dintre modele masonice propuse de gradul al doilea masonic, spune că prietenii sunt aceia care își pun sufletul unul pentru altul. Drept este că sufletul este o noțiune greu de definit, invizibilă și la care ființa umană se raportează pe toate planurile sale existențiale de-a lungul istoriei și, tocmai prin dimensiunile și planurile prin care se manifestă și se desfășoară,comportă valori și aprecieri indefinibile și, ca atare, inevaluabile comportând astfel în sine o valoare nedescriptibilă. De aceea este de apreciat sufletul ca și prietenul. El, prietenul ar trebui să fie cel care își sacrifică tot ce are mai de preț, adică sufletul, chiar și dacă nu înțelege ce sacrifică, pentru semenul său. Tocmai neînțelesul face ca sacrificiul să pară incomparabil și tainic totodată. Deci, ceea ce este absolut de valoare în cea ce facem pentru prietenul nostru este să renunțăm la absolut tot ceea ce nu cunoaștem și nu înțelegem pe deplin și nu la ceea ce ne face să fim, între prieteni și în lumea în care trăim, deosebiți, absoluți, superiori și unici. Singurătatea este o caracteristică ce izolează. Unicitatea este una care premiază, inteligența una care selectează și face posibilă deosebirea în comunitate, între prietenii, darși construirea și ridicarea statutului uman de la un nivel la altul. A trăi însemnă a fi deosebit și nu unic. În universalitate ne aflăm identitatea și nu în izolare.
Cele mai înalte vârfuri ale munților sunt singure, dar nu ar fi cele mai înalte dacă nu ar fi ceilalți munți, mai mici, mai mărunți cu vârfurile lor care tind, asemenea celor mai înalte, spre aceleași idealuri.
Acest text este un manifest pe care îl adresez tuturor fraților care simt că nu se regăsesc în lucrările Masoneriei, că nu se regăsesc în Lojile din care fac parte datorită fraților, că nu sunt acceptați potrivit funcțiilor sau veniturilor care le realizează în lumea profană, că nu sunt ascultați potrivit funcțiilor ce le-au dobândit în administrarea Ordinului, care nu sunt de acord niciodată cu nimic sau care sunt prea obedienți și au o atitudine potrivit ”timpurilor de tristă amintire”, precum și acelora care caută relații politice, susținere religioasă sau influență personală.
Nici unul dintre aceste aspecte nu ar trebui să se regăsească în activitățile masonice și în organizarea sau în lucrările ei.
Masoneria este o instituție simbolică care urmărește construirea spirituală a membrilor ei și implicarea în cele mai intime dimensiuni ale societății pe care le reprezintă pentru a o metamorfoza de-a lungul istoriei transformând-o dintr-o lume fără principii și moravuri, într-o lume dreaptă, corectă și sinceră în care idealurile de libertate, egalitate și fraternitate să străluceascăluminând cele mai adânci trăiri ale fiecărui cetățean care aparține acestei lumi. Deși pare prezentată astfel, nu se vrea un Rai biblic, ci o lume responsabilă de propriile sale acțiuni, o lume care respectă și se dăruiește semenului, o lume în care munca este o vie trăire personală, o lume în care fiecare își are locul potrivit și este mulțumit de misiunea pe care o are, fiind implicat total și răsplătit desăvârșit pentru că există atunci când trebuie întocmai cum trebuie în construcția M.˙.A.˙.A.˙.U.˙. .

Am zis!

F.˙. Mircea N.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu