Ascultarea

„Fiecare Atelier ar trebui să aibă un Maestru care să fi văzut Steaua înflăcărată în realitate și nu doar în paginile ritualului.” 

„Ascultarea” este o temă este foarte sensibilă și atinge ego-ul uman de cele mai multe ori. Scopul ascultării este de a continua șlefuirea Pietrei Brute și după primul nivel inițiatic. Traseul pe care orice Maestru ar trebui să îl urmeze, conține ascultare. În primă fază avem ascultarea față de Venerabil, ascultarea Ucenicului față de Al Doilea Supraveghetor și a Companionului față de Prim Supraveghetor, apoi ascultarea față de demnitari, ofițeri și nu în ultimul rând ascultarea fața de toți Frații din Atelier. Ascultarea din Atelierele Masonice este comparabilă cu ascultarea din viața cotidiană unde este imperios necesar să ascultăm oamenii ce ne înconjoară. Ascultarea  presupune  uneori renunțarea la propria voință. De fapt atât în Lojă cât și în viața profana ascultarea nu este decât un exercițiu spiritual prin care ne supunem voința M.˙. A.˙. A.˙. U.˙. . Cu siguranță, poate  fi  considerată  o  artă,  câteodată  pentru  anumite  persoane  extrem  de  dureroasă pentru că atentează de cele mai multe ori la ego-ul expandat și individul în cauză simte cum pământul îi fuge de sub picioare. Masoneria  le  face  un  bine  acestor  oameni,  învățându-i  cum  să  își  cumpăteze  propria voință uneori exagerată. Înaintea predării voinței în mâinile unui Frate sau  a unui om din preajma ta, trebuie să te gândești că nu faci altceva decât să încredințezi totul în mâinile M.˙. A.˙. A.˙. U.˙. : „Facă-se  voia  ta  Doamne,  nu  voia  mea!”,  sau  așa  cum  auzim  noi:  „Întru  gloria  Marelui Arhitect al Universului”. “Deprinde-te cât mai mult a asculta pe oricine şi a te pune, pe cât poţi mai mult, în sufletul celui cu care stai de vorbă” , spunea un impărat roman. Pentru  că  subiectul  este  sensibil și  poate  să  cadă  imediat în  ideea  unei  extreme descreierate  am  să  subliniez  faptul  că,  ascultarea  merge  pana  la  pragul  în  care  ideile contravin  constituției  sau  până  la  pragul  în  care  se  atentează  la  libertatea  individului, omului liber și de bune moravuri. Ideea de ascultare nu înseamnă supunere oarbă. Este cel mai bun exercițiu pentru o curățare a minții și o liniștire. Când ești capabil să asculți și să filtrezi cele auzite înseamnă că ai puterea de echilibru și că ideile, credințele, trăirile tale interioare sunt autentice, nu sunt o proiecție mincinoasă și superficială a cercetarii asupra sinelui. La fel ca vorbirea, ascultarea este un dar extrem de valoros și puternic, ne poate aduce beneficii extraordinare, cand depășim pragul dintre „a auzi” și „a asculta”.

Am zis!

F.˙. M.V.