Cele mai importante Ordine Cavaleresti sunt: Ordinul Sarmanilor Cavaleri ai lui Hristos si ai Templului lui Solomon cunoscut drept Ordinul Templier, Ordinul Cavalerilor Ospitalieri, Ordinul Dragonului, din care a facut parte si Vlad Tepes, Ordinul Teutonic etc. De Templieri am tot discut, asa ca nu o sa-i mai amintesc aici.
Ordinul Cavalerilor Ospitalieri
Sunt ordinul religios cel mai vechi, fondat in prima cruciada 1095-1098.
La origine, Ordinul Ospitalierilor n-a fost un ordin militar, ci un ordin de calugari care se dedicau asistentei calatorilor si pelerinilor, si ingrijirii bolnavilor. La Ierusalim exista o institutie de caritate, han pentru gazduirea pelerinilor si in acelasi timp si spital, fondata de negustorii amalfitani inca din 1070. Ordinul, fondat de nobilul Gerard, se ingrijea de pelerinii bolnavi si ii transporta la aceasta institutie, langa Biserica Sfantul Ioan Botezatorul din Ierusalim. In 1113 papa Paschal al II-lea a recunoscut oficial ordinul, ai carui membri trebuiau sa fie nobili.
Membrii ordinului purtau o mantie neagra cu o cruce malteza in opt puncte. Organizarea ordinului era asemanatoare cu cea a Templierilor. Ospitalierii aveau un mare maestru, care prezida peste organizatia centralizata a cavalerilor, capelanilor si servitorilor. Ei urmau regulile monastice stabilite de Sfantul Augustin (episcopul roman Augustin din Hippo). Aceste reguli guvernau ritualurile zilnice ale rugaciunii, studiului si muncii. Regulile Sfantului Augustin au fost adoptate frecvent de calugari in sec. al XII-lea.
Sub cel de-al doilea mare maestru, Raymond de Puy, ordinul a inceput sa capete si atributii militare, astfel incat in 1200 functiile caritabile ale Ospitalierilor au trecut pe plan secund.
Cucerirea Ierusalimului a dus la transformarea calugarilor Ospitalieri in cea mai puternica forta militara din Palestina, datorita si bogatiilor imense pe care le detineau din donatii.
Succesele in razboaiele pentru apararea Tarii Sfante au dus la imbogatirea ordinului cu mari proprietati in Europa si Palestina. Incepand din 1137, Ordinul Ospitalierilor a luat parte foarte activ la luptele contra musulmanilor, construind si stapanind cetati foarte puternice: Krak des Chevaliers, Belvoir si Margat.
La apogeul puterii, in sec. al XIII-lea, Ospitalierii numarau 500 de cavaleri pentru apararea Regatului Latin al Ierusalimului de turci.
Dupa caderea Acrei, Ordinul Ospitalierilor s-a refugiat in Cipru. In 1310 au cucerit de la turci insula Rodos, pe care au guvernat-o pana in 1552, intitulandu-se Cavalerii Sfantului Ioan din Rodos. Cat au stat in Rodos averea lor a tot crescut. Pe langa donatiile nobililor, ei s-au imbogatit foarte mult in 1323, cand au intrat in posesia unor proprietati ale Templierilor. Cavalerii din Rodos erau singura prezenta crestina in tot estul mediteranean in 1453, data caderii Constantinopolului. Ei au aparat Rodosul impotriva musulmanilor pana in 1522, cand au fost infranti definitiv, dupa un asediu indelungat.
In 1530, imparatul Sfantului Imperiu Roman de Natiune Germana, Carol al V-lea le-a dat cavalerilor insula Malta, ca baza militara. Ordinul s-a numit de atunci Ordinul Cavalerilor de la Malta.
Formidabila garnizoana a cavalerilor a prevenit expansiunea musulmana si a ramas necucerita pana in 1798, cand a fost cucerita de Napoleon. Pana atunci, cavalerii pierdusera majoritatea posesiunilor europene. Ca ordin catolic ei si-au pierdut toate proprietatile din Anglia si majoritatea posesiunilor din Germania, acestea fiind luate de protestanti in timpul Reformei Protestante (1517-1548). Posesiunile lor din Franta au fost pierdute in timpul Revolutiei Franceze. Dupa caderea Maltei, ordinul s-a mutat intr-o manastire la Triest, Italia si mai tarziu la Roma, in 1834.
In 1961 papa Ioan al XXIII-lea a recunoscut ordinul ca o comunitate religioasa a Bisericii Catolice. Astazi ordinul continua sa conduca spitale si sa se ingrijeasca de refugiati si invalizii de razboi.
Principala mostenire a Ospitalierilor a fost una militara. Ei au avut forta necesara pentru a apara estul Mediteranei si Europa de musulmani.
Ordinul Teutonic
Ordinul a fost fondat in Acra, in Palestina in 1190. In acel an musulmanii au condus un asediu impotriva orasului, iar Ordinului Cavalerilor Teutoni I s-a dat in grija un spital pentru ranitii si bolnavii cruciati.
In 1198, Ordinul Teutonic a capatat un caracter net militar, insumand cavaleri germani (exclusiv de origine nobila), capelani si calugari-servitori (oblati). Teutonii foloseau acelasi reguli monastice ca si Templierii. Ei au fost recunoscuti oficial de papa Inocentiu al III-lea in 1199. Membrii ordinului purtau o tunica alba cu o cruce neagra.
Bogatia Teutonilor a crescut intr-un ritm lent, deoarece erau in competitie cu celelalte doua ordine. In 1210 Hermann von Salsa a preluat conducerea cavalerilor si sub administratia sa viguroasa ordinul s-a extins rapid.
Importanta cavalerilor Teutoni in Orient nu era comparabila cu cea a Templierilor sau Ospitalierilor, in schimb activitatea lor razboinica nu s-a limitat la zonele statelor cruciatilor din Rasarit, ei mutandu-si sediul operatiunilor in estul Europei. La inceput regele Ungariei i-a invitat sa participe la o cruciada impotriva slavilor din zona baltica si ei au dat curs invitatiei. In 1226 Cavalerii Teutoni au cerut si primit Prusia, ca feuda, de la imparatul Sfantului Imperiu Roman de Natiune Germania, Frederic al II-lea, cu conditia sa converteasca la crestinism locuitorii. In 1234 papa Grigore al IX-lea le-a acordat controlul asupra oricarui teritoriu cucerit de la slavi. Cavalerii Teutoni au construit castele impunatoare pentru a apara noile teritorii. De aici conduceau ofensiva impotriva slavilor. In urmatorii 50 de ani Cavalerii Teutoni au preluat controlul complet asupra Prusiei. Ei au conlucrat cu Ordinul nou creat al Livonienilor, care au devenit parte integranta a Teutonilor in 1237. Majoritatea locuitorilor au fost fortati sa se converteasca la crestinism, iar cei care se opuneau erau fie expulzati, fie omorati. Cavalerii Teutoni au incurajat colonizarea germana a zonei si astfel Prusia a devenit predominant germana.
In 1300 Teutonii au devenit cea mai formidabila putere in zona central estica a Europei. Ei controlau un teritoriu care cuprindea Livonia (cea mai mare parte din Letonia si Estonia), Prusia si parti din Germania. Cavalerii isi mentineau influenta in regiune prin campanii militare care puteau ajunge pana la opt, intr-un singur an. In plus, dupa ce ordinul a fost eliberat de juramantul de saracie de catre papa in 1263, a devenit o organizatie puternica de comert. Ei comercializau, in special, grau si protejau si ajutau statele din Hansa Germana.
La sfarsitul sec. al XIV-lea rolul cavalerilor s-a schimbat rapid. Dupa 1386, Teutonii n-au mai putut afirma ca razboaiele lor erau pentru convertire la crestinism. In acel an, conducatorul Lituaniei s-a casatorit cu regina Poloniei. Alianta dintre Lituania si Polonia a intarit pozitia slavilor in regiune si a inceput un razboi intre Teutoni si polonezi. In 1409 regele Poloniei a invitat toti inamicii Teutonilor sa participe in razboi. Pe 15 iulie 1410 armatele Poloniei impreuna cu recruti cehi, unguri, tatari, lituanieni, cazaci au infrant Ordinul cavalerilor teutoni la Tannenberg, in Prusia.
Cavalerii Teutoni au supravietuit in Prusia si in regiunea baltica in timpul evului mediu tarziu, dar posesiunile lor teritoriale au scazut. Pentru a-si mentine controlul in teritorii au trebuit sa se bazeze pe mercenari, ceea ce a condus la cresterea darilor, spre nemultumirea populatiei.
Puterea lor fiind in declin, Polonia a capturat vestul Prusiei in 1466. In 1525 marele maestru al ordinului Albrecht de Hohenzollern a adoptat luteranismul si a dizolvat ordinul din teritoriile prusace ramase, stabilind un ducat secularizat.
In sec. al XVI-lea cavalerii au pierdut teritoriile din estul Europei in favoarea Rusiei, Poloniei si Suediei. In 1591 au pierdut ultimele teritorii din Livonia. Ordinul s-a mutat in sudul Germaniei si in Austria, in 1683 luptand impotriva turcilor la Viena.
In 1697 numarul membrilor ordinului a scazut dramatic si n-a mai avut forta militara, ordinul devenind pur religios. In 1809 ordinul a fost dizolvat de Napoleon, dar o revitalizare a ordinului s-a produs in Austria in 1834.
In sec. al XIX-lea ordinul a fost o institutie caritabila, dar in 1929 a recapatat functia religioasa. Ordinul a continuat sa functioneze ca un ordin religios al Bisericii Romano-Catolice, cu exceptia perioadei celui de-al II-lea Razboi Mondial, cartierul lui general fiind la Viena.
Mostenirea lor cea mai importanta a constat in convertirea la romano-catolicism a Poloniei si altor state est europene, ca si in constructiile lasate de ei.
Ordinul Dragonului (Societas Draconistrarum)
Ordinul Dragonului (Societas Draconistrarum) a fost un ordin militar asemănător Ordinului Templierilor, ce s-a instituit în zona centrală a Europei. A fost creat de împăratul Sigismund de Luxemburg în anul 1408, în principal pentru a proteja creştinătatea de ameninţarea otomană.
La 12 Decembrie 1408 este instituit în numele lui Isus Cristos, Ordinul religios cavaleresc al Dragonului care numără în Primul cerc un număr fix de 24 de cavaleri. Sigismund de Luxemburg va fi Maestru magnificus, fiind la rândul lui înconjurat de un număr de cinci cavaleri consilieri care vor purta gradul de mareşali. Al Doilea cerc, cel al scutierilor cavalerilor din Primul cerc, nu are un număr fix de cavaleri.
Ordinul urmărea întărirea pământească a Bisericii lui Cristos sub aripa protectoare a religiei creştine care poartă cruciadă împotriva duşmanilor externi şi interni. Pe plan temporal, obiectivul principal al Ordinului este lupta împotriva turcilor şi a ereziei husite precum şi (nemărturisit) întărirea autorităţii regale împotriva veleităţilor de autonomie a magnaţilor maghiari şi a vasalilor Coroanei cât şi limitarea puterii politice a călugărilor.
Primul Maestru al Ordinului este Baronul Mihail Garai. În scurt timp printre cavaleri sunt nobili saxoni, unguri, polonezi, italieni, cehi, sârbi şi valahi (Vlad Ţepeş). În rândurile sale s-au numărat atât laici, cât şi elite are ierarhiei bisericeştiÎn 1408, numărul cavalerilor era 61 iar în 1437, numărul cavalerilor ajunsese la 97. Ierarhia membrilor Ordinului Dragonului era stabilită în funcţie de capacitatea cavalerilor de a echipa un oştean care să lupte în spiritul Ordinului. 400 de oşteni echipaţi de un nobil formau un Banderium care deja cu 100 de soldaţi putea fi condus în luptă cu un steag şi un blazon personal. La nivel de Banderium, nobilii primeau un ajutor financiar regal suplimentar în bani sau în uncii de sare. Un Banderium era plătit de Coroană cu 300 de fiorini ceea ce nu era foarte mult dat fiind că armura completă a unui cavaler costa 50 de fiorini iar casca 20. Batalionul de cavaleri de profesie militară era cel care alimenta Trezoreria regală cu reveniturile a 12000 de sate de şerbi. Forţa financiară şi militară Ordinului Dragonului aparţinea exclusiv nobililor, regele Sigismund, Alteţă Serenissimă, fiind capabil să echipeze singur 4000 de arcaşi.
În anii 1415-1417, Nicolae Csáki, cavaler al Ordinului din Transilvania, echipa 900 de pedeştraşi. Pippo Spano 1200. Ordinul Dragonului a reuşit să echipeze între 15.000-20.000 de oşteni, dintre care 10.000 erau arcaşi. În ciuda caracterului cosmopolit al membrilor Ordinului, magnaţii maghiari au încercat constant să limiteze influenţa cavalerilor nemaghiari. Prin medierea Ordinului, Sigismund va combate energic opozanţii politicii sale personale. Problema de ordin militar al Ordinului era tensiunea între proporţia pedestraşilor mercenari, alcătuită îndeosebi din oşteni saxoni, cehi, sârbi sau polonezi şi nucleul arcaşilor maghiari
Specific ordinelor militare, gasim juramantul solemn de aparare a religiei crestine, a vaduvelor si orfanilor; ceremonialul se numea in franceza adoubement. In realitate, au existat peste 300 de astfel de ordine dar cele mai importante sunt acum fara discutie OSMTH si Ordinul de Malta.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu