Scopul Maestrului Mason nu este
acela de a cunoaște ființa M:.A:.A:.U:., ci acela de a înțelege raportul său cu
M:.A:.A:.U:.. Dacă M:.A:.A:.U:. este în esența sa ”lipsit de forme matreiale,
nevăzut și nepipăit, infinit sau nemărginit” , atunci el este un fel de
divinitate ascunsă care nu poate fi înțeleasă nicicum în esența ei intimă.
Însă, pentru Maestru Mason nimic nu este ascuns, deoarece el nu urmărește să
descoperă lumii altceva decât atâtc cât descoperă M:.A:.A:.U:.. El caută ca să
devină de folos lucrării M:.A:.A:.U:., nu prin cunoașterea ființei lui
transcendentale, ci prin participare la lucrările lui infinite. Sf. Grigore de
Nazianz mai afirmă în lucrarea amintită că ”tot ceea ce ajunge la noi este un
mic reflex al divinului și un fel de licărire a unei mari lumini”. Pentru
Maestru Mason această rază, acest reflex nu este o parte din ceva, ci este
întreaga lumină, deoarece cum lucrează în sine spre perfecționare o parte din
piatra muntelui, poate șlefui, la modul simbolic și alegoric, spre desăvârșire
întregul munte. Bucată cu bucată munții pot fi mutați, pot fi ridicați, pot fi
redefiniți. Maestru Mason știe că aceste acțiuni se fac prin cunoașterea
metodelor și respectarea principiilor și nu doar prin credință desăvârșită și
dragoste fierbinte. De fapt, aceasta voia să spună și Hristos când zicea: ”Dacă
veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți putea spune muntelui acestui
să se mute și el se va muta!” Înțelepciunea acestor cuvinte constă în
dimensiunile profunde ale înțelesurilor ce le cuprinde prin însăși rostul și
însemnătatea sa în lume bobul de grăunte și nu doar dragostea sau respectul pe
care le manifestăm adorând persoana care a spus aceste cuvinte. Maestrul Mason știe
că simbolul bobului poartă în sine atât mesajul noului început, inițierea, cât și
chipul matricei primordiale, adică punctul, despre care Arhimede spunea că are
nevoie pentru a răsturna Universul. Așadar, credința despre care vorbește
Hristos, înseamnă în primul rând cunoaștere, înțelepciune și o gândire profundă
și nu misticism. Miracolele sunt posibile pentru cei care știu să le
împlinească, nu pentru cei care le așteaptă.
Așadar, rostul Maestrului Mason
nu este acela de a regenera lumea spre a o aduce într-o stare idilică, ci acela
de a reiniția lumea spre a o repune în firescul naturii sale. Interesul
Maestrului Mason nu este acela de a face din oameni adulatorii unor idei
absolute, ci acela de a face din oameni executanții fideli a unor principii
fundamental umane: libertate, eglitate și fraternitate. Maeștrii Masoni nu sunt
sfințiți și nici nu caută un statut de sfânt, ci încearcă numai să repună
natura umană în drepturile ei ontologice cum ar fi munca, respectul de sine și
pentru cel de lângă tine precum și calea adevărului prin adevăr. Orientarea
Mestrului Mason este antropologică pe toate planurile și în toate felurile.
Gloria lui constă în munca lui aici și acum, nu în altă viață, nu într-o lume
mai bună, nu altcândva. Pentru el nu există decât dimensiuni care se pot
explica. Tainele sunt spații încă neexplorate pentru care este dator să caute
răspunsuri și înțelesuri. Munca, căutările și frământările neostenite ale
Maestrului Mason au fost surprinse de Sf. Grigore de Nazianz care se întreba
retoric în urmă cu mai bine de un mileniu și jumătate: ”Crezi că tu cunoști
totul? Mult te-ai ostenit înainte de a cunoaște și găsi explicațiile apropierii
germenilor existenței, ale formării, ale apariției, ale legăturii sufletului cu
trupul, ale minții cu sufletul, ale cuvântului cu mintea”.
Pentru Maestru Mason iubirea nu
este oarbă și necondiționată, pasională. Nu este o cerere vocațională a
dăruirii către ceva necunoscut din toată ființa și inima lui, ci o virtute
descrisă prin respect, sinceritate, comunicare și multă muncă. Ea este sădită
între relațiile umane și nu in inimile lor de carne. Semnul iubirii masonice
este verticalitatea etică și morală și nu insistența sa în credință fierbinte și
iubire necondiționată față de semen. În cel de lângă el, Maestru Mason vede o
piatră care trebuie șlefuită și nu o reflexie a unui chip, nu o asemnare care
îi aduce aminte că trebuie să iubească pe cel de lângă el, deoarece întrezărește
acolo chipul creatorului. Maestru Mason nu se simte dator față de M:.A:.A:.U:.
pentru existența sa, ci se simte dator să facă tot posibilul ca să înțeleagă
mersul creației în întregul ei. Numai astfel consideră că poate fi folositor și
îndreptător al creației în principiul ei.
Una dintre cele mai de seamă
datorii ale Maestrului Mason este aceea de a avea ucenici la perfecționarea cărora să lucreze
continuu. O astfel de muncă îl ajută mereu să fie treaz și să stea de veghe
atât pentru sine, dar mai cu seamă pentru ucenicii săi. Perfecționându-i pe ei,
de fapt, Maestru Mason se șlefuiește pe sine și se adâncește tot mai mult în
simbolismul uneltelor pe care le folosește în lucrarea sa. Un Maestru Mason
fără ucenici este ca un pom fără roade. Oricât ar fi de mare și stufos, chiar
dacă este văzut de departe și atrage trecătorii să se odihnească la umbra sa,
dacă nu le poate potoli cât de puțin
foamea și dacă nu germinează să poată crește pe lângă el și alți pomi,
atunci, în toată măreția lui, acest pom nu este decât un parfum de poezie, o
efemeridă, o stea căzătoare, un vis frumos... Maestru Mason care nu are ucenici
nici nu mai stăruie în alegorie și nici nu mai excelează în arhitectura sa
spirituală. El cade, mai de vreme sau mai târziu, în propria stare vegetativă și,
deși crede că trăiește o viață masonică, de fapt este în adormire. Delăsarea în
lucrarea masonică are aspecte pur umane, stări pe care și învățații bisericii
le-au intuit încă din timpurile primare. Astfel, Sf. Ioan Gură de Aur vede -
plastic exprimat și foarte potrivit pentru noi - ”stânca slavei deșarte” ca
fiind cea mai gravă stare ce duce la intrarea în adormire. În masonerie,
datorită sistemului ierarhic al gradelor, acest sentiment înșelător pândește la
tot pasul. Deși, în esență gradele masonice simbolizează perfecționarea, adică
urcarea pe treptele desăvârșirii, de cele mai multe ori, cei care urcă aceste
trepte cât mai sus, uită să și aprofundeze înțelesurile și simbolurile ce le
descoperă și, privind înapoi, are părerea falsă că cei care sunt la grade mai
mici, le și sunt inferiori pe calea cunoașterii și desăvârșirii.
Urmează apoi stări de tot felul,
adevărate ”pietre de moară”, ca: mândria, invidia, îngâmfarea, lăcomia,
desfrânarea, minciuna, fățărnicia, uneltirea, dorința nesăbuită de posturi
înalte, plăcerea de a fi continuu lăudați, pornirea de a face rău, onoruri
nemeritate, lingușiri nevrednice de demintatea omului, disprețuirea și
asuprirea, exploatarea celor lipsiți, nedreptatea socială ș.a.
Maestru Mason știe și înțelege că
nu se poate trăi în sărăcie și, ca atare, cunoaște valoarea bogăției pe care o
sporește continuu prin lucrările sale. Această
îmbogățire însă nu este un scop în sine ci un mod de comportament
natural, ca acela la lucrătorului care strânge mereu bani pentru a avea unelte
noi și performante, pentru a executa lucră tot mai complexe. Constructorul care
măsoară cu firul de lumină, cunoaște taina tuturor măsurătorilor și măsurilor.
Bogația sa cea mai mare constă în capacitatea sa de a oferi și altora unelte,
de a-i educa pentru a-i ridica la un standar de viață demn de ființa umană.
Toate bogățiile Maestrului Mason sunt un tezaur care aparține universlității.
Templul M:.A:.A:.U:. este lucrarea sa majoră. El se îmbogățește dăruind ceea ce
are mai de preț: înțelesuri tot mai adânci ascunse în simboluri și exprimate
prin alegorii. Starea aceasta unii o numesc iubire, dragoste alții o consideră
un dar, însă masonii o reunosc ca fiind o chemare la muncă, o onoare de a învăța
să lucrezi potrivit unor principii și o bucurie a lucrului bine făcut de care
să se bucure echitabil fiecare lucrător aflat pe şantierul M:.A:.A:.U:.. În
acests sens, textele patristice spun vorbind parcă aceași limbă masonică:
”Bunurile comune ca soarele, aerul, pământul și toate celelalte, aparțin și
fratelui vostru ... Dacă le folosiți singuri le pierdeți, căci nu vă vor aduce
niciun câștig, iar de le veți folosi împreună cu alții, atunci mai ales vor fi
ale voastre și vă vor fi spre folos”.
Idealul după care a însetat
dintotdeauna omenirea a fost pacea. Războiul a fost cea mai mare calamitate
asupra omenirii, căci, din cauza lui, oamenii uită că sunt frați, între ei ura și
uciderile iau proporții uriașe, peste tot rămân numai ruine, pustietate,
sărăcie și foamete. De aceea principalul motiv pentru care Maestrul Mason se șlefuiește
pe sine și caută să răspândească principiile masonice de fraternitate,
egalitate și libertate este pacea. Maestrul Mason este omul păcii atât pentru
sine cât și pentru toți cei din jurul său. Principiile sale sunt lumina ce o
dăruie tuturor pentru ca toți să se bucure în pace de munca lor. Pacea este
rezultatul muncii pentru Maestrul Mason.
Aflat permanent în slujirea
omului ca ființă socială, Maestru Mason știe că lumina masonică trebuie să răsară în primul rând
tineretului. Educarea și formarea acestuia este începutul lucrării oricărui
Maestru Mason. O educație aleasă dăruită tineretului în care valorile masonice
își află locul primordial în formarea intelectuală, dă posibilitatea Maestrului
Mason să construiască pentru viitor o societate în care respectul față de
semen, munca și principiile masonice sunt dimensiuni de temelie, simboluri
pline de valențe potențatoare și forme de exprimare alegorice care, prin discreție
și verticalitate, vor deschide calea luminii, calea participării la marea
lucrare universală.
Tinerii, din fire aleargă să
caute modele și tind spre frumusețe și înțelepciune, spre bine și adevăr,
asemenea fluturilor care care aleargă spre luminile nopții. Noi, Maeștri
Masoni, trebuie numai să aprindem focuri mari, puternice care să le arate prin
noapte calea și care să îi cheme, de oriunde ar fi, pe șantierul luminii. Aici,
omul devenit francmason strălucește prin virtuțile sale, prin înțelepciunea sa,
prin dăruire și sacrificiu mai mult decât îngerii în ceruri. Sf. Ioan Gură de
Aur spune despre un astfel de om că ”este superior cerului, iar frumusețea
sufletului lui este mai strălucitoare decât frumusețea firmamentului”.
Am zis!
Fr:. Mircea N.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu