Biblia și Masoneria franceză

Din volumul “Masonry Dissected” publicat în 1760 de Samuel Prichard, aflăm pentru prima oară despre cele „Trei Mari Lumini”, cu referinţa: „Biblia să ne îndrume și să ne guverneze credința”. Secolul al XIX-lea va găsi ritualurile masonice neschimbate, cu excepția unui detaliu important: Biblia nu ne mai guvernează „credința”, ci „reglementează și guvernează legea noastră”, ca apoi să ne apropiem ulterior de sintagma „Volumul Legii Sacre”. Sub auspiciile Suprême Conseil de France, Biblia a dispărut practic în 1829 din toate ritualurile scoţiene 1-33 şi a fost înlocuită pe Altarul Jurămintelor de Statutele Generale ale Ordinului Scoţian. Conventul de la Lausanne proclamă în 1875 spiritualitatea ca adevăratul fundament al Masoneriei şi Biblia nu se va mai deschide în Lojă o lungă perioadă. Abia la Conventul G∴L∴dF∴ din 18 septembrie 1953 s-a hotărât să se includă în Declaraţia de Principii din Constituție obligativitatea prezenței pe Altar a Volumului Legii Sacre. S-a precizat însă ca această reformă nu va fi decât o simplă întoarcere la Tradiția scoțianismului francez, iar prezența Bibliei nu implică de fapt obligația de a crede într-un anumit principiu religios. Așa se face că ritualurile succesive, tipărite ulterior de Marea Lojă a Franței, până la varianta din 1984 inclusiv (în vigoare chiar şi în anii ‘90), consacră jurământul Ucenicului pe cele Trei Mari Lumini ale Francmasoneriei: V∴L∴S∴, Compasul și Echerul, dar precizează că V∴L∴S∴ poate fi deschis oriunde! Dacă acest volum este Biblia, de preferință se deschidea la „Cartea a 2-a a Cronicilor”, capitolul 2 sau la „Prima carte a Regilor”, capitolul 6, unde se vorbeşte despre construcția Templului lui Solomon. Abia la începutul sec. XXI, ritualul G∴L∴dF∴ precizează clar: „Cele Trei Mari Lumini sunt constituite din Volumul Legii Sacre (care în R∴S∴A∴A∴ este Biblia ), Compasul și Echerul, iar V∴L∴S∴ va fi deschis obligatoriu la Prologul Evangheliei după Ioan. V∴L∴S∴, aşezat sub Echer şi Compas, reprezintă Legea scrisă pe care o respectăm, pentru că este sacră şi nu pentru că este universală. Conținutul ei se poate schimba, credința omului având un caracter strict personal și nu poate fi impusă”.

Masonul liber în Loja liberă

 

Cu certitudine Masoneria nu a fost instituită pentru a diviza oamenii, ci pentru a-i uni, pentru a-i apropia cât mai mult, dar lăsând fiecăruia posibilitatea de a-și gândi propriile gânduri. Originea sintagmei „masonul liber în Loja liberă” datează din sec. al XIX-lea şi este o licenţă atribuită primului Președinte al „Grande Loge Symbolique Écossaise”. Fratele Paul Goumain-Cornille, avocat de profesie, a lansat-o în discursul său cu ocazia inaugurării sediului G.L.S.E. la 26 martie 1880. “Le Franc-Maçon libre dans la Loge libre” rămâne şi astăzi o formulă sugestivă şi este folosită pentru a denunța orice formă de autoritarism în cadrul Marilor Loji. Să nu uităm însă că a apărut într-o perioadă tulbure, când Masoneria evolua încă sub presiune, fiind doar tolerată de autorităţi în anumite condiţii iar libertatea de exprimare era puternic cenzurată. Reprezintă de fapt o parafrazare a unei sintagme utilizată de celebrul teolog elveţian Alexandre Vinet (1797-1847), care s-a pronunțat de multe ori pentru „Biserica liberă în Statul liber” (l'Eglise libre dans l'Etat libre). Vinet a fost unul dintre cei mai reprezentativi exponenți ai protestantismului din lumea francofonă, militând pentru separarea absolută a Statului de Biserică şi pentru dreptul femeilor la educaţie etc. Cu siguranță, atât masonul, ca individ cât și Loja sa simbolică, sunt liberi să se exprime în conformitate cu regulamentele Obedienţei în care s-au integrat și după obiceiurile Ordinului, fără a abuza de această libertate. Trebuie amintit că Marea Lojă Simbolică Scoțiană (G.L.S.E.) a fost creată în 1880 printr-o scindare minoră a „Suprême Conseil de France 1804” și a dispărut complet în 1911. Dar, la vremea respectivă, a oferit totuşi o perspectivă reformatoare asupra Ordinului masonic din Franţa printr-o usoară încercare de emancipare a Lojilor simbolice, precum și prin aducerea în actualitate a problematicii inițierii femeilor. Din această organizaţie pasageră s-a desprins ulterior Ordinul mixt internaţional “Le Droit humain” prin activiştii Maria Deraismes și Georges Martin, organizaţie prezentă astăzi şi în România.

Masonul este împăciuitor

Prin funcţia temporară de Mare Secretar General, am implicit şi demnitatea de Preşedinte al „Marelui Tribunal Naţional”, la nivelul Jurisdicţiei. Cei care deţin Gradul al 31-lea RSAA cu titlul de „Mare Inspector Inchizitor Comandor” ştiu prea bine că în timpul sesiunilor de lucru, VLS se deschide întotdeauna la „ORATIO MONTANA” sau „Predica de pe munte” (Evanghelia după Matei, capitolele 5-7). Nu este nici un secret, este un fapt. Asta pentru că Fraţii sunt chemați să trăiască în pace și să fie mereu împăciuitori unii cu alţii. Dar zi de zi realizăm că este o misiune foarte greu de îndeplinit. Scopul „confruntării” între Fraţi nu este deloc judecata în sine, ci oferirea iertării iar împăcarea trebuie să aibă în vedere propria conştiinţă. De remarcat că sensul biblic al cuvântului „împăciuitor” este unul larg, referindu-se de fapt la toate tipurile de relaţii existenţe: relaţia omului cu Sinele, relaţia cu semenii şi, nu în ultimul rând, relaţia cu divinitatea. A fi „împăciuitor” nu înseamnă simplist doar a fi un „iubitor de pace”, neimplicat şi cu o atitudine pasivă, ci mult mai mult: a fi un făuritor de pace printr-o atitudine activă şi constructivă în acest sens. Orice „împăciuitor” se confruntă inevitabil cu problema dificilă a compromisului, prin prisma Legii morale care, teoretic, ne inspiră şi ne orientează în căutarea Adevărului… şi totuşi, nu amâna să-ţi împaci conştiinţa ta de om şi mason, Fratele meu! Acolo unde profanii văd doar contradicţii, un mason intuieşte punctele comune care pot duce la uniunea inimilor. Un mason ştie întotdeauna când să vorbească, dar şi când să tacă, un mason se luptă ca să menţină echilibrul între Iubire şi Justiţie. Aşa să fie! FN

Căutăm mereu Perfecţiunea

Una din diferenţele fundamentale între religie şi Francmasonerie este că, de exemplu, într-un sens creştin şi plin de optimism, omul POATE atinge Perfecţiunea. Vorbim de o perfecţiune pură, fără de păcat şi într-o permanentă dinamică, sinonimă cu desăvârşirea biblică: “Fiţi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru din ceruri desăvârşit este.” (Matei 5:48) Dar din punct de vedere masonic, noi căutăm mereu Perfecţiunea printr-un efort perseverent, însă nu o atingem niciodată, chiar şi în sens relativ… Morala masonică e construită tocmai pe imperfecţiunea umană! Punctul de plecare şi calea pentru a realiza ameliorarea Omenirii reprezintă Perfecţionarea de Sine. Cu cât ocupăm o poziţie mai înaltă în societatea profană sau în sânul Ordinului, cu atât obligaţiile faţă de noi înşine sunt mai mari. De fapt, Perfecţiunea absolută nu este dată nici unei fiinţe raţionale, conform spiritualităţii emanată de la ritualurile noastre scoţiene… De Perfecţiune ne putem apropia numai printr-un progres constant dar care nu-şi poate atinge ţinta aici şi se continuă la Orientul Etern pentru noi, ca masoni. Trebuie să considerăm deci “nemurirea sufletului” ca pe o Speranţă ?!