Am visat că venise la mine Marcel
Iureș, deoarece auzise că aș avea ceva potențial poetic și dorea să se implice
în dezvoltarea talentului meu literar. În discuțiile avute nu mi-a vorbit
despre poezie, însă mi-a șters câte ceva de pe un caiet în care-mi scriam
gândurile, însemnându-le câteodată așa scâlciate și la întâmplare. De fapt,
ceea ce urmărea Marcel Iureș era să intre în Masonerie. M-a surprins faptul că
încă nu fusese inițiat, deoarece din numele său făcuse o imagine râvnită de
orice fel de organizație... Ba, mai mult, se făcea că Marcel Iureș se afla în
pragul inițierii de către cea mai importantă Obediență din țară și, pe motiv că
discutăm despre poezie, marele actor mi-a cerut să-i vorbesc despre masonerie.
Spunea că dorește să facă acest pas în deplină cunoaștere. Era puțin iritat,
cumva supărat și într-un fel bănuitor, ca atunci când știi deja ceva, dar nu ești
sigur că ceea ce știi este ceea ce trebuie să știi. M-a surprins faptul că mă
alesese pe mine să îi prezint masoneria, dar… am încercat cu toate cunoștințele
mele să fiu cât mai corect în prezentarea mea. Nu ascund că în adâncul inimii
mele îmi doream nespus să îl conving să primească inițierea din partea lojei în
care lucrez. Așa că, se făcea că eram deja într-un local cu terasă în care, la
mese diferite, firesc și întâmplător, așteptau ceea ce numai ei știau, oameni
îmbrăcați în costume negre cu papion. Majoritatea vorbeau la telefon astfel
încât părea că localul sta prins într-o pânză de păianjen, împletită din unde
telefonice. Uneori chiar Marcel Iureș vorbea la telefon. Purta pantofi negri de
lac care străluceau în lumina candelabrelor, pantaloni negri bine croiți pe
trupul său înalt și o cămașă albă cu butoni argintii, deschisă larg la gât...
De peste masă, de pe scaunul în care se făcea că stăteam, se auzea în difuzorul
minuscul al telefonului o voce gravă de fumător înrăit: ”… în Masonerie este
foarte multă ordine… de fapt, totul se bazează pe ordine, iar ordinea este un
principiu fundamental al Masoneriei…”. Marcel Iureș asculta tăcut și grav, iar
vocea continua: ”Odată intrat în Masonerie nu se mai poate ieși, fiindcă vei
depune jurăminte peste care nu vei mai putea trece. Ele sunt formula de bază
care consfințesc inițierea ta.” Deodată închise telefonul și se întoarse spre
mine. Mă privea ca pe omul său de încredere sau, cel puțin, așa voia să cred.
”Tu ce îmi spui despre Masonerie?”, mă întrebă direct și foarte grav. Atunci,
încercând să fiu la fel de serios, i-am spus tot ceea ce am învățat de la Frații
mei: ”Masoneria este un lucru foarte important! Deși este de cele mai multe ori
manipulată din interior sau din exterior, totuși are diferite paliere de
valoare. Sunt loji constituite din interesele membrilor sau loji care își
doresc să perfecționeze, iar aceste ateliere valorează exact cât oamenii din
care sunt compuse, dar există și loji care nu au nici o valoare, deoarece sunt
înființate din curiozitate sau oportunism ieftin. Masoneria este o mișcare supravegheată
de autoritățile statului și de foarte multe ori manipulată și folosită.
Masoneria caută să aleagă din societate oameni care sunt deja influenți în pozițiile
ocupate și pe care îi folosește în scopul îndeplinirii idealurilor ei, asta în caz
fericit...” Telefonul începu iar să sune discret. Marcel Iureș, care până
atunci mă ascultase cu capul plecat, părea că privea fix într-un punct de pe fața
de masă, deoarece eu nu îi vedeam privirea, și, tot astfel, sorbea fiecare
cuvânt pe care îl rosteam. ”Da!”, răspunse scurt, și vocea de fumător începu să
vorbească ca o înregistrare: ”Calitatea de mason își poate deschide multe uși,
însă depinde din care Obediență faci parte. Obediența noastră este cea mai
influentă și cea mai puternică. Știu că discuți despre masonerie și știu și cu
cine discuți. Îți pot spune direct că nu îți poate oferi prea multe. Face parte
dintr-o lojă tânără, fără experiență și aparține unei Obediențe care nu
contează în țara noastră.” ”Bine!”, zise Marcel Iureș și închise iar telefonul
cu un gest hotărât. Apoi, își ridică privirea către mine. Avea o față nemulțumită,
muncită de gânduri care păreau că îl dor și care îi adânceau ridurile de pe față.
”Tu ce îmi spui despre Obediențe?”, întrebă cu un ton adânc. ”A, Obediențele
masonice sunt multe la noi în țară și … nu le știu pe toate. Noi facem parte
din Ritul X iar Obediența noastră este a nu stiu cata ca mărime. Cu cât este
mai mare o Obediență, cu atât capătă valoare, iar mare înseamnă aici atât
numărul cât și valoarea socială, culturală, politică a membrilor din care este
alcătuită. Cea mai mare Obediență din țara noastră este puternică pentru că are
cel mai mare număr de membrii și printre ei și multe valori, însă și-a pierdut
din strălucire, deoarece a adus și mulți membrii compromiși veniți din straturi
sociale lipsite de principii și de educație, membri de care nu suntem nici noi,
cei din alte Obediențe bucuroși că au intrat în Masonerie. Sunt unele
”personalități” cu care chiar nu te poți asocia, cu atât mai mult atunci când vorbești
despre Masonerie.” Marcel Iureș, care privea în jur spre niciunde, își îndreptă
instinctiv privirile asupra unor domni îmbrăcați în negru de pe la alte mese
despre care părea a avea anumite cunoștințe. Tăcea meditativ. Telefonul nu mai
suna și dintr-o dată, în vis se făcea că ieșim pe o portiță scundă. Îl măcina o
întrebare și, ca niște umbre, după noi mai veneau câțiva prieteni. Păreau niște
păsări ale conștiinței. Vorbeau unul peste altul și i se adresau lui Marcel:
”Întreabă-l, poți fi și mason și preot? Masoneria nu este un păcat? Nu este
cumva duplicitar?... Cum te poate chema în Masonerie, cum poate vorbi despre
Masonerie unul care s-a lepădat de Dumnezeu?!” Auzeam totul. Marcel Iureș se
uita la mine întrebător de parcă zicea: ”Îi auzi ce zic?! Dar tu ce poţi să-mi spui
despre tine?” Nu m-au tulburat întrebările, mai mult faptul că nu aș fi reușit
să îl conving pe omul acesta că nu este politicos să pui întrebări personale,
că acest lucru se face numai între prieteni și că pot răspunde, însă nu așa, în
goana ieșirii pe poarta restaurantului și că … ”loja noastră, m-am pripit să
spun, este o lojă echilibrată, așa cum ar trebui să fie toate lojile, alcătuită
din frați veniți din toate păturile societății. La noi sunt medici, economiști,
oameni de afaceri, polițiști, preoți, avocați, actori, psihologi, profesori,
ceea ce face ca împărțirea experiențelor fiecăruia să îmbogățească cunoștințele
tuturor și să ne șlefuiască pe fiecare în parte.”? Marcel Iureș simțeam că mă
urmărește, însă mergea într-o altă direcție. În minte, ca un ecou, revenea
întrebarea ”Dar tu ce poţi să-mi spui despre tine?”… Și am continuat: ”În ceea
ce privesc convingerile mele masonice consider că sunt întocmai cu credința mea
creștină. Masoneria ne cere să fim lumină acolo unde lucrăm și să ne perfecționăm
continuu. Biserica ne cere să iertăm și să fim buni. Masoneria ne cere să ne
ajutăm între noi pentru a putea ajuta pe alții. Biserica ne cere să ne iubim
aproapele și să slujim lui. Masoneria ne cere să fim buni familiști, să fim
model de respect pentru alții și să ne creștem copiii cu dragoste și respect față
de țară. Biserica ne cere să ne cinstim strămoșii și să respectăm lumea ca și
creație primită în dar. Masoneria ne îndeamnă la o permanentă curățire de zgura
ce ne depersonalizează și ne deformează. Biserica ne cere să fim onești,
credincioși și corecți și … aș putea continua, însă știu că ceea ce vă muncește,
i-am zis lui Marcel Iureș, este Marele Arhitect Al Universului. Ei bine, MAAU
nu ne cere ceea ce cere Dumnezeu, adică: MAAU ni se oferă, total și direct, ca
model de perfecțiune și desăvârșire, Dumnezeu însă cere să-L iubim atât de mult
încât să facem tot posibilul pentru a deveni fii Săi. Deși au căi diferite pe
care ne cheamă la ei, amândoi ne cer eternizarea noastră. Învățătura bisericii
numește această eternizare mântuire, pe când masoneria definește eternizarea ca
aflarea locului perfect al fiecărui individ în construirea eternă a
universului. În fiecare dimensiune există o mișcare continuă. Nici Dumnezeu,
nici MAAU nu sunt imanenți. Amândoi sunt în legătură directă cu noi, ne cer și
ne cheamă ca prin faptele noastre să ne transformăm profund conștiința. Că
există opinii contradictorii, este adevărat. În Europa acestea apar cu
precădere din partea Bisericii Romano-Catolice și mai puțin din partea
Bisericii Ortodoxe. În schimb, Masoneria a solicitat întotdeauna membrilor săi
să fie credincioși, să își respecte credința tradițională și să evite disoluțiile
dintre credințele proprii ale membrilor ei și declarațiile reprezentanților
unor instituții ce au pretenția că vorbesc în numele sufletelor oamenilor cât și
în numele dumnezeului acestora.” Nu știu ce s-a întâmplat, dar se făcea că nu
reușisem să-l conving pe Marcel Iureș cu gândurile și părerile mele. Totul
începea să se risipească. Somnul nu îmi mai era profund. Singura certitudine pe
care o aveam era că alaltăieri îl întâlnisem pe Marcel Iureș în parcarea unui
supermarket. L-am salutat mândru, că suntem din același oraș și l-am felicitat
pentru interpretarea Psalmilor lui David. ”Nu știu ce mi-a venit în acea zi. Niște
sectari mi-au cerut…, a zis el.” ”Nu cine a cerut contează, ci interpretarea
extraordinară a Psalmilor. Psalmii sunt universali, sunt ai tuturor”, i-am
răspuns încurajator. Era supărat dar era amabil. M-a întrebat, poate din complezență,
unde locuiesc și ce fac și mi-a răspuns că știe strada pe care stau, după care
mi-a adresat un salut prietenesc. Acum mi-a rămas o singură întrebare de care
nu mai pot scăpa: ”Oare, Marcel Iureș să nu fi intrat în masonerie?!” și … îmi
pare rău că nu l-am salutat fraţește. De fapt, în visul meu ca și în al tău, în
visul nostru, oricine ar putea fi Marcel Iureș.
N.B. Trimiterile
din acest exerciţiu de scriere sunt pur întâmplătoare şi textul trebuie
considerat ca atare! Nu dorim să aducem atingere demnităţii, imaginii sau altui
drept fundamental al oricărei persoane!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu