Iata lucrarea noastra!

În gândirea, fapta şi inima masonului, munca pe şantierul M:.A:.A:.U:., constituie dimensiunea principală care trebuie să definească pe orice inițiat francmason, cu atât mai mult când este vorba de Maestrul Mason căruia i s-a transmis secretul lui Hiram. De la început, trebuie subliniat că atunci când facem referire la Maestrul Mason, nu ne referim la un grad ierarhic, ci la chintesența acestuia, adică la întreaga teorie și practică masonică. În fiecare om există o atracție către bine, frumos și adevăr. Vechii greci o numeau καλόκαϒαθία, adică ”iubirea frumosului și a binelui”. Pentru masoni frumosul și binele sunt noțiuni ale  principiilor de egalitate, libertate și fratenitate. Maeștrii masoni sunt, înainte de toate, slujitorii M:.A:.A:.U:. care este dintotdeauna și pretutindeni. De aceea, cea dintâi îndatorire a Maestrului Mason este să descoperă și să înțeleagă lucrarea M:.A:.A:.U:. pentru a putea fi un bun lucrător al sinelui și al acelora care îl urmează. Nu oricine însă poate să învețe pe alții a urma căile desăvârșirii de sine și misterele lucrărilor M:.A:.A:.U:.. Maestru Mason trebuie să caute necontenit a pătrunde dimensiunile și rosturile acestei lumi și prin ea să descopere ucenicilor tainele primordiale care o întrepătrund. Maestru Mason deși este un lucrător continuu în Șantierul M:.A:.A:.U:., el nu nu este un slujitor al acestuia, ci al semenilor săi pe care caută să îi convingă că trebuie să se perfecționeze, să se șlefuiască permanent. Maestrul Mason este în sine o lumină care arde pentru a lumina celorlalți și nu o candelă care arde în memoria cuiva. Lucrând simbolic, Maestru Mason caută mereu să respecte principiile masoneriei care îi devin unelte de lucru prin care se șlefuiește pe sine și cu care lucrează în cunoașterea și aprofundarea marii lucrări a M:.A:.A:.U:.. Maestrul Mason, deși nu arată nimănui, mereu se consideră a fi o piatră brută, fără formă fixă și fără loc în arhitectura universului. Proaspăt smuls din stânca infinită a întunericului necunoașterii, se prelucrează cu ajutorul fraților și cu străduința de sine, pentru a-și afla locul potrivit în construcția M:.A:.A:.U:.. Această continuă prelucrare se face începând pe șantier, adică acolo unde descoperă uneltele și rostul lor, precum și unde sunt aduse din carieră pietrele colțuroase, strâmbe, bolovănoase. Cu ajutorul uneltelor, pietrele devin obiecte cu destinație  exactă. Odată finită piatra va pleca din șantier pentru a fi folosită în construcții. Dacă piatra este bine executată și de calitate neîndoielnică, atunci ea își va afla cu certitudine locul pentru care a fost cioplită. Acum piatra devine perfectă, fiindcă și-a împlinit destinul. Dintr-o piatră brută și nefolositoare, acum este o cărămidă, o coloană, o treaptă, un arc de cerc care împletite prin înțelepciunea arhitectului devin uimitoare construcții rod al înțelepciunii, al lucrului bine făcut și al respectului pentru munca depusă. Iată, așadar, ce înseamnă să devii Maestru Mason.

Scopul Maestrului Mason nu este acela de a cunoaște ființa M:.A:.A:.U:., ci acela de a înțelege raportul său cu M:.A:.A:.U:.. Dacă M:.A:.A:.U:. este în esența sa ”lipsit de forme matreiale, nevăzut și nepipăit, infinit sau nemărginit” , atunci el este un fel de divinitate ascunsă care nu poate fi înțeleasă nicicum în esența ei intimă. Însă, pentru Maestru Mason nimic nu este ascuns, deoarece el nu urmărește să descoperă lumii altceva decât atâtc cât descoperă M:.A:.A:.U:.. El caută ca să devină de folos lucrării M:.A:.A:.U:., nu prin cunoașterea ființei lui transcendentale, ci prin participare la lucrările lui infinite. Sf. Grigore de Nazianz mai afirmă în lucrarea amintită că ”tot ceea ce ajunge la noi este un mic reflex al divinului și un fel de licărire a unei mari lumini”. Pentru Maestru Mason această rază, acest reflex nu este o parte din ceva, ci este întreaga lumină, deoarece cum lucrează în sine spre perfecționare o parte din piatra muntelui, poate șlefui, la modul simbolic și alegoric, spre desăvârșire întregul munte. Bucată cu bucată munții pot fi mutați, pot fi ridicați, pot fi redefiniți. Maestru Mason știe că aceste acțiuni se fac prin cunoașterea metodelor și respectarea principiilor și nu doar prin credință desăvârșită și dragoste fierbinte. De fapt, aceasta voia să spună și Hristos când zicea: ”Dacă veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți putea spune muntelui acestui să se mute și el se va muta!” Înțelepciunea acestor cuvinte constă în dimensiunile profunde ale înțelesurilor ce le cuprinde prin însăși rostul și însemnătatea sa în lume bobul de grăunte și nu doar dragostea sau respectul pe care le manifestăm adorând persoana care a spus aceste cuvinte. Maestrul Mason știe că simbolul bobului poartă în sine atât mesajul noului început, inițierea, cât și chipul matricei primordiale, adică punctul, despre care Arhimede spunea că are nevoie pentru a răsturna Universul. Așadar, credința despre care vorbește Hristos, înseamnă în primul rând cunoaștere, înțelepciune și o gândire profundă și nu misticism. Miracolele sunt posibile pentru cei care știu să le împlinească, nu pentru cei care le așteaptă.

Așadar, rostul Maestrului Mason nu este acela de a regenera lumea spre a o aduce într-o stare idilică, ci acela de a reiniția lumea spre a o repune în firescul naturii sale. Interesul Maestrului Mason nu este acela de a face din oameni adulatorii unor idei absolute, ci acela de a face din oameni executanții fideli a unor principii fundamental umane: libertate, eglitate și fraternitate. Maeștrii Masoni nu sunt sfințiți și nici nu caută un statut de sfânt, ci încearcă numai să repună natura umană în drepturile ei ontologice cum ar fi munca, respectul de sine și pentru cel de lângă tine precum și calea adevărului prin adevăr. Orientarea Mestrului Mason este antropologică pe toate planurile și în toate felurile. Gloria lui constă în munca lui aici și acum, nu în altă viață, nu într-o lume mai bună, nu altcândva. Pentru el nu există decât dimensiuni care se pot explica. Tainele sunt spații încă neexplorate pentru care este dator să caute răspunsuri și înțelesuri. Munca, căutările și frământările neostenite ale Maestrului Mason au fost surprinse de Sf. Grigore de Nazianz care se întreba retoric în urmă cu mai bine de un mileniu și jumătate: ”Crezi că tu cunoști totul? Mult te-ai ostenit înainte de a cunoaște și găsi explicațiile apropierii germenilor existenței, ale formării, ale apariției, ale legăturii sufletului cu trupul, ale minții cu sufletul, ale cuvântului cu mintea”.

Pentru Maestru Mason iubirea nu este oarbă și necondiționată, pasională. Nu este o cerere vocațională a dăruirii către ceva necunoscut din toată ființa și inima lui, ci o virtute descrisă prin respect, sinceritate, comunicare și multă muncă. Ea este sădită între relațiile umane și nu in inimile lor de carne. Semnul iubirii masonice este verticalitatea etică și morală și nu insistența sa în credință fierbinte și iubire necondiționată față de semen. În cel de lângă el, Maestru Mason vede o piatră care trebuie șlefuită și nu o reflexie a unui chip, nu o asemnare care îi aduce aminte că trebuie să iubească pe cel de lângă el, deoarece întrezărește acolo chipul creatorului. Maestru Mason nu se simte dator față de M:.A:.A:.U:. pentru existența sa, ci se simte dator să facă tot posibilul ca să înțeleagă mersul creației în întregul ei. Numai astfel consideră că poate fi folositor și îndreptător al creației în principiul ei.

Una dintre cele mai de seamă datorii ale Maestrului Mason este aceea de a avea  ucenici la perfecționarea cărora să lucreze continuu. O astfel de muncă îl ajută mereu să fie treaz și să stea de veghe atât pentru sine, dar mai cu seamă pentru ucenicii săi. Perfecționându-i pe ei, de fapt, Maestru Mason se șlefuiește pe sine și se adâncește tot mai mult în simbolismul uneltelor pe care le folosește în lucrarea sa. Un Maestru Mason fără ucenici este ca un pom fără roade. Oricât ar fi de mare și stufos, chiar dacă este văzut de departe și atrage trecătorii să se odihnească la umbra sa, dacă nu le poate potoli cât de puțin  foamea și dacă nu germinează să poată crește pe lângă el și alți pomi, atunci, în toată măreția lui, acest pom nu este decât un parfum de poezie, o efemeridă, o stea căzătoare, un vis frumos... Maestru Mason care nu are ucenici nici nu mai stăruie în alegorie și nici nu mai excelează în arhitectura sa spirituală. El cade, mai de vreme sau mai târziu, în propria stare vegetativă și, deși crede că trăiește o viață masonică, de fapt este în adormire. Delăsarea în lucrarea masonică are aspecte pur umane, stări pe care și învățații bisericii le-au intuit încă din timpurile primare. Astfel, Sf. Ioan Gură de Aur vede - plastic exprimat și foarte potrivit pentru noi - ”stânca slavei deșarte” ca fiind cea mai gravă stare ce duce la intrarea în adormire. În masonerie, datorită sistemului ierarhic al gradelor, acest sentiment înșelător pândește la tot pasul. Deși, în esență gradele masonice simbolizează perfecționarea, adică urcarea pe treptele desăvârșirii, de cele mai multe ori, cei care urcă aceste trepte cât mai sus, uită să și aprofundeze înțelesurile și simbolurile ce le descoperă și, privind înapoi, are părerea falsă că cei care sunt la grade mai mici, le și sunt inferiori pe calea cunoașterii și desăvârșirii.

Urmează apoi stări de tot felul, adevărate ”pietre de moară”, ca: mândria, invidia, îngâmfarea, lăcomia, desfrânarea, minciuna, fățărnicia, uneltirea, dorința nesăbuită de posturi înalte, plăcerea de a fi continuu lăudați, pornirea de a face rău, onoruri nemeritate, lingușiri nevrednice de demintatea omului, disprețuirea și asuprirea, exploatarea celor lipsiți, nedreptatea socială ș.a.

Maestru Mason știe și înțelege că nu se poate trăi în sărăcie și, ca atare, cunoaște valoarea bogăției pe care o sporește continuu prin lucrările sale. Această  îmbogățire însă nu este un scop în sine ci un mod de comportament natural, ca acela la lucrătorului care strânge mereu bani pentru a avea unelte noi și performante, pentru a executa lucră tot mai complexe. Constructorul care măsoară cu firul de lumină, cunoaște taina tuturor măsurătorilor și măsurilor. Bogația sa cea mai mare constă în capacitatea sa de a oferi și altora unelte, de a-i educa pentru a-i ridica la un standar de viață demn de ființa umană. Toate bogățiile Maestrului Mason sunt un tezaur care aparține universlității. Templul M:.A:.A:.U:. este lucrarea sa majoră. El se îmbogățește dăruind ceea ce are mai de preț: înțelesuri tot mai adânci ascunse în simboluri și exprimate prin alegorii. Starea aceasta unii o numesc iubire, dragoste alții o consideră un dar, însă masonii o reunosc ca fiind o chemare la muncă, o onoare de a învăța să lucrezi potrivit unor principii și o bucurie a lucrului bine făcut de care să se bucure echitabil fiecare lucrător aflat pe şantierul M:.A:.A:.U:.. În acests sens, textele patristice spun vorbind parcă aceași limbă masonică: ”Bunurile comune ca soarele, aerul, pământul și toate celelalte, aparțin și fratelui vostru ... Dacă le folosiți singuri le pierdeți, căci nu vă vor aduce niciun câștig, iar de le veți folosi împreună cu alții, atunci mai ales vor fi ale voastre și vă vor fi spre folos”.

Idealul după care a însetat dintotdeauna omenirea a fost pacea. Războiul a fost cea mai mare calamitate asupra omenirii, căci, din cauza lui, oamenii uită că sunt frați, între ei ura și uciderile iau proporții uriașe, peste tot rămân numai ruine, pustietate, sărăcie și foamete. De aceea principalul motiv pentru care Maestrul Mason se șlefuiește pe sine și caută să răspândească principiile masonice de fraternitate, egalitate și libertate este pacea. Maestrul Mason este omul păcii atât pentru sine cât și pentru toți cei din jurul său. Principiile sale sunt lumina ce o dăruie tuturor pentru ca toți să se bucure în pace de munca lor. Pacea este rezultatul muncii pentru Maestrul Mason.

Aflat permanent în slujirea omului ca ființă socială, Maestru Mason știe că lumina  masonică trebuie să răsară în primul rând tineretului. Educarea și formarea acestuia este începutul lucrării oricărui Maestru Mason. O educație aleasă dăruită tineretului în care valorile masonice își află locul primordial în formarea intelectuală, dă posibilitatea Maestrului Mason să construiască pentru viitor o societate în care respectul față de semen, munca și principiile masonice sunt dimensiuni de temelie, simboluri pline de valențe potențatoare și forme de exprimare alegorice care, prin discreție și verticalitate, vor deschide calea luminii, calea participării la marea lucrare universală.

Tinerii, din fire aleargă să caute modele și tind spre frumusețe și înțelepciune, spre bine și adevăr, asemenea fluturilor care care aleargă spre luminile nopții. Noi, Maeștri Masoni, trebuie numai să aprindem focuri mari, puternice care să le arate prin noapte calea și care să îi cheme, de oriunde ar fi, pe șantierul luminii. Aici, omul devenit francmason strălucește prin virtuțile sale, prin înțelepciunea sa, prin dăruire și sacrificiu mai mult decât îngerii în ceruri. Sf. Ioan Gură de Aur spune despre un astfel de om că ”este superior cerului, iar frumusețea sufletului lui este mai strălucitoare decât frumusețea firmamentului”.

Am zis!

Fr:. Mircea N.

Aclamatia scotiana

Aclamatia Scotiana si pentru a fi mai exact, gestul care o acompaniaza suscita la unii din fratii nostrii anumite intrebari. Pentru a aduce cateva lamuriri propun urmatoarele explicatii: Ce reprezinta? Interjecția solemna și rituala care  este însoțită, în cele mai multe cazuri de "semnul" și "bateria" la deschiderea și închiderea activității sau în anumite perioade ale camerei de lucru. Posibile surse culturale: Egiptene: Ouser care inseamna foc activ al lumii in esenta coloanei vertebrale a omului. Devive focul sau, puterea sa vitala. A proiecta spre altul acest „ouse” poate constitui originea aclamatiei. Ebraice: Putem sa vedem de asemenea cuvantul Houzee, o pronuntie deformata a numelui Osee si care semnifica slava lui Yahve. Profet evreu ramane in memoria iudaismului ca un simbol de daruire, securitate, savoare, in secolul 8 inainte de Hristos, fiul lui Beeri si autor al unei carti (cartea lui Osee) care este o deschidere spre simbolism si spre tema dragostei Creatorului fata de poporul sau. Este prima din cele 12 carti care compun opera micilor profetii. Personajul si opera sa sunt suficient de importante, traducerea numelui suficient de explicita pentru a putea fi evocata sub forma de aclamatii intr-un ritual atat de impregnat de ezoterismul Vechiului Testament. Unii traduc „hoseah” prin Yahve doreste. Araba: Vechii arabi foloseau cuvantul Uzza care este de asemenea unul din cele 99 de nume ale lui Dumnezeu in limba lor. De mentionat ca Al Uzza inseamna Acacia „spinul Egiptului” si reprezinta un simbol solar. Cronologie masonica: 1725 In "The Dublin Weekly Journal N°13 du 26 juin 1725” Marea Loja a ales pe.Earl of Ross, Mare Maestru pentru anul urmator si pe Sir Thomas Pendergrass  si Mak Morgan, Esq. Grand Wardens, si Marele Maestru a numit .... la numirea fiecaruia Societatea a dat aprobarea prin trei Huzze... 1738 La inaugurarea Hospice Royal din Edinburg, din 2 August in Scotia, fiacre mason a lovit la randul sau pe piatra. Trompetele au sunat de trei ori si Huzza si aplauze s-au facut auzite de trei ori. Preluat din "Ordo ab Chao" N°30 P137. 1753 La punerea pietrei de temelie a Bursei Regale din Edinburgh pe 19 Sept. 1753 dupa ce a fost coborata prima piatra si dupa ce a fost stropita cu vin si ulei si s-au presarat seminte de grau Marele Maestru a facut cu voce tare invocatia urmatoare : Puterea mainii binefecatoare a Cerului sa intretina in acest oras abundenta granelor, a vinului si uleiului, a tuturor celorlalte obiecte necesra vietii. Aerul a vibrat atunci de trei Huzza. Extras din istoria FM de Lawrie (1813). 1753 Huzze este mentionat pentru prima data in ritualul din 1753 sub forma de Huzza. 1774 In darea de seama a tinutei de instalare a Lojii “Avignon” sunt semnalate Huzza. Una din ipoteze este ca Huzza au intrat in R.˙. S.˙. A.˙. A.˙.  prin intermediul Lojii “Contractului Social”. 1804 In textul original din 1804, ed.11, al “Illustrations of Masonry” de William Preston este scris: „... ciocanul a fost predat Marelui Maestru care a dat trei lovituri in piatra, care au fost urmate de 3 Huzza de la frati.... M.˙. M.˙.  a imprastiat continutul a 2 vase de argint cu vin si ulei pe piatra.... a fost succedata de 3 Huzza. 1820 André Claude Vuillaume, in “Manuel Maçonnique ou Tuileur” spune: ”strigam apoi de trei ori Huzza!. Este folosit in semn de bucurie si corespunde vivat al latinilor”. 1825 In Dictionarul Masonic al lui Quantin aflam ca Huzze este strigatul de bucurie al masonilor de rit scotian. Inseamna traiasca regele, masonii scotieni acuzati de a fi ostili tronului isi manifestau bucuria prin strigatul Traiasca Regele. 1930 Albert Lantoine gandeste ca Huzza este sinonim cu Ura in utilizare europeana, si precizeaza ca exista in engleza verbul Huzza care inseamna aclamare.  1948 Jules Boucher in “Simbolurile Francmasoneriei” ne reaminteste ca in ebraica Oza semnifica forta si ca este acolo, nu in alta parte unde trebuie cautata originea cuvantului Huzza pronuntat Huzze de milioane de masoni. Prin extensie aceasta semnifica viata ca si cuvantul vivat care este urare la viata. În toate cazurile, aclamatia se  pronunța, în picioare, bratul drept la orizontală, brațul stâng pe lângă corp. Poate cel mai important este ca aceasta aclamare trebuie sa fie clara si intr-adevar sa iasa din strafundul nostru. Este echivalentul lui Kiai-ului japonez. 

Am zis !

F.˙. Victor T. 

DE CE UN MAESTRU MASON AL RSAA POARTĂ ÎN MOD TRADIŢIONAL UN ACOPERĂMANT PENTRU CAP?

În dicționarul de simboluri se menționează că într-o adunare masonică, Venerabilul înscăunat este singurul care trebuie să poarte capul acoperit cu o tocă semn distinctiv al prerogativelor sale de comandă, analog unei coroane ca însemn al puterii suverane. Cutumele masonice prevăd că Venerabilul Maestru îi înmânează noului Maestru o tocă, spunându-i: “de acum înainte vă veți acoperi capul în lojă Maeştrilor”. Acest străvechi obicei este un indiciu al libertății şi superiorității; până în momentul respectiv, inițiatul a servit ca ucenic si calfă, din acest moment el va porunci, fără a abuza de acest privilegiu.  Întrucât craniul înveleşte locaşul intelectului, al percepțiilor fizice şi spirituale, acoperirea capului a reprezentat dintotdeauna o atitudine de respect si deferență în locaşurile sfinte. Astfel, în Grecia, preoții Cibelei purtau o tiară, existentă si la perşi, ca simbol al suveranității. Romanii recurgeau la acoperirea capului, în special la înmormântări. În acelaşi timp, acest privilegiul era rezervat numai celor născuți liberi,sau care şi-au dobândit libertatea, fiindu-le interzis sclavilor de a purta capul acoperit. În epocile medievale cavalerii îşi purtau armura şi coiful atât în expediții cât şi în viața de zi cu zi. Acoperământul pentru cap, cu funcționalitatea sa de protecție, era îndepartat în prezența unui prieten, în semn de încredere față de acesta, ca dovadă că nu există frica de a fi lovit, iar in prezența regelui,îndepartarea acoperământului simboliza că viața sa este a suveranului. O altă simbolistică a acoperâmantului pentru cap o întâlnim in tradiția catolică.Tiara papala, compusă din cele 3 coroane, reprezintă suveranitatea asupra celor 3 lumi: fizică, însuflețită şi spirituală. În tradiția evreiască, kippa este purtată ca referință permanentă față de un Principiu  superior față de care toți se subordonează prin destin, nu prin opțiune; este semnul simbolic al prezenței mâinii Divinității, asupra celui care o poartă, al dependenței şi supunerii acestora față de poruncile divine. Se poate spune că acoperirea capului la gradul de Maestru evocă perpetua dependență a oricărui fapturi omeneşti față de un Principiu Creator, fiind deasemeni un semn de smerenie. O altă asociere a acoperământului pentru cap este aceea cu cheia de boltă a unui edificiu de cult: omul fiind un templu viu, iar capul locul cel mai înalt, atât la propriu cât si la figurat, preluând lumina, organizând şi armonizând energiile întregului edificiu prin domul cupolei. În asociere cu naşterea unui copil, a cărui fontanela se închide la 18 luni şi se osifică la 6-7 ani (acoperământul capului învelind fontanela), toca simbolizează trecerea la o etapă de opacizare în raport cu percepțiile intuitive nemijlocite, sfârşitul stării de inocență primordială supraviețuitoare în prima copilărie a omului muritor. Astfel, putem spune că, pe langă funcția sa exterioară de protecție, acoperământul capului îndeplineşte, într-un cadru masonic şi o funcție esoterică, aceea de a concentra energiile.

Am zis !

F.∙. Tudor I.