LANŢUL DE UNIRE

Simbolismul lanţului este puternic şi interesant, mult mai complex decât înţelesul care trimite la sclavie ori înlănţuiri malefice. Istoria umană a favorizat răspândirea laturii negative a simbolismului lanţului, iar eroii libertăţii sunt mai mereu nişte personaje care rup lanţuri. Dar vechea înţelepciune, precum şi operele misticilor ne propun o altă abordare. Indiscutabil, lanţul de unire e cu totul altceva. Putem observa modul în care ia fiinţă în dezvoltarea medievală a anticului Lanţ de Aur al lui Homer. La origine, Homer vorbise în Iliada despre un lanţ de aur ce ţine Pământul atârnat de Cer. Aceasta era o imagine sacră, deoarece reprezenta atât o axa a Universului, unind nivelurile superioare şi inferioare ale Creaţiei, cât şi un legământ divin, legând Pământul cu Cerul şi permiţând astfel comunicarea dintre ele, menţinând Pământul în legătură directă cu lumile celeste. Socrate, într-o manieră foarte concretă, indica Soarele drept lanţ de aur, căci lumina şi energia lui, aparţinând Cerului, acoperă Pământul. Mai târziu, filosofii neoplatonicieni au interpretat lanţul de aur nu doar ca un axis mundi ori ca un cordon ombilical, ci ca pe o succesiune de verigi aşezate într-un singur lanţ, fiecare verigă reprezentând o emanaţie în sens coborâtor de la Principiul Suprem până la nivelul inferior al realităţii. Pe de altă parte, în mediile pitagoreice s-a născut ideea unui lanţ de aur al iniţiaţilor: un şir de persoane îmbunătăţite intelectual ce se reîncarnează prin spaţiu şi timp. Aceste extensii hermeneutice ale străvechiului catena aurea au fost reinterpretate de gânditorii creştini ai Evului Mediu, cărora le datorăm actualul simbolism al lanţului de unire: o puternică legătură unind Fraţii dincolo de hotarele spaţiului şi ale timpului, certificând comunicarea corectă şi completă a unei tradiţii şi asigurând unitatea prin multiplicitate. Dar, precum ştim bine, lanţul de unire şi-a extins prezenţa şi, începând cu sec. al XIX-lea, a devenit un moment aparte din cadrul ritualului masonic. Este un moment când toţi Fraţii îşi dau mâinile, stând în cerc şi privind spre centrul lojii. Aici totul este important din punct de vedere simbolic: modul de a da mâinile, formarea cercului, cuvintele rostite de Venerabil. Unii autori, precum Irène Mainguy, vorbesc despre un flux de energie care ar circula prin toţi masonii prinşi în astfel de lanţ. Unitatea lanţului uman al mâinilor şi inimilor adunate laolaltă, ilustrează cuvintele Evangheliei: „ca să fie una, precum Noi una suntem” (Evanghelia după Ioan 17:22). Tocmai aici, în efectuarea concretă, fizică, a lanţului de unire putem vedea înţelesul lui catena aurea pus în operă: o legătură ce uneşte Fraţii dincolo de spaţiu şi de timp; comunicarea unei tradiţii sacre (o mână dă, o mână primeşte); realizarea unităţii prin multiplicitate (unitatea lanţului prin verigile sale). Există, însă, şi conotaţii suplimentare ce lărgesc orizontul simbolic: cercul este o figură sacră, cel mai cunoscut simbol al perfecţiunii, reprezentând atât perfecţiunea Creatorului, cât şi perfecţiunea planului după care e creat cosmosul. Aşadar, atunci când se aşează în cerc, masonii îşi definesc în mod limpede lanţul de unire drept, marea legătură cu măreţia, eficienţa şi puterea sacrului. Faptul că se ţin cu mâinile goale (fără mănuşile rituale) arată sinceritatea inimilor, iar faptul că toţi stau în aceeaşi poziţie invocă valorile fraternităţii. De fapt, lanţul de unire poate fi considerat expresia superioară a dragostei fraterne, bazată pe iubirea nemaipomenită, invincibilă, copleşitoare şi pură a Creatorului, miezul lui catena aurea. Prin unire se formeaza astfel un singur trup care vibreaza si respira singular, în armonie deplină. La invocarea Marelui Arhitect, lanţul devine un cerc magic şi sacru unde forţa cosmică şi influenţa spirituală este transmisă către fiecare frate "încătuşat" (iată de ce frecvenţa lucrarilor in Atelier are o importanţă fundamentală, pentru a ne apropia şi mai mult). Lanţul de Unire este fără îndoială unul dintre cele mai semnificative părţi ale unui ritual masonic. Treptat în masonerie simbolul funiei a fost preluat în ritual , astfel “LANTUL UNIUNII” este constituit aşa cum spuneam , din masoni, care prin încrucişarea mâinilor, îsi dau mâinile astfel încât să se formeaza o înlănţuire de mâini incrucişate ce reprezintă chiar nodurile în forma de multiplu de XX. Trebuie ştiut ca această funie mai juca în trecut si un rol ajutator în trasarea construcţiei. Ucenicii învăţau primele reguli ale construcţiei trasând şi prin urmare utilizând aceasta funie cu acest scop. La fel , în masoneria speculativă, instrumentul in cauză serveşte simbolic la trasarea lucrărilor pe care în primele doua grade viitorul Maestru Mason învata noţiuniile de bază. In particular acest LANŢ AL UNIUNII ar mai pute fi numit si UNIUNEA DRAGOSTEI. Lanţul masonic de unire este deci, un ritual de relaţionare activă între toţi fraţii, executat prin unirea mâinilor tuturor participanţilor la lucrările unei loji (spre deosebire de frânghia cu noduri, cu care este adesea confundat, aceasta fiind o reprezentare statică). Lanţul de unire se formează petrecând braţele astfel : cel din dreapta peste braţul celui din stânga sa, fără mănuşi pe mâini, cu tălpile în echer; Venerabilul lojii îşi oferă primul mâinile (fără a le încrucişa). Scopul este de a face să circule între participanţi un curent aidoma unui flux magnetic, regulator de energie. Mâinile nu trebuie să fie înmănuşate tocmai pentru a optimiza contactul şi pentru a elimina piedicile de orice natură, ce ar putea afecta calitatea acestei preţioase comuniuni. Lanţul de unire este trăit de toţi fraţii prezenţi, fără deosebire. El se formează la iniţiativa a Venerabilului înainte de închiderea lucrărilor lojii şi este obligatoriu la admiterea unui nou ucenic. Deasemeni lanţul de unire se mai formează şi la transmiterea parolei de semestru. Pentru mason, lanţul de unire îndeplineşte dublul rol de pavăză şi de aparat de emisie-recepţie a influienţelor benefice. El simbolizează ceea ce ar trebui să fie pe pământ: o permanentă şi profundă frăţie între toţi oamenii. Acest lanţ îi uneşte deocamdată doar pe francmasoni dincolo de spaţiu şi timp.  umea aparenţelor ţine făpturile captive fizic, în vreme ce spiritele sunt libere dincolo de zidurile templului, libere de graniţe şi gata să plutească pe nesfârşitele mări. Mâinile înlănţuite, prinse în dependenţă reciprocă, statornicesc permanenţa fraternităţii ce ar trebui să domnească între toţi oamenii pe întreg pământul. Cuvântul lanţ exprimă şi noţiunea de a transmite. Prin gestul de a se prinde într-un lanţ de unire, fiecare mason devine o întrupare a ideii de transmitere, simbolizând viaţa şi energia creatoare care se perpetuează prin fiecare dintre efectele ei. Lanţul din persoane, alcătuit de bună voie, este o comunitate de suflet şi gândire. De fapt, toţi masonii din lume alcătuiesc în timp şi spaţiu una şi aceeaşi familie. Lanţul este format din iniţiaţi de bună voie şi constă din verigi însetate de Adevăr şi Lumină . În lanţul masonic de unire este îndeobşte admis că mâna dreaptă este cea care emite energii benefice, pe care le transmite mâinii stângi considerată ca receptoare, primind energia transmisă de Venerabil. Această energie se propagă prin fiecare verigă, incărcându-l pe fiecare participant cu un potenţial colectiv, cel al tuturor elementelor constitutive acelui lanţ. Lanţul de unire nu se poate limita la prezenţa fizică a participanţilor efectivi, forţa lui o include şi pe cea  tuturor iniţiaţilor vii, dar răspândiţi peste tot, ori a celor trecuţi la Orientul Etern, care i-au precedat. Idealul este ca, în acest gest, ritmul fiecăruia dintre participanţi să fie la unison, într-un spirit comun. Când Venerabilul adaugă propria sa trăire invocaţiei catre M.A.A.U., aceasta îmbracă o formă solemnă care se poate perpetuua în cunoştinţe , întipărită în fiecare, nu numai în incinta templului, ci şi dincolo de ea. Toate verigile lanţului sunt egale: Venerabilul ca şi lucrătorul sunt în acelaşi diapazon, indispensabil utili trăiniciei lanţului, fiecare în parte răspunzător de continuitatea acestuia. 

Am zis!

F.˙.  O.˙.L.˙.