Pentru a fi Mason

Pentru a fi mason nu trebuie să fii recunoscut decât de Marele Arhitect al Universului. Aceasta este convingerea mea și potrivit ei cred că orice autoritate din aceasta lume nu îți poate dărui autencitatea sau identitatea de mason. Este ca și cum Marele Arhitect al Universului ar ar ignora Masoneria, deoarece Ordinul nu s-a întemeiat odată cu El. Din acest punct de vedere consider că dilema identității începe cu întrebarea: contează ce crezi sau cine te recunoaște? Părerea mea este că ambele perspective au valoare atât cât să construim mai departe pe temelia fiecăreia. Dacă ar trebui să ne raportăm la ceva pentru a ne găsi identitatea, trebuie să începem cu părinții noștrii. Ei sunt creația Marelui Arhitect din pământ și suflet. Pământul material și inert, creat din cuvânt, primește sufletul imaterial, necreat și etern. Pus în trup, ca într-un vas, împlinesc la un loc ființa: omul. (O vază cu flori). Și aș merge mai departe pe același fir al creației întrebându-mă: ”Cine oare a pus gândul principiilor masonice în mintea umană tot astfel cum a pus cândva în forma materială sufletul imaterial și etern, dacă nu Marele Arhitect?...” Întrebându-mă astfel, înțeleg că principiul priorității și al întâiului nu ne aparține nouă, ci numai aceluia care îl poartă în sine, primordialului, adică Divinitatea. Așadar, fie că unele Obiedențe au pretenția a fi primus inter parens și că numai ce recunosc ele dă autenticitate, fie că alte Obedinețe susțin că masoni sunt numai aceia care sunt recunoscuți de autoritatea lor, pentru Marele Arhitect al Universului judecata aceasta este categoric una părtinitoare. Nouă ni se cade a înțelege că tot ceea ce este creat este dual. În alt fel, pentru noi, nimic nu are sens, deoarece, deși avem trup pentru suflet, sufletul poate exista fără trup ca fiind viu, materie care se manifestă, iar trupul fără suflet și el poate exista, dar ca fiind mort, materie care nu se exprimă, nu se manifestă. Unul fără altul sunt altceva.  Numai unite profund și împreună devin ceea ce suntem. Așadar, odată ce materia se transformă prin înțelegere/înălțare/atingere a/către/de altceva, începe să devină/să se transforme, adică să prindă formă din inform/din fără de formă. Prin acest proces de formare sufletul umple vasul/trupul și îi dă sens/existență. Existența se definește precum scânteia din ciocnirea unor pietre. Mai este mult până la foc, dar sunt create sau imaginate condițiile necesare ființării/existenței/luminii/mișcării. A ființa însemană că absolutul își crează trepte, prin care, urcând și coborând, se autodefinește continuu pentru sine. În acest sine, noi suntem un fir de praf, o scânteie care dorește să devină, să-și ardă sinele, să zboare spre focul primordial sau în tot universul... o pasăre Pheonix. Astfel, istoria liniară devine ciclică. Totul se rostogolește între trecut și viitor de-a lungul unei linii istorice pe care o scriu învingătorii. ”Acum”-ul, cu prezentul său continuu, nu poate exista fără ieri și fără mâine, fără atunci și cândva, fără trecut și viitor. De aceea ”acum” comportă multiple valențe dar mai ales, pe cel al primului, întâiului, unicului. Înelegem așadar că tocmai în dualitate constă și există esența unicului. Împreunarea dualității ce dă posibilitatea diversității este dovada existenței unității. Toul exită din unul și unul fără întreg nu poate fi. Adică principiul, întâiul, Marele Arhitect al Universului este legea a tot ceea ce este și suntem. Nu este important cine îți spune că ești mason, ci ești mason potrivit faptelor și principiilor tale, potrivit credinței tale și potrivit idealurilor în numele cărora te sacrifici și pentru care lupți. Adică, nu contează că ești singurul care luptă, ci contează mulțimea principiilor și idealurilor în numele cărora lupți. Principiile și idealurile fac din tine un model de urmat pentru alții și, urmându-te alții, idealurile și principiile tale devin și a lor, se multiplică din unitatea și identitatea gândirii tale. De aceea, în numele a tot ceea ce am spus, reamintesc că pentru a fi mason înseamnă a te comporta potrivit unor principii, norme și idealuri. A fi mason, însemnă a fi tu însuți, mereu scâteie dătăroare de lumină și punct cardianal unic, pricipial și corect. A fi mason însemnă, așadar, a fi ”sarea pământului și lumina lumii”. Acestea sunt limitele, hotarele care ar trebui să devină legi de comportament și convingeri de viețuire, adică principii. Așadar, nu este suficient să crezi că ești mason deoarece ai primit un act sau că figurezi într-o Lojă – deși acestea sunt necesare în lumea de azi - ci, pentru a fi mason trebuie să îți dedici viața principiilor, normelor și idealurilor masonice, adică să o trăiești astfel. Masoneria este un ideal care urmărește să ridice permanent și fundamental condițiile de viață ale societății la un nivel superior prin muncă proprie și autodepășirea de sine a celor care o mărturisesc și care se recunosc a-i fi membri. Masoneria este o condamnare la autodepășire în tot ceea ce intreprinde cel care a pornit pe această cale. Masoneria este împlinirea mitului lui Prometeu. Numai așa masoneria poate fi eternă și își poate îndeplini rolul de slujitoare a Marelui Arhitect. Dacă ești mason doar că ai un prieten sau o cunoștință căreia nu i-ai fi refuzat niciodată nimic sau pentru că este la modă, atunci te afli într-un loc nepotrivit, deoarece a fi mason înseamnă dăruire, sudoare, sacrificiu, supliciu, autodepășire și perseverență continuă. Masoneria este un fluviu de foc care străbate istoria de la un capăt la altul pentru a-i da  lumină. Istoria nu este scrisă de cei care o scriu pe baza unor documente și mărturii arheologice, numismatice, lingvistice... , ci este scrisă de aceia care o comemorează și o trăiesc continuu, construind-o în numele unor principii și idealuri universale. Toți cei care au rămas în istorie – recunoscuți azi sau nu – sunt adevărații masoni. Dacă știi să privești în Istorie îi vei recunoaște după felul în care au biruit timpul. În primul rând au învățat să respecte legea morală și ținuta etică pe care și le-au desăvârșit și însușit ca modus viviendi. În al doilea rând, potrivit principiilor lor, au învățat să construiască și imperios necesar să calculeze. Descifrând au învățat să rânduiască și să definească societatea după gândirea lor. Astfel, tot ceea ce avem azi este o lucrare masonică care străbate istoria pentru a împleti în eternitate lucrarea Marelui Arhitect al Universului. În concluzie, revenind la ideea de la început, consider că nu este nevoie să aparții unor obediențe masonice pentru a fi considerat mason. Nu familia sau prietenii te definesc a fi mason! Nici pașaportul sau legitimația ca act masonic – deși pentru vremurile în care construim ar trebui să fie obligatorii – ci atitudinea, comportamentul, implicarea și convingerile după care trăiești și îți educi familia și cunoscuții, precum și cât te străduiești să faci mai bine și mai mult din tine și din tot ceea ce faptele tale mărturisesc Istoriei în numele Marelui Arhitect al Universului.

Am zis!

F.˙. Mircea N.