Fidelitatea este un dar

Prin parcurgerea succesivă a gradelor Ritului Scoţian Antic şi Acceptat iniţiatul intră în contact cu o serie de valori pe care masoneria le pastrează şi le propune şi care prin învatare şi asimilare se transformă în îndatoriri printre care putem enumera : munca, onestitatea, zelul, fidelitatea, dreptatea, obedienta, devotamentul, ş.a.m.d. Am ales să dezvolt în această planşă tema fidelitaţii ca INDATORIRE masonică şi nu ca noţiune sau termen profan, plan în care fidelitatea este definită foarte clar in Dicţionarul Explicativ al Limbii Române ca fiind « statornicia în convingeri, în sentimente, în atitudine etc. » iar in Marele Dicţionar de Neologisme fiindu-ne prezentată ca fiind în plus şi « ataşamentul unei specii sau individ de un grup sau asociaţie ». Aşadar, în accepţiune profană fidelitatea este în mod unanim acceptat ca fiind acea fie acea calitate a unui individ de a fi credincios angajamentelor, principiilor şi ideilor sale. Din această perspectivă este interesant să ne amintim faptul că la 11 ani dupa ce a fost iniţiată la 14 ianuarie 1882, Maria Deraismes si Georges Martin au fondat prima lojă mixtă – « Marea Lojă simbolică scoţiana mixtă a Franţei – Dreptul Uman » ce a dat naştere in 1901 « Ordinului Masonic Mixt Internaţional – Dreptul Uman ».Aşadar, poate fi foarte la îndemana de observat şi concluzionat faptul că o infidelitate – atât fată de Constituţiile lui Anderson cât şi faţă de regulile şi principiile Ritului Scoţian Antic si Acceptat – a unui frate din Marele Orient al Franţei care a permis iniţierea unei femei a fost premiza ce a facut posibilă apariţia primei Obedienţe Mixte din istorie. Dar, părerea mea este că am greşi dacă am aprecia aceste evenimente istorice fără a avea în vedere şi principiul dualitaţii noţiunilor şi valorilor iar dacă îl avem în vedere nu putem să tragem în mod sincer şi absolut o linie clară de demarcaţie între fidelitate şi infidelitate privite din perspectiva profană. Acesta este şi unul din motivele pentru care, în termeni masonici fidelitatea este expresia credinţei într-o instituţie, o idee, un principiu, un ideal şi nu în ultimul rând într-un juramânt, reprezentând un concept dualic care trebuie să se manifeste atât printr-o componentă pasivă întruchipată de loialitatea fată de fraţi, faţă de o Lojă, faţă de o Obedienţă, faţă de o Jurisdicţie sau faţă de Ordin cât şi printr-o componentă activă concretizata prin: acţiune, mediere, rugăminte, iubire şi ajutorarea fraţilor. Dacă la prima vedere îndatorirea masonică a Fidelităţii pare uşor de îndeplinit sau de urmat, de cele mai multe ori ea este pusă la grea incercare în momentele de cumpănă prin care în mod inevitabil trece la un moment dat fie o Instituţie sau asociere masonică fie un frate. In ceea ce priveşte fidelitatea faţă de Instituţiile şi asocierile masonice lucrurile ar putea fi privite cu o relativă simplitate indiferent dacă vorbim de o Lojă, o Obedienţă sau o Jurisdicţie în sensul că se poate raţiona plecând de la premisa că absolut toate acestea au la bază un acord liber-consimţit al fiecăruia dintre noi consfinţit printr-un jurământ reînoit o dată cu primirea fiecărui grad nou iar un francmason fiind un bărbat liber jurământul pe care îl depune nu are şi nu trebuie să aibe drept scop sau consecinţă transformarea lui într-un vasal. Prin urmare oricare ar fi instituţia sau asocierea, atunci când una sau mai multe din condiţiile existente se modifică masonul fără a se trăda pe sine işi poate pune în discuţie modalitatea în care să rămână fidel sau nu respectivei asocieri sau Instituţii. Realitatea este că un asemenea raţionament este în mod fundamental gresit şi chiar pueril pentru că nu are în vedere faptul că masoneria propune Fidelitatea ca Virtute şi pentru a putea fi o virtute trebuie să aibe un caracter de permanenţa. Astfel, deşi la prima vedere ar putea părea că Fidelitatea este o virtute orientată în întregime spre timpul trecut ea nu are un caracter de moralitate decat în masura în care este un angajament şi o promisiune pentru viitor. In sprijinul acestei afirmaţii s-a aratat şi Denis de Rougemont care declara că « fidelitatea este o angajare a voinţei în acţiunea la viitor şi că doar această angajare conferă un sens veritabilei responsabilitaţi omeneşti » iar Vladimir Jankelevitch afirmă în Cursul său de filozofie morală faptul că « fidelitatea este afirmarea propriei umanităţi în cadrul permanenţei ». In acelaşi timp, tot Vladimir Jankelevitch spunea că « a fi fidel răului e mai rău decat să-l negi şi fidelitatea într-o nebunie e o nebunie şi mai mare » şi desi poate părea că cele două afirmaţii sunt contradictorii Masoneria ne oferă cheia de a ne respecta îndatorirea Fidelităţii conferindu-i acea componentă activă de care am vorbit mai înainte întruchipată în acest caz de acţiune şi mediere. In ceea ce priveşte îndatorirea de fidelitate faţă de un frate, aceasta se manifestă ca o veritabilă virtute masonică mai ales atunci când este exercitată faţă de un confrate ce se gaseşte în momente de restrişte cu o cauzalitate subiectivă (cauzate de propriile lui acţiuni) pentru că în ceea ce priveşte acele situaţii cu o cauzalitate obiectivă (cauzate de împrejurări străine de voinţa lui) îndatoririle/virtuţile care se manifestă predominant sunt compasiunea şi devotamentul. Asadar, vreau sa mă refer în cele ce urmează la primul caz pe care l-am menţionat şi voi începe prin a preciza faptul că personal mă raliez ideii conform căreia masoneria nu este « speculativă » şi nici teoretică ea fiind mai degrabă practică, pretinzând renunţarea la vicii, pasiuni, excese şi în general pretinzând stăpânirea de sine. Astfel, având un caracter practic în tot ceea ce ne solicită ea ne cere doar voinţă şi renunţarea la vechiul nostru sine şi nu ne cere nimic imposibil de realizat. Plecând de la această premisă, vreau să vă împărtăşesc şi sa vă supun meditaţiei un citat din Morala si Dogma Ritului Scoţian Antic si Acceptat al Preailustrului frate Albert Pike care mie mi se pare foarte potrivit în tratarea acestui subiect: « Noi putem spune : « Acest om a minţit, a furat, a falsificat, a deturnat banii care i-au fost încredinţaţi şi totuşi el îşi trăieşte viaţa liniştit, netulburat de faptele comise ». Dar noi nu avem de unde să ştim dacă acel om nu a luptat, chiar dacă fără succes, împotriva unor tentaţii în faţa cărora un altul ar fi cedat imediat. Putem spune care oameni par curaţi din punctul de vedere al oamenilor, dar nu ştim dacă ei apar la fel priviţi din prespectiva Celui Etern. Noi putem spune « Acest om a comis adulter, în timp ce acesta a rămas întotdeauna cast », dar nu putem spune dacă inocenţa celui de-al doilea nu este cumva cauzată de o inimă de gheaţă, de lipsa apetitului sau de o angoasă de durată. Nu putem şti niciodată dacă prăbuşirea unui om nu a fost întârziată de lupte chinuitoare cu propria conştiinţă sau dacă nu a fost cauzată de nişte pulsiuni incontrolabile şi ispăşită mai apoi prin pocăinţa cea mai adâncă. (…) Atunci când înfruntaţi un asemenea rău acţionaţi cu fidelitate, cu răbdare şi cu blândeţe. Compasiunea dumneavoastră să nu se transforme într-o provocare, într-o cruciadă personală şi nici într-o condamnare egoistă. Adresaţi-vă cu căldură fratelui dumneavoastră rătăcit ! Dumnezeu are milă de el. Hristos a murit pentru el. Providenţa are răbdare cu el. Iertarea divină îl aşteaptă, iar Spiritul divin este gata să-l întâmpine cu bucurie atunci când se va întoarce. Alăturaţi-vă providenţei de care Dumnezeu se foloseşte pentru salvarea lui ! » Primul impuls omenesc faţă de un frate care a greşit este acela de a-l judeca pentru că sunt foarte mulţi oamenii care se consideră superiori datorită capacitaţii lor de a identifica un defect sau altul la cei din jurul lor. Mulţi sunt şi cei care în strafundul lor au o adevărată plăcere să constate greşelile comise de semenii lor şi comparându-se cu aceştia încearcă să işi sublinieze astfel aparentele lor merite. Dar masoneria vine şi ne solicită spirit fratern învaţându-ne virtutea Fidelitaţii şi mai mult decât atât legându-ne prin Jurăminte faţă de acest principiu coagulant al Ordinului nostru. Incă de la primirea la gradul de ucenic Francmasoneria ne asigură de ajutorul pe care fraţii ni-l vor da în momentele grele şi ne cere să jurăm şi noi la rândul nostru că vom acorda acest sprijinin fraţilor noştrii, evident inăuntrul limitelor fixate de legea ţării in care trăim, de regulamentele Lojii, Obedienţei si Jurisdicţiei din care facem parte şi de regulile specifice ritului pe care îl practicăm. Este uşor să îi judecăm sau şi mai rău sa îi blamăm şi să îi condamnăm pe cei care greşesc dar este cu mult mai anevoios să renunţăm la impulsurile profane, să apelăm la stăpânirea de sine şi să cautăm să îi sprijinim în spiritul moralei masonice pe fraţii care greşesc pentru a ne îndeplini astfel datoria Fidelitaţii pe care ne-am asumat-o prin jurămintele depuse. Nu pot să închei această planşă fără a menţiona şi cea mai importantă îndatorire şi anume aceea a Fidelităţii faţă de propria noastră misiune, pe care însă nu o voi dezvolta acum rezervând-o pentru o planşă viitoare. In încheiere vreau să vă supun reflecţiei următoarele cuvinte ale Sf. Apostol Pavel : « omule, oricine ai fi tu, care judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi; căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri. »

Am zis!
 

F.'. Vlad L.