Dacii- Adevaruri tulburatoare

Francmasoneria in Romania

In privinta Romaniei parerile sunt impartite – opiniile privind data aparitiei primei loji pe meleagurile romanesti diferind.

După D. G. R. Şerbănescu şi Jacques Pierre, România şi francmasoneria sunt strâns legate. În dicţionarele despre francmasonerie, România are pagini multe, iar în istoria României francmasonii au un rol determinant. Anecdotic, în epoca "paşoptiştilor" (astfel porecliţi de la revoluţia din 1848) exista în centrul Bucurestilor, alături de actualul Muzeu naţional de Istorie, o "stradă Farmazoană", dispărută odată cu regularizarea Dambovitei şi cu reorganizarea urbanistică de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Ulterior, actuala stradă Mircea Vulcanescu (fosta Stefan Furtuna) a fost închinată "Francmasonilor", nume pe care l-a avut până în martie 1938. Caz unic în lume, francmasoneria avea în limba română un termen popular, iar în capitala Tarii Romanesti o stradă comemorativă.

În secolul al XVIII-lea, Constantinopolul era pentru românii şcoala învăţăturii universale, la care nu puţini domnitori şi mari boieri şi-au trimis copiii. Acolo se găseau mulţi învăţători şi dascăli de renume, greci, francezi, englezi sau italieni, printre care francmasonii erau prezenţi. Dar chiar înainte de apariţia masoneriei contemporane, câţiva dintre domnitorii români au aplicat ideile şi principiile epocii luminilor pe care şi francmasoneria le-a răspândit. În Moldova şi Ţara Românească, Lapusneanu şi Radu Serban au întemeiat şcoli domneşti "pentru învăţătura norodului" în 1561 la Cotnari şi în 1603 la Targoviste. Academia din Bucuresti a apărut în 1688 din cheltuiala domnitorului Serban Cantacuzino, cea din Iaşi în 1707 sub auspiciile lui Antioh Cantemir, iar cea din Transilvania în 1795 din străduinţa învăţatului Ioan-Piuariu Molnar. Brancoveanu, Antioh şi Dimitrie Cantemir au înfăptuit reforme juridice şi fiscale, au deschis şcoli şi spitale, au popularizat ideea "bunului" sau "binelui obştesc". În 1741, Constantin Mavrocordat a introdus în Ţara Românească o constituţie ("Marele Hrisov"), iar în 1746-49 tot el, domnind succesiv la Bucureşti şi la Iaşi, a desfiinţat şerbia în ambele principate. "Marele Hrisov" a fost publicat ca model juridic de Constituţie în gazeta "Mercure de France" din iulie 1742. În 1780, "Pravilniceasca condică", redactată de domnitorul Alexandru Ipsilanti, a modernizat legislaţia Ţării Româneşti. În ciuda înfrângerii răscoalei şi uciderii lui Horea şi lui Closca, împăratul Iosif al II-a fost silit să desfiinţeze iobăgia şi în Transilvania. Astfel, ţările române sunt dotate cu constituţii, iar ţăranii români au fost eliberaţi din şerbie, pe când împărăţiile vecine vor rămâne monarhii absolute cu ţărani şerbi, timp de încă un veac şi mai bine.

Unii autori anglo-saxoni nu recunosc vechimea francmasoneriei în ţările române, dar istoricii D.G.R. Şerbănescu şi Jacques Pierre (în Dicţionarul francmasoneriei, Presses universitaires de France, Paris 1991 sub dir. lui Daniel Ligou), afirmă că prima lojă masonă românească fost întemeiată la Iasi în 1748 de italianul Antonio Maria del Chiaro, care venise în ţările române ca secretar al lui Brancoveanu. Nu se ştie dacă şi domnitorul reformator a făcut parte din lojă. A doua lojă apare în 1749 printre sasii de la Brasov, a treia în 1767 printre cei de la Sibiu. A patra lojă a fost inaugurată la Bucuresti de francezul Jean-Louis Carra, secretar al voievodului Grigore Ghica, în 1769. A cincea a apărut în Basarabia, la Chisinau, în 1820, fiind întemeiată de un medic alsacian, Schaller, venit în Rusia cu Napoleon, ea numără printre membrii săi un însemnat demnitar ortodox: arhimandritul Efremie, care a întemeiat la rândul său o a şasea lojă, "Zorile", majoritar românească, la Silistra, şi apoi încă una, bulgară, la Russe, în 1830.

Francmasonii şi Biserica Ortodoxă au avut până în 1937 relaţii bune, pe când biserica romano-catolică i-a socotit timp îndelungat eretici şi apostati. Ca exemplu, episcopul Dunării de jos şi academicianul Mihail Stefanescu (1823-1892, cunoscut sub pseudonimul de "Melchisedec") a fost şi un însemnat demnitar francmason.

În 1821, numeroşi au fost românii afiliaţi la Eteria masonă condusă de Ipsilanti, descendent al domnitorului cu "Pravilniceasca condică", dar devenit general rus şi demnitar mason. Printre ei, Tudor Vladimirescu, executat fiindcă îşi încălcase jurământul faţă de "Eterie". Scopul "Eteriei", bazată la Odessa, era internaţional: dărâmarea puterii religioase şi politice a sultanului în întreaga Peninsula Balcanica cu ajutorul ţarului Alexandru I al Rusiei şi al patriarhului de la Constantinopole. Însă Tudor Vladimirescu dăduse prioritate obiectivelor locale din Ţara Românească, încurcându-i strategia lui Ipsilanti. În 1825, fraţii Golesti, boieri de rang, au întemeiat la Bucuresti o societate paramasonica, "Societatea filarmonică", la care a aderat jumătate din protipendada politică, economică şi socială din oraş. Dar cea mai mare şi vestită lojă românească a fost a şaptea, "Steaua Dunării", întemeiată la Bruxelles în 1850, în refugiu, de "fraţii farmazoni" care făcuseră în 1848 revoluţia "paşoptistă" cu tricolorul albastru-galben-roşu însemnând "libertate, dreptate, frăţie", principii de bază ale francmasonilor.

La aceşti "farmazoni vechi" se adaugă o seamă de studenţi români din Franta, unii iniţiaţi în loja "Athénée des Étrangers" (Ateneul străinilor), alţii în "La Rose du Silence" (Trandafirul Tăcerii): printre ei, Alecsandri, Blacescu, Cuza, Kogalniceanu, Magheru, Negruzzi, Rosetti, Davilla etc. Odinioară la Bucureşti se spunea: "începi student, continui farmazon, devii savant sau ministru şi termini călcat în picioare de mulţime sub formă de bulevard". Multe din bulevardele din centrul oraşelor româneşti au numiri de francmasoni celebri.

Doritori de a stabili un stat de drept bazat pe principiile democraţiei parlamentare şi ale dreptului pământean, francmasonii români au înfiinţat numeroase societăţi şi reviste literare, asociaţii filantropice sau chiar societăţi revoluţionare secrete). Prin ele sau individual, au activat intens pentru întregirea României în 1918, atât în consiliile româneşti din Banat, Crisana, Maramures, Bucovina, Ardeaul şi Basarabia, unde au militat pentru o unire necondiţională cu vechiul regat, cât şi la conferinţa de pace de la Paris, pentru recunoaşterea noilor graniţe, iar în parlamentul României pentru extinderea în vechiul regat a anumitor noi legi mai democrate, atunci votate în noile teritorii (de exemplu reforma agrară, şcoala peste tot obligatorie şi dreptul de vot pentru ambele sexe, sau cetăţenia fără discriminări de credinţă sau de limbă). În aceste dezbateri, în care erau adversari ai naţionaliştilor, ai marxiştilor şi ai partizanilor dreptului strămoşesc, francmasonii nu au avut totdeauna ultimul cuvânt. Dar într-un răstimp de cinci ani, mulţumită activităţii lor, România a devenit o monarhie parlamentară unitară modernă, în care majoritatea problemelor constituţionale, agrare şi de drept erau rezolvate şi a cărei imagine pe scena internaţională era deosebit de pozitivă.

Francmasoneria română care luase o mare dezvoltare în perioada interbelică, fiind uneori implicată şi în câteva afaceri lumeşti, a fost închisă în 1938 printr-o înţelegere (aprig contestată, dar motivată de situaţia politică şi de atacurile legionare) între regele Carol al II-lea şi Marele maestru Jean Pangal. În timpul celui de-al doilea război mondial masoneria se afla în ilegalitate, dar masonii, numeroşi în administraţia Serviciului maritim roman, au ajutat refugiaţii şi prigoniţii (majoritar evrei) să fugă de la Constanţa la Istanbul între 1940 şi 1944. Au fost salvate mii de persoane şi ar fi putut fi salvate mai multe dacă nu ar fi fost torpilele sovietice (episodul tragic al navei "Struna"). Alţi "drepţi între popoare", ca de pildă farmacistul Beceanu din Iaşi şi primarul Cernautilor, Traian Popovici, au salvat de asemeni mii de evrei, dar numele lor au fost date uitării, fiindcă deşi Traian Popovici este recunoscut „drept” având o stradă la Bucureşti şi o statuie la Tel Aviv, nici evreii, nici românii nu au cultivat memoria lor (istorici ca Radu Ioanid sau Carol iancu le reproşează că nu i s-au opus făţiş mareşalului Antonescu, iar naţionaliştii îi socotesc „trădători de neam”).

După război, obedienţele masonice, autorizate din nou, dar ameninţate de partidul comunist care le socotea „organizaţii burghezo-moşiereşti", s-au unit în 1945 într-o „Francmasonerie unită a României", în frunte cu generalul Pandele şi cu scriitorul Sadoveanu. Dar în ciuda încercărilor acestora de a împăca francmasoneria cu partidul, comuniştii nu puteau tolera o organizaţie necontrolată de ei. În 1948, după arestarea multor francmasoni cunoscuţi sau descoperiţi (în parte mulţumită listelor întocmite de legionari), comuniştii au decis desfiinţarea francmasoneriei în România. Mihail Sadoveanu a scăpat de arestare trecând definitiv în partid şi manifestându-şi făţiş dispreţul pentru fostele sale principii, dând manifestului său prostalinist titlul Lumina vine de la răsărit, care în simbolica masonică înseamnă ceva total potrivnic stalinismului, anume căldura iubirii frăţeşti şi luminarea minţii prin cunoştinţă şi libertate.

De remarcat situatia particulara prin care a trecut Masoneria romana – putin inainte si in timpul celui de –al doilea razboi mondial, pentru ca dupa acest razboi si dupa caderea tarii in mainile comunistilor, soarta Masoneriei romane a fost aceeasi cu a celorlalte Fratii din Estul Europei : intrarea in adormire. Astfel, in 1937, regele Romaniei Carol al II –lea, pentru a da o satisfactie de moment extremei drepte pe care spera sa o conduca – a decis inchiderea lojilor masonice. Opinia publica a fost inflamata de lucrarile dr. Paulescu – referitoare si la Francmasonerie – acesta sustinea ca aceasta se afla in mainile evreilor si a ridiculizat ritualurile masonice. Jean Pangal s –a conformat foarte prompt – ceea ce a nascut suspiciuni – de exemplu Suveranul Mare Comandor Cowles l –a incriminat in acest sens pe Pangal. Mai ales ca regele Carol l –a numit pe Pangal ambasador in Spania si Portugalia - ca o recompensa – tari ostile Fratiei. La 5 septembrie regele Carol al II –lea a abdicat, puterea revenindu –i generalului Antonescu – autointitulat Conducator. In ianuarie 1941, un anume Toma Petrescu scoate o cartulie anti –masonica. Apar pe tarabe numele si adresele francmasonilor romani. Dupa 1944, Partidul Comunist Roman a tolerat lojile, pentru ca din 1948 sa le interzica – ca si in tot restul Europei de Est.

La 27 decembrie 1989, la Bucuresti, francmasonii supravieţuitori s-au întâlnit în fostul templu din strada Radu de la Afumati şi au pus la cale renaşterea francmasoneriei române. În octobrie 1990, la Paris, francmasonii români din exil au înfiinţat Marea Lojă Naţională a României. Această mare lojă cuprinde trei loji: Steaua Dunării, România Unită şi Solidaritatea. Alexandru Paleologu, atunci ambasador al României la Paris, a fost ales Mare Maestru. În februarie 1991, s-a deschis loja Concordia depinzând de Marea Lojă Naţională Unită din Anglia, prin intermediul Marelui Orient din Italia, a Marii Loji naţionale franceze şi a Marii Loji din Austria. În mai 1991, s-a deschis loja Humanitas a Marelui Orient (din Franţa). În 1992, a avut loc deschiderea altor două loji, la 24 ianuarie 1993 a fost făcută posibilă întemeierea Marii Loji Naţionale din România.

Au apărut şi dezacorduri: 13 loji au creat separat un District Transilvania care, în martie 1996, împreună cu câteva loji de obedienţă franceză, au format Marea Lojă Naţională Unită din România. În 1997 s-au unit cele două Supreme Consilii. În iulie 2000, Marea Lojă a României şi Marea Lojă Naţională din România au incercat să se unească. În 2003, Marea Lojă Naţională a României şi Marea Lojă Naţională din România s-au federat într-o Confederaţie a Marilor Loji din România de Rit Scoţian Antic şi Acceptat.
In incheiere, iata ce scria marele ziarist roman Pamfil Seicaru despre roloul Masonerie in fauriea Romaniei moderne: « Toată generaţia de la 1848 în grade deosebite de raliere a aparţinut mişcării lui Mazzini. N. Bălcescu a fost membru al organizării carbonarilor. Francmasoneria ducea lupta împotriva absolutismului şi afirmarea principiului de libertate a naţiunilor. Prusia absolutistă, Austria catolică domina Italia, Rusia ţaristă salva pe Habsburgi în 1848. Pentru generaţia de la 1848, francmasoneria era un loc de unde puteau avea relaţii internaţionale care înţelegeau să sprijine aspiraţiile poporului român de a beneficia de dreptul de autodeterminare. Prima lojă francmasonă în România s’a format la Galaţi şi se numea “Steaua României” exact titlul publicaţiei lui Kogălniceanu. Vei rămâne uimit când îţi voi scrie că maestrul suprem, gradul 33 al lojei francmasonice de la Galaţi a fost Cuza, domnitorul de mai târziu. Ai explicaţia operaţiei alegerii la Iaşi ca şi la Bucureşti. Nu uita că viitorul împărat al Franţei, Napoleon al III-lea, a fost carbonar. Dar francmasoneria a fost şi este incă puternică în ţarile catolice şi prea puţin importantă în ţările ortodoxe, în care Biserica nu reprezintă o forţă politică. Nu am aparţinut francmasoneriei care pentru spiritul meu de libertate însemna că accept directive de la centru care nu se identificau cu comandamentele naţionale. Ion C. Brătianu după 1866 s’a desprins de masonerie, de aici situaţia grea a lui Ionel Brătianu la conferinţa păcii. Clemenceau nu-i iertă refuzul de a se retrage cu familia regală, parlament şi armată în Rusia în iarna 1917 sau de a nu fi acceptat triunghiul morţii, o rezistenţă sinucigaşă în regiunea Vaslui, Bacău, nordul Tutovei. El a demisionat lăsând generalului Averescu conducerea şi negocierile de armistiţiu cu puterile centrale. La Conferinţa păcii, el a avut ţinuta dârză a ţării care fusese victima puterilor aliate. Atunci Al. Vaida Voevod care era secundul în reprezentarea ţării la Conferinţa păcii, a acceptat să intre într’o loja masonică, cred britanică. Rezultatul s’a văzut: succesul avut la Londra. Fidelitatea masonică a lui Al. Vaida Voevod: el a sprijinit Garda de Fier şi a mărturisit-o la procesul Gărzii de Fier, după asasinarea lui I.G. Duca. Îţi voi cita un caz menit să-ţi lămurească ce înseamnă francmasoneria română. C. Argetoianu urma să plece în Germania, prin 1926, spre a lua contact cu Stresemann, marele om de Stat al Germaniei, din acea epocă. Ştia că era gradul 33 în masoneria germană, deci avea nevoie să se prezinte ca francmason. Între partizanii lui era şi Jean Pangal care era şeful masoneriei române, cerându-i să-l căftănească mason gradul 33. Pangal a răspuns că nu se poate, este nevoie de a avea trecute o serie de grade etc. Argetoianu enervat i-a replicat: tu crezi că îţi cer aceasta împins de o convingere? Nu, am nevoie de a fi mason cu gradul 33 ca să-l văd în condiţii de egalitate pe Stresemann. Atât şi nimic mai mult. Argetoianu, sceptic, zeflemist, să accepte disciplina masonică?

Întrebarea este: actul oportunist al lui Al. Vaida Voevod a avut un efect favorabil intereselor României într’un moment decisiv pentru totalitatea neamului nostru? Categoric afirmativ. În activitatea politică rezultatele o valorifică. Intenţiile nu pot acoperi consecinţele dezastruoase. Citind “La Roumanie dans la grande guerre” veţi cunoaşte tragicul destin al Neamului românesc care încă nu a luat sfârşit. Prăbuşirea imperiului otoman a înlesnit independenţa României în 1877, prăbuşirea perfidei monarhii a Habsburgilor în Decembrie 1918 a înlesnit să dispară vechile hotare, cum prăbuşirea ţarismului ne-a redat Basarabia. Acum trebuie să aşteptăm prăbuşirea Rusiei sovietice ca să ne putem relua elanul. Şi va veni această explozie a naţionalităţilor din imperiul sovietic. Atunci România va fi de la Viena până la Athena, Statul cel mai puternic din Bazinul Dunării şi Balcani. Nu visez, ci îţi expun concluziile la care am ajuns studiind fără întrerupere evoluţia politicei internaţionale. Fireşte, România de mâine va fi alta decât aceea de azi şi cu atât mai mult ca aceea de ieri… Este o gravă eroare a emigraţiei – fiindcă nu este exact termenul de exilat – de a-şi imagina că pot lua conducerea ţării mâine, cu bagajul ideologic de acum 40 de ani. Sunt aşa de mari mutaţii social-economice că este greu, dacă nu imposibil, unui emigrant din 1941 sau 1945, să poată intui mutaţiile psihologice, în continuare ».

Traducere, adaptare F.’. Lucian W.

Misterele templului

Intreaga istorie a omeniri este insotita de Cuvant. Este turnata in Cuvant. Intreaga devenire a omului pleaca dintr-o unica matrice: Cuvantul. Dumnezeirea care l-a zidit pe om este concentrata intr-un singur izvor de energie cosmica: Cuvantul. Sfantul Ioan - patronul Masoneriei Universale - spunea cu certitudinea merelui initiat: "La inceput a fost Cuvantul, si Cuvantul era cu Dumnezeu, si Cuvantul era Dumnezeu". Sunt exact cuvintele sacre pe care Fratii Masoni le aseaza in fruntea fiecarei reuniuni rituale, rostindu-le, in genunchi, in fata Altarului din Templu.Cititorule, Dumnezeu te-a facut stapanul absolut al unei puteri, deopotriva, sublime si terifiante: Cuvantul! Ce vei face cu el?

Olimpian Ungherea

Ilustrul Frate este unul dintre cei mai prolifici scriitori in domeniul Masoneriei si nu numai, care a incercat mereu sa ne dea un punct geometric inspre care sa ne indreptam in cautarea Adevarului.

S-au aprins luminile si in tara noastra

Primele Loji masonice moderne se înfiinţează pe teritoriul actual al României în a treia decadă a sec. al XVIII-lea. În anul 1734, la Galaţi, cu substanţiala contribuţie a secretarului princiar Anton Mario del Chiaro, ia fiinţă "Loggia di Galazzi", iar în 1735, la Iaşi, domnitorul Constantin Mavrocordat fondează Loja "Moldova".
Personalităţi de excepţie ale României din toate timpurile au fost Francmasoni: Horia, unul dintre conducătorii răscoalei din 1784; Tudor Vladimirescu, simbol al luptei naţionale la începutul secolului XIX; cei mai multi dintre liderii politici, militari şi culturali ai Mişcarii Revoluţionare de la 1848: Nicolae Bălcescu, Constantin Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negruzi, Gheorghe Magheru, Ion C. Bratianu şi alţii.
Francmasoneria română a cunoscut o mare dezvoltare în timpul domniei Regelui Carol I. În consecinţă, Lumina Francmasoneriei Regulare a fost aprinsă în România în 8/20 septembrie 1880, când Marea Loja a fost constituită ca Lojă regulară şi suverană, iar noi suntem mândri de munca masonică depusa de înaintaşii noştri.
Francmasoneria română reuşea să aibă în rândurile sale o adevarată elită a societăţii: artişti, politicieni, militari, noua clasa de întreprinzători, dar şi reprezentanţii vechii nobilimi. Iar la câţiva ani după primul razboi mondial şi Unirea cea Mare a Transilvaniei cu România, Lojile transilvane au devenit şi ele membre ale Marii Loji.
Dezvoltarea Francmasoneriei a continuat în primele decenii ale secolului XX, dar norii grei ai erei totalitare care se adunau pe cerul Europei au început să-şi spună cuvântul. În 1937, la cererea expresă a Regelui Carol II, Francmasoneria română, aflată sub conducerea lui Jean Pangal, intră în adormire. Şapte ani mai târziu, în 1944, avea să se revină asupra acestei decizii, cu acordul şi autorizaţia Comisiei Aliate de Control, dar doar pentru foarte puţin timp. În 1948, noua putere politică, supusă orientării politice a Uniunii Sovietice, avea să o interzică în mod dictatorial. Începea o perioada de suferinţe, de persecuţii, de tortură. Multi Fraţi au executat pedepse cu temniţă grea de peste 15 ani pentru simpla vină de a fi fost Masoni.

Dupa 1989, masonii romani au iesit iar la lumina. Certuri, dezbinari si impacari au marcat istoria masoneriei romane in ultimii ani si nu vrem a comenta aici aceste evenimente.
Nu exista deosebiri fundamentale intre marile loji regulare din Romania pentru ca ceea ce le uneste sint principiile, iar ceea ce le desparte sint orgoliile, dezacordurile si acuzatiile grave. Masoneria ar trebui stea departe de problemele politice şi sa fie alături de societate.

Masoneria apare si la noi

Faptul ca foarte curând dupa debutul francmasoneriei organizate, aceasta a aparut si in spatiul românesc se explica, atât prin corespondenta generala a ideilor promovate de ea, cu necesitatile de dezvoltare a patriei, cât si printr-o seama de anticipari si coincidente semnificative, existente imemorial in spiritualitatea si cultura româna, care au creat o genuina stare de asteptare. Astfel, daca admitem ca, in devenirea ei de ansamblu, francmasoneria cunoaste o faza mitica, una legendara, una operativa si una speculativa, putem constata ca semne relativ numeroase ale tuturor acestor 4 etape se afla in cultura din actualul spatiu românesc. Pentru faza mitica, se poate mentiona, macar, constructorul intruchipat la noi de Mesterul Manole, ale carui gesturi fundamentale, simbolizate, numai aici, in triada: sacrificiu, zbor si transformare in izvor cu apa curata, pot sugera o anume vecinatate cu primele 3 grade masonice esentiale, ori cu cele 3 etape ale Ritului York (ca si, cu prudenta, Miorita, prin virtualitatea mortii sacrificiale, a nuntirii cosmice salvatoare si a reintegrarii in ordinea naturii etc). Putem medita, de asemenea, la cultul lui Mithras si altele de origine mediteraneana si asiatica, raspândite in spatiul daco-roman, la cavalerii danubieni, la cei traci (reprezentati in diverse sculpturi stravechi), la dansul calusarilor si la alte fenomene, venind din lumea mitului, vecine, si uneori intretaiate creator cu cele mari ale lumii. Sondarea radacinilor reale si imaginare ale francmasoneriei, înlesneste si astfel de trairi si ingândurari privitoare la unitatea spiritului si la diferentierile lui specifice, in procesul cunoasterii de sine si de situare in univers. Sectiunea legendara e ilustrata de catre constructorii de cetati si temple daco-romane (a se vedea, intre acestea, simbolurile prevestitoare de la Adamclisi si din alte locuri), de cei ai vechilor biserici si palate, pe care mai degraba ii presupunem decât ii stim. Câtiva au fost transferati de mentalul popular din zona operativa in legenda si mit, dupa cum este cazul cu unul din cei doi pictori români (fratii Ion si Sofronie) ai Manastirii Sucevita. Acesta ar fi cazut, oarecum ca Mesterul Manole, de pe scara, de aceea zugraveala de pe peretele nordic ar fi nefinisata. Acolo e pictata, insa, Scara lui Ioan Sinaitul, ale carei trepte pot duce cu gândul la celalalt rit de perfectionare, practicat in masoneria româna, cu cele 33 de grade ale sale, Ritul Scotian Antic si Acceptat. Se cuvin avute in vedere si alte scari (cea a lui Iacob, ori cele din colinde, de pilda) sau trepte simbolice existente in crestinism si-n felurite culte si credinte. Se pot gasi in spiritualitatea româna asemanari sau coincidente cu alte rituri (Memphis etc) sau practici si semne masonice, unele chiar foarte sugestive, retrospectiva înlesnind deschideri neasteptate si uneori tulburatoare, cu deosebire in directie esoterica. Din acest punct de vedere, a sonda lumea basmelor, a altor rituri si mituri populare, a unor practici initiatice, a baladelor vitejesti si haiducesti, unele evocând traditii cavaleresti detectabile si in francmasonerie, constituie un exercitiu aproape necesar si un reazem dintre cele mai solide pentru înscrierea fiintei noastre in marile cicluri ale spiritualitatii universale. Multe dintre aceste imagini, simboluri si alegorii vin de dincolo de istorie si se infuzeaza in substanta ei, redimensionând-o si fluidizând-o, fiind semne sugestive ale setei umane de cunoastere si de marcare a etapelor acesteia, nu o data cu aparente de incifrare. Sunt forme hermetice ce conserva si protejeaza avansurile in fata efemeritatilor, reactii la fanatisme si posibile ipoteze asupra necunoscutului. Prin tendintele catre purificare si moralitate confraternizatoare, francmasoneria se vede premearsa si justificata de atari substraturi patrimoniale, tinând de zona mitului si a legendei. Perioada operativa decurge din cele doua anterioare, intrepatrunzându-se cu ele, ca si cu cea speculativa sau simbolica, ce-i va urma. Semnul ei de delimitare este dat de aparitia primelor bresle de meseriasi, care, in vestul Europei, sunt semnalate de prin secolul 6. Ele au fost preanuntate, insa, de confreriile de constructori din vechiul Egipt, din lumea asiatica, greaca, romana si, probabil, din vechile civilizatii americane, in fapt, din intregul spatiu construit, cu precadere in interes comunitar, pe glob, inclusiv din cel românesc traditional. Aici, insa, datorita marilor migratii, comuniunile mestesugaresti organizate apar mult mai târziu, cam prin secolul 13, dar dureaza pâna prin secolul 19, cu prelungiriri firave pâna in al 20-lea (cum ar fi cazul modelorilor, intre altii). Dar, atribute ale activitatii lor pot fi depistate inca din zorii civilizatiei românesti, ale carei produse semnificative au avut mereu dimensiune initiatica, ce nu putea fi practicata in atare unor confrerii. Nu trebuie ignorate cu totul nici ecourile posibile ale cruciadelor, ale altor ordine cavaleresti, calugaresti, sau de-a dreptul initiatice, ai caror membri au traversat uneori spatiul românesc, ori au poposit o vreme in el. De la diferite forme de sihastrism, insondabil, la referirea la romanii organizati din Cântecul Niebelungilor, la Cavalerii Teutoni, ori la alte ordine civile, religioase sau militare (cum ar fi, intre ele, cel al Templierilor, prezenti, se pare, in zona Abrudului, cel al Dragonului, din care a facut parte inca tatal lui Vlad Tepes sau al misteriosilor rozacrucieni, cu sporadice semnale si la noi, pâna la Dimitrie Cantemir si mai târziu, la posibilii "fii ai Vaduvei" carora le-ar fi apartinut si pescarul, devenit domnitor, Petru Rares; nici Despot Voda n-ar fi fost strain de asemenea alcatuiri), la timpuriile ranguri si titluri civice si la unele organisme sociale (precum ar fi Sfaturile Batrânilor) sau la asocierile ocazionale (precum ceata de feciori, sezatorile, carnavalurile cu masti, tarafurile cu muzicanti, obiceiuri de la nastere, botez, nunta si înmormântare, cele de peste an sau cele ale mestesugarilor, cele legate de spectacole populare, ca Junii brasoveni si alte intovarasiri de tineri cu prilejul unor sarbatori etc.) si pâna la alte forme asemanatoare, este o traditie ce poate fi avuta in vedere si sub acest aspect. Pot fi aduse in sprijin, pentru punctarea climatului general, anume asemanari cu incrustarile si simbolurile de pe unelte si vase, urcând pâna in mileniul al V-lea, cu inscriptiile multimilenare de la Tartaria, ori aspecte ale unor obiecte paleo- si neolitice, ale organizatiilor religioase si militare ale daco-getilor si romanilor, imagini de pe monumentele funerare ale diferitelor credinte, din numismatica, din miniaturi, manuscrise, tiparituri, textile, gravuri si ex-librisuri, semne distinctive ale breslelor ori elemente din heraldica si din practica unor culte euroasiatice ce vin pâna sub ochii nostri. Cum elemente cruciforme, stele si alte semne ale unor religii pot fi depistate cu circa 5-6 milenii inainte de Cristos, anume aspecte vestind etape premergatoare masoneriei, pot fi intrezarite pe aproape intreg pamântul, intr-o tulburatoare adâncime temporala. Hotarâtoare sunt, insa, ideile de demnitate umana si nationala, de democratie, libertate, egalitate, fraternitate, de toleranta, de promovare a valorilor si de sustinere reciproca, cultul muncii si respectul credintelor si convingerilor personale, relatiile cu lumea si responsabilitatea fata de progresul omenirii etc. Implantarea a fost favorizata si de primele incercari de organizare a societatii civile din spatiul national, a învatamântului, cercetarii stiintifice, bibliotecilor publice, teatrului, muzeelor si a formelor de asistenta sociala etc., cu elemente coincidente si chiar transferate, ce vor fi stimulate si se vor regasi tot mai ferm in structura asociatiilor pe care le va genera procesul de modernizare a României, pâna in contemporaneitate. Presiunea mitica, legendara si istorica anterioara, precum si cele circa 5 secole de prezenta anterioara, organizata, a breslelor in spatiul românesc au fost si ele de natura a facilita patrunderea francmasoneriei în România. Limbajul relativ comun (ucenic, calfa, maestru, supraveghetor etc), instrumente similare (ciocanul, echerul, compasul, firul cu plumb, rigla, forme specifice costumelor, cupa si vasul libatiunilor, steagul fiecarei bresle si altele), rigoarea si discretia evidentei, severitatea disciplinei ierarhice, sistemul de comunicare si promovare, si alte aspecte, erau oarecum cunoscute, cel putin in mediile orasenesti, cum atesta, indirect, o seama de documente si exponate din arhivele si muzeele din Bucuresti, Cluj, Iasi, Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Bacau, Sibiu, Bistrita, Timisoara, Constanta, Sighisoara, Suceava, Brasov, R.Vâlcea etc. Schitarea acestor foarte largi cercuri mitologice, legendare si istorice, in care se pierd radacinile prespeculative ale masoneriei, îi consolideaza legitimitatea si modernitatea, concordanta ei cu dezvoltarea societatii si pionieratul intr-o mare diversitate de domenii, inclusiv in România.