Aclamația Scoțiană

Aclamația Scoțiană se intalneste la sfârșitul deschiderii și închiderii lucr.·. primelor trei grade ale Ritului Scoțian Antic și Acceptat, completând trilogia formată din semn, baterie și deviza republicană "Libertate, Egalitate, Fraternitate". Originea acestui cuvânt a facut obiectul multor cercetări și teorii, atât din partea profanilor cât și din partea initiatilor in tainele Masoneriei. Prima înregistrare ne duce către imperativul verbului turcesc "urranack - a ucide". Acesta ar fi fost salutul (strigătul) ienicerilor, soldați însărcinați cu paza sultanului, atunci cand suveranul trecea prin fata lor, ceea ce înseamnă: "Ucideți-l! ". Avand in vedere viitoarele masacre ale dușmanilor sultanului, ar putea fi dubii asupra sensului aclamatiei dacă am traduce așa. Dar masonic vorbind, putem eventual spera ca acești dușmani să fie cei trei companioni responsabili pentru moartea lui Hiram?!

Potrivit scrierilor lui Delaunay (1815) și lui Vuillaume (1821), aceasta aclamatie ar însemna "Trăiască regele!" dar nimic nu poate justifica o astfel de interpretare din punct de vedere etimologic. Potrivit generalului si istoricului Louis Philippe, conte de Ségur, Prea Puternicul Suveran Mare Comandor al Suprême Conseil de France in perioada 1822-1825, acest strigăt de război ar fi fost adoptat ulterior, sub forma „URA”, de către cazaci în timpul dezastruoasei campanii din Rusia in anul 1812. În dicționarul limbii franceze publicat între 1863 și 1872, Fratele Émile Littré notează o etimologie slavă a expresiei "HU - RAJ" însemnând "către Paradis" și oferă o interpretare "în conformitate cu ideea că toţi care luptă cu vitejie și mor astfel se duc în Ceruri", la fel cum luptătorului jihadist i s-au promis optzeci de fecioare în paradisul lui Allah. Acest proces de reflectie trebuie sa fii ridicat semne de intrebare pentru membrii Grand Orient de France, care înlătura credința în Dumnezeu în anul 1877 și invoca Marele Arhitect al Universului în anul 1884.

Mai aproape de vremurile noastre, experţii Comisiei de Istorie si Ritualistică a Grande Loge de France i-au găsit o origine ebraică, „OZEH”, căreia îi propun o versiune distorsionată, „OZ'ZE”, însemnând "aceasta este puterea mea", făcând aluzie binenţeles la Marele Arhitect al Universului. Această interpretare a fost adoptată de către Conventul din 1961 și inclusă în ritual din anul 1962. Aclamatia „OZ'ZE” dispare în favoarea HOUZZAI în 1992. Faptul că profanii nu au observat radacinile acestei aclamaţii este scuzabil dar că masonii care practică Ritul Scoțian Antic si Acceptat s-au pierdut în cercetări academice si au omis indicația anunțată în mod clar de către Venerabil în primele trei grade este dezamăgitor: "Cu mine, frații mei, prin semn, baterie și aclamație scoțiană!".

Astfel, HUZZAI este o aclamație de origine scoțiană. Utilizarea sa este atestată în galica scoţiană, un dialect vorbit în Scoția secolului al XVI-lea. Face parte din aceeași familie ca și verbul "heeze" însemnând "a ridica", acest cuvânt a fost folosit pentru prima dată de către marinarii scoțieni pentru a se încuraja să ridice greutăți. Expresia franceză "Ho! Hisse (Ridicați)!" provine din acest verb scoțian. Sintagma a fost adoptată în sec. al X-lea de către marinarii englezi, care au folosit-o ca expresie consacrată in onoarea liderilor lor sau în onoarea unei personalități care vizitează o navă a Royal Navy. Marine Royale Française o va prelua ca strigăt al mateloţilor așezaţi astfel pe catarg și punte în anumite ceremonii oficiale, cum ar fi vizita șefului statului sau a miniștrilor, sau chiar ca dovadă a simpatiei pentru o altă națiune apropiată.

Înainte de a ajunge la o formă finală în Masoneria de Rit Scoţian, această aclamație a avut diferite forme de ortografie, în conformitate cu cele două forme existente în vechiul dialect: HOUZZA și HOUZZAY. În prima formă grafică, vocala terminală este pronunțată fie cu un / a / "lung" (ca în interjecția franceză "ah!") fie printr-un / e / alungit în conformitate cu pronunția scoțiana, sau chiar cu diftongul / ei /, pronunția normală a vocalei în alfabetul englez. Acest lucru explică fluctuațiile grafice și fonice întâlnite în alte limbi in afară de galica scoțiană și engleza britanică.

Așa cum este cazul în Franța pentru orice împrumut dintr-o limbă străină, cuvântul a fost scris în conformitate cu adaptarea fonologică. Îl întâlnim pentru prima data sub forma HOUZZE în "Guide des Maçons Écossais" din 1804, apoi HOUZZA în 1813 în "Thuileur de L'Écossisme". În 1820, Vuillaurne păstrează această ortografie, dar face următoarele precizări: "a se pronunța Houzzai". Ortografia cea mai apropiată de original datează din primul sfert al sec. al XIX-lea după cum reiese din “Ritualul primelor trei grade conform vechilor indatoriri”, publicat sub egida Suprême Conseil de France în 1829.

SCdF și-a menținut ortografia HOUZZAI până în prezent. Pe parcursul tuturor secolelor acest cuvânt în forma sa originală HOUZZA(Y), a devenit un arhaism și nu mai este păstrat decât în forma sa din cadrul Ritului Scotian Antic și Acceptat. Printr-un fenomen de schimbare fonetică care datează din antichitate, cunoscut în lingvistică ca rotacism, consoana /z/ a fost transformată în unele medii fonologice, în special în poziția intervocalică (între vocale) în /r/. A fost utilizat rotacismul de asemenea la aclamatia HOUZZA(Y), care a devenit în engleza britanică HURRA(H) începând cu sec. al XVII-lea, cu o variantă HOORAY și trecută în limba franceză în forma HURRAH. Astfel, etimologia menționată la începutul acestui articol (a se vedea “URA”) nu a fost, probabil o închipuire. Pur și simplu autorii, care nu erau neapărat experți în filologie și etimologie au ales originile indo-europene, unele dintre ele comune, dar referitoare la diferite sisteme lingvistice ale sistemului germanic, căruia îi aparține galica scoțiană și engleza. In plus, au operat o abordare cronologică greșită.

Utilizarea aclamației scoțiene HOUZZAI în Masoneria Anticilor, din care a rezultat ramura scoțiană, este perfect coerentă. Ritul francez, care rezultă din Masoneria Modernilor, a folosit inițial aclamatia latină "Vivat, Vivat, Vivat sempre!" ("Trăiască, trăiască, trăiască pentru totdeauna!"), fiind ulterior înlocuită cu motto-ul republican "Libertate, Egalitate, Fraternitate".