La cumpana dintre implinire si inceput

Suntem gata gata sa inchidem astazi ceea ce a fost si sa deschidem banchetele fraterne... LUMINA SI FOC, PP.∙.II.∙.MM.∙.FF.∙.! Inchin acum o cupa de vin I.∙.G.∙.M.∙.A.∙.A.∙.U.∙., in cinstea Francmasoneriei Universale, pentru binele Romaniei, in memoria FF.∙. trecuti la Orientul Etern, pentru binele tuturor FF.∙. de pretutindeni, pentru Lumina si prosperitate in familiile voastre reunite si pentru voi, PP.∙.II.∙.MM.∙.FF.∙.!

Fie ca M.∙.A.∙..A.∙.U.∙. sa ne confere lumina din Marea Lui Lumina!

Nicu Filip, comemorat in Capitala

R.˙.L.˙. “Nicu Filip” organizeaza in data de Sambata, 30 August 2014 la Cimitirul Bellu (ortodox) din Capitala festivitatile de comemorare a P.˙.R.˙.F.˙. Nicu Filip, Mare Maestru din Trecutul Indepartat al M.˙.L.˙.N.˙.R.˙. si Mare Maestru de Onoare al M.˙.L.˙.N.˙.aR.˙. . Asteptam alaturi de noi intr-un numar cat mai mare FF.˙. de pe tot cuprinsul tarii, uniti in diversitate, care doresc sa participe la acest eveniment anual omagial.

Forta fie cu Tine, Etern Ucenic!

Datoria, o conceptie universala si personala

Datoria, ca și concepție, își are originile în timpuri imemoriale, mitice. Este strict legată de teoria creației. Ea a apărut odată cu omenirea, ab inițio.

Potrivit religiei creștine datoria apare odată cu prima lege a ființei umane. Această lege sau datorie arată cât de liberi erau primii oameni în Rai, deoarece li se explicase câte au voie să facă și câte nu.

Așadar, datoria umană și interdicția divină sunt angajamentul asumat reciproc de către divin și uman potrivit unui contract indestructibil. Aici întâlnim, în formă incipientă, forma contractului de bună-conviețuire.

Pe de altă parte conceptul de datorie poartă și o valoare subiectivă, deoarece se referă la datoria sau datoriile unui subiect. De aceea trebuie să înțelegem că datoria nu comportă numai aspecte personale, deoarece subiectul nu este singur, ci devine și are valoare de sine - valoare individuală - numai raportându-se, integrându-se și definindu-se, adică îndatorindu-se la cel de dincolo de el, la altcineva.

O clasificare a datoriilor persoanei s-a încercat dintotdeauna, dar cristalizarea acestui concept începe cu Immanuel Kant care a definit ideea de datorie analizând filosofic datoria față de sine, față de ceilalți, față de patrie, de Dumnezeu, etc.

Potrivit filosofiei kantiene putem vorbi de datorii absolute, fundamentale cum ar fi cele raportate la divinitate și concretizate în credințe și manifestări religioase, și de datorii generale, personale adică cele raportate la sine, la căutările din adâncul propriei ființe.

Astfel, datoria și implicarea în cunoaștere, descoperă cazuri și cutume tradiționale ce se potrivesc cu datoria de membru al societății. Cel care dorește să se implice va trebui să își înțeleagă datoria față de adâncul sinelui spiritual. Motivat de acest obiectiv, de această datorie va lupta  necontenit spre a spori în dorința sa de cunoaștere.

Pentru a reuși să facă acești pași extraordinari va trebui să își analizeze zilnic toate provocările și încercările externe sau interne, începând cu cele mai nesemnificative și continuând – potrivit puterii sale de aprofundare și dorinței de cunoaștere – cu cele de care depinde cel mai mult, până la momentul în care dincolo de ele va vedea că și-a îndeplinit datoria de a căuta esența în absolut. Acest pas devine o necesitate vitală în momentul în care conștiința se raportează la o autoritate superioară, transcedentă.

Nu trebuie uitat însă că esența căutărilor constă întotdeauna în aflarea esenței divine, ceea ce dă un sens nou expresiei: ”este mai ușor să îți faci datoria, decât să o cunoști”.

Revenind la titlu, este necesar să reafirmăm - pentru o mai bună înțelegere viitoare - că noțiunea de datorie era cu desăvârșire necunoscută ritualurilor vechi. În acest sens nu trebuie să uităm Istoria. Ea rememorează fapte adevărate, reține date și întâmplări potrivit povestirilor biruitorilor și îndeamnă continuu la meditație. Așadar, firul istoriei ne ajută să înțelegem că balansând între valori morale și teorii, facem jocul rațiunii divine care corectează mersul lumii precum gramatica corectează și ortografiază exprimarea unei limbi.

Starea aceasta se bazează și azi pe ideia datoriei fundamentele, adică aceea care se raportează la absolutul primordial și se consideră a fi, din punct de vedere constructiv, un concept fundamental în perspectiva devenirii și desăvârșirii.

În raport cu libertatea, datoria se impune la modul imperativ și ține cont de formarea și cunoștiința aceluia care o îndeplinește. De aceea putem vorbi despre datorie ca o atitune morală, atică una principială care comportă obligatoriu cel puți două aspecte:

Datoria obștească. Aceasta se alcătuiește din varii interpretări deoarece depinde de religia, societatea, patria, etnia etc., potrivit cărora se manifestă și își justifică existența. Această datorie este una naturală. Ea vine din mediul intim și reprezentativ. O astfel de atitudine, vis-a-vis de ideea de datorie, nu are un caracter motivant;

Datoria esențială, pe de altă parte, se adresează direct celui care caută să se raporteze la Absolut prin munca depusă spre a afla sensul esențial al ființei, adică spre a înțelege și practica datoria față de semeni, față de sine, dar mai ales spre a accepta și împropria aflarea drumului ce duce spre Adevărul care adună la un loc toate cele risipite. Datoria ca datorii comportă dimensiuni multiple și prin modurile de manifestare urmărește dezvoltarea înțelepciunii pentru a pregăti aprofundarea dimensiunilor spirituale și profunzimilor intelectuale, cum ar fi: datoria de a medita, datoriile prevăzute în momentele sfinte ale vieții, a persevera în cunoaștere, a păstra tăcerea când trebuie, a căuta dreptatea în toate împrejurările, a-ți iubi frații, a te supune legii și disciplinei, etc. Dar, în toate aceste cazuri trebuie să reținem că este vorba de datorii și nu de Datorie, căci spre cele ce avem de făcut și spre ceea ce suntem datori, Datoria se definește a fi o cale infinită. A o afla și a o urma comportă o vocație ce se definește prin datul rațiunea de a fi. Aflați pe calea Datoriei, întâmpinăm numeroase alte îndatoriri pe care trebuie să le împlinim sau să le rezolvăm, iar țelul suprem pe care trebuie să îl atingem constă în înțelegerea profundă a sinelui. Pentru a realiza acest obiectiv avem de căutat Adevărul și Dreptatea în tot ceea ce ne înconjură și ne reprezintă. Adevărul îl descoperim prin raportarea la dimensiunile răsăritului și apusului, iar Dreptatea o împarțim potrivit unităților egale și necesare, urmărind negreșit să adunăm laolaltă ceea ce s-a pierdut pentru recâștigarea ființei ca simbol al unității. În vederea acestui scop ideea de datorie devine un obiectiv cu valențe mistice și astfel înțelegem că marea Datorie este intim reprezentată de imagine. Imaginea unei chei care reține în imaginea, în linia și forma sa parola, formula, intrarea sau deschiderea unei bune orânduiri obștești. Dacă raportăm sensul cunoașterii și căutării personale la dimensiunea nedefinită a sinelui divin, înțelegem că datoria fiecăruia comportă atitudini diverse în numele cărora ar trebui să încercăm să ne aprofundăm în propria cunoaștere de sine. Cei care admiră o astfel de muncă ar trebui să capete la rândul lor valori existențiale și raționale potrivit etapelor prin care caută a încerca să se autodepășească. Ei sunt asemeni razei vii de lumină care aleargă prin întuneric pentru a da dovadă pretutindeni de existenței unui fiat lux  primordial. Cel care împlinește toate aceste datorii sau îndatoriri este un muncitor care lucrează în carierea luminii. Bucățile de lumină ce le desprinde din muntele soarelui veșnic sunt etape care definesc părțile unei construcții intime și interioare ce răspund cerințelor Absolutului în vederea realizării unui Univers reclădit pe temelia Cuvântului Primordial.

Am zis!

F.·. Mircea N.

Pentru a fi Mason

Pentru a fi mason nu trebuie să fii recunoscut decât de Marele Arhitect al Universului. Aceasta este convingerea mea și potrivit ei cred că orice autoritate din aceasta lume nu îți poate dărui autencitatea sau identitatea de mason. Este ca și cum Marele Arhitect al Universului ar ar ignora Masoneria, deoarece Ordinul nu s-a întemeiat odată cu El. Din acest punct de vedere consider că dilema identității începe cu întrebarea: contează ce crezi sau cine te recunoaște? Părerea mea este că ambele perspective au valoare atât cât să construim mai departe pe temelia fiecăreia. Dacă ar trebui să ne raportăm la ceva pentru a ne găsi identitatea, trebuie să începem cu părinții noștrii. Ei sunt creația Marelui Arhitect din pământ și suflet. Pământul material și inert, creat din cuvânt, primește sufletul imaterial, necreat și etern. Pus în trup, ca într-un vas, împlinesc la un loc ființa: omul. (O vază cu flori). Și aș merge mai departe pe același fir al creației întrebându-mă: ”Cine oare a pus gândul principiilor masonice în mintea umană tot astfel cum a pus cândva în forma materială sufletul imaterial și etern, dacă nu Marele Arhitect?...” Întrebându-mă astfel, înțeleg că principiul priorității și al întâiului nu ne aparține nouă, ci numai aceluia care îl poartă în sine, primordialului, adică Divinitatea. Așadar, fie că unele Obiedențe au pretenția a fi primus inter parens și că numai ce recunosc ele dă autenticitate, fie că alte Obedinețe susțin că masoni sunt numai aceia care sunt recunoscuți de autoritatea lor, pentru Marele Arhitect al Universului judecata aceasta este categoric una părtinitoare. Nouă ni se cade a înțelege că tot ceea ce este creat este dual. În alt fel, pentru noi, nimic nu are sens, deoarece, deși avem trup pentru suflet, sufletul poate exista fără trup ca fiind viu, materie care se manifestă, iar trupul fără suflet și el poate exista, dar ca fiind mort, materie care nu se exprimă, nu se manifestă. Unul fără altul sunt altceva.  Numai unite profund și împreună devin ceea ce suntem. Așadar, odată ce materia se transformă prin înțelegere/înălțare/atingere a/către/de altceva, începe să devină/să se transforme, adică să prindă formă din inform/din fără de formă. Prin acest proces de formare sufletul umple vasul/trupul și îi dă sens/existență. Existența se definește precum scânteia din ciocnirea unor pietre. Mai este mult până la foc, dar sunt create sau imaginate condițiile necesare ființării/existenței/luminii/mișcării. A ființa însemană că absolutul își crează trepte, prin care, urcând și coborând, se autodefinește continuu pentru sine. În acest sine, noi suntem un fir de praf, o scânteie care dorește să devină, să-și ardă sinele, să zboare spre focul primordial sau în tot universul... o pasăre Pheonix. Astfel, istoria liniară devine ciclică. Totul se rostogolește între trecut și viitor de-a lungul unei linii istorice pe care o scriu învingătorii. ”Acum”-ul, cu prezentul său continuu, nu poate exista fără ieri și fără mâine, fără atunci și cândva, fără trecut și viitor. De aceea ”acum” comportă multiple valențe dar mai ales, pe cel al primului, întâiului, unicului. Înelegem așadar că tocmai în dualitate constă și există esența unicului. Împreunarea dualității ce dă posibilitatea diversității este dovada existenței unității. Toul exită din unul și unul fără întreg nu poate fi. Adică principiul, întâiul, Marele Arhitect al Universului este legea a tot ceea ce este și suntem. Nu este important cine îți spune că ești mason, ci ești mason potrivit faptelor și principiilor tale, potrivit credinței tale și potrivit idealurilor în numele cărora te sacrifici și pentru care lupți. Adică, nu contează că ești singurul care luptă, ci contează mulțimea principiilor și idealurilor în numele cărora lupți. Principiile și idealurile fac din tine un model de urmat pentru alții și, urmându-te alții, idealurile și principiile tale devin și a lor, se multiplică din unitatea și identitatea gândirii tale. De aceea, în numele a tot ceea ce am spus, reamintesc că pentru a fi mason înseamnă a te comporta potrivit unor principii, norme și idealuri. A fi mason, însemnă a fi tu însuți, mereu scâteie dătăroare de lumină și punct cardianal unic, pricipial și corect. A fi mason însemnă, așadar, a fi ”sarea pământului și lumina lumii”. Acestea sunt limitele, hotarele care ar trebui să devină legi de comportament și convingeri de viețuire, adică principii. Așadar, nu este suficient să crezi că ești mason deoarece ai primit un act sau că figurezi într-o Lojă – deși acestea sunt necesare în lumea de azi - ci, pentru a fi mason trebuie să îți dedici viața principiilor, normelor și idealurilor masonice, adică să o trăiești astfel. Masoneria este un ideal care urmărește să ridice permanent și fundamental condițiile de viață ale societății la un nivel superior prin muncă proprie și autodepășirea de sine a celor care o mărturisesc și care se recunosc a-i fi membri. Masoneria este o condamnare la autodepășire în tot ceea ce intreprinde cel care a pornit pe această cale. Masoneria este împlinirea mitului lui Prometeu. Numai așa masoneria poate fi eternă și își poate îndeplini rolul de slujitoare a Marelui Arhitect. Dacă ești mason doar că ai un prieten sau o cunoștință căreia nu i-ai fi refuzat niciodată nimic sau pentru că este la modă, atunci te afli într-un loc nepotrivit, deoarece a fi mason înseamnă dăruire, sudoare, sacrificiu, supliciu, autodepășire și perseverență continuă. Masoneria este un fluviu de foc care străbate istoria de la un capăt la altul pentru a-i da  lumină. Istoria nu este scrisă de cei care o scriu pe baza unor documente și mărturii arheologice, numismatice, lingvistice... , ci este scrisă de aceia care o comemorează și o trăiesc continuu, construind-o în numele unor principii și idealuri universale. Toți cei care au rămas în istorie – recunoscuți azi sau nu – sunt adevărații masoni. Dacă știi să privești în Istorie îi vei recunoaște după felul în care au biruit timpul. În primul rând au învățat să respecte legea morală și ținuta etică pe care și le-au desăvârșit și însușit ca modus viviendi. În al doilea rând, potrivit principiilor lor, au învățat să construiască și imperios necesar să calculeze. Descifrând au învățat să rânduiască și să definească societatea după gândirea lor. Astfel, tot ceea ce avem azi este o lucrare masonică care străbate istoria pentru a împleti în eternitate lucrarea Marelui Arhitect al Universului. În concluzie, revenind la ideea de la început, consider că nu este nevoie să aparții unor obediențe masonice pentru a fi considerat mason. Nu familia sau prietenii te definesc a fi mason! Nici pașaportul sau legitimația ca act masonic – deși pentru vremurile în care construim ar trebui să fie obligatorii – ci atitudinea, comportamentul, implicarea și convingerile după care trăiești și îți educi familia și cunoscuții, precum și cât te străduiești să faci mai bine și mai mult din tine și din tot ceea ce faptele tale mărturisesc Istoriei în numele Marelui Arhitect al Universului.

Am zis!

F.˙. Mircea N.